Damian Ureche biografia
Damian Ureche opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
URECHE Damian, se naste la 2 sept. 1935, comuna Slatioara, judetul Vilcea - moare in 19 sept. 1994, Timisoara.
Poet si prozator.
Muncitor forestier si minier o vreme, a urmat cursurile serale ale Liceelor "Moise Nicoara" din Arad si "C. D. Loga" din Timisoara. Absolvent al Facultatii de Filologie din Timisoara, orasul unde se stabileste.
A fost corector la ziarul Flacara rosie din Arad (1957-l961); corector si, apoi, redactor la revista Orizont (196l-l981).
Debuteaza cu versuri in revista Scrisul banatean (1958). Editorial, debuteaza in 1964, cu Temperamentul primaverii, o culegere conjuncturala de poezie angajata, vadind entuziasmul virstei si iscusinta prozodica. Prolific, fara sa-si adinceasca substanta, a publicat o serie de culegeri mai mult sau mai putin omogene: Invitatie la vis (1967), Viori fara amurg (1969), Elegie cu Francesca da Rimini (1971), Tot ce ma doare (1972), Noapte de zile mari (1974), Spectacolul privirii (1976), Balada neatirnarii (1977), Eminescu (1979), Ulcioare de Horezu (1982), Toamna poetului (1986), Pescarii de pe apa de argint (1989). Adept al prozei lirice in volum Printul marelui putin (1971). Este prezent in numeroase culegeri de poezie patriotica.
U. este un traditionalist cu accese de modernitate, imbinind intr-o maniera inexpresiva recuzita traditionala cu formula conceptuala. indeobste sentimentalismul si paseismul sint atenuate sub controlul luciditatii. Poezia lui are o structura compozita, autorul putind trece cu usurinta de la eminescianism - transparent in omagiul din Eminescu, 1979 - la sonurile generatiei postlabisiene. Uneori este cuprins de elanuri umaniste si predispozitii vizionare, alteori devine un trubadur jovial si jucaus. in creatia lui nu au pregnanta starile lirice ca atare, ci ipostazele in care se imagineaza eul poetic. Se intrupeaza astfel un personaj liric cu mai multe fete, adeseori grandilocvent in retorica sa, dar funciarmente sincer in atitudinea asumata.
Dramatismul trairilor este exclus, intrucit trecerea de la observatia exterioara spre interioritate se produce la modul discursiv: "Poetul trece agitat/ Din lumea verde a cimpului/ La lumea din el". Damian Ureche se vadeste, paradoxal, un elegiac eliberat de tristete prin devierea gravitatii in sagalnicie si a durerii nedefinite, in joc. Atitudinea ludic-ironica si umoristica, in spiritul lui I. Minulescu , e mai evidenta in Viori fara amurg (1969). Atare maniera se consolideaza pe filtrarea emotiei poetice cu ajutorul lecturilor. Elegie cu Francesca da Rimini (1971) este o carte semnificativa in sensul acesta. Poetul - petrarchist si eminescian deopotriva, prin timbrul sau - realizeaza aici un insolit "catalog" liric de muze si eroine, de iubite celebre si femei inspiratoare sau chiar personaje literare (in Lotte la Weimar, Anna Karenina, Emma Bovary, Kira Kiralina, Enigma Otiliei etc). Autorul Elegiei se transpune aievea in rolul eroinelor mitologice (Penelopa, Elena din Troia, Euridice, Nausicaa s.a.) sau evoca liric celebre muze-femei: Laura lui Petrarca, Beatrice a lui Dante, Contessina lui Michelangelo, "femeia de fum" a lui Bacovia, "doamna bruna" din sonetele lui Shakespeare etc.
In chip semnificativ, volumul se deschide cu o Elegie care reprezinta, de fapt, un elogiu adus inspiratoarei eminesciene "Verona, Veronica". inzestrat cu simtul ritmului, Damian Ureche compune cu usurinta versuri ocazionale si nu ezita sa contraga banalul cotidian in compuneri ritmice realizind, de pilda, o Saptamina ritmica, in care e definita pseudo-liric fiecare zi a saptaminii. Simbolurile frecvente ale liricii sale sint cele traditionale (izvorul, fintina, viorile, ulciorul, ciocirlia, zapada, norii, lira s.a.), iar predispozitia afectiva este a unui romantic incurabil, preocupat de a-si contura "biblioteca (mea) sentimentala". Tendinta autobiografica aliata cu tema timpului trecator se accentueaza o data cu virsta si capata transparenta in volumele de maturitate, Ulcioare de Horezu (1982) si Toamna poetului (1986). in prima sectiune din Ulcioare este hasurat nostalgic spatiul natal, evocind parintii si elogiind, in genere, lumea rurala (Ne trebuie tarani).
A doua sectiune, insa, tradeaza spiritul mimetic al autorului care a deprins mestesugul versificatiei facile. Ciclul de Dedicatii cuprinde un gen de biografii lirice ale celor mai feluriti poeti (M. Beniuc. C. Baltag, I. Gheorghe, N. Cassian, A. Paunescu, M. Banus, Gh. Azap etc), invederind usurinta lui Damian Ureche de a imita diverse stiluri, osciiind intre parodie si pastisa. Un autobiografism mascat preconizeaza poetul in singura carte de proza, Printul marelui putin (1971), un microroman confesiv alcatuit din 98 de simili-versete, combinind epicul cu liricul. Cel care se confeseaza - proiectie a autorului in text -este un personaj melancolic si sceptic, ce se compara, fara nici o justificare, cu eroul camilpetrescian Ladima. intr-o alternanta studiata, sint aglomerate in pagina amintiri din copilaria rustica, ucenicia in mina sau din studentie, alaturi de evocari banale ale muncii redactionale si de meditatii lejere despre semnele scripturale. O multime de confesiuni marunte care nu se incheaga intr-un tot semnificativ. "Eul" binruit de o tristete indefinita nu prinde consistenta artistica.
OPERA:
Temperamentul primaverii, versuri. Bucuresti, 1964;
Invitatie la vis, versuri, Bucuresti, 1967;
Viori fara amurg, versuri, Bucuresti, 1969;
Elegie cu Francesca da Rimini, Bucuresti, 1971;
Printul marelui putin, roman, Bucuresti, 1971;
Tot ce ma doare, versuri, Timisoara, 1972;
Noapte de zile mari, versuri, Bucuresti, 1974;
Spectacolul privirii, versuri. Timisoara, 1976;
Balada neatirnarii, versuri, Timisoara, 1977;
Eminescu, Timisoara, 1979;
Ulcioare de Horezu, versuri, Timisoara, 1982;
Toamna poetului, versuri, Timisoara, 1986;
Pescarii de pe apa de argint, versuri, Timisoara, 1989. |
REFERINTE CRITICE:
N. Tirioi, in Scrisul banatean, nr. 10,1962;
N. Ciobanu, in Scrisul banatean, nr. 12, 1963;
C. Regman, in Luceafarul, nr. 9, 1964;
N. Manolescu, in Contemporanul, nr. 25, 1964;
M. Anghelescu, in Viata Romaneasca, nr. 7, 1964;
I. Cocora, in Steaua, nr. 10, 1967;
A. Dumbraveanu, in Orizont, nr. 8, 1969;
D. Micu, in Romania literara, nr. 32, 1969;
M. Constantinescu, in Viata Romaneasca, nr. 8, 1971;
E. Dorcescu, in Orizont, nr. 1, 1972;
V. Atanasiu, in Viata Romaneasca, nr. 6, 1973;
L. Alexiu, Ideografii lirice contemporane, 1977;
M. Bucur, coordonator, Literatura romana contemporana, 1980;
V. Drumes, in Orizont, nr. 36, 1986.
|
