Elena Iordache Streinu biografia

Elena Iordache Streinu


Elena Iordache Streinu opera literara

Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera

IORDACHE-STREINU Elena, se naste la 17 mai 1902, Baia de Arama - moare in . Prozatoare.
Sotia lui Vladimir Streinu.

Fiica lui Constantin Vasiliu, inginer, si a Alexandrinei (n. Baltateanu).

Scoala primara (absolvita in 1913) si liceul (absolvit in 1920) la Turnu Severin si Bucuresti; Facultatea de Litere si Filosofie, specialitatea istorie si geografie, a Univ. din Bucuresti (1920-l924). Studiaza la Ecole des Hautes Etudes din Paris (1926-l928) si la Nancy (1929). Prof. de istorie si geografie la Liceul Teoretic din Gaesti (1920-l934) si directoare a Liceului Ortodox de Fete din aceeasi localitate (1929-l936). Dupa stabilirea in_Bu-curesti, frecventeaza cenaclul Sburatorul. intre 1950 si 1962 lucreaza in diferite cooperative de arta decorativa.

Debuteaza tirziu, in revista Ramuri (1969); debut editorial cu masivul roman Pauna si copiii ei, scris de-a lungul mai multor ani, dar publicat abia in 1970.

Singurul volum tiparit de Elena Iordache Streinu-S. este o constructie epica impresionanta, naratiune ampla, balzaciana, fresca sociala a unei comunitati rurale devorate de conflicte si mentalitati arhaice. Pasiunea dizolvanta a eroinei pentru avere implica insa destinele intr-o drama mai cuprinzatoare a iluziei, cu largi semnificatii in planul existentelor individuale.

Monografie a unei regiuni si a unei familii, romanul isi asociaza ideea tragicului, depasind prin dimensiunea interogatiei vechea psihologie a dezumanizarii si a destramarii ireversibile a ordinii traditionale. Concluzia mai profunda a cartii sta in implacabila prezenta a contradictiei in structura intima a vietii, dorinta de imbogatire constituind doar un argument exterior al viziunii realiste si al spiritului critic extrem de lucid al autoarei. Sub masca intransigentei nedisimulate, proprietatea nu mai e un simplu agent, ci un mecanism al puterii.

Adaptabilitatea istorica sau psihologica evidentiaza o neasteptata patima a dominarii, care depaseste aspectele particulare ale utopiei, ducind la o „deformare a idealului moral" de sacrificiu sau de iubire. Pe acest teren al interrelatiilor umane, discursul e deplasat cu inteligenta de la evenimentul data-bil la problematizarea trairii autentice a insului dintotdeauna.

OPERA:
Pauna si copiii ei, roman. Bucuresti, 1970.


REFERINTE CRITICE:
I. Adam, in Scinteia, nr. 8 751, 1971;
C. Baltazar, in Convorbiri literare, nr. 2, 1971;
M. Iorgulescu, in Romania literara, nr. 10, 1971;
G. Muntean, in Cronica, nr. 5, 1971;
A. Sasu, in Tribuna, nr. 4,1971;
A. Sorobetea, in Steaua, nr. 4, 1971;
I. Hinoveanu, in Ramuri, nr. . 1972;
F. Firan, Profiluri si structuri literare, 1986.