Urcarea muntelui - volum de poezii de Ileana Mălăncioiu referat





URCAREA MUNTELUI - Volum de poezii de Ileana Malancioiu, tiparit de Editura Eminescu din Bucuresti, in anul .

Foarte cenzurata la prima aparitie, cartea a fost reeditata in forma initiala in anul . Motivul liric al "urcarii muntelui" a aparut inca in volumul Linia vietii (1983), ca simbol, desigur, al ascensiunii uraniene si al contingentei cu absolutul, obiect al fascinatiei unor "zapezi eterne", cu "cerul senin, imbietor", - in opozitie cu lumea de jos, a conventiei conformiste, unde "Torul a fost dinainte vandut
ToruJ e bine, totul s-a aranjat", si unde "Cu paharul care trebuia sa fie baut
Se spala pe maini dregatorul pilal".

Asemenea versuri sunt indeajuns de transparente pentru a se putea citi in ele aluzia la realitatile romanesti de sub regimul comunist atins de o incurabila boala morala.

Spatiu al posibilei regenerari a lumii, muntele e insa (ca in poemul Cer senin, imbietor) si unul al "cumplitului mister" consumand fiinta, initiind-o, tot prin "pieire", in tainele ultime, transfigurand-o prin suferinta si moarte, "spre a da inzecita roada", dupa expresia biblica. Tot in Linia vietii, in poezia O pixica urca muntele, ascensiunea era consecinta, oarecum paradoxala, africii fapturii "ingrozita de-accle cumplite fapte" - dupa ce simbolicul pahar al durerii a fost baut. impotriva tuturor agresiunilor - ne spune poemul In creierul meu, din acelasi volum -deposedarea de constiinta si de ideal nu se poate realiza cu adevarat: dupa ce muntele a fost "scos piatra cu piatra" din "capul proaspat tuns", acesta ramane, in ciuda limpezimii aparente, "si mai de nepatruns".

In noua carte se prelungeste si o intrebare cu talc din primul poem citat:

"Dar cine mai poate urca azi muntele?", in cateva texte axate pe acelasi motiv, ce reiau imaginea muntelui, acum "inchis cu sarma ghimpata", ca o noua "zona interzisa"
(v. Lauda muntelui).

Transgresarea limitei tine atunci, inca o data, de conservarea constiintei lucide a starii de fapt, de refuzul adeziunii la abdicarea generala, de o implicita afirmare a increderii in forta si demnitatea constiintei morale, pe care muntele o simbolizeaza:

"Pe el zapada cade la fel ca altadata
Chiar daca iarna vine din ce in ce mai trista
El stie sa ramana in picioare
Si-atunci cand oamenii nu mai rezista".

La modul acesta parabolic-transparent sunt scrise majoritatea poemelor, altminteri simple in expresia lor cu accente confesive, fara sa uzeze, de o incarcatura metaforica spectaculoasa.

In regim cvasi-metaforic se produce in aceasta carte o foarte interesanta preluare si integrare in discursul bric a unor afisate elemente specifice universului imaginar bacovian.

Observat inca in volumele precedente (bunaoara de Eugen Simion, care vorbeste despre o rcscricre a feoeziei macabrului si nevrozei simboliste" si fespre "astenia lui Bacovia si nevrozele lui Rollinal" ca fiind "examinate din perspectiva mai larga a trecerii", acest filon strabate intreaga viziune, topindu-se in magma ardenta a discursului patetic, nelinistit, disperat ori Btrsind intr-un fel de ataraxic stoica. Fenomenul e oarecum similar cu cel care, in volumele Catre leronim (1970) si Inima reginei (1971) semnala refunctionalizarea imaginarului ffiesc, eminescian sau de balada romantica germana, in universul fantasmatic structurat in straniile ritualuri si invocatii, tipare livresti adoptate si adaptate propriilor necesitati de expresie, moduri de stilizare ale unei gestici, preluare de masti menite nu sa disimuleze, ci sa accentueze, printr-o anumita "schematizare", situarea eului liric in tiparele unor mituri literare cu valoare de paradigma, reeditate in variante personale.

Tot asa, bacovianismul, consubstantial acestui lirism obsedat de slagnare si moarte, terorizat de solitudine si necomunicare, intors dureros-ironic spre falsele evidente, se regaseste in Urcarea muntelui deopotriva la nivelul unor configurari ale spatiului (universul hibernal stand sub pecetea unui teribil inghet, extins la scara cosmica, lumea invadata de spectrele celor morti) si al reprezentarilor eului traind sub imperiul spaimei, cuprins de "tremurul" si "delirul" nevrotic. Sunt numeroase, de asemenea, sintagme usor de recunoscut, citate sau parafrazate:

"intreg orasul era plin de morti", "Ne-nfricosa grozav fantasticul delir", "Vom avea de toate, va fi bine
in lungile zile de post", "Voi orbi si eu, ma gandeam, voi orbi
Cum a orbit de tot atata lume
Care se uita cum se duce totul
Si doarme linistita si face glume", "Vino inapoi, maret trecut", "Mortii erau la fel cu cei vii" etc. Departe de a fi simple neglijente, fenomene de falsa memorie, semne ale unei repetitii epigonice, astfel de insertii avand mai degraba functia citatului si a variatiunilor din operele muzicale - sugereaza asumarea constienta, programatica, a unui destin liric si uman in care cel ce se rosteste mim se regaseste, cu sentimentul ca, la o alta scara, istoria se repeta.



Existenta individuala se inscrie inca o data intr-un tipar reprezentativ, a carui vitalitate e astfel recunoscuta, permitand o reactualizare, printr-un proces de perfecta osmoza cu sensibilitatea celui ce-i prelungeste ecoul. E o rasturnare semnificativa, in contextul actual al practicilor intertextualc cu functie ironic-parodica, a raportului fata de o anume traditie: aceasta (aici bacoviana) nu mai e negata, ci apropiata, adusa la zi, integrata unui discurs ce nu se limiteaza la ea, ci o imbogateste cu datele unei sensibilitati de azi. Un Creion, cu trimitere explicita la autorul Plumbului, poate deveni astfel un fel de glosa prin care se poate citi intima comunicare dintre cele doua universuri:

"Versuri fara de talent
Adica zile fara nici un rost
Si fara nici o speranta
Consemnate asa cum sunt
Ce stele
Ce lume de dincolo
Cand si aici
Poti sa bati pasul pe loc
Asemeni unui mort
Care de mii de veacuri
Strabate vesnicia".

in acest cadru-model, dar si cu mult in afara lui caci atatea alte poeme se situeaza in spatiul deja cunoscut al poetei, propunand dureroase ceremonialuri, parabole ale solitudinii si raului existential - Urcarea muntelui evidentiaza o constiinta nelinistita, profund interogativa, sensibila pana la extrema incordare fata de diversele variante al unui nou "mal du siecle", ce se rasfrange in egala masura asupra eului si a colectivitatii sociale.

E o poezie esentialmcntc elegiaca, clamand, in patetice confesiuni, cu o demnitate de personaj tragic, o suferinta acuta, dar si respingerea ferma a inertiei si a nepasarii, mergand pana la suspectarea propriei complicitati cu raul sau marturisind, cel putin, neputinta unei vindecari prin cuvant:

"Poezia a coborat in strada
Poezia sade inca o data pe baricade
Dar lumea e grabita, dar strada e pustie
Dar cine sa mai citeasca acum poezie?"
(Cantec), Un poem precum O dimineata senina insumeaza o parte din interogatiile semnificative, carora, direct sau la modul parabolic, poeta le cauta un raspuns:

"Cum o fi. Doamne, sa fii brad cu tulpina dreapta
Cum o fi sa ai aievea in frunte o stea stralucitoare
Cum o fi sa ai bucuria ca tu esti soarele
Atunci cand esti soare?
Cum o fi sa poti imparti multimii flamande
Doi pesti si cinci paini
Cum o fi sa fii dregatorul Pilat
Si sa te speli linistit pe maini?" "Urcarea muntelui" traseaza, in fond, un itinerariu al initierii prin suferinta, un fel de Golgota launtrica ale carei "statiuni" sunt tot atatea trepte catre inaltimile unei constiinte demne si neconcesive, chiar daca "teama si cutremurul" o insotesc mereu, iar revelatiile ultime nu marcheaza decat o aparenta echilibrare a eului.












Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu











Scriitori romani