TESTAMENT - Poemul lui Tudor Arghezi deschide volumul Cuvinte potrivite (1927).
A fost reimprimat, in aceeasi pozitie si fara modificari, in toate editiile ulterioare, culminand cu Scrieri, voi. 1 (1962), editie ingrijita de autor.
Poemul Testament - ilustrand o specie lirica amplu reprezentata in literatura europeana -fixeaza natura, esenta si menirea artei argheziene. intr-o prima secventa, cuprinzand inclusiv versul"De osemintele varsatc-n mine", se explica semnificatiile notiunii de testament (id esr=opera).
Aici intalnim primele echivalente, fiecare dintre acestea avand sensuri si conotatii diferite, dar care, insumate, alcatuiesc definitia globala a poeziei.
Asadar, "un /simplu - n. ns.7 nume adunat pe-o carte" oarecare trimite la modestia, dar si la orgoliul creatorului, intrucat articularea dubla cu nehotaratul, in mod paradoxal, se anuleaza.
In acelasi timp, cartea este "o treapta", adica un inel de legatura intre generatii si epoci diferite, idee la care Arghezi va reveni.
In sfarsit, ea are valoare de model cu iz de sacralitate -semnificatie intarita de utilizarea arhaismului ("hrisov"), clasificat drept "cel dintai".
Aceeasi secventa il circumscrie pe destinatar ca si pe creatorul operei. Astfel, discursul liric debuteaza cu persoana a doua singular ("Nu-ti voi lasa drept bunuri, dupa moarte", deci cu un tu cu valoare, la inceput, impersonala, ca sa fie concretizat apoi in apelativul "tanar", iar spre final sa revina la aceeasi persoana, dar la plural ("hrisovul vostru cel dintai").
Mutatia de la tu la voi nuanteaza imaginea receptorului din perspectiva, am zice, generationista.
Din celalalt unghi, al poiesis-uXui, creatorul insusi se revendica de la "strabunii mei", trecand prin "batranii mei" si ajungand la "robii cu saricile pline", al caror legatar este. Aceasta prima parte schiteaza, prin urmare, sensurile pe care Arghezi le confera celor trei termeni din relatia paradigmatica Autor-Opera Receptor, cu specificarea faptului ca aici se contureaza deja ideea despre continutul preponderent social al artei, expusa deocamdata, metaforic in versurile "Al robilor cu saricile pline,
De osemintele varsate-n mine".
Prezenta termenilor enuntati determina structura trichotomica a secventei, dupa cum urmeaza:
"strabunii mei"-"un nume adunat pe-o carte"-Tu(-ti)
"batranii mei"- "o trcapta"---"tanar"
"robii cu saricile"- "hrisovul cel dintai"-Voi (vostru).
Secventa urmatoare constituie, in ansamblul sau, raspunsul la intrebarile in ce consta procesul de creatie, care sunt principiile estetice si, pornind de aici, in ce rezida finalitatea artei. Versurile "Ca sa schimbam, acum, intaia oara,
Sapa-n condei si brazda-n calimara'' reitereaza si accentueaza ideea de continuitate, di; sublimare a experientiei inaintasilor. Nu e vorba, cum s-a remarcat, de perseverarea intr-o traditie ci de "repetarea unui efort originar si de transfigurare a unei substante prin pastrarea identitatii in imaginea batranilor suind pe branci pana la ivirea Verbului poetic"
(Nicolae Balota).
Poetul prelucreaza, decanteaza "graiul lor cu-ndemnuri pentru vite" el insusi fructul unor repetate, seculare sublimari. Or, din acest proces se aleg, cristaline, "cuvinte(le) potrivite" - sintagma ce da titlul volumului definitoriu, imprimat in .