TREIZECI SI TREI - Roman de Tudor Dumitru Savu, publicai in . Face parte dintr-un ciclu epic dunarean, inceput cu Marginile imperiului (1981) si continuat cu Treizeci si trei (1982), De-a lungul fluviului (1985), Fortul (1988) si Cantacuzina (1997).
Ne aflam la Mila 33, in universul mirific al deltei dunarene cu oamenii si legile sale, supusi aceluiasi logos recuperator: povestirea, increderea in fictiune prezideaza "romanul" lui Tudor Dumitru Savu , el inchipuind un spatiu inchis si fascinant: istorisirile despre "neamul Vilampiei", "moara de nisip", "lacul crapilor", "padurea de tei" etc, alcatuiesc "navodul pescaresc" carc-l prind definitiv pe Profesor ca si pe Procuror. loncte, unul dintre pescarii ce traiesc agonia lenta a canalelor sufocate de bradis, ii conduce pe fiecare prin labirintul unei lumi fabuloase, unde belsugul alterneaza cu scene de apocalipsa. Calatoria, de fiecare data initiatica, se consuma spre inlcrior, rc-confir-mand sensul centripetal al fantasticului pe care altadata il numeam "oriental".
Povestirile coaguleaza in junii lui Serafim sau Din Tiganul, destine omenesti ramase prinse definitiv in "ochiurile navodului"; Priscilla, uitata de varsta, cuplul Efreni-Teona sau Foti arcuiesc peste canale amurgul unei lumi demilizate:
"Foti avea mainile de broasca, cu pielite verzi intre degete si pielea stravezie si buboasa si mersul topait si capul mare si adus in fata, greu, dc-abia il purta si picioarele scurte si cracanate si pantecele umflat".
Ei retraiesc pnn verbul "negustorului de povesti" superba iluzie, acompaniata de constiinta acesteia, intr-adevar, enunturi ca "amurgul plutea in aer ca o pasare" sau "ciocul negru al lotcii, iesit ca un carlig deasupra apei" ritmeaza, ca un sublcxtual memento, intreaga naratiune coborata parca din "seria" eposului arab. Urzeala este fina, incorporand sugestia livresca si fapt caracteristic! - aproximand chiar spatiul unde "ochiul omului nu mai putea razbate singur".
De aici desigur motivul ocheanului minunat, targuit de cocosatul Din tiganul in dugheana unui arab. Ocheanul, ni se spune, "capta toate imaginile viitoare ale lucrurilor, anticipa cu precizie fiecare intamplare, orice eveniment, catastrofe, revarsari de ape, incendii, boli, razboaie, cutremure. Tot, tot", lata, "intamplarile petrecute la Topraisar suni ca un ochean care se lungeste, se tot lungeste la nesfarsit si imaginea din el se face din ce in ce mai mica si apoi dintr-o data se schimba pentru a se misca iar, la nesfarsit".
E insusi modul de-a se desfasura al relatarii, atrasa, digresiv, de puterea revelatorie a ochiului. Premonitia aceasta o gasim la inceput cand, dupa un pescuit neobisnuit de bogat, ochii pestilor se scurg din orbite, astfel ca "mii si mii de margele sclipeau umede impanzind ograzile si scormonind lacom toate lucrurile".
Imaginea e antologica, oferind senzatia dezechilibrului natural, impus de nasterea - doar pe jumatate a lui Serafim.