PERENITATEA UNUI EXPERIMENT NARATIV
Dupa un periplu nuvelistic remarcabil - Aventuri intr-u curte interioara, 1979, Efectul de ecou controlat, 1981, Amendament la instinctul proprietatii, 1983: - Mircea Nedelciu a fost rasfatat de critica literara ca c personalitate accentuata a prozei noastre contemporane.
"Sa nu ignoram, apoi, faptul ca Zmeura de campie este conceput ca un dictionar de obiecte (de la arac la zat) si, totodata, romanul poate fi socotit o fictiune a personajului Radu A Grintu ()" Romanul "concentreaza toate descoperirile si toate abilitatile textualismului, asa incat cine vrea sa-si faca o idee despre preocuparile prozei romanesti in anii '80 poate lua ca punct de reper Zmeura de campie. O sectiune substantiala in sine, ca proza noua, printre cele mai valoroase scrise in acest deceniu la noi" (subl. n., M.B.)
Sub faldurile unor asemenea aprecieri, (trecute dintr-o cronica in sectiune), Mircea Nedelciu dadea romanul Tratament fabulatoriu in 1986. Atasandu-si o prefata, in care retoric textualismul era edent, autorul se straduia sa deslege care este relatia dintre cititor si autor, cand o sectiune beneficiaza de un asemenea pro domo. Din pacate, peste 50 de ini n-au reusit sa fie decat un discontinuu recurs la metoda, dovedindu-se confuz si, in final, inutil. Daca autorul crede (fie si azi 1994 /1995) ca textul in cauza este o forma de dezbatere politica despre moartea artei in capitalism si despre inflorirea ei (sic !) in socialism, se inseala amarnic. Sau ca ar fi o pavaza in spatele careia isi putea desfasura experimentul verbal, iarasi, se amageste. Totul este o searbada sociologie, care trebuie sa nu mai fie atasata la urmatoarele editii. Fiindca trebuie spus ca Tratament fabulatoriu ramane un roman tipic - si sub raport valoric - pentru cum s-a putut ocoli linia ideologica din epoca, desi exista suficiente elemente reale (de inspiratie) "de atunci", dar si pentru modernitatea asumata in mod creativ.
S-o spunem doar in trecere ca lectia epica a lui Mircea Eliade din Domnisoara Christina (1936), mai putin din Secretul doctorului Honigberger (1940) si in curte la Dionis (1978) a fost bine asimilata de Mircea Nedelciu in acest roman. Iar faptul ca in multe module ale romanului apeleaza la un "dictionar onomastic" reliefeaza o alta modalitate de prezentare a personajelor decat Mircea Horia Simionescu.
In alta ordine de idei, punandu-si in edenta izvoarele culte care se pot plia pe forme moderne de tehnica narativa - Mircea Nedelciu se descopera ca un cititor atent (daca nu si pasionat) de proza lui Marin Preda {Morometii I, Marele singuratic, Intrusul) ca si de calambururile lui I. L. Caragiale. Chiar titlul scrierii -Tratament fabulatoriu- derivat zibil de la tratamentul ambulatoriu, tratament medical care nu necesita spitalizare, aminteste de marele Caragiale. in ansamblul scrierii, sintagma, titlul adica poate avea mai multe conotatii:
1. realitatea (consumata sau in curs de derulare) care are nevoie totusi de o interpretare sau reinterpretare (adica de tratament) ;
2. intotdeauna un dosar cil pus pe rol, studiat numai dintr-o directie, sau numai intr-un limbaj mai poate oferi surprize prin substanta continuta;
3. judecatorii (in roman personajele sau actantii) unui timp revolut trebuie sa se bazeze neaparat pe solide repere in spatiu;
4. limbajele traditionale ale expunerii unor situatii trebuie nu sa fie inlocuite, ci diversificate, de asa natura, incat comunicarea sa contina si doza aceea de mister, de suspans, la care accede cu bucurie cititorul modern, Din acest punct de vedere, romanul propune si cateva chei stilistice pentru diversele categorii de lectori. Mircea Nedelciu connge la acest nivel, de exemplu, ca langa monologul interior sta povestirea ca forma orala a creatiei. Langa povestea in poveste sta romanul sentimental (din partea finala) in linia tanarului Werther. Ca infuzia fantasticului in real face parte din estetica autenticitatii s.a.m.d.
5. titlul mai poate sugera, dupa lectura romanului, ca iluzia, utopia se conjuga bine cu gandirea rationala ; ca prezenta conacului - de la goticii englezi la americanul Faulkner, de la teoreticienii falansterului din sec. al XlX-lea la ca.p.-urile de ieri - reprezinta o sursa literara inepuizabila. Iar Mircea Nedelciu, de data aceasta, este foarte grav ca un C-tin Toiu (din Galeria cu ta salbatica), ori D. R. Popescu (din Vanatoarea regala), ca Aug. Buzura (din Fetele tacerii).
Ca si acestia, isi urmareste cinematografic personajele si actiunea lor. Nu se exclude nici pe sine, fie ca personaj, fie ca narator.
Romanul este rotund, adica propune ceva, o ipoteza, o situatie, un personaj, dupa care desfasoara ample bucle narative si se incheie demonstrativ, ca in matematica. Resorbtia cautarilor se opreste intr- un mariaj care s-ar putea sa-i innobileze itorul meteorologului Luca.
Cine si-ar imagina ca printr-un meteorolog ca Luca se intra intr-un univers "fabulatoriu" al cerului, al norilor, al anotimpurilor s.a.m.d. se inseala. Luca este doar un pretext pentru a cunoaste alte medii socio-profe-sionale decat cele pe care le impusese romanul traditional, nu numai romanesc. Fiindca la un moment dat, cautarile lui Luca fara o anume finalitate au ceva din chemarile gogoliene ale lui Cicikov. Spre deosebire de Zane Popescu, din Zmeura de campie, care este un personaj bine autorizat tipologic, meteorologul Luca este prit poliedral, nu rareori ca un intrus in spatiul Fuica, unde se afla Fitotronul, unul din centrele nationale de inginerie genetica. Triunghiul epic al romanului se sprijina pe trei repere socio-profesionale 1) Casa Abras 2) Colectitatea umana, gen falanster, de la Conac si 3) Statia Meteo-Fitotron.
Vom constata ca topografia romanului sileste doar un spatiu deschis, aflat nu departe de o statie meteo. Menirea acesteia - dincolo de ceea ce stie toata lumea - este sa ofere si date din ora in ora, pe cat se poate de exact, despre evolutia vremii, obligatoriu de a fi luata in calcul de catre cercetatorii de la Fitotron.
Pentru cercetatorul atist, faptul ca statia meteo este asezata deasupra muntelui, izolata de zgomotul oamenilor si de capriciile lor sociale, gandul il duce spre orizontul imaginar al romanticilor. Extremele meditatiei acestora - extazul sau drama - capata alura terestra in "tratamentul" lui Nedelciu. Luca este un Werther al anilor nostri aflat in faza unei cugetari lucide despre iubire si, implicit, despre rostul adevarului in colectitatea umana sau in comportamentul indidului. De aceea spuneam ca Luca este doar un pretext, fiindca limbajul profesiei sale ramane extrem de sarac si restrictiv, folosit de el si din cand in cand de autor, ca element impregnat in cultura generala : nori, radiatii, furtuna, ceata, evaporare, precipitatii, hidro-graf, zibilitate, echinox, briza(mai rar - curba termografului, norii cirrocu-mulus, tropopauza,nori stratus ).
Pentru lucidul Luca (banuit a fi in cercul stramt al intelectualilor din Fuica), pentru meteorolog de fapt, zice prozatorul: "Cand e singur sub stele, omul crede in forta sa si ia hotarari eroice". in schimb, adauga acelasi autor, "acolo, jos, pe tipsia nici macar labirintica, e pregatit pentru tot felul de compromisuri".
Asadar, ne atrage atentia Mircea Nedelciu, iata o noua profesie care se poate infiltra si dainui in literatura, si iata un reprezentant al ei care traverseaza ca personaj multe medii sociale cu aceeasi barbatie ca si autorul (Lasam premeditat la o parte functia epistemologica a scriitorului).
Ajungand aici, se poate observa mai bine in Tratament fabulatoriu decat in Zmeura de campie o anume gratate a autoreflexiei, o impartasire multipla a relatiei autor-opera. Undeva, Mircea Nedelciu - lucidul, prind inapoi printre randuri, constata ca a subtiat zibil firul epic ; ba, chiar s-a indepartat de la ceea ce si-a propus. Atunci, noteaza ca-ntr-o eliberare de sine sau ca-ntr-un respiro strict necesar: "Poate ca va plictisesc toate aceste detalii, dar mie, acum, imi sunt teribil de necesare". Simtind replica ipoteticului cititor, sunand dezaprobator, Nedelciu ridica tensiunea motivatiei sale:
"Oare chiar nu intelegeti ca, de fapt, incerc sa fac punctul ala pe care atunci nu reuseam sa-l fac ? "
Ca si cand si-ar fi facut datoria fata de cineva, prozatorul reia povestirea, exact din punctul in care o lasase.
Jocul romancierului are, asadar, trei ipostaze :
a) cu personajele;
b) cu sine insusi;
c) cu cititorul
Cum primele doua apartin textului scris, Mircea Nedelciu nu scapa de loc din vedere prezenta cititorului. Pentru aceasta colaborare de sociologie a receptarii, desprindem cateva alte pasaje.
"Tu vrei fapte. Fapte. Adica imagini, chipuri, voci, ganduri si conflicte intre toate acestea, acumulari pana la delir si revarsari ale unora intr-altele. () Tu vrei ingrozitoare fulgere si tunete de studio, atat de verosimile, incat sa si crezi la un moment dat ca ele ar fi putut sa te omoare-ai acest orgoliu sa te stii temporar in pericol de moarte - fie, in urma lor, un happy-end cu cina in tete-a-tete la lumina lumanarilor".
Aflat intr-o forma avansata de revolta, un taran din Fuica, fiind in autobuz, vorbeste ca Ilie Moromete:
"Io nu vreau decat atat: sa iau si io odata tot laptele pa care-l mulg da la vaca mea. Tot. Sa-l beau io singur, sa nu-l impart cu nimini!"
Dar autorul, precipitatpe eroul sau, ii strecoara zibil ideea sa prind ata si adevarul despre ea. imparte lumea sau gandirea ei in doua :
1. a taranilor care trebuie sa fie liberi in tot ceea ce fac pentru a smulge pamantului tot ce poate da intr-un anotimp sau in altul;
2. a celor cu barbi§on (de la oras sau chiar de la sate, intrusi cu scop anume !) Este de banuit ca acestia devenisera supraveghetorii de ieri ai satului, trecand usor spre filosofare. Iata ce mai aude Nedelciu, aflat in autobuz:
"Si ala cu barbison si cu ochelari, ce crezi ca zice ? Cica aia n-ar mai fi ata! Da, ce-ar fi, neica ? Iad, nea Ioane, iad, zice el.
Dumneata ai muri band numai lapte, ala mancand numai cartofi, ala numai grau, ala numai floarea-soarelui, toate alea"
Mircea Nedelciu socoteste ca secretele alcatuirii unui roman nu trebuie sa fie apanajul exclusiv al scriitorului. De aceea, in nota de relatizare a spuselor dintr-o scriere, ii transmite cititorului:
"Timpul calendaristic al romanului in zona la care rescriu este cu totul altul si eu sunt cu totul transpus. Vreau sa spun ca in.roman e octombrie si afara e mai".
Desfasurandu-i multe detalii sau nuante cititorului, Mircea Nedelciu se consuma retoric intr-o clenie pedagogica demna de retinut, atunci cand ii spune care sunt firele vazute ce se tes intre realitate si personaj. Cand acesta este unul istoric.
"Ce fel de totem isi alege autorul care vaneaza pentru a scrie un personaj care a existat de adevaratelea ?"
Teoreticianul Mircea Nedelciu reia, din loc in loc, definitia personajului. Punctam doar o singura data o asemenea definitie. Retinem doar prima parte a ei.
"Personajul este un instrument prin care omul - care scrie sau care citeste - refuza sa accepte universul asa cum este el, un fel de a refuza lumea pentru a crea antilumi, deci a gandi itorui, nemurirea, de ce nu, si a schimba prezentul din aceasta perspectiva si cu ajutorul acestei noi pozitii, o pozitie de forta!"
Aici este clar ca Mircea Nedelciu polemizeaza cu ziunea traditionala a literaturii care construia altfel personajul. Ori se stie, fapt devenit loc comun, ca motivarea logica si psihologica a personajului de-a lungul timpului a cunoscut "n" variante in functie de epoca istorica, de scriitori sau miscare literara. Statutul lui, ca pilon fundamental pentru proza, si cu atat mai mult pentru una de anvengura, cum este romanul, a interesat filosofia si estetica de la Platon la Aristotel pana la Hegel si E. M. Forster. "Homo fictus" a avut o linie sinuoasa de dezvoltare, mai putin zibila in literatura romana, chiar si in cea moderna ; deci dupa 1920. Asa se explica si asimetria definitiei lui Nedelciu care contine in prima parte o coerenta precizare, apoi un verbiaj al unei idei neasimilate. Adica, zice el, prozatorul de la sfarsitul mileniului al II-lea, eu stiu tot, dar uneori el, personajul, mi-o ia inainte! Sa intelegem in pliurile nevazute ale textului ca Mircea Nedelciu, pornind de la relatia narator / fictiune, stie ca statutul personajului poate fi validat in trei situatii 1) cand autorul sta in spateleM 2) "merge" impreuna cu el si 3) se afla in afara lui.
In toate cazurile, pentru scriitorul care se respecta ca intentie si eficienta literara, personajul trebuie sa fie o excelenta masca abila, se intelege, prin care isi comunica sau se comunica. Metamorfozandu-se astfel, autorul poate strecura legal cunostinte din toate domeniile etii. Observatia lui Mircea Nedelciu, din alt loc al romanului, pune in edenta mezalianta literaturii cu toate domeniile "serioase" ale etii: stiintific, filosofic, politic, economic, religios etc. De aceea, conchide romancierul,
"literatura a fost considerata'() o metamorfoza a spiritului prin placerea scrisului".
In asemenea cadre teoretice, se deduce ca Mircea Nedelciu apreciaza personajele sale, in general, si pe cele din acest roman, in special, ca fiind supuse unui tratament fabulatoriu, in functie de ideea urmarita. Pe scurt, el experimenteaza cateva variatiuni pe aceeasi tema. Caci in afara de Luca, it mai la toate incheieturile epice ale scrierii, celelalte sunt palid reprezentate sau numai atat cat povestirea sa nu schioapete sau sa se destrame.In fond, Luca apare dupa cercetasul Mircea Nedelciu care, raportand pe 50 de ini despre rostul unei prefete (vorba ne!), dene impersonal in primul modul ("sa nimeresti", "n-ai vrut sa aj ungi", "sa-ti lipseasca", "omul trebuie sa fie tot timpul prezent" etc, etc.) Desface numaidecat chingile insemnarilor aforistice si, usor moralist-filosofic, noteaza patimas ca "femeia e de origine extraterestra" si il lasa pe meteorologul Luca sa traiasca in doua spatii: unul real, propriu-zis, si altul, al memoriei.
De fapt, Luca, intristat de neintelegerea cu socrul sau, avocatul Mierean, care a refuzat sa-i accepte casatoria cu fiica lui, Ula, ne in localitatea Fuica, unde functiona Fitotronul.
Primele imagini sunt luate dintr-o realitate brutala -in Fuica este pe le de a se afirma o populatie orasenizata care se amesteca involuntar cu a bastinasa ! Si ca intotdeauna, opozitia creata duce la compromisuri, la ezaliante, mai rar, la rupturi zibile. Ori, Luca scapase -printr-o vointa ngajanta - de un trecut care l-a marcat. Aflat in Fuica, intra, fara voia lui, tr-o tornada locala, al carei epicentru se afla in casa medicului Abras.
De indata seratele sau oricare alta ocazie nu se mai pot desfasura fara eteo Luca. Toti observa ca el este altceva decat ei: profesorul de romana elu, inginerii Pascu, Ion Ion, pictorul Vio. Normalitatea lui Luca este nterpretata ca anormalitate si el dene automat pacientul doctorului psi-atru Abras. Spirit bonom, erodat de ata, placid ca in piesele lui Cehov, bras inchide ochii (nu cu placere ! )la escapadele amoroase ale sotiei sale. a este o actrita gen Emilia Rachitaru, femeie acaparatoare care face din rbidou o a doua implinire a fericirii, dupa rolurile de pe scena. Gina-Felina t comp. sunt convertiti la un bovarism proncial nu departe, mutatis utandis, de "locul unde nu s-a intamplat nimic", al lui Sadoveanu.In acelasi spatiu de dolce farniente traiesc si primarul comunei (sur-rins de Mircea Nedelciu mai tot timpul stand pe o banca in fata institutiei ca Ilie Moromete pe stanoaga de la poarta casei sale), gazda meteorolo-lui Luca, functionari si cercetatori ascunsi de la Fitotron, taranii semi-rasenizati ai localitatii Fuica. Fiindca este de necrezut ca pe teritoriul "munei lor se afla un falanster in toata regula, de care nu este niciunul interesat. Doar Mos Patru stie ceva pe care, ca in folclor, i-l spune noului venit, inca de la inceput, stiind ca memoria acestuia nefiind a unui localnic nu poate deveni abulica, asa cum se dovedise a celor din clanul Abras.
Pana aici autorul propune o fateta a unei realitati credibile cu similitudini din Intrusul lui Marin Preda, scriitor indragit de Mircea Nedelciu. Cum nici I. L. Caragiale nu-i este prea departe de inima, dar, restaurat din cand in cand la nivelul rostirii, al lexicului si nu al sintaxei! Chiar titulatura scrierii degaja o zibila unda comica, a carei gratate nu poate starni, dupa lectura sectiunii, decat un ras amar. Totul, ne propune Nedelciu, prin fabulatia sa epica, necesita un tratament fara spitalizare. Asta numai in cazul cand cititorul clasic, traditional, conservator vrea fapte si adevaruri. Lui ii si aliniaza intr-o panoplie tipologica pe Gina-Felina, Nusa-Papusa (rimele din onomastica n-au ceva caragialesc ? ), Ula (!), Ioana, Stela, Ramona, Aron, Hazgura, Comsa, Gheorghe, Gheorghita, Marius, Astavrei, Sachelarie, Boierescu etc.
Pentru cititorul clasic, Mircea Nedelciu ii desfasoara un registru stilistic demn de realismul neopozitist, provocator de analogii si dezbateri cu personaje stiute. Atentie insa ca fraza lui Nedelciu este seducatoare, ca o apa limpede si adanca. Ea nu merge monoton si intr-o singura directie. Arborescenta sa amesteca nu numai cunte, ci si uri ale epicului, ziuni dintre cele mai stranii. Originalitatea coplesitoare a textului incepe de la cuvant, ca semnificam al unei gandiri si al unei conceptii. "Povestea" cu textualismul romanului, (mult mai pregnant in Zmeura de campie), "poveste" care se regaseste marcata in Prefata si pe care autorul incearca (inutil!) s-o topeasca in roman, ramane, ierarhic vorbind, dincolo de nivelul frazei. Mircea Nedelciu este un mare si placut povestitor modern care stie sa intretina treaza atentia cititorului printr-un ceremonial aparte. ii reusesc de minune, in aceasta ordine de idei, atmosfera si oralitatea.
De asemenea, evocarea. Am spune ca evocarea - pentru scriitor - ramane o modalitate suverana care pentru a fi pilduitoare apeleaza la celelalte doua.
Oralitatea in acest roman are doua fatete : una a scriitorului, de departe intelectualizata, si alta, a personajelor. Daca prima este a filologului, care nu-si poate depasi conditia lingstica in nici-o imprejurare, ramanand un dat fixatsi stratificat, cea de a doua apartine personajelor. La acest modul, dialectologul, stilisticianul si scriitorul se regasesc admirabil in persoana lui Mircea Nedelciu. El stie sa transcrie sau sa inventeze limbaje diferentiate izbitor. Iata un fragment dintr-o scrisoare amoroasa a actritei Gina-Felina adresata lui Luca:
"Este miezul noptii. Cineva ma iubeste, ma saruta pe gandul meu risipit si ma naste. Sunt femeia ta, iubite ? Paduri desfrunzite unduie pe trupul meu. Am luat forma pe masura ta, asa ca sa putem curge unul in celalalt. Scot trupul meu ca sa te pastrez in el, ca sa bea sufletul din tine, ca sa bea cine oboseste prin mine, singura cunoscatoare a izvorului. Sunt manjita de tacere si cerneala. Zambetul creste pe mine usor. Pe dinauntru am varuit proaspat, am taiai fereastra. O casa sunt unde se intra numai in doi".
Un asemenea text este suficient pentru a caracteriza o actrita, apasata de calculul sexual ca si de ata extraconjugala, acoperita oficial de doctorul Abras. Cuntele pentru ea sunt doar un pandant al relatiei cu cei dimprejur, fiindca altfel ea "mediaza numai cu trupul"
Opus simplismului edulcorat al actritei, Mircea Nedelciu i-aduce limbajul in formare, ferm si cu perspectiva de demnitate, apartinand studentei Natalia din Fuica. Aceasta, cunoscandu-l intamplator pe Luca si vrand a fi si ea la statia meteo ("in contact direct cu Universul"), ii scrie de cateva ori. Dupa repetate taceri, se hotaraste sa-i dea ultimatum. Este in sesiune ; spre dimineata ii compune o misiva, din care spicuim :
"La noi in camin, lozinca este: «un borcan spart, un examen luat». Cand te doare capul, nu tare, ci foarte tare, te duci in baie, dai drumul la dus, intri sub jetul de apa rece si, daca nici pumnii stransi foarte tare nu te ajuta, gi. Daca as avea un pistol, nu la tampla l-as duce, ci, mai degraba undeva deasupra parietalilor. Buton de panica - scrie pe un perete al cinematografului Festival. inca nu simt nevoia unui astfel de buton, dar am sa fac o comanda lux, poate amandoi avem nevoie curand. Te-am vazut iar cu actrita aia pe strada. Drept cine te crezi ?
Te-ai spalat vreodata pe dinti cu crema pentru ingrijirea mainilor ? Nici sa n-o faci, ca eu nu pot sa-ti descriu senzatia (); am sa n la Fuica si am sa te caut pentru o afacere. Nu vrei sa cumparam impreuna localul Casbah din Liverpool, locul unde se intalneau Beatles-ii ?"
In cele doua ipostaze epistolare, fiindca se conjuga feminitatea cu egoismul si gelozia, datorita varstelor si experientelor diferite, se desprind si dimensiunile universului interior al fiecareia, gandirea si moralitatea lor in legatura cu un barbat iubit.
Prind aspectul limbii vorbite, Mircea Nedelciu biruie orice slogan textualist sau post-modern, accentuand - cum se va vedea - pe particularitatile graiului muntean. Aspectul regional este intesat de infiltratiile vorbirii directe sau indirecte, ca si de stilul indirect liber.
Vom desprinde cateva pasaje din povestirea lui mos Patru Brodeala, fie despre infiintarea ceapeurilor la Fuica (deci, o relatare provenita dintr-o experienta proprie, traita de el insusi. Aici trebuie retinut - daca-l credem pe prozatorul realist - ca autenticitatea este neliteraturizata), fie despre ceea ce a auzit el ca se-ntampla la Conac (si cu oamenii de acolo). Asadar, povestire despre povestire! Mos Patru fiind si el un "filtru" afectiv destul de oi ca memorie.
Deci:
1. "Si zic ca daca a venit ca sa faca colectivu si la noi in sat s-a facut doua, unu in partea asta da garla, de a luat numele de "Drumul belsugului", si unu piste garla, adica cu noi astia care eram mai saraci dan sat si cu tiganii si cu mai fara pamant si i-a zis "Temelia noua", ca catunu se numea din batrani Temenia si ei a crezut ca e Temelia si asa a telefonat la raion si a zis "foarte bine, tovarasi, asa sa-i zica, ca suna frumos "Temelia noua". Da noi spunem cum am apucat ca daca spui repede, nu sa-ntelege ()"
"Da la un an sau doi i-a prins pa alde presedintele d'atunci si pa familia lui ca a facut mismasuri cu averea colectivului si ca a furat dan avutu'obstesc, cum ar veni, si s-a auzit ca toti din conducere da la " Temelia noua" i-a condamnat si i-a luat la puscarie si a pus altii";
2. "Si cum bre, a zis pana la urma, traieste oameni acolo ? Io credeam ca s-a daramat totu' si s-a dus dracu'i!
"De ce sa nu traiasca ?"
"Mde, a zis el, io n-am mai fost acolo, oho, sa fie mai bine da douaj'da ani. Am fost ultima oara cu unu Neculai Fiston saracu', vai da mama lui!"
Dupa ce-i relateaza lui Luca (alias Mircea Nedelciu) despre aparitia pe lume a lui Neculai, (ca fiu al unui boier si al Draganei, aflata intamplator in padure dupa lemne), mos Patru adauga :
"cand a terminat baiatu'lelii Draganii scoala primara, aicea la Fuica, zor-nevoie domnu'invatator ca sa-l dea mai daparte la scoli, lelea Dragana ca n-are bani, ala ca hai, bre, ca invata el bine si nu sa poate sa nu ia bursa si uite asa il trimise si pa el la o scoala de invatatori tuma-n Ardeal, undeva ca acu'iera Romania Mare, stii, si puteai sa te duci unde stii ca e mai putini pe un loc. Numai ca la primarie cand a fost sa-si ia actili, vede ca e trecut Gulianu, pi semne da la boieroaica, de, si-a ramas in acte cu numele asta de Neculai Fiston si-i mai zicea si Gulianu".
La intatia lui Luca de a zita Conacul, mosul se apara:
"Nu stiu, neica, () io, cum iti spusei, o nimerii dan brodeala o data, s-o data ma duse b'etu'Neculai, Dumnezeu sa-l ierte. Da, si dac-as sti, mi-ar fi frica sa calc acolo acuma!"
Iar pentru a-i smulge cumva un adevar, Luca il provoaca :
-"Frica, bre, de ce ?
-,jSunt om batran, domnu'Luca, lasa-ma-npace I*
Deducem de aici ca discutia cu batranul localitatii Fuica are loc cand povestea conacului si a functionarii lui intrase deja in legenda. Aburul de neverosimil, unanim existent in comuna, n-ar fi fost acceptat si de noul venit daca nu s-ar fi ratacit -din intamplare - si-ar fi ajuns chiar la Conac. Aflat intr-un spatiu total izolat fata de colectitatea umana din Fuica, Mircea Nedelciu constata ca aci traiesc barbati si femei, fara nici un grad de rudenie, care insa au munca organizata dupa cu totul alte criterii decat cele cunoscute in epoca. Un fel de explicatie o da Aron, fost coleg de birou cu Marius intr-o fabrica. Dupa ce acesta a primit mostenirea de fata, Aron a vandut masina, banii i-au investit intr-o turma de oi. Si tot asa, an de an, pana cand si-au diferentiat munca in functie de optiunea fiecaruia, declarand ulterior obtinerea tuturor veniturilor. Cand Luca ziteaza falansterul de sub deal, microco-lectitatea umana este pe cale de destramare, fiindca, atentie !, membrii ei nu sunt decat intelectuali sau muncitori fugiti din mediile lor de actitate, determinati sa-si regaseasca libertatea interioara.
Unul dintre ei, Gheorghe, un anticar de vaza, candva, chiar precizeaza:
" A pune din nou bariere unor oameni care se simt liberi este o pierdere a disponibilitatii interioare numai cand interdictiile n din afara lor. Cand acestea ii construiesc pe ei insisi, asa cum disciplina gandirii duce la capodopere, cand n deci de dinlauntru! lor, atunci ele nu fac, noile bariere, decat sa-i ajute sa se imprastie in timp ca particulele subatomice inca necunoscute sa traiasca adica, simultan, in tot atatea centre personale de timp cate perceptii totale ale libertatii sunt capabili sa aiba".
"Uriasul cu prirea blanda, Sachelarie, fostul inginer de drumuri si poduri, descendent direct dintr-o familie de memorandisti () cunoscatorul atator detalii din procesul de constituire a sentimentului religios si a religiei ca fenomen social".
Sa mai retinem ca aceasta microcolectitate umana izolata se afla dincolo de o padure, dincolo de o mlastina, pe sub un deal undeva. De aceea autorul ii spune falansterul de sub deal.
Sa recapitulam datele nasterii acestui voiaj paradoxal in drumul lui Luca de la primarie spre gazda lui, mos Patru Brodeala.
Dezamagit in dragoste, fiindca Ula, desi il iubea, nu a putut infrange cerbicia tatalui sau de a fi Impreuna, Luca participa la un concurs de ocuparea unui post in Fuica, statia meteo fiind un reper tot atat de important ca si Fitotronul pentru localnici. Dupa preliminariile birocratice primirii lui, tanarul merge sa-si ia gazda in primire. DarMircea Nedelciu constata ca personajul, dezorientat, in cautarea timpului pierdut, deci, activandu-si memoria si aflat intr-un prezent concret, iese din el, picand intr-un spatiu straniu, vecin cu fabulosul din basme.
Oamenii intalniti la Conac au dezertat legal din mediile ostile implinirii personalitatii lor, si-au asumat de buna voie schimbarea "locului de munca", precum si dimensiunea detaran. Este drept, unul cultivat.
Dincolo de faptul in sine, al muncii, fiecare are obligatia de a cerceta indelung trecutul locului si al primilor veniti care au intemeiat case aici. Pe deasupra - intr-o prima instanta - hotarele locului lor sunt marcate si, ca atare, pazite. Mai tarziu, cand se constata unitatea de grup, cand oamenii se cunosc foarte bine, intre ei, paza dene o forma de semnalare a intrusilor. Ei bine, Luca face o bresa, asteptata se pare. Dupa 2-3 zite, Luca observa ca si aci lumea este in schimbare. De aceea, cand el ii povesteste lui mos Patru tot ceea ce a intalnit, batranul dene suspicios. Fiindca lumea din Fuica, dupa ce abandonase Conacul, unde fusese ceapeul, impinsese imaginea urata a ceea ce se intamplase acolo, la periferia amintirilor. De data aceasta, memoria colectiva accepta legenda si nu realitatea, sau presupusa a fi asa (exemplu notoriu, pentru literatura romana, piesa Zamolxe, de Blaga.) De aceea, mos Patru ii precizeaza enigmatic, dar dur, hotarat: "Sunt om batran, domnu'Luca, lasa-ma-n pace!"Intelegem ca Mircea Nedelciu abia acum, in acest punct epic al scrierii, realizeaza un alt roman impotriva memoriei. Localnicii din Fuica se despart razand de un trecut becisnic. Pentru ei ceapeul de la Conac a fost un dezastru, de indata ce unii le-au furat cu acte munca lor cinstita, si s-au imbogatit. Ce daca acestia au acum "tratament" in puscarie, taranii nu vorsa se mai apropie de epicentrul raului. De aceea nu mai cred nici in faptul ca un astfel de spatiu, blestemat de ei si clasat ca atare, mai poate fi locuit si intrebuintat pentru aceleasi scopuri agricole. Ceea ce se mai pastreaza sunt doar fragmente de amintiri. Iar fata de acestea, numai ei, taranii, sunt depozitarii adevarati. in schimb, intelectualii satului nu mai cred demult in legende, ata lor derulandu-se dupa alte criterii, dupa alte principii. Bune sau rele, localnicii din Fuica nu le batjocoresc, dar, cand au ocazia, le iau in raspar.
Deci, Mircea Nedelciu, am zice azi, pune problema politic, apeland la un fantastic controlabil. Oamenii fug din fata istoriei cand stiu ca ea nu este in concordanta cu insasi conditia de a exista : unii de la oras se retrag in izolare, cautand sa intemeieze o noua dinastie a etii, altii, taranii, nu mai vor sa se intoarca la ruinele ceapeurilor. Regasirea de sine ramane cautarea absoluta, sensul existentei indiduale, dar si colective.
Dar sa revenim la elementele componente ale crearii fantasticului programat. Se intelege, cred, ca Mircea Nedelciu isi subordoneaza sensibilitatea rationalist, demontand, indirect, formele, dar mai ales caile de ajungere la fantastic. Fantasticul prone, dupa toate teoriile de profil, in urma unei deeri constiente de la o linie prezibila, deere care conduce spre cunoastere, spre iluminari din alte unghiuri decat ar fi facut-o descrierea sau notatia pas cu pas a unei realitati. Unui realism funciar clasic, Nedelciu ii opune unul fantastic.In Tratament fabulatoriu, el se produce incepand de la ratacirea lui Luca. Apasat de amintirile lasate in urma, el lupta impotriva memoriei prin dislocare. Pe aceasta o banuieste ca intetindu-sc dupa intalnirea cu un spatiu deschis care il deconcerteaza, dispersandu-i orientarea. Reperul intalnit in zare este o padure, apoi o mlastina, iar o padure, o apa, un deal. in ul semnificatiilor, ele reprezinta misterele, enigma, oboseala psihica si curgerea ireversibila a timpului, a etii noastre.
Deci, ratacire (reala), dislocarea memoriei (fictiune), dispersie, oboseala psihica sunt componente ale halucinatiei. Aspectul straniu apare abia atunci cand indidul isi redimensioneaza biografia cu semenii intalniti, ca si cand ar fi aterizat pe o eta necunoscuta. Fondul psihic creat mai inainte este supus din nou deerii, incat, desi vede semeni de-ai nostri, i se pare ca ei nu vorbesc romaneste. O simpla lotura, de fapt-o galeata cu apa rece, il readuce pe Luca la normal din starea de imponderabilitate psihica. Aplicand principiul substitutiei, Nedelciu retine :
"Mi-am simtit, dintr-o data, capul limpede, si trupul usor si m-am ridicat de pe banca de lemn pe care statusem cu fata in jos si am inceput sa admir frescele pompiene de pe pereti".
Aceasta baie ne apare ca semnul unei initieri in tainele adanci ale grupului social constituit in falanster.
Dupa ce lui Luca i se explica limpede cum functioneaza diziunea sociala a muncii, i se ofera un ghid (pe Gheorghita) care sa-l scoala din spatiul rezervat. Ca in basme sau ca in nuvelele lui E. A. Poe, ori in romanul gotic englez (mai recent in povestirile S.F.), Mircea Nedelciu ii imprima personajului sau urmatoarea cugetare:
"Prin trupul meu circulau tot felul de semnale scerale ale spaimei. De fapt, ma temeam inconstient de pierderea legaturii cu trecerea fireasca a timpului: ma asteptam sa regasesc satul.Fuica de nerecunoscut, ca si cand ar fi trecut 50 de ani peste ei in noaptea aceea. Ceva ca in nuvelele fantastice."
Condus de Gheorghita, ca un cicerone matein, afla de "strabunicul Ion", venit din Balcani, de sensibilitatea acestuia exacerbata, a carui umbra sau amintire pluteste peste biografia unora de la Conac.
Iar un element de supralicitare a fantasticului potential. Dupa acestea, autorul il pune pe Luca sa se marturiseasca :
"Nc-am despartit in bune relatii, dar eu mai confuz, mai obosit si mai zgribulit de frig decat fn orice alt moment al acelor doua zile de la inceputul sederii mele in Fuica".
Doi termeni -confuz si obosit - se alatura ariei semantice a fantasticului, iar zgribulit de frig readuce povestirea spre lumea reala, spre biografia concreta a lui Luca.
Pe de alta parte, personajul survoleaza o mitologie din care isi extrage mobilul unei libertati interioare, aflata mereu in opozitie cu ata de meteorolog, de membru al unei colectitati pe care el si-a ales-o.
Luca asculta, la un moment dat, o marturisire a lui Sachelarie:
"in biserica fara cruce, noi mai practicam un fel de confesiune asemanatoare nu atat spovedaniei, cat sedintei de psihanaliza".
O astfel de marturisire intalnita intr-o misiva catre Ula ne face sa intelegem ca la Conac se incearca si ndecarea de nevroze sau psihoze. Daca nu datorita lor, oamenii s-au izolat de societate in tendinta ndecarii psihicului pe alte cai decat cele spitalicesti. Tratament fabulatoriu, nu ? Iar contactul "din intamplare" al lui Luca, inca de la venirea lui in Fuica, se constituie ca un drum deschis pentru gasirea sinelui, ori de cate ori posesorul Iui traieste cu impresia ca are deatii de comportament si gandire.
Povestirile sau comentariile (ale lui Luca et.comp.) despre Conacsunt traversate sincopat de referinte heraldice, menite, in cadrul falansterului sa puna in lumina originea fostelor familii nobiliare, a casei domnitoare Gu-lianu. Un asemenea topos al istoriei adanceste si mai mult fantasticul in latura lui grava.
Detasam un moment cheie in romanul lui Mircea Nedelciu - cel al explicarii toponimului Temenia, prin prisma inteleptului mos Patru, un fel de Dad Creanga al satului Fuica.
Ingeniozitateaprozatoruluiseaflainimplimentareaobservatiei intr-un trecut plasat pe vremea invaziilor turcesti in Tarile Romane.
Fugind din calea turcilor si refugiindu-se in codrii primitori, oamenii din zona au fost tradati. In fata nelegiuitilor, oamenii au stat demni, primind moartea in picioare. Pasa, in schimb/ le cerea sa ingenunche, sa faca temenele, semn pentru iertare si supunere. Mos Patru povesteste:
" bine ca nici el nu stia ce vrea turcu, da'da frica sau pentru ca nu-l mai tanea picerili, a cazut cu fata in tarana si atunci turcu l-a lasat si nu i-a mai taiat capu' si daca' a mai strigai o data la ei Temenia, Temenia, s-a lasat toti in genunchi, care mai ramasese in ata dan toti. Si atunci, pasa n-a mai taiat nici un cap si a trimis ienicerii lui sa caute pan case si pan hambare si | a luat tot ce iera da mancare si a incarcat pa desagi si pa carute si dusi a fost".
A se nota ca filologul scriitor distinge, in cunostinta de cauza, etimologia slavona a cuvantului temelie, de cea turceasca a cuvantului temenea. Pe cand prima, cea slava, este acceptata de mai marir politici ai zilei de ieri, atribuind-o unui ceapeu - Temelia Noua, oamenii din sat o accepta pe cea de a doua, fiindca ea contine o istorie traita zguduitor. Pentru ei, istoria trecuta a locului lor este un sfarsit continuu.
Fiindca a venit vorba de "strainisme" intrate in uzul localnicilor din Fuica, Mircea Nedelciu scrie, adesea cu fraze arborescente, dar coerente si logice, incat lectura romanului Tratament fabulatoriu, din punct de vedere lingstic, este o desfatare intelectuala. Unele ligamente (pentru personaje, scuzabile) nu intuneca deloc sensuri si subtexte.Aflat intre o iubire pierduta / Ula /si una pe cale de a fi demonetizata / Gina-Felina /, Luca este nelinistit ca nu o poate cunoaste indeaproape pe Nusa-Papusa. Ea este fiinta care ascunde conspirativ-conspiratia fiind inelul de logodna al celor de la Conac - poate chiar pe Ula. in final, autorul realist pedaleaza pe insistentele studentei Natalia care deschide perspectiva legarii meteorologului de spatiul de la Fuica, din satul Temenia.
Ca un alter ego nu personagial (prezent in Luca-meteo), ci unul auctorial, Mircea Nedelciu il lanseaza pe agronomul Pascu. Asa cum Nelu este folclorist si itor cronicar dramatic la un ziar care va aparea neaparat.
Intr-una din seratele lui Abras, intre sansuri cu n, Pascu arunca intrebarea daca "literatura este o munca inutila societatii". Pacat ca scriitorul nu smulge decat parerea doctorului Abras.
"Ba da, e o descarcare necesara, ca orice manifestare nevrotica, produce un sentiment de satisfactie si scriitorului si cititorului".
Soneria il anunta insa pe pictorul Vio si pe doua actrite - Stela si Ramona. Discutia se muta in alte uri - ale Fitotronului si ale anexelor lui etc, etc.
* * *
Dupa cum se poate constata, romanul Tratament fabulatoriu al lui Mircea Nedelciu, prin polimorfismul sau tematic, de reflectare si de exprimare, nu este unul cu o constructie solida in formula clasica a speciei (intalnita monumental la realistii de marca). Dimpotriva, aprioric, el este o demonstratie in torta a unei formule romanesti care isi poate permite sa nu mai fie o secventa, o falie, un detaliu narativ, ci o panorama de experimente care sa lumineze aceleasi interioare, fie psihice, fie din alte spatii, care sa conetuiasca prin dialog, povestire, descriere, scrisori, jurnale, buletine meteo, se, halucinatii. Scopul scuza mijloacele, parc a spune Nedelciu. in cautare de adevar, nu neaparat coincident cu o realitate data, ci si cu una imaginara, estetica, cuntele trebuie toate rulate.
Am sentimentul ca in Tratament fabulatoriu autorul a imprumutat ipostaza regizorului care pune in scena texte clasice in ziune moderna ' pentru a crea spectacol. Uneori, un asemenea regizor isi asuma chiar cate o interventie in text (mai mare sau mai mica), iar alte ori, dene si actor.
Vad, deci, in Mircea Nedelciu un asemenea regizor, cu asemenea preocupari. Iar daca regizorul concepe intreg demersul lui in fata unui public spectator, unde sincretismul se degaja de la sine, romancierul trebuie sa biciue cuntele, sa le dreseze adica, pentru a-i intretine flacara e a mesajului estetic. Din acest punct de vedere, experimentul lui Mircea Nedelciu ramane memorabil prin logica povestirii (excelente detalii se pot desprinde din sectiunea omonima a lui Claude Bremond, Buc, Ed.Univers, 1981) si prin "tratamentul fabulatoriu" al personajului. El nu este nici mistificat, nici mitologizat (A se vedea alte comentarii in Mitografiapersonajului, de Salvatore Battaglia, Buc, Ed. Univers 1976)
Preluand o observatie a autorului despre Marius-Gulianu, am spune ca romanul lui Mircea Nedelciu sufera de o normalitate absoluta De aceea el nu are nimic parabolic. Poate am desprinde o unda de mitologie. Ea ar proveni din doua spatii: al infernului, localizat la istoria tragica a taranilor, pe care o rezuma excelent mos Patru, si al paradisului, plasat in urma unei halucinatii la conacul de pe Valea Plangerii (devenita, prin ce transformari lingstice ?, Valea Plansii). lax purgatoriul, ca sa invocam in totalitate trinitatea dantesca, ramane receptacolul nevazut, adica receptorul. El este capabil de discernamant si decelari in functie de structura sa psihica, de pregatirea sa intelectuala.
Cum niciodata literatura buna (si ramasa in panoplia valorilor perene) nu a oferit solutii practice, nici romanul Tratament fabulatoriu nu o face. Ca un experiment profund, el propune mai multe modalitati de inspiratie si tehnica, fara a cantona intr-una in mod absolut. Langa o asemenea relatitate a operatiei literare, Mircea Nedelciu asaza o substanta a existentei Fiintei, inteleasa fie in logic, dar si metafizic. inclinand astfel discutia, scrierea se alatura existentialismului postmodernist, in latura lui de echilibru si rational.
