Vanzatorul de aripi - roman de Radu ţuculescu referat





VANZATORUL DE ARIPI - Roman de Radu Tuculescu. A fost scris intre anii 1976 si 1980 si a aparut la Editura Dacia din Cluj in anul . Cuprinde multe dale din biografia autorului.

Personajele au avut si ele in mare masura modele in realitate, acestea provenind dintre locuitorii orasului in care scriitorul s-a nascut (Reghin).

Scena interogatoriului reface un episod din viata autorului care in anii studentiei a fost retinut in mod abuziv de fortele de ordine si anchetat la Cluj vreme de 12 ore. fiind eliberat la interventia istoricului Constantin Daicoviciu, rectorul de atunci al Universitatii "Babes-Bolyai".

Prima varianta a romanului dateaza din anul 1976.

Intr-o latura a lui - cea mai intinsa de fapt romanul este realist, imbinand observatia cu caldura sentimentului. In destinul personajelor exista o nota patetica, un dramatism intensificat uneori pana la atingerea unui prag al tragicului.

Unul dintre cei trei adolescenti aflati in prim planul romanului, Laurentiu, este un tanar traumatizat de faptul ca in anii '50 tatal sau a fost inchis din pricini obscure, iar mama sa, profesoara de limba romana, lucra intr-o fabrica pentru a-si intretine familia. Va deveni din aceasta cauza un om singuratic, tacut si absent, plimbandu-sc indelung prin muntii din imprejurimi.

Cand, in sfarsit, dupa multi ani latal sau se intoarce, legatura dintre ei nu se mai poate reface si intr-un moment de oboseala sufleteasca Laurentiu isi pune capat zilelor.

In roman exista si alte ipostaze ale esecului, fara a se ridica insa la aceasta limita maxima. Despre ratare pana la un punct se poate vorbi si in cazul personajului principal, Cristian Manta, un adolescent ale carui stari de revolta sunt inlocuite lot mai mult pe parcurs de apatie si visare si a carui tinerete se caracterizeaza prin "numeroasele lui renuntari".

Initial, dorintele sale mergeau inspre creatie: se remarca prin aptitudinile muzicale, dar in curand o ciudata demobilizare pune stapanire pe el si il face sa renunte. Manifesta inclinatii si pentru literatura, iar mai tarziu si pentru spectacolul de teatru, dai se loveste de neintelegerea educatorilor din acea vreme si in urma unei manifestari creatoare e drept, cu scopuri satirice - este exmatriculat inainte de bacalaureat.

Urmeaza o perioada mai lunga in care Cristian Manta traieste tara dorinte si idealuri, purtat de inertie, pana intr-o zi cand este ridicat de un om al ordinii si supus unui fel de interogatoriu, de fapl mai mult un dialog de idei. Cel carc-l ancheteaza, Temistocle Mohota, ii invoca pe stoici, pe Pascal, pe Horatiu, dar crede ca in epoca noastra, alasata de valorile activismului, filosofii nu prea mai au ce sa caute. Cu toate acestea, nu se poate vorbi de o intriga politista in romanul lui Radu Ţuculescu; nici Mohota nu este un anchetator propriu-zis si nici Cristian Manta un vinovat. Tanarul n-a savarsit nici o fapta rea, nu e interogat pentru a se afla ceva anume de la el, ci pentru a fi vindecat de apatic, pentru a se pune capat starii de demobilizare care l-a acaparai. Aceasta este "vina" lui Cristian Manta. Cat despre Temistocle Hohota, sub inlatisarea lui de anchetator pare a se ascunde un tamaduitor. Reusita lui consta in a-l aduce pe Cristian Manta in stare sa se salveze luand o hotarare potrivita vocatiei sale: aceea de a scrie un roman. Tot ratare, desi de cu lotul alta natura, se poate numi ceea ce se intampla cu un personaj poreclit de tineri Generalul.



Acesta este un batran, supravietuitorul unei lumi apuse, lumea dintre cele doua razboaie mondiale, casa lui aratand ca un muzeu unde se pastreaza ceva din atmosfera unei alte epoci si caleva. din valorile ei. Intrarea tinerilor in casa Generalului arc semnificatia unei initieri, deoarece cu acest prilej ei cunosc numele unor filosofi si scriitori absenti pe atunci din manualele scolare. Batranul se izoleaza insa intr-un simulacru de nebunie, inseland in felul acesta vigilenta celor care il urmareau. Autorul da de inteles ca mediocrizarea personajului principal, Cristian Manta, se daloreste in primul rand imprejurarilor in care si-a trait anii de formatie. Nu intamplator ca motto al cartii sunt alese cuvintele lui Ortega y Gasset:

"Eu sunt eu si imprejurarile mele".

Ca roman al unei perioade istorice cunoscute sub numele de "obsedantul deceniu".

Vanzatorul de aripi contine accente satirice vizand cu preponderenta instructia scolara din acei ani. "Parada dascalilor" dezvaluie un simt al grotescului si o buna stapanire a tonului sarcastic.

Nu e lipsii de interes sa spunem ca in romanul lui Radu Ţuculescu perioada anilor '50 este privita prin sensibilitatea si constiinta unui adolescent. Reflectandu-se asadar intr-o oglinda nu indeajuns de slefuita, istoria va paslra intotdeauna un rest inexprimabil, va depasi mereu puterea de intelegere a personajului. Este, de fapt, o nota specifica a prozatorilor mai tineri care, in prelungirea generatiei anilor '60, au scris romane despre "obsedantul deceniu".

Realismul romanului nu este insa exclusiv; apar unele deschideri prin care ambiguitatea frizand fantasticul isi face loc. Gazda lui Cristian Manta, madame Margareta, arc o pisica stranie, daca nu tot atat de nazdravana precum confratele ci Behemoth. F, o pisica neagra, "ciudal de mare", cu o privire parca ironica si cu o predilectie deosebita in a se culca in patul chiriasului. Chiar si atunci cand acesta incuie usa in urma lui, la intoarcere o gaseste in acelasi loc.

Acest fantastic incipient este insa degraba relativizat prin ironie, dar si prin inclinatia spre bufonerie a autorului. O alunecare subtila spre comic se observa, de exemplu, cand pisica examineaza indelung, de parca ar citi cu atentie, o declaratie a lui Manta pentru Temistocle Hohota. Aceeasi ambiguitate caracterizeaza si "arestarea" personajului principal, care este dus intr-un "demisol cel putin ciudat", fara sa stie de ce si cat va sta acolo. La incepui, si Temistocle Hohota, cu sprancenele lui mefistofelice si ochii lipsiti parca de pupile, este un personaj enigmatic. Autorul nu insista totusi in mod deosebit pe acest filon al ambiguitatii, dar nici nu-l abandoneaza. Din punct de vedere naratologic, e de remarcat ca in cartea lui Radu Ţuculescu vocea auctoriula se face auzita mereu. Dar numai prejudecata modernitatii cu orice pret ne-ar putea indemna sa vedem in aceasta o deficienta, in realitate, preocuparile penlru tehnica romanului, salutare neindoielnic, au decazut intr-un tehnicism cpigonic care, ca orice fenomen de saturatie, a dus la respingere.

Ca urmare, se observa uneori in proza publicata in acei ani o revenire la mijloacele epice traditionale. Radu Ţuculescu n-are nici el superstitia modernitatii, ceea ce nu-l impiedica sa procedeze la dislocari epice, desfasurandu-si romanul pe doua planuri: cel al prezentului si cel al amintirii.












Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu











Scriitori romani