TERITORII - Volum de proza memorialistica de Mircea Zaciu. A fost publicat in anul 1976, la Editura Dacia din Cluj. Cuprinde pagini de jurnal si insemnari de calatorie din perioada stagiului de profesor invitat, petrecut de autor in Germania, la Koln si Bonn, unde a predat vreme de cinci semestre, intre anii 1966 si . Doar perioada octombrie 1967-iulic 1968 isi gaseste ecourile in volum, adaugandu-se si note din calatoria in Franta (Paris, mai 1968), la Londra (1968) si Washington (1972), in alternanta cu evocari ale spatiului romanesc.
Cartea lui Mircea Zaciu nu vrea sa fie - o spune inca in Avertisment - un "memorial de calatorie in traditia veacului romantic reluata pana in zilele noastre de turism maniacal".
Autorul refuza formula de "ghid de voiaj", cu dale despre muzee si monumente mai mult sau mai putin amplificate prin confruntarea subiectiva. "Privirea semnifica aici tocmai contrariul vechilor impresii de calatorie, fiind adesea intoarsa inauntru, mai atenta la reactiile, mutatiile, delimitarile intime ale privitorului, decat la privelisti. () in interiorizarea calatoriei, ca experienta intima, isi confunda si cartea de fata granitele cu ale confesiunii, refuzandu-se, pe cat a putut, substituirii, doar mai inflorite stilistic, a ghidurilor Michclin".
Este o foarte exacta autocaracterizare, caci insemnarile lui Mircea Zaciu nu sunt deloc conventionale, atentia fiind concentrata asupra unor momente din viata universitara germana, a unor intamplari cotidiene asociate impresiilor de lectura cu care le confrunta. indeosebi "viata din jur' si "anumite stari de suflet" il intereseaza pe observatorul si (auto)analistul ce-si aminteste de atitudinea similara din Santier, "romanul indirect" al lui Mircea Eliade.
El se straduieste sa contrazica relativul "sedentarism" al scriitorului roman mai recent, prea putin curios - cu exceptia calatorilor romantici - de lumea din afara, invitand tocmai la confruntarea dintre "miraje" si realitati si, implicit, la introspectie; in acest sens, cartea se vrea un fel de "exercitiu de exorcism".
Mediul german este creionat, desigur, mai ales din unghiul vietii academice la care participa dascalul, indeajuns de surprins si de socat de noutatile, si in bine si in rau, pe care i le ofera -de la figuri ale corpului profesoral, asupra caruia planeaza inca, in buna masura, umbrele trecutului culpabil al Germaniei naziste, cu personaje tipice pentru mentalitatea nemteasca foarte legata de anumite traditii locale, la ambianta studenteasca pestrita si animata, prevestind - cum urma sa se adevereasca foarte curand - miscari de nesupunere si revolta fata de un sistem de invatamant prea rigid si anchilozat. Cateva portrete de profesori ca si un numar de "scene" din .ritualul" academic al celor doua universitati sunt schitate cu un ochi sigur de prozator, sensibil si in surprinderea decorului si atmosferei in care le plaseaza. Figurile sunt, totusi, zugravite in tonuri mai curand sumbre, conturand chipuri crispate, suspicioase, putin comunicative, de oameni ai Nordului, care-l contrariaza pe noul venit, excitandu-i indeosebi spiritul polemic - cum a observat Livius Ciocarlie. Inconfortul launtric ("dezastrele interioare") pare transferat ambiantei, ca in virtutea unei "vocatii a nelinistii si a framantarii" - cum noteaza acelasi critic. O anumita reticenta a omului din Estul european, care are si ci micile lui clisee si prejudecati induse pe seama Occidentului, transpare de asemenea in unele pagini, ca o urma "ideologica" suprapusa unui evident sentiment de incompatibilitate dintre vizitator si "gazdele" sale, dintre experienta romaneasca remodelata sentimental si oarecum idealizata (raceala germanului fata de natura, automatismul unor comportamente, atentia excesiva acordata "consumului" - in contrast cu sentimentul comuniunii cu lucrurile, cu traditiile, cu stramosii, mereu rememorat in spatiul de acasa, cu o anumita simplitate si modestie a traiului din locurile natale).
Privirea sa ramane insa suficient de atenta la nuante, retinand adesea normalitatca vietii din jur, echilibrul asigurat de soliditatea traditiilor, de un nivel inalt de civilizatie, cautat si admirat, de altfel, de scriitori romani excedati de "balcanism", precum I. L. Caragiale cel auto-exilat, spre sfarsitul vietii, la Berlin. Crochiul rapid, de mare expresivitate, contureaza alteori cate un colt de natura sau panorame ale peisajului renan, urban si natural, pigmenat, totusi, cu "putina istorie", pus in relatie cu pagini de literatura si arta plastica (exercitiul de cronicar plastic al autorului ca si cultura lui "muzeistica", deloc ostentativa totusi, se vad imediat in finetea liniilor si a culorilor "compuse" in numeroase pagini descriptive, ca si in asocierile cu lumea artelor facute pe toi parcursul cartii).
Caricatura, deformarea grotesca a liniilor nu lipsesc nici ele si marcheaza cateva dintre reusitele certe ale acestor evocari in care se exerseaza, bunaoara, spectatorul carnavalului de la Koln, cu suficiente scene si masti memorabile, inregistrate cu verva notatiei acide. Cota maxima a excelentei o atinge portretistul mai ales in registrul grotescului sumbru si sarcastic - ca in cazul micii capodopere care este secventa vizitei unei functionare ministeriale bucurestene - "Tanti Desdcmona", ce poate sta alaturi de orice mare text pamfletar arghezian. Dar "galeria" e completata fericit si cu alte culori, precum in gravul, tulburatorul portret al "Marelui Batran" Constantin Daicoviciu, in vizita la Mainz, atins de aripa mortii si de o definitiva melancolie, cu o "solemnitate trista, un aer august bolnav", aratand "silueta unui patrician roman provincial, invelit in haina de panza ca intr-un lintoliu"; ori a modestului "Hcrr Schwarz, intendentul seminarului", fost combatant in primul razboi mondial, amintindu-si de Bucurestiul in care intra cu trupele generalului Mackensen; ori al unei "doamne T", din emigratia romaneasca, traind toate framantarile instrainarii si nostalgiile inerente Observatiei directe i se adauga, din loc in loc, "documentarea" jurnalistica sau din lecturile literare - cu precadere, cele referitoare la imaginea Germaniei in ochii unor calatori straini si cu insistenta asupra trecutului hitierist si sechelelor sale, sau la actualitatea imediata a miscarilor studentesti nonconformiste.
In legatura cu acestea din urma, paginile cele mai puternice sunt cele dedicate revoltelor pariziene din mai 1968, la care asistase si despre care lasa marturii de reporter pasionat, in pagini pline de nerv publicistic si de sumbre culori apocaliptice, inviorate de evidenta simpatie pentru tineretul contestatar, fara busola sigura.
In alt spatiu, cel american, "spectatorul" va nota, in pagini din nou de mare proza, atmosfera unei intalniri publice cu poetul beatnic Allan Ginsberg, pe cale de a oferi un specta-col-ceremonial, solemn, magic si derizoriu totodata, al unei "evadari" spre un fel de religie budhista inaccesibila cu adevarat, alaturi cu "Bufonul pe care-l tine alaturi, contrapunct grotesc al ceremonialului".