Vara nebuna cu barci albastre - roman de Constantin Novac referat





VARA NEBUNA CU BARCI ALBASTRE
- Roman de Constantin Novac, publicat in 1983, la Editura Eminescu din Bucuresti.

Cartea a fost bine primita de critica literara, la momentul aparitiei sale, fiind apreciata ca "excelenta", "vie si directa, scrisa cu inteligenta si cu mult talent"
(Tudor Dumitru Savu).

De asemenea, s-a observat ca volumul constituie un evident progres fata de romanele anterioare ale autorului, Cheltuieli de reprezentare si Separatia bunurilor, progres care, considera atunci Cornel Rcgman, "autori/caza intrarea autorului pe poarta principala a prozei."

Romanul este alcatuit din trei parti, fiecare parte purtand numele unei luni de vara. Astfel, sunt urmarite, intr-un crescendo bine dozat, intamplarile unei "veri nebune", din iunie pana la sfarsitul lunii august. Cartea se incheie cu un epilog. Personajul-narator este un ins inteligent, cu simtul umorului, insa nelinistit si fantezist, pe numele sau - oarecum bizar-hilar - Benito Macavei. Redactor la un birou de publicitate turistica din Constanta, fost profesor de filosofie, casatorit cu Bctty, profesoara si ea, avand doi copii, el se afla in plina criza. De varsta, de identitate, de adaptare la lume.

Pe tema varstei se gloseaza mereu, pe tot parcursul romanului: Benito e "Barbatul la patruzeci de ani", "varsta dracului".

inca de la inceput, comportamentul sau agitat e explicat prin criza de varsta. Fotbalistul Plesnea, cu care Beni calatoreste intamplator in tren, isi da cel dintai cu parerea: "Nu te supara, cati ani ai?" "Patruzeci, dar de ce va intereseaza?" "Banuiam, esti mata in criza. Dupa felul in care te spovedesti oricui, ce-ai facut si crezut pana azi te acreste si ce urmeaza te sperie." Apoi doctorul Tutuianu (la care personajul-narator merge in urma unei agresiuni a carei victima fusese) ii spune:"Cati ani ai, ziceai?" "Patruzeci si unu, ii implinesc in august." "Oho! De la patruzeci, endocrina isi modifica functiile. Le neant d'avoir quarante ansi Nu mai tin minte ce gura bogata spunea ca la patruzeci orice barbat e satul sa mai fie cinstit si orice femeie onesta." Cu toate ca este in plina maturitate, el sufera de o boala a adolescentei: cautarea identitatii.

"Daca ai 11 mai tanar, as zice ca esti un tanar furios!" ii spune seful. I se pare ca sta mereu sub tutela paterna, ca tot ceea ce face este doar o reluare a faptelor tatalui sau, Anastase Macavei. Pana si chipul ii pare ca repeta figura paterna. Pana si modul in care si-a numit copiii este tipic "anastasian"
(fiul lui Benito se numeste Menumorut!).

isi citeste viitorul prin raportare la viata parintelui sau si prevede tot ceea ce i s-ar putea intampla pentru ca stie ce a facut tatal dupa patruzeci si unu de ani. incercarile sale de a iesi de sub umbra tutelara esueaza insa lamentabil. Cea mai puternica lovitura pe care incearca sa i-o dea imaginii paterne este achizitionarea unei barci albastre cu panze galbene, de care se indragosteste de la prima vedere. Atunci cand ii marturiseste sotiei ca o cumparase ca sa nu-si furnizeze "inca o nostalgie, alaturi de multe altele care te fac pe tine sa ma chemi deseori pe numele lui taica-meu. Vreau sa scap de el, pricepi?", ea ii replica:

"Degeaba, Benito! Ai sa ramai toata viata un parlit de Anastase!" Pentru cumpararea ambarcatiunii, intra intr-un sir nesfarsit de incurcaturi banesti, judecatoresti si de alte feluri. Pentru repararea ei, sirul de peripetii sporeste in continuare, dar Benito nu renunta, fiindca barca este pentru el un soi de simbol al eliberarii de sub orice tutela, un simbol al libertatii. Lucrurile nu stau tocmai asa, caci (va afla el in curand) si tatal sau, de a carui umbra fuge, a avut una, pe vremuri, asa incat, iata, acum nu face altceva decat sa repete, din nou, ceea ce facuse si Anastase Macavci.

Povestea ia insa o intorsatura si mai neasteptata, intrucat Benito e pus in situatia de a-si scufunda singur barca (cu toate idealurile si simbolurile aferente) atunci cand se trezeste chemat la trihunal, in chip de acuzat. Aceasta, din pricina ca batranul Dumitrcscu, de la care el cumparase barca iara acte, cc-i drept -, se afla sub tutela fiului sau, acesta din urma fiind si administratorul bunurilor tatalui. Asadar, batranul nu avea dreptul de a vinde sau de a instraina ceva. Este vorba si aici de o relatie spinoasa tata-fiu, care naruie bruma de speranta agonisita de Benito. Lupta sa de a se elibera de tutela paterna apare in toata zadarnicia ei in final, cand protagonistul hotaraste sa caute sprijin tocmai la tatal sau. Nu poate sa o mai faca, pentru ca, in epilog, Anastase se sinucide. Acum adie parca o usoara urma de patetism bine strunit, insa - pentni ca eroul afla ca de fapt nu Macavei ii este tata, ci un oarecare Glieorghe, pilot sergent. Chiar asa stand lucrurile, Benito pare a fi legat prin multiple fire invizibile de Anastase si de arhiva pe care o are de la acesta. Una dintre cele mai interesante figuri din roman, batranul Macavei, un ins boem si visator, e - la fel ca si tanarul Macavei - un pretins scriitor sau un scriitor ratat. Arhiva lui, "o caruta de date pestrite care urmau, chipurile, sa fie temelia operei lui Anastase Macavei, o opera mereu amanata, ramasa mereu in preliminarii", este furata (sic!) de Benito, cu mult inainte de sinuciderea balranului, si devine un fel de dictionar enciclopedic al familiei sale, pe care toti (el, sotia, copiii) il frecventeaza si il citeaza in cele mai neasteptate imprejurari. Arhiva colectioneaza ciudateniile din univers, iar Benito pare a fi mai familiar cu aceasta lume ciudata sau imaginara decat cu cea reala. F.l este posesorul unui inventar de iluzii si de candori:

"sunt inca plin de candori", spune el nu o data. Poate chiar de aici provin esecurile sale, precum si neputinta de a se adapta lumii reale. Pentru ca, pe langa criza de varsta si cea de identitate, ci traverseaza si o criza de adaptare: nu-si gaseste locul nicaieri, nici acasa, nici la servici si nici in alte parti.

Este un prilej pentru ca autorul sa contureze - cu realism si naturalete - mai multe medii in (si intre) care protagonistul se misca. Alaturi de planul vietii de familie, dominat de figura profesoarei Betty, diriginta si acasa, dar altminteri intelegatoare, inteleapta, rationala si constiincioasa, cu toate neimplinirile ei ("Am si eu resemnarile mele, Benito!" spune ea), apar si cateva planuri care s-ar putea numi socio-profesionale. Exista mai intai un plan al vechilor familii boieresti, reprezentat prin clanul Plopcanu-Giurgcanu, cu care Betty si Benito sunt in vechi relatii de prietenie.



Aici e individualizata Magda-Magduta, o "planta de sera", "clorotica" si "costeliva", ocrotita de toata familia, intrucat e considerata neajutorata. Profesoara, ajunsa si ea la anii maturitatii, se pierde pe strada, in orasul natal (!), dar stupefactie - ajunge fara nici o problema la Paris (intr-o vreme in care mersul in strainatate punea destule probleme), unde se descurca excelent, fara sprijinul sotului sau al parintilor. Exista apoi un plan al angajatilor de la agentia turistica a litoralului, unde lucreaza si Benito.

In monotonia vietii de functionar se consuma drame individuale, fierb invidii, se invart mici gainarii sau isi fac loc chiar ticalosii. Buzduchi. poreclit Falconetti, un individ oportunist, conformist si slugarnic, este seful ierarhic al lui Benito si fost elev al acestuia. Pozitia ii este amenintata din momentul in care apare Ijacu, tragator de sfori si "canalie perfecta", care isi sapa in chip eficient superiorul si probabil ca nu peste mult timp ii va si lua locul.

Personajele care se invart in acest mediu sunt "bine conturate, in putine linii, cu evenimente la marginea dintre ridicol si abject; in genere, lumea aceasta e vazuta cu un ochi ironico-sarcastic, in descendenta lui Teodor Mazilu, si are un aer de cloaca data cu spray deodorant"
(Laurcntiu Ulici).

Exista apoi cativa marinari de pe vasele in cursa. Asa sunt nea Gica Mercenaru, nostromul cu care Benito calatorise in Japonia, sau Tomita, fost rugbist, actualmente sot incornorat, la a carui Maricica protagonistul zaboveste ca la o a doua nevasta. Mai apar o serie de marinari "esuati", care formeaza grupul pitoresc de la debarcaderul Egreta: aici se afla nea Andonis Capatis, fost marangoz, un fel de Zorba Grecul autohton, si batranul Dumitrescu, de la care Bcnito cumpara barca, dar care, dupa ce capata banii (o suma frumusica, de altminteri) dispare pentru totdeauna, si fostul fotbalist Plesnea, candva gloria stadionului constantean, acum bolnav, care toata ziua rindcluieste lemnul pentru viitorul sau sicriu ele. etc. Este "o lume de margine, aciuita prin baraci paupere pe malul lacului, pazita de un batalion canin, o lume privita cu tandrete si curiozitate, socotita superioara celei dinainte prin sinceritatea atitudinilor, bonomia cu accente oblomoviste, frustetea caracterelor"
(Laurentiu Ulici).



In aceasta lume se refugiaza tot mai des Benito, dedat tot mai mult placerilor bahice, precum si dorintei de a monologa la nesfarsit, mai ales in fata unui auditoriu canin! Mai exista o lume a descurcaretilor (afaceristi, recidivisti) in care se misca, de pilda, Beteala Ion, si el fost elev al lui Benito, actualmente carciumar-sef la "Hanul Corabierilor", sau caramangiul Stanci, poreclit, nu se stie de ce, "fasole duminicala".

In sfarsit, exista o lume a mahalalei, a Palasului, fost cartier proletar al Constantei, din care provine si Benito. unde acesta, mereu in cautare de bani, ajunge pentru cateva ore, prilej pentru a fotografia cateva chipuri si de aici.

De remarcat faptul ca personajele sunt vii, credibile, bine individualizate si multe dintre ele chiar memorabile. Intre aceste medii, si negasindu-si niciunde locul, se misca Benito Macavei, mereu agitat, mereu nemultumit. Bl a fost vazut ca facand parte din categoria inadaptabililor (Sorin I'itcl) ori din cea a disperatilor:

"pozitia noului «desperado» (propun sa-l numim chiar asa, cu o silaba mai putin fata de tizul din spaniola, mod de a sublinia in acest fel specificitatea autohtona a reactiei) e mai degraba a unui incomod salutar, replica sociala la vegetatia de carieristi, conformisti, oportunisti, apoi hoti, afaceristi, abuzivi, mai in genere a incapabililor care au uzurpat locul altora mai vrednici, tinuti in loc sau la o parte din miopie sau din calcul vinovat. [] Benito Macavei e un incomod aparte, cu tot tacamul de complicatii (Betty, Maricica, raporturile incordate cu seful serviciului, un slugarnic formalist care i-a fost candva elev) pe care o structura ca a lui, de «barbat in criza», si nu de azi, de ieri, traversand o «vara nebuna», o da exasperarii sale"
(Cornel Regman).

S-a remarcat faptul ca inscrierea mediilor prin care se misca eroul in "cercul «verii» lui Benito Macavei e o modalitate compozitionala de a sugera ca panica varstei critice a personajului, sentimentul esecului si fervoarea «macaveiana» intru confort sunt potentate, daca nu chiar prilejuite, de ambianta cotidiana"
(Laurentiu Ulici).

De asemenea, critica a retinut, pe langa conturarea reusita a personajelor, si o buna tehnica a construirii si asamblarii episoadelor, o mare atentie acordata partilor si detaliilor.

Construita rotund, povestea incepe cu un episod petrecut la sediul politiei de calc ferata, unde personajul principal ajunge (cu capul spart, buza rupta, falca mutata si un ochi invinetit) dupa ce fusese atacat si batut de niste necunoscuti, in gara Constanta. Locotenentul care la inceputul romanului efectuase ancheta cu privire la circumstantele agresiunii este si cel care incheie povestea: protagonistul este convocat de catre acelasi militian sa identifice un corp al unui barbat decedat (este vorba de cel pe care Benito il crezuse, pana atunci, tatal sau).

Limbajul este bogat, relaxat, perfect adaptat fiecarui mediu si fiecarui personaj.

O exprimare vioaie, dezinvolta, ironica si auto-ironica, adesea hazlie, imbina termenii argotici cu termeni tehnici marinaresti, cu marci de produse straine, cu expresii din vreo trei sau patru limbi (engleza, franceza, mai des, dar si spaniola sau chiar latina batranul Anastase e cel care se exprima in maxime latinesti).

S-au remarcat, de altfel, calitatile acestui vocabular totalmente dezinhibat, care, prin alaturarea unor expresii straine in cateva limbi - vii si moarte -obtine "efecte de incrucisare dintre cele mai neasteptate, tinand de domeniul unificarii limbilor intr-un esperanto pitoresc-studentesc"
(Cornel Regman).

Vara nebuna cu barci albastre ramane un roman reusit.












Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu











Scriitori romani