Soarta omului de caracter este ca sa fie intr-o permanenta nemultumire din cauza nedreptatilor a caror victima este dansul sau cea mai mare parte din omenire. El constata cu parere de rau cat de placuta ar fi viata, daca oamenii ar fi mai buni. Mai observa, in acelasi timp, ca tot raul provine din egoismul prea exagerat al unora si din neghiobia impreunata cu slabiciunea si lasitatea altora. Si un om astfel cum era Eminescu, desi nihilist intelectual, ar fi fost cu neputinta sa nu aspire catre o imbunatatire sociala a poporului roman. De aceea nu este de mirat ca dansul a facut si politica; insa numai tempaerament de om politic nu aa si nici o situatie materiala care sa-l puna la adapost de unele lovituri inerente vietii politice.
O schimbare sociala, o imbunatatire nu se poate face numai prin articole frumoase si prin volume. Pentru indeplinirea unui ideal politic ti se cere, in randul intai, o energie de fier, cu care sa intri inarmat in arena sa lupti piept la piept cu adrsarul. Numai atunci i izbuti sa-ti gasesti imitatori, sa-ti faci partasi cari solidarizati sa duca lupta mai departe, chiar daca tu ai cazut doborat in ea.
Ei bine, Eminescu nu aa asemenea temperament. Cu simtirea lui delicata de poet, cu firea lui de cugetator si cu sufletul sau curat, dansul n-a fost croit din stofa acelora cari sa poata insemna mult in viata politica. Si unde mai punem ca dansul era sarac si neindemanatec!?
Toate sau aproape toate aceste insusiri ale lui sunt socotite ca "defecte" in politica. De aceea, Eminescu nu numai ca n-a obtinut nici o izbanda in viata politica, dar a fost si crud lovit, atat in existenta zilnica, fiindca a fost lasat muritor de foame, cat si in onoare, caci el, omul de o cinste exemplara, a fost invinuit de hotie.
Chiar daca faptul acesta ne manheste, insa el nu trebuie sa ne mire deloc; caci, dupa cum spune dansul cu multa dreptate, "dreptul de a ne mira l-am pierdut de mult in Romania. intr-o tara in care un om cu patru clase primare si peste aceasta din fire marginit, e redactor de ziar, deputat, director de banca nationala, special intr-ale drumului de fier si, in curand, ministru de finante; unde porocurele false ca si falsele carti de alegator joaca rolul de capetenie pentru inaintarea oamenilor; unde merit, stiinta, caracter nu sunt nimic; tripotajul, pisicherlacul si hatarul, tot; in asemenea tara, omul e redus a constata istoriceste ceea ce se intampla, a se indigna din cand in cand, a rade mai adeseori, dar a se mira de ceva nu mai are dreptul"1.
Acestea le scria Eminescu acum douazeci de ani si trebuie sa recunoastem cu regret ca ele sunt inca in actualitate. De altfel, si in alte privinte schimbare nu s-a facut. Taranii sunt tot atat de nedreptatiti ca si atunci, iar intre urmatorul lou ce ne descrie dansul si cele ce se petrec acuma, deosebirea nu e mare.
"Un stit talhar si jupuitor de tarani, supus austriecesc, a fost oprit de divanul lui Grigore Voda Ghica «pe cii ciloo> de a tine mosii in arenda, de a cumpara un petec de pamant, de a fi ingrijitor de pamant chiar. Ei bine, sub regimul constitutional, cu drepturile imprescriptibile ale cetateanului, acelasi om a denit proprietar mare si duce taranii la munca in custi de caini ca ale hengherilor; iar noaptea, ,ca sa nu fuga, ii inconjura cu cercuri de fier cu tepi. Dosarele tribunalului sunt fata. Azi arendasii jidani ii biciuiesc pe tarani, injuga fetele la jug, deschid gura mosnegilor si le scuipa in gura, ii tin cu fata deasupra focului. Toate acestea sub constitutia, sub regimul greco-bulgarilor, unit cu al jidanilor.
De batjocura urdorilor si a spurcaciunilor unirsului, a ajuns poporul romanesc."
Eminescu, M., Articole politice. Bucuresti, Ed. Minerva, 1910, p. 113-l14.
Sunt cativa ani de cand la vitrina unui mare ziar din Capitala erau expuse bucati din "painea" cu care erau nutriti taranii pe mosia unui mare proprietar; iar actele de basibuzucie petrecute impotriva multor tarani, sunt destul de recente.
Nici in ce priste legile nu stam mai bine. O lege trebuie sa corespunda unei cerinte sociale si, mai nainte de a fi formulata, ea trebuie studiata adanc, pentru ca din aplicarea ei sa nu rezulte neajunsuri, adica efecte contrarii celor asteptate.
Ei bine, ceea ce se observa la noi este graba cu care se voteaza legile. Pare ca partidele politice s-au luat la intrecere, care dintre ele sa voteze mai multe, ca si cand in aceasta ar sta puterea unui partid. Din aceasta cauza legile nu sunt bine studiate; iar cand este vorba sa se aplice, se descopar neajunsuri, cari le fac cu neputinta de aplicat. De aceea asistam la acest trist spectacol, in care o lege se modifica prin alta lege, inainte chiar ca ea sa se fi aplicat.
Se intelege ca nici pe timpul lui Eminescu nu a fost mai bine.
In Senatul Romei putem urmari modul in care se creau legile romane. Strabunul propunea reforma, bunul o sustinea in acelasi Senat, tatal intrunea deja o mare minoritate, abia fiul o dea rezolvata. Trei generatii treceau pana sa se voteze o reforma, care apoi intra in adevar in succum et sanguinem. La noi lucrurile se traduc din frantuzeste intr-o noapte si sunt votate a doua zi cu drumul de fier. De aceea tampirea cu care ele se voteaza, de aceea lipsa de incredere in eficacitatea lor, de aceea multe legi sunt nascute moarte. Despre o viata in evolutiune proprie ideilor ce se legiuesc nu poate fi nici vorba."
Un alt fapt ce se mai remarca la noi este ca deosebirea reala intre partide nu o fac principiile, ci interesele personale. De aceea, gruparile politice iau de obicei numirea unei persoane in jurul careia s-au grupat un numar mai mare sau mai mic de individualitati mai mult interesate decat interesante. Am avut adesea ocazia sa constat surprinderea cate unui om politic, cand il intrebam ce principii sustine partidul sau. Iata ceva la care nu se gandeste aproape nici unul dintre politiciani. Astfel se explica usurinta cu care unul trece dintr-un partid in altul opus. Cand nu i-a fost satisfacuta o dorinta, un interes, atunci dansul, neurmarind altceva in politica, isi face geamantanul si pleaca la celalalt partid si nu e de mirare ca in urma sa se intoarca inapoi, si astfel sa urmeze mereu aceasta peregrinatie politica. - Este firesc sa se intample asa, acolo unde interesul personal este totul si deci interesul public nu insemneaza nimic.
Este mai presus de orice discutie ca in moravurile, in viata noastra politica predomneste o mare anarhie morala. Drepturile nu se respecta, datoriile se indeplinesc numai de catre cei slabi. Abuzurile se practica pe toata linia, din cauza tolerantei vinovate fata de ele.
Explicarea acestei stari de s, Eminescu o atribuie infiltrarii printre populatia romana, a elementelor straine compuse din puzderia Orientului si a Occidentului. Aceasta a fost tema pe care dansul a sustinut-o intotdeauna si pretutindeni. Aceasta infiltrare impreunata cu lipsa de maturitate politica a clasei de jos a poporului roman, explica toate relele de care tara noastra sufera politiceste si economiceste.
"Legile noastre sunt straine - spune dansul - ele sunt facute pentru un stadiu de evolutie sociala, care in Franta a fost, la noi n-a fost inca. Am facut strane in biserica nationalitatii noastre, neavand destui noili pentru ele; am durat scaune, cari trebuiau umplute. Nefiind oameni vrednici cari sa constituie clasa de mijloc, le-au umplut caraghiosii si haimanalele, oameni a caror munca si inteligenta nu plateste un ban rosu, starpiturile, plebea intelectuala si morala, oamenii cari risca tot, pentru ca n-au ce pierde: tot ce-i mai de rand si mai injosit in orasele poporului romanesc; caci, din nefericire, poporul nostru sta pe muchea ce desparte trei civilizatii deosebite: cea slava, cea occidentala si cea asiatica, si toate lepadaturile Orientului si Occidentului, grecesti, jidosti, bulgaresti, se gramadesc in orasele noastre: iar capii acestor lepadaturi sunt liberalii nostri."1
"Am deoparte rasa romana, cu trecutul ei, identica in toate tarile pe cari le locueste, popor cinstit, inimos, capabil de adevar si patriotism.
Am apoi deasupra acestui popor o patura superpusa, un fel de sediment de pungasi si de cocote, rasarite din amestecul scursaturilor orientale si occidentale, incapabile de adevar si patriotism."2
"Clasa noastra culta in cea mai mare parte nu e romaneasca. Grecii si bulgarii asezati in targurile noastre, si-au trimes feciorii la Paris si acestia s-au intors - ca tineri romani. Neavand nicidecum priceperea tarii, vorbind in locul limbei nationale un jargon francezo-bulgaresc, necunoscand istoria si legile tarii, nestiind intru cat aceste 2 pot fi puse drept temelie dezvoltarii noastre, acesti tineri sunt lipsiti cu totul de simtul istoric."
Eminescu, M., Scrieri politice si literare, p. 232.
"Am dodit de 10 ori ceea ce nu aa nevoie de dovada: evidenta; am dodit ca deasupra poporului roman istoric, pe care il cunoastem toti de acum douazeci, treizeci de ani, deasupra taranului, a mosneanului, a breslasului, a boierului mare si mic s-a superpus o patura de populatie streina, romanizata in parte in privinta limbii, dar neavand deloc nici natura, nici instinctele poporului nostru.
E clar ca aceasta populatie joaca in viata noastra publica rolul unui altoi care produce alte fructe decat trunchiul in care s-a altoit si, drept vorbind, fruncte ninoase. Altoit in stejar, traieste din sucul stejarului; iar aceste se usuca, caci populatia mosneana a acestei tari, sateanul e morbid si supus unei mari mortalitati."2
Acestea sunt in substanta parerile lui Eminescu cu privire la aceasta chestie. Ce este adevarat in ele? Ca clasa mijlocie este impestritata cu multe elemente straine, aceasta este indiscuil. Ca din aceasta cauza este atat de rea, aceasta nu se poate dodi.
Sa ne ridicam mai presus de aparenta si sa judecam neinrauriti de idei preconcepute. Nota sufleteasca ce caracterizeaza mai pe toti oamenii este egoismul. Felul si gradul lui de manifestare atarna de puterea de rezistenta a mediului social inconjurator. Cu cat acesta va fi mai putin in stare sa se apere, cu atat si manifestarile egoismului vor fi mai crude si, deci, mai vatamatoare. Mai presus de ideea de nationalitate si de patrie este "principiul" interesului personal bine inteles. Prin urmare, ceea ce va infrana apucaturile egoiste, apucaturile rele ale celor mai multi, nu vor fi aceste idei marete, ci rezistenta ce vor intampina din partea celor amenintati in drepturile si interesele lor.
Asa incat, judecand din acest punctde dere, Eminescu nu aa dreptate. Chiar daca patura mijlocie nu era compusa din elemente streine, nu ar fi fost mai buna. Dovada puzderia de romani adevarati, care sunt model de lacomie si rapacitate, si sa se noteze ca cei mai multi dintre acestia sunt fii de tarani.
Si n-ar fi fost mai buna, fiindca patura supusa, taranimea indeosebi, se afla intr-o faza culturala foarte inapoiata. Ea nu este pe deplin constienta de drepturile ei, cu toate ca asa, in mod vag, simte ca este nedreptatita. Vorbind urat, putem spune ca ea se afla in varsta copilariei politice. Si chiar daca se de nedreptatita, nu stie nici ce sa ceara, nici cum sa ceara.
Cand cu legea maximului, multi dintre taranii atatati la revolta de catre polticianii pescuitori in apa turbure, nici nu stiau ce vor. Habar n-aau ce este aia legea maximului, de aceea ii ziceau legea lui Maxim, - crezand ca este vorba de un om. Iar in timpul revoltelor memorabile de la 1907, s-a vazut acelasi lucru, si anume ca revoltatii nu stiau ce vor, erau straini cu totul de realitate; iar unii habar nu aau de regele, crezand ca regina Elisabeta este aceea care domneste. Si multe de acestea.
Ei bine, si intre grupele sociale se intampla acelasi fapt ca si intre indivizi. Dupa cum omul nedestul de inarmat cu pricepere si energie, nu este in stare sa se apere impotriva celorlalti, tot astfel si grupul social nedestul de constient de drepturile lui si nepatruns de foloasele solidaritatii, este expus sa fie exploatat miseleste de cel care se afla socialmente mai presus decat el. Prin urmare, de orice nationalitate ar fi patura mijlocie, cat timp taranul se va afla in aceasta stare de intuneric, nu va fi mai buna.Imbunatatirile politice si economice ale unei clase sociale se obtin numai prin desteptarea constiintei de drepturile lor, in mintea membrilor care o compun. Iar izbanda va fi cu atat mai repede, cu cat ei vor fi mai solidari in lupta. Ar fi o copilarie sa credem ca drepturile se respecta si datoriile se implinesc in virtutea unui sentiment platonic al datoriei. Sa fim pe deplin incredintati ca la temelia lor este temerea, ascunsa - ce e drept - sub masca umanitarismului.
