Constanta Marino Moscu biografia

Constanta Marino Moscu


Constanta Marino Moscu opera literara

Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera

MARINO MOSCU Constanta, se naste la 17 apr. 1875, Agapia, judetul Neamt - moare in 20 sept. 1940, Bucuresti.

Prozatoare.

Fiica lui Panait Marino, agricultor, si a Anei (n. Popovici).

Scoala primara la Pascani. Cursuri liceale la pensionul „Dodun de Perieres" din Iasi. Studiaza pianul la Paris, Viena si Berlin. Casatorita cu magistratul Gheorghe Moscu.

Debuteaza publicistic cu nuvela Natalita, in Viata Romaneasca, nr. 9,1908, iar editorial cu volum de nuvele Ada Lazu (1911).

Colaboreaza la Viata Romaneasca, Sburatorul, Adevarul literar si artistic. Lectura pentru toti. In afara de nuvelistica (Tulburarea, 1923; Faclii In noapte, 1930), a scris pag. cu caracter memorialistic publicate in revista Viata Romaneasca (Amintirile Caterinei State) si Adevarul literar si artistic (Din zilele si gindurile mele).

Una din directiile principale ale nuvelisticii din volumele Ada Lazu (1911), Natalita (1916) si Faclii in noapte (1930) o reprezinta nostalgia specific moldoveneasca - prezervata pina si in inflexiunile graiului regional -pentru farmecul blind al vremurilor apuse. Acestea apar fie ca eden pierdut al copilariei, imbelsugat in turta dulce, acadele colorate, covrigi cu ou, papucei inflorati, dulceturi si prajituri traditionale, dughene misterioase, caterinci tinguiloare (Mama Eti, Mama Leia. Purim), fie ca spatiu patriarhal-rafinal al splendorilor vetuste ale unei aristocratii scapatate (Agripina Mirza. Colea Girleanu, Serata umbrelor).

In alte proze, pe linia Bratescu-Voinesti, Bassarabescu ori a sadovenienelor „dureri inabusite", autoarea realizeaza fulgurante imagini ale unor drame ascunse, mocnite, nespectaculoase, aparenta banale si anodine, dar cu profunde rezonante in sufletele unor oameni umili: tiganul pribeag cintind de dragul aratarii vrajite a unei fele de boier (Mirto); disperarea babei Ana, care isi vede toate nadejdile zadarnicite o data cu fiul disparut in razboi (Un vierme); cersetorul orb adunind cu truda dania pentru biserica ce-i va fi furata de un primar escroc (Pentru biserica); mici functionari inglodati in saracie si necazuri (De Craciun, Factor rural); familia dughengiului Sotir sacrificindu-se pentru ca fiul cel mare sa studieze in strainatate, de unde se intoarce nerecunoscator si instrainat (Radacini); etericele crize erotice ale maicii Magdalena (Cind vin lastunii) ori ale fratelui Daniil (Pacatele fratelui Daniil).

Cele doua nuvele de mai mare intindere, Ada Lazu si Natalita, sint, prin unele diluari si estompe edulcorate, si cele mai tributare sentimentalismului. Prima infatiseaza istoria unei casnicii nefericite (tema tratata cu accente sumbru-patetice si in schita Datorie). Silita de parinti sa se marite cu insignifiantul Iancu Lazu, eroina, visatoare, fragila, interiorizata, se imbolnaveste grav, avind fericirea, pe patul de moarte, sa-si zareasca iubitul din adolescenta, pictorul Dragu.

Copil superior inzestrat, pe care mizeria, nefericirile familiale si indeosebi boala il sensibilizeaza extrem, Natalita vadeste o maturitate precoce, cam moralizatoare si prea exaltata. Din volumul Tulburarea (1923) se remarca nuvela Mostenirea, in care banul dezlantuie in familia lui Costache Marian interese si pasiuni puternice. Desi abordeaza cu predilectie subiecte duioase, romantice, sentimentale, proza autoarei evita excesul lacrimogen datorita, in primul rind, unui „stil ferm si mat" (E. Lovinescu).

OPERA:
Ada Lazu, nuvele. Bucuresti, 1911;
Natalita, nuvele. Bucuresti, 1916;
Tulburarea, nuvele. Bucuresti, 1923;
Faclii in noapte, schite si nuvele. Bucuresti, 1930.


REFERINTE CRITICE:
CA., in Viata Romaneasca, nr. 7, 1911;
Izabela Sadoveanu, in Adevarul literar si artistic, nr. 492, 1930;
E. Lovinescu, Istoria;
G. Calinescu, Istoria;
Otilia Cazimir, Prietenii mei scriitori, 1960;
G. Calinescu, in Studii si cercetari de istorie literara si folclor, nr. 4, 1961;
M. Sevastos, Amintiri de la „Viata Romaneasca", 1966;
D. Micu, inceput, 1970.