Zahei orbul - roman de Vasile Voiculescu - comentariu referat






ZAHEI ORBUL - Roman de Vasile Voiculescu, aparut la Editura Dacia, . Redactarea romanului a avut mari intreruperi intre anii 1949 si 1957.

Structura romanului Zahei orbul porneste de la formele povestirii. Nu putini au fost comentatorii care au vazut in scrierea lui Voiculescu o istorisire ampla, din care tehnica romanescului aproape absenteaza. Viata orbului Zahei se deruleaza dupa "canoanele povestirii"
(I. Vlad), eroului fiindu-i sortite trasee si contacte cu medii umane, din cele mai neobisnuite, intr-o succesiune imprevizibila, care il poarta in lumea spitalelor si a cersetorilor, prin balciurile pitoresti de tara si pe la curtile boieresti, in recluziunea neagra a ocnei si in foiala colorata a porturilor dunarene. Scriitorul pare a-si satisface o evidenta placere de pitoresc si senzational, modificand mereu spatiul de miscare al orbului decis sa-l afle pe cel care i-a luat lumina ochilor dandu-i bautura otravita si sa-si recapete vederea peregrinand spre o manastire indepartata, facatoare de minuni.

Existenta lui Zahei este un neintrerupt umblet si o nesfarsita cautare, un periplu alcatuit din caderi in capcanele intinse de altii si din tot atatea incercari de a-si regasi pierduta stare initiala. Din acest unghi, biografia lui Zahei furnizeaza materia supraabundenta pentru un roman. Numai ca eroul se "misca" in diferitele medii fara a evolua ca personaj, intr-o statica mirare fata de toate cate i se intampla, iar relatarea scriitorului se organizeaza intocmai ca o povestire, fara a se recurge la transfigurarea conflictuala ceruta de un adevarat roman. Zahei orbul poate fi interpretat ca o colectie de povestiri, avandu-l in prim plan pe acelasi protagonist resemnat la conditia lui fizica si totusi la fel de bine poate fi considerai un produs unitar printr-o anume coerenta simbolizanta, care nu este egala cu suma partilor. Eroul cauta frenetic lumina pierduta. Aceasta nazuinta organica nu-l paraseste din clipa in care, printr-un act netrebnic, ramane orb. Tema orbului constituie un subiect vechi, tratat in variate semnificatii. Clasica este asocierea orbirii cu muzica, cu poezia sau cantecul pe diferite texte, acestea vazute ca niste haruri compensatorii ale fiintei nevazatoare; Ia fel de frecventa este imaginea orbului batran si intelept, posesor al unei experiente interiorizate, asadar al unei lumini spirituale (lumina cea adevarata), in masura sa vada mai adanc decat restul oamenilor. Korolenko relateaza biografia unui orb care isi biruie prin muzica nelinistile dureroase ale sufletului {Muzicantul orb).

Personajului orb i s-a dat alteori o acceptiune malefica.

In romanul Despre eroi si morminte, Ernesto Sabato include terifianta Dare de seama despre orbi, supranumiti zeii enigmatici ai raului. Sabalo sugereaza distinctia posibila dintre orbii din nastere, stapani absoluti ai intunericului, si cei caic si-au pierdut vederea din pricina unui accident, cum e si cazul lui Zahei. Acestia din urma sunt considerati ca un soi de venetici in imperiul dominat de Principele intunericului, iar convertirea lor definitiva la existenta tenebra nu se petrece usor. Un "venetic" in lumea orbilor, la care nu numai ca nu se adapteaza, dar si o si contesta voindu-se omul de altadata, este de asemenea si personajul voiculescian. El peregrineaza nu in numele orbirii de care a fost lovit, ci impotriva ei, drumurile lui ostenitoare [semnifica neimpacarea cu un destin ce i s-a |harazit brutal. Zahci nu se accepta ca orb si considera starea in care a cazut drept tranzitorie, cu speranta de mai multe ori reimprospatata ca boala lui este vindecabila. "Romanul" sau povestea lui Zahei se poate ftiscrie in randul alegoriilor despre vointa (din nefericire, esuata) de a iesi din groapa oarba in care te arunca intamplarea. Din momentul in care cade victima orbirii, destinul lui Zahei ia o intorsatura neasteptata.

Pana atunci liber, puternic si nepasator - "un voinic nastrusnic" -el devine dintr-odata un dependent in Imposibilitatea de a trai altfel decat manipulat. Incorigibil si voluntar alta data, orbul se Ire/este incapabil de a mai face un singur pas prin libera optiune:

"Trebuia sa-l carmuiasca [altul. Era in stare sa-i puie piedica si sa-l tranteasca un copil. Si neputinta asta il sfaramase".

intregul roman se construieste din cupluri succesive, in care nu orbul este cel care isi alege partenerul, tocmai pentru ca ii lipseste ^privirea, ci altuia ii revine sansa de a-l selecta si [de a-l tari intr-o experienta ce-i ramane straina. Consecinta imediata a infirmitatii lui este acceptarea unei tutele. Originalitatea scriitorului sta in imaginarea tensiunii extraordinare a unui om care nu se invoieste nici un moment cu nefericita conditie in care l-a aruncat soarta si cu atat mai putin cu prejudecatile care il situeaza pe el, orbul, intr-o lume definitiv degradata. Pentru toti partenerii sai, Zahci trece Idrept o "prada", sursa unui castig venal, prin anularea personalitatii sale launtrice si metamorfozarea orbirii intr-o calitate grotesca. Orbit do bautura otravita, personajul se constata alunecand intr-o lume si intr-un limbaj de carnaval. Constientizarea acestei lunecari ia forme cu atat mai tensionate cu cat orbirea il intelepteste, sporindu-i lumina interioara:

"Orbirea este scoala lui Dumnezeu", asadar simbolica deschidere spre transcendenta, se marturiseste personajul. Si, totusi, alunecarea lui Zahei in groapa grotescului, dintr-o forma carnavalesca in alta, coboara pana in adancul ocnei, unde au loc rasturnarile umane cele mai nefiresti configurate intr-o veselie depravata, cinica si profanatoare. Aproape putrezit in "groapa ocnei", Zahei arc forta de a se regenera, restituind trupului curatenia, si mintii, limpezimea. Nu intamplator, el este inchipuit ca un urias, in stare sa puna in miscare comediile de balciuri, sa invarteasca roti enorme, sa rupa lanturile de la picioarele detinutilor sau sa poarte pe umeri poveri incredibile. Gigantismul se coreleaza cu orbenia si ambele par a fi menite sa impresioneze privitorii.





Si cu toate acestea, Zahei ramane curat la suflet si la trup. Iii nu se simte bine decat avand corpul ingrijit, scaldat in apele raurilor, cu obrazul proaspat ras, impunand celor din jur o frumusete pagana, elementara.

Ispitit uneori de placeri vicioase, Zahei isi reface repede conduita naturala si redevine omul normal. Astfel poposeste orbul in casa preotului Fulga, ultimul partener si dorita calauza spre transcendentul de unde asteapta lumina care intarzie sa soseasca in bezna ochilor sai. Numai ca preotul alcatuieste impreuna cu Zahei tot o pereche contrastanta, chiar daca, olog cum este, el pare a realiza o simbioza ideala cu orbul. Zahei il poarta pe umeri, in vreme ce popa ii indruma pasii, unul se ajuta de celalalt. Dar oricat se arata de pios in rugile sale, preotul Fulga este el insusi un impostor, mai exact un impostor traversat de sentimentul remuscarii. Fost hot de cai si degustator de placeri slobode, preotul sfarseste pravalindu-se pe treptele bisericii pe care altadata, nepasator, o transformase in grajd. Simbolica romanului urmeaza traiectul degradarii specific realismului grotesc, pana la capat, lui Zahei risipindu-i-se ultima sansa. Pentru orb, singuratatea echivaleaza cu moartea, dupa cum succesivele experiente ale convietuirii cu altii fusesera iremediabile esecuri. La moartea preotului, gandul singuratatii ii apare cu acuitate fara precedent aidoma unei clarviziuni.

Acum transcendenta i se arata ea insasi oarba si singura, in neputinta de a-i darui lumina ceruta cu atata fervoare. Romanul lui Vasile Voiculescu proiecteaza o drama umana insurmontabila, constituita din confruntarea orbirii cu decaderea, doua imagini deschise conotatiilor simbolice multiple. Care din ele o conditioneaza pe cealalta este greu de spus, in jocul vietii fiecare putand detine, alternativ, rolul determinant. Drama incepe din momentul in care decaderea sau orbirea, nu importa care din ele, se instaleaza ca semnificant existential si exercita atractia fatala a celeilalte, alcatuind un cuplu predestinat esecului. Cazut la o varsta tanara in patima betiei, Zahei orbeste si orbirea lui atTage, una dupa alta forme degradate ale umanului, nici forta morala, nici cea fizica neputandu-le rezista. Contrar dorintei de a-si reface puritatea si de a-si redobandi vederea, orbul aluneca ineluctabil pe scara intunericului, ca si cum personajul ar suporta ispasirea continua a pacatului sau initial, acela in urma caruia si-a pierdut lumina ochilor. Povestea lui Zahei orbul comunica in ultima analiza un dureros avertisment; uitand uneori ca viata ii este daruita o singura data, omul o consuma orbeste, in dezordine. Oricat de intensa i-ar fi pe urma, in clipa dezmeticirii, dorinta de a relua totul de la capat, ea apare ca nostalgie inselatoare, innegurata de implacabilul "prea tarziu".



loading...









Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu














loading...



Cauta referat
Scriitori romani