Dominic Stanca biografia
Dominic Stanca opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
STANCA Dominic, se naste la 31 ian. 1926, Cluj - moare in 26 iul. 1976, Bucuresti.
Poet si prozator.
Fiul doctor Dominic Stanca si al Corneliei (n. Vlad). Studii liceale terminate la Liceul "Aurel Vlaicu" din Orastie (1944).
Debuteaza cu versuri in Patria (1936). intre 1944 si 1945 participa, la Sibiu si Cluj, la intilnirile Cercului literar. Absolva Acad. de Muzica si Arta Dramatica din Cluj (1949). Actor la Teatrul National din Cluj (1949-l954), apoi la Teatrul "Nottara", Giulesti si "Delavrancea" (1954-l971). Roluri mai importante: Horatio din Hamlet, Busto din Steaua Sevillei, Ferdinand din Intriga si iubire, Chiriac din O noapte furtunoasa etc.
Debuteaza editorial cu volum de povestiri Roata cu sapte spite (1957), reeditat si adaugit in 1968: Pentr-un hot de imparat. Tot in 1968 publica Hurmuzul jupinitei, volum de povestiri in descendenta lui Al. O. Teodoreanu . Ca poet se impune mai ales prin volum O salbatica floare (1976). Postum ii apare volum Strada care urca la cer (1977), continind balade de o insolita originalitate.
S. n-a reusit sa debuteze, asa cum ar fi fost firesc, cu Vesperalele sale (poeme crepuscular-melancolice datind din perioada 1943-l957), ci, din motive independente de sine, cu Roata cu sapte spite (1957), ce cuprinde povestiri dedicate rascoalei lui Horia; pentru acest volum, sporit apoi cu un alt ciclu dedicat lui Avram Iancu si republicat sub titlul Pentr-un hot de imparat, critica il ataseaza "traditiei realismului mitic", in descendenta lui Agarbiceanu. Baladescul anti-eroic - ce constituie constanta fundamentala a operei lui Dominic Stanca si care iese din instantaneele de viata banala, cotidiana, asezate in incadratura stilizata de epoca revoluta - are firesti corespondente cu propensiunea sa pentru modalitatea ironica a evocarii. Materializarea pregnanta a acestei maniere se poate detecta in pseudo-cronicile moldovenesti din Hurmuzul jupinitei (1968), preluarea umoristica a diverselor formule stilistice configurind o partiala parodie a literaturii. Modalitatea ironic-sentimentala se desavirseste in baladele tirzii din Strada care urca la cer (sau Himmelsberggasse), in care sint insufletite scene burlesti din viata de toate zilele a "Orastiei" ardelene, completind astfel viziunea burgului transilvan din povestirile Moara lui Veseliti (1955) si Walderoda (conceputa in 1969 la Weimar si avind un suflu ritmat, ca proza lui Dinu Nicodin).
Prin degradarea" sa voit prozaica, maniera poetica din Himmelsberggasse prezinta afinitati cu instrumentatia baladesca a lui Ioanichie Olteanu . La Dominic Stanca, in amurgul pretimpuriu al existentei sale, apare un fel de mefienta in capacitatea taumaturgica a lirismului pur, expresia revoltei lui estetice concretizindu-se in recursul la balada. Aici sta explicatia epicizarii unei poezii - asa-numitele "vesperale" - pina atunci caracterizata printr-un laconism extrem. Baladistul nu-si infrineaza placerea evocarii, chiar cu riscul unor prozaisme izbitoare, adeseori expresivitatea lui, de sorginte epica, neavind nimic comun cu suavitatea lirica. Abunda adnotarile insistente in jurul cite unui erou, muzicalitatea datorindu-se reluarilor succesive ce pregatesc, totodata, ca pe o surpriza de pret, aparitia versului ultim, pur.
Ca intr-o panorama, pe stradela Dealului se perinda nenumarate personaje burlesti, diferentiate de fantastele lor malformatii ori de extravagantele lor: Cosobea cel cu mustatile uriase; Colonelul "cu barbison si pince-nez demodat"; Precupeata cea grasa; Doctorul ce trece "fluierind, fluierind ca un sturz"; rabelais-ianul Amilcar Barca si grabitul domn Pantofar; bufnita Bubo, asistindu-l, printre ninsori galbui de pulberi si serpuiri de reptile, pe ciudatul policar ce extrage, din "radacina Gin-Seng cea chitaie", elixirul vietii; domnul Tanc, reparatorul de ceasuri, care, asemeni batrinului Jose" Arcadio Buendia, in inventivitatea-i rafinata, "menise sa cinte sub cerul tomnaticei lui covilii/ in loc de pasari optzecisitrei de ceasornice", potrivite nu dupa ora exacta, ci dupa "tancul lor personal". Din pitorescul peisaj uman nu poate lipsi nici Poetul ce-si creioneaza un autoportret al artistului in tinerete
("O, tinerete, anotimpul meu darnic!
Firul meu iacint violent!"),
sub travestiul sau exalind un surprinzator estetism bucolic:
"haina mea verde cu slit,
palaria cu pene paune,
pantalonul cu ghetre de filt,
latul si tolba cea mare
saltate pe umarul sting" |
Aproape fara exceptie, baladele debuteaza voit banal, printr-o aglomerare de informatii fals realiste, in aparenta de normalitate insinuindu-se brusc un "accident" bizar ori explodind, suverana, nebunia personajului.
Curios e ca nu atit personajele in sine traiesc, cit ticurile lor expresive; mai mult, gestul maniacal isi devora posesorul sau, altfel spus, ceea ce ramine de pe urma unui personaj este mania pura, detasata de om, plutind ca o emblema imateriala, predominant acustica. in rememorarea poetica, de obicei, eroii capata chip doar o clipa, iar apoi dispar, lasind acute urme acustice; de aceea, in balade exista un fel de ,»proustianism" liric, in care nu ni se divulga, de la inceput, punctul de plecare (amintirea provocata de cite un sunet specific), ci acesta ne este relevat doar la sfirsit, fara nici o explicatie, ca o premisa pusa dupa concluzie. in lirica anterioara Strazii care urca la cer, in aceea a Vesperalelor, obsesia amintirii, a evocarii se conjuga, cum observa Nicolae Balota , cu "un mod particular al existentei crepusculare"; asa se explica persistenta lait-motivica a amurgului care e "prin excelenta ora rememorarilor" sau un "timp al sfirsitului" ce contine "mesaje ale Urziului. Poetul traieste constant intr-o zi-vesperala, lirica sa abundind in verdicte inexorabile: "Acum din toate mai pastrez amurgul" sau: "dintre cuvinte/ aleg «inserarea»"; el se afla intr-o "seara/ plina de rani, invinsa ca un scut", sub "lumina de anotimp sfirsit", in juru-i fiind doar o lichefiere grea, indoliata, ca la un Edvard Munch: "Si toata tacerea e-o lacrima neagra/ ce curge prin umbra acestui copac". Surpriza pe care o aduc ultimele balade, cele din Strada care urca la cer, consta tocmai in disparitia starii crepusculare si a senzatiei de perpetua degradare, asa incit, aici, amurgul e inlocuit cu acel reconfortant si proaspat "amiaz timpuriu, fugar,/ plin de mirari si de fluturi" Prin Nuntile de la Romos (1945) si Himmelsberggasse, Dominic Stanca reprezinta cel de-al patrulea baladist al Cercului literar, participind, in acelasi timp cu Radu Stanca, Stefan Aug. Doinas si Ioanichie Olteanu, la programatica resurectie a baladei.
OPERA:
Roata cu sapte spite, povestiri, Bucuresti, 1957;
Pentr-un hot de imparat, povestiri, Bucuresti, 1968;
Hurmuzul jupinitei, povestiri, Bucuresti, 1968;
Gri-Ru-Gri, Bucuresti, 1970;
Balade, Bucuresti, 1971;
Itinerar dacic. Cluj, 1972;
O salbatica floare, versuri. Bucuresti, 1976;
Strada care urca la cer, balade, cu un Epilog de N. Balota, Bucuresti, 1977;
Timp scufundat, ed. ingrijita de Sorana Coroama-Stanca si Mariana Vartic, pref. si note de I. Vartic, Bucuresti, 1981;
Un ceas de hirtie, versuri, trad., jurnal, ed. ingrijita de Sorana Coroama-Stanca, Bucuresti, 1984.
|
REFERINTE CRITICE:
R. Enescu, in Tribuna, nr. 14, 1957;
V. Rapeanu, in Gazeta literara, nr. 23, 1957;
M. Ungheanu, in Ramuri, nr. 5, 1968;
Magdalena Popescu, in Gazeta literara, nr. 31, 1968;
Sinziana Pop, in Luceafarul, nr. 41, 1968;
N. Balota, Universul prozei, 1976;
E. Simion, in Luceafarul, nr. 47, 1977;
C. Regman, Explorari in actualitatea imediata, 1978;
C. Ungureanu, in Orizont, nr. 5, 1978;
St. Aug. Doinas, Lectura poeziei, 1980;
V. Felea, Aspecte ale poeziei de azi, II, 1980;
idem, in Tribuna, nr. 23, 1981;
N. Balota, in Romania literara, nr. 39, 1981;
R. Ciobanu, in Transilvania, nr. 9, 1981;
C. Regman, in Viata Romaneasca, nr. 9, 1981;
Doina Uricariu, in Romania literara, nr. 45, 1981;
I. Vartic, Modelul si oglinda, 1982;
Cristian Moraru, in Romania literara, nr. 42, 1984;
N. Steinhardt, ibidem, nr. 12, 1985;
St. Aug. Doinas, ibidem, nr. 5, 1986;
Gh. Grigurcu, De la Mihai Eminescu
|
