Umbra Lui Mircea La Cozia - Grigore M. Alexandrescu referat






Imprejurarile genezei acestei capodopere a liricii lui Gr. M. Alexandrescu ni le-a evocat poetul insusi in al sau Memorial de calatorie (1863): "Ziua incepuse a se ascunde dune muntii de la apus, mai luminand inca putin culmele cele din fata. Apropierea serei da obiectelor colorc fantastice si destepta nenumaratele voci ale singuratatii. Otaraji de a pleca a doua zi de la Cozia, ne mai suiram o dala in foisorul ce da asupra Oltului: de acolo preum-blaram cautatura noastra pe desertelc-i tarmuri, si indeplinind lipsa talentului cu entuziasmul pentru gloria nationala, platiram un tribut de laude meritate valorosului Mircea, prin poezia intitulata: Umbra lui Mircea sau o seara la Cozia."

E de la sine inteles insa ca excursia intreprinsa alaturi de Ion Ghica pe valea Oltului, in vara anului 1842, nu putea constitui decat ocazia, iar nu izvorul principal al inspiratiei eroice a lui Alexandrescu. Acesta trebuie cautat in "entuziasmul pentru gloria nationala", marturisit limpede de autor, si care e mult mai vechi, el reprezentand de altfel o nota generala a intregii poezii romantice romanesti din preajma lui . inca din 1832, Grigore Alexandrescu avea in Adio. La Targoviste imaginea ostasilor strabuni zacand sub glie si medita la tema ireversibilitatii timpului istoric, impletind-o insa cu contemplarea melancolica a propriului sau destin nefericii.

Umbra lui Mirceaanunta, ca si Anul 1840, o schimbare de perspectiva in sensul transcenderii orizontului individual prin aspiratia catre cuprinderea generoasa a durerilor si framantarilor lumii. Din nou viziunea, fara a fi desigur lipsita de originalitate in planul expresiei de arta. apartine intregii generatii de la 1848 si o caracterizeaza in ansamblul istorici noastre literare.

Profund semnificativa pentru spiritul epocii sale. Umbra lui Mircea este cu deosebire reprezentativa si ca formula literara romantica. Prelucrand motivul aparitiei fantomatice, frecvent la Shakcspcare si la Ossian, scriitori de mare audienta la inceputul veacului trecut, poetul organizeaza materia evocarii ca pretext al unei meditatii eroice. Dupa celebra strofa introductiva care, in versuri admirabile pentru eufonia lor, fixeaza cadrul dinamic al unui tablou de inserare si dupa alte cateva notatii de peisaj menite sa sugereze atmosfera de taina a momentului, se produce aparitia umbrei incoronate culminand cu iesirea din neant a unei ostiri fara numar. Fenomenul e insotit de adevarate mutatii naturale: "Raul inapoi se trage muntii varful isi clatesc", etc. etc.

Identitatea fantasticului personaj, nelamurita cateva clipe, e dezvaluita apoi printr-un gest grandios al elementelor care izbucnesc imediat intr-un impresionant coral cosmic, regizat de autor sub impresia acuta a miscarii unei naturi insufletite:

Mircea! imi raspunde dealul;
Mircea! Oltul repeteaza.
Acest sunet, acest nume valurile-l priimesc;
Unul altuia il spune; Dunarea se-nstiinteaza,
Si-ale ei spumate unde catre mare il pornesc.



Faptul declanseaza acum comentariile entuziaste, hiperbolice ale poetului in maniera unei triade romantice, remarcabila nu atat prin expresia plastica, absolut banala, cat prin ritmul, amploarea si gradatia atitudinii lirice. Ultimele doua catrene din totalul de sase cat dureaza expunerea discursiva a ideilor instituie o antiteza cu prezentul, dar - lucru demn de retinut! - nu pentru a-l cobori si a-l incrimina in raport cu grandoarea faptelor istorice evocate, ci pentru a sublinia superioritatea civilizatiei modeme bazate pe pace si pe fraternitate a popoarelor.
In acest punct, reveria ideatica ia sfarsit si poemul se incheie prin reintoarcerea la concretul peisajului nocturn. Umbra reintra in mormant si valurile Oltului continua sa izbeasca in cadenta zidul vechi al manastirii.

Doua sunt asadar spatiile in care se desfasoara materia lirica a versurilor: un spatiu concret, al peisajului natural nocturn, dinamizai de aparitia fantomei voievodale, si un spatiu abstract, interior, al comentariului ideatic. Lirismul e alimentat din ambele directii. Umbra Iui Mircea se iveste intr-o atmosfera de groaza si mister, sugerata prin imagini preponderent vizuale, intrerupte de ritmul sacadat al expresiei:

Este ceasul nalucirei: un mormant se desvaleste,
O fantoma-ncoronata din el iese o zaresc
Iesevine catre tarmurista
In preajma ei priveste



Caracterul de exceptie al fenomenului se insinueaza treptat prin aglomerarea unor detalii de imagine si a unei ample invocatii retorice a Oltului, caruia poetul ii cere dezlegarea enigmei, cutremuratoare nu numai pentru propriul sau suflet, dar si pentru elementele firii, trezite din somnolenta lor milenara:

Oltule, care-ai fost martur vitejiilor trecute
Si puternici legioane p-a ta margine-ai privit,
Virtuti mari, fapte cumplite iti sunt tie cunoscute,
Cine oar' poate sa fie omul care te-a-ngrozit?



Ceea ce fara indoiala provoaca sub raport estetic interesul intregii scene este sugestia de veritabil protocol cosmic al aparitiei fantomei, gravitatea adanca a tonului evocator.
Solemnitatii intamplarii ca atare ii corespunde solemnitatea comentariului liric, de fapt un monolog dramatic, o ampla declamatie retorica in care nu ideile impresioneaza in primul rand, ci incantatia oraculara a rostirii lor:

Sarutare, umbra veche! priimeste-nchinaciune
De la fiii Romaniei care tu o ai cinstit:
Noi venim mirarea noastra la mormantu-ti a depune;
Veacurile ce-nghit neamuri al tau nume l-au hranit.



Poezia lui Grigore Alexandrescu c in general "o poezie in carbune, lipsita de culoarea metaforei", zicea pe drept cuvant G. Calinescu. Uimeste intr-adevar in cel mai inalt grad lirismul acestor versuri descarnate, care, eliberate de chingile ritmului, ar fi proza curata. Nu cadenta metrica este totusi explicatia ultima, ci cadenta lirica interioara, atitudinea de solemnitate ceremoniala care transfigureaza niste formule de circulatie in adevaruri initiatice. Metrul lui Alexandrescu nu e deloc original. El poate fi cu usurinta regasit la multi dintre versificatorii vremii, atitudinea interioara care insufleteste recile abstractiuni ramane insa inconfundabila. Elementul determinant al efectului artistic devine astfel perspectiva lirica a obiectului, cu alte cuvinte modalitatea inedita de interpretare concreta a unui material in genere cunoscut si destul de intrebuintat in poezia epocii. Ritmurile sunt ale declamatiei romantice, viziunea despre lume e a intregii generatii democratice si progresiste care va infaptui revolutia, dar perspectiva lirica e produsul exclusiv al subiectivitatii estetice a lui Alexandrescu. Aceasta perspectiva amesteca intr-o maniera proprie gravitatea infiorata a tonului cu substanta si melodia elegiaca a cantilenei. Iata un singur exemplu in care gnomismul castiga parca din banalitatea metaforelor, balansate in ritmul egal al metronomului liric, dincolo de care se simte totusi o sensibilitate visatoare si nostalgica:





Caci razboiul e bici groaznec, care moartea il iubeste,
Si ai lui sangerati dafini natiile il platesc;
E a cerului urgie, este foc care topeste
Crangurile inflorite, si padurile ce-l hranesc.



Autenticitatea invocarii si a trairilor lirice ale lui Alexandrescu se cristalizeaza nu o data intr-o expresie verbala care starneste ecourile ei cele mai adanci nu atat prin ritmul majestuos al versului amplu de saisprezece silabe, cat prin eufonia ce se organizeaza perfect, desi spontan, provocand acea sonoritate de orga, despre care amintea de asemeni G. Calinescu. Versul:

Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate

era considerat pe buna dreptate genial de criticul Vladimir Streinu, dar el nu e singurul ce se poate cita. Sa se observe, de pilda, impresia profunda pe care o produce recurenta fonemului;; precum si a vocalelor nazalizate intr-o strofa ca aceea din final. in care asistam la ceremonialul disparitiei nalucii:

Dar a noptei neagra manta peste dealuri se lateste,
La apus se adun norii, se "intind ca un vesmant;
Peste unde si-n tarie intuncrecul domneste;
Tot e groaza si tacere umbra intra in mormant.



Cadenta interioara a poemului isi materializeaza insa efectele in modul cel mai riguros prin procedeele de retorica romantica ale discursului liric. Atmosfera de taina in care se iveste umbra e creata prin pregatirea si intensificarea unei asteptari si a unei incordari infiorate. Afirmatii cu caracter de proclamatie rituala (Este ceasul nalucirei), imperative moderne (Asculta/i! Marea fantoma), invocatii retorice impletite cu grandioase personificari (Oltule. care-aifost martur vitregiilor trecute sau Mircea! imi raspunde dealul; Mircea! Oltul repeleaza etc. etc), gesturi ample si protocolare (Sarutare, umbra veche! priimeste-nchinaciune/De la fiii Romaniei care tu o ai cinstit) colaboreaza la alcatuirea impresiei de ansamblu.
Ceea ce se remarca fara prea mare greutate este amplificarea generala a proportiilor, directia hiperbolica pe care o iau nu numai relatarea scenei fantastice, dar si comentariul liric care constituie sub raport compozitional nucleul si finalitatea poemului. Superlativele cantitatii sau ale calitatii se intalnesc la fiecare pas: veacurile, neamuri, nobila si mare, scump si nepatat, urias, stralucite, groaznec, urgie etc. Dimensiunile temporale sunt anulate, generalitatea devine maxima si totusi lirismul se conserva in tonul definitiv de instanta suprema, iar locul autorului exaltat si generos dar contingent il preia siguranta profetica a lui poeta vates:

Au trecut vremile-acelea, vremi de fapte stralucite,
Insa triste si amare; legi, naravuri se-ndulcesc:
Prin stiinte si prin arte natiile infratite
In gandire si in pace drumul slavei il gasesc.


E aici centrul ideologici melioriste a pasoptismului, elementul generator al miscarii romantice romanesti care n-a fost desigur ca in Franta expresia unei revolte artistice impotriva unui clasicism dogmatizat, ci complementul necesar al unui proces de renastere nationala si sociala. Din acest motiv romantismul nu va fi niciodata la noi, pana la Eminescu, asimilat organic in adancimea structurii sufletesti funciarmente clasica, adica latina, ci utilizat ca instrument de arta in slujba unei cauze politice si sociale.
Sentimentul mai general al liricii pasoptiste pe carc-I descifram si in Umbra lui Mircea este aspiratia spre o civilizatie moderna de pace si de progres:

Caci razboiul e bici groaznec, care moartea il iubeste.
Si ai lui sangerati dafini natiile il platesc;

Valorile culturii, stiintele, artele sunt factori de fraternizare a popoarelor si de asigurare a unei prosperitati universale. Idei ca acestea relatate discursiv nu aduc fireste nimic nou in contextul gandirii generatiei revolutionare de la 1848 si nici nu li se poale pretinde o contributie de alt ordin decat artistic, contributie pe care am indicat-o deja in tonalitatea profunda si grava a ritmului interior si a perspectivei sententioase, oraculare a afirmatiilor definitive in totalitatea lor. Ridicarea formulei prozaice la rangul dezvaluirii capitale este probabil cheia care poate explica efectul puternic al poemului.
Dar, spre deosebire de Anul 1840 unde asemenea calitati sunt valorificate in exclusivitate. Umbra lui Mircea imprumuta forte suplimentare emotiei lirice prin evocarea fantasmei voievodului, care retine nu prin plasticitate, ci prin simbol, si nu mai putin a unei naturi de mari vibratii cosmice si suprafiresti. Ceea ce urma sa fie numai un simplu cadru al meditatiei, un pretext al reveriei poetice devine aici o categorie lirica aproape autonoma, al carei efect se suprapune celuilalt sfarsind prin a-l strivi, incat comparand cele doua spatii ale fictiunii poemului, trebuie sa recunoastem un intermezzo uscat si palid care intrerupe aproape parazitar firul coerent al evocarii fantastice aidoma tiradelor din drama romantica care fragmenteaza neinspirat desfasurarea unei actiuni adeseori palpitante. Revarsarea subiectivitatii romantice a intretinut un timp iluzia valorii emotionale in sine a discursului purificat de metafore ca si de faptele de viata. Declamatia unor idei umanitare generoase si nobile nu s-a putut sustine insa estetic decat prin ritmul ci interior ceea ce a fost desigur insuficient. Simbolismul va lichida din acest motiv expresia retorica, directa a starilor de spirit, aprofundand ideile si topindu-le in structura viziunii sensibile a lumii.
Spirit clasic cu apetente romantice si in orice caz cu instrumentatie moderna, Grigore Alexandrescu nu are inca sentimentul diferentei radicale dintre poezie si proza cum nu l-a avut de la inceput nici romantismul francez, care ne-a influentat indeosebi literatura din prima jumatate a veacului trecut, dar cum l-a avut cu prisosinta cel german, de unde, printre altele, adancimea si autenticitatea lirismului eminescian.
Dar daca Umbra lui Mircea nu depaseste limitele propriei sale conditii istorice, ea nu reprezinta mai putin, in acest cadru bineinteles, o capodopera in creatia autorului ei precum si in ansamblul poeziei romanesti pasoptiste. Convergenta mijloacelor expresive si a tonalitatii interioare spre constituirea unui efect maxim de solemnitate initiatica si de mister cosmic confera Umbrei lui Mircea valoarea unei capodopere in contextul romantismului nostru din prima jumatate a veacului trecut. Citita azi, Umbra lui Mircea nu ne descopera desigur sensuri mai noi si mai profunde decat acelea statornicite prin traditie si daca ne intoarcem totusi la ea nu o facem decat cu sentimentul de a contempla o marturie reprezentativa si sincera a unui moment din copilaria poeziei romanesti moderne.


loading...








Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu














loading...



Scriitori romani