George Dumitrescu biografia

George Dumitrescu


George Dumitrescu opera literara

Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera

DUMITRESCU George, se naste la 22 apr. 1901, comuna Cocioc, judetul Ilfov - moare in 22 oct. 1972, Bucuresti.
Poet.

Liceul la Ploiesti; licentiat in litere si filosofie al Univ. din Bucuresti (1924). Dr. in litere (1938).

Intre 1925 si 1931, asistent al lui Mihail Dragomirescu. Debut cu poezii in Convorbiri literare (1920); debut editorial cu placheta Poezii (1920). A condus revista Ritmul vremii (1925-l929). A publicat volum Primaveri scuturate (1924), Cintece pentru madona mica (1926), Privelisti (1928), Elegii (1933), Zapezi si purpura (1936); si versuri pentru copii: Zvon si joaca de copii (1955), Ce mai faceti, florilor? (1957), Glasuri limpezi (1961). Opinii literare (1927) aduna pagini de critica literara, exercitiu reluat si intr-o incercare monografica despre lirica lui Panait Cerna (Poezia lui Cernu, 1939). Premiul Acad. (1927);
Premiul Soc. Scriitorilor Romani (1934).

Poezie confesiv-discursiva, bine regizata prozodic, plina de reminiscente romantice si postromantice („vechiul drum", „lampa amintirii", „vechile dureri"), ipostaziind un eu tulburat, nefericit, sub permanenta haituiala a destinului. Momentele de relaxare sint putine la numar si inconsistente, dar George Dumitrescu le consemneaza si pe acestea, cu fidelitate, dupa prescriptiile, nu totdeauna fericite, ale autobiografiei lirice.

Temele (natura melancolizata ea insasi de neintrerupta tinjire a eroului; dragostea lipsita de noroc; asteptarea fara nadejde; moartea; pustiul launtric etc.) sint expuse intr-un limbaj in general consacrat, fluent si plin de eleganta, la media stilistica a epocii. Pe alocuri se recurge (fiind vorba de sentimente conceptualizate) la mici alegorii (ostrovul, stejarul), notele ce mijlocesc apropierea intre ins si aceste realitati fiind, alaturi de solitudine (semn esential), forta si trainicia. Catastrofele intime, insistent declarate, nu intilnesc intotdeauna cuvintul care sa le absoarba, ci doar pe acela care le numeste. Relieful scazut al expresiei transfera doar o parte dintre aceste pretexte in arta.

Cele mai multe se pierd in conventionalitatea formularilor, facind inca o data vizibila si pilduitoare distanta misterioasa dintre adevarul existential si adevarul artistic. Altfel spus, in absenta cu-vintului carnos si energic, sinceritatea existentiala poate deveni poza artistica. In volumele tirzii, George Dumitrescu a exersat cu succes tonul mai degajat al versului liber.

Autorul a scris, de asemenea, critica literara si poezie pentru copii.

OPERA:
Poezii, Ploiesti, 1920: Primaveri scuturate. Bucuresti, 1924;
Cintece pentru madona mica. Bucuresti, 1926;
Opinii literare. Bucuresti, 1927;
Privelisti, Bucuresli, 1928;
Cenusa sfinta. Bucuresti, 1930;
Pietate, Bucuresti, 1930;
Elegii, Bucuresti, 1933;
Zapezi si purpura. Bucuresti, 1936;
Poezia lui Cerna, Bucuresti, 1939;
Amiaza, Bucuresti, 1942;
Zvon sijoacade copii. Bucuresti, 1955;
Ce mai faceti, florilor?, Bucuresti, 1957;
Glasuri limpezi. Bucuresti, 1961;
Fragezimi, Bucuresti, 1964;
Poeme, pref. de Al. Pini, Bucuresti, 1965;
Cires amar, Bucuresti, 1967;
Calator fara visle. Bucuresti, 1969.


REFERINTE CRITICE:
E. Lovinescu, Istoria literaturii romane contemporane. 1900-l937,1937;
G. Calinescu, Istoria;
Ov. S. Crohmalniceanu, Literatura, II;
Al. Raicu, in Gazeta literara, nr. 45, 1974;
V. Craciun, in Contemporanul, nr. 35, 1986;
R. Boureanu, Vazuti in oglinda timpului, 1987.