Elena Vianu biografia

Elena Vianu


Elena Vianu opera literara

Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera

VIANU Elena, se naste la 5 nov. 1911, Bucuresti-m. 4 nov. 1965, Bucuresti.

Critic istoric literar si eseist.

Sotia lui Tudor Vianu .

Studii: Liceul „Constantin Brancoveanu" (1929); Facultatea de Litere si Filosofie a Univ. din Bucuresti, cu licenta in . A fost conf. univ. la Catedra de literatura franceza de la Facultatea de Lb. Romanice si Clasice, Bucuresti. Specialista in domeniul clasicismului francez, dar si o cercetatoare neobosita a intregului fenomen cultural al Frantei. Pe linga publicarea eseurilor sale, a prefatat traduce din Sainte-Beuve, La Fontaine, Balzac, Prosper Merimee, Madame de La Fayette s.a. A tinut o serie de comunicari in cadrul cercului stiintific al Catedrei de limba si literatura franceza, o parte din ele fiind cuprinse in volum Oameni si idei (1968). A colaborat la Secolul 20, Analele Universitatii „C. I. Parhon", seria Stiinte sociale, Filologie, Revue des Sciences humaines (Paris), Studies on Voltaire and the Eighteenth Century (Geneva).

A transpus in limba franceza Povestea lui Harap Alb de Ion Creanga.

A realizat doua monografii, despre Raci ne (1956) si Delacroix (1960), precum si o sinteza a moralismului francez (Moralisti francezi, 1963).

La baza monografiei Racine (1956) a stat convingerea ca viata autorului poate conduce la intelegerea operei, ceea ce i-a permis autoarei sa urmareasca biografia dramaturgului intr-o permanenta confruntare cu evolutia jansenismului in epoca. Intr-o maniera asemanatoare, Elena Vianu a comentat principalele etape ale dezvoltarii geniului romantic al lui Delacroix (1960), subliniind in special varietatea ideilor reprezentate pictural.

Moralismul este un fenomen specific francez - considera autoarea eseului Moralisti francezi (1963) - a carui evolutie istorica dezvaluie aspecte extrem de interesante. Pornind de la definirea realitatii morale ca totalitate a moravurilor si a judecatilor asupra acestora, Elena Vianu distinge doua linii ideologice principale: prima, concretizata in morala feudala ce inglobeaza rococoul si pe iezuiti, a doua, cuprinzind in ilustrari diverse morala burgheza. Scopul marturisit al cercetarii este de a evidentia modul in care moralismul se apropie de adevar sau isi dozeaza subiectivitatea, reprezentind replica inteligentei critice data dogmatismului obscurantist.

Sint analizate astfel trasaturile moralei anticrestine a lui Montaigne, teoria fericirii la Descartes, morala jansenista apreciata ca fiind mai liberala decit cea iezuita, cea comerciala pe care Volfaire o admira la englezi, cea a lui Diderot care e despartita in una provizorie si alta istorica, precum si cea rationala adoptata de Rousseau sau cea a austeritatii si castitatii propusa de J. Joubert. Nu sint excluse nici incercarile de a realiza idealuri umane, amintindu-se, printre cele mai influente, modelul generosului cartezian si cel de honnite homme. Refuihd unii autori intr-o carte aparuta postum (Oameni si idei, 1968), adaugind articole despre Samuel Beckett, Nathalie Sarraute sau Eugene Ionesco, Elena Vianu dovedeste o buna familiarizare cu cele mai diverse perioade ale literaturii franceze. Prezentind fabulele lui La Fontaine, cercetatoarea pune in evidenta si valoarea traducerilor acestora datorate lui Tudor Arghezi . Interesul manifestat fata de filosofie, ce se remarca in mod deosebit in cadrul unui studiu despre logica rationamentului la Diderot, este secondat in toate lucrarile elaborate de Elena Vianu de o pasiune constanta pentru istoria ideilor. Impresionind printr-un cumul al informatiei cu totul deosebit, prin seriozitatea documentarii si corectitudinea prezentarilor, autoarea a preferat metoda traditionala a incadrarii aspectelor culturale in cele socio-istorice, pe care o adapteaza totusi in suficienta masura subiectelor tratate.

OPERA:
Racine, Bucuresti, 1956;
Delacroix, Bucuresti, 1960 (ed. II, cu un cuvint inainte de G. Serban, 1968);
Cours de litterature frantaise. Le XVII siecle, Bucuresti, 1962;
Moralisti francezi, Bucuresti, 1963;
Oameni si idei, Bucuresti, 1968.


REFERINTE CRITICE:
C. Nistor, in Orizont, nr. 10,1968;
M. Muthu, in Steaua, nr. 9, 1968.