Teme simboliste la George Bacovia referat






Ceea ce impresioneaza din primul moment pe orice cititor al poeziei lui G. Bacovia este marea ei unitate, care vine fara indoiala, asa cum observa inca demult criticul Pompiliu Constan-tinescu, dintr-o "nestirbita unitate temperamentala". Cel dintai element care o reprezinta si o consacra in mod concret este cadrul, un cadru mereu acelasi, cu variatii insignifiante, si anume targul provincial, a carui imagine i-a imprimat-o poetului orasul sau de bastina. Bacaul, care l-a obsedat si mai tarziu in permanenta, cand s-a mutat definitiv in capitala tarii.

Multimea detaliilor prin care se reconstituie universul Jocurilor unde nu se intampla nimic", cum le-a numit Sadoveanu, creeaza unora impresia inselatoare ca autorul Plumbului este un poet descriptiv. Nimic mai strain de adevarata esenta a liricii bacoviene, care foloseste in realitate peisajul doar ca un mijloc de obiectivare si de sugestie a starilor launtrice in stricta maniera simbolista.

Bacovia n-a fost niciodata poetul confesiunii directe, nici macar atunci cand stilul pare sa devina pur declarativ. in toate imprejurarile, el se exprima printr-un personaj care este si nu este el insusi, ci masca lui expresiva adica ipostaza prin care ci isi valorifica nu atat trairile intime cat o anumita viziune a lumii, o interpretare a ci mai profunda si mai cuprinzatoare.

Orasul bacovian este un loc fictiv, cu strazi pustii si stranii, ca in picturile lui De Chirico sau Delvaux, cu parcuri, cimitire si case printre care circula si gesticuleaza un singur personaj, adresandu-se cateodata unei iubite fantomatice si mentionand alteori prezente mai mult ipotetice. Atributele provinciale ale Cadrului citadin, monotonia, cenusiul si plictisul existential, sunt servite perfect si amplificate, uneori pana la semnificatii de ordin metafizic, prin interventia privilegiata a unor anotimpuri ca toamna sau iama, simbolizand amandoua in ochii poetului procesele interioare de descompunere, de disolutie, de dezagregare a unor materii fragile, precare, intr-o curgere vesnica si inexorabila. Lacustra este piesa emblematica a intregii lirici bacoviene, sugerand in formule memorabile desertaciunea si zadarniciile existentei, deopotriva cu teroarea unei materii apasatoare si totodata volatile, extraordinar figurata prin binecunoscuta sintagma "plansul materiei". Nu numai intr-o singura noapte, ci in permanenta Bacovia aude "materia plangand" si simte suferinta ireparabilei dezintegrari si risipiri in cosmos.

Chiar cand in locul celor doua anotimpuri ale desfrunzirii si inghetului apare vara, ea nu este vazuta ca miracol natural al implinirii si exuberantei vegetale, ci tocmai in reversul ei devastator si catastrofic, in forta ei caniculara distructiva ce descompune cadavrele din oras aflate pe catafalc. Fara nici un dubiu, Bacovia are ca si Poe, ca si Baudclaire, gustul macabrului si-si cheama iubita sa le contemple sau cel putin o anunta: "Chiar pentru asta am venit sa-ti spun". (Cuptor).
Caracterul tehnic si inertia fara sfarsit a materiei sunt bine ilustrate prin predilectia poetului pentru simbolul plumb, conotat suplimentar, cum ni se si explica odata, prin culoarea galbena pe care si-o arata clementul in laborator. Daca primul volum al lui Bacovia e intitulat Plumb, al doilea se va numi Scantei galbene Culoarea nu e numai a elementului chimic, dar si a fetelor celor bolnavi de ftizie, boala mereu prezenta in versurile bacoviene ca o alta ipostaza, de data aceasta organica, a eternei si fatalei destramari existentiale.





Mohorarea care copleseste totul si sentimentul depresiv care o insoteste nu constituie insa unicele note ale unei atmosfere de o marc densitate emotionala. Poetul utilizeaza nu rareori contrastul pentru a spori expresivitatea sugestiei dominante. Albul nu diminueaza, ci intareste negrul, iar zapada nu inculca ideea de puritate intrucat mai totdeauna apare maculata de noroaie sau alterata de amestecul ploii in aceeasi sugestie de disolutie si de precaritate universala. Tot astfel primavara apare cand si cand ca semn al sperantei, "o noua primavara pe vechile dureri", mai curand pentru a sublinia exasperarea unei asteptari decat pentru a-i pune capat, caci poetul ramane ireductibil departe de a sti "cand va fi un cantec de alte primaveri".

Intr-un context ca acesta, setea cea marc este a disparitiei, a extinctiei ca singura cale de sfarsit a suferintei. Dar pentru ca si ca intarzie, pana sa se consume ciclul fatal, starea de spirit cea mai constanta e a unei melancolii exacerbate, o formula oximo-ronica deloc gratuita in masura in care acopera doua componente esentiale ale universului liric bacovian, altfel zis ale eului sau poetic profund: calmul resemnat al asumarii unei conditii: instalarea in suferinta contemplata sub toate infatisarile ei si sentimentul crizei existentiale, rezultat din experienta organica proprie care-l conduce la anxietate si nevroza. Una explica simbolismul bland, moldovenesc si verlaine-ian al poetului, iar celalalt fata lui ascunsa, adanca, plutonica, pornind de la care critica a facut speculatii pe tema asa-zisului expresionism bacovian. Negresit, autorul Lacustrei nu este numai cantaretul domol al melancoliei autumnale, ci si exponentul tragic al unei exasperari existentiale in care rasuna premonitoriu ceva din conditia unui om modem mai apropiat de noi decat de Verlaine. Rollinat sau Baudelaire. Desi ramane legat indestructibil de simbolism prin tehnica sugestiei si prin tonalitatea de ansamblu a operei, Bacovia este si un precursor al liricii mai noi, iar ultimul sau volum. Stante burgheze, din 1946, aduce, daca mai era nevoie, inca o si mai convingatoare dovada.

Marea coerenta a universului imaginar bacovian, care pune in scena o rascolitoare drama interioara, se traduce intr-un limbaj direct, prozaic, familiar, neafectat si neprotocolar, in ritmuri frante de emotia ce se presimte dincolo de ele, intr-o sintaxa adesea dizarmonica pana la stangacie si agramatism, care creeaza sugestia unei incarcaturi sufletesti teribile si uneori chiar amenintatoare, marturisind indirect dar cu o sinceritate tulburatoare o rara si inconfundabila viziune tragica a lumii. Impresia de autenticitate pe care Lovincscu a simtit-o din prima clipa, iar Calincscu a contrazis-o printr-un discutabil paradox nu vine din inexistenta unor artificii, cat din asumarea lor organica pana Ia a face corp comun cu sensibilitatea poetului. Ba incununeaza o opera fundamentala in istoria poeziei noastre modeme si-i asigura drumul mereu generos si activ catre inima si intelegerea simpatetica a tuturor cititorilor sai.


loading...









Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu














loading...



Scriitori romani