Ilarie Hinoveanu biografia

Ilarie Hinoveanu


Ilarie Hinoveanu opera literara

Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera

HINOVEANU Ilaric, se naste la 27 sept. 1934, comuna Vinjulet, judetul Mehedinti.
Poet.

Scoala elementara in comuna natala; liceul la Turnu Severin; Facultatea de Mecanica a Institutului Politehnic din Bucuresti (absolvita in 1957).

A lucrat ca inginer la Directia Generala a Presei si Tipariturilor din Bucuresti, apoi la Craiova, la Centrul de Metodologie si la Uzina Constructoare de Masini; secretar general de redactie la revista Ramuri (1964-l972); director al Editurii Scrisul Romanesc (din 1972); a fost o vreme si secretar al filialei din Craiova a Uniunii Scriitorilor.

Debutul publicistic in Luceafarul, cu un ciclu de versuri despre Oltenia (1958); debutul editorial cu volum Cintec tinar (1960), editat de Casa Regionala a Creatiei Populare din Craiova, cu putin peste limita creatiei poetice de amatori. O oarecare depasire a stadiului poeziei epigonice a patosului militant se inregistreaza in volum Vint de vis (1977), Calaret stingher (1984) si Constelatii de lut (1987), evoluind tot mai evident spre un htonism si un traditionalism modernizat.

Publicistica sa e alcatuita din anchete sociale si interviuri, din ultimele compunind si o antologie, Convorbiri cu (1974). Ilarie Hinoveanu este in tot ce scrie un publicist prea infeudat comenzii sociale, cum se vede si din lucrarile al caror coordonator a fost: Craiova. Trecut, prezent si viitor (1979) si monografi a Dolj (1981).

Cel dintii volum al lui Ilarie Hinoveanu e dominat de imaginea festivist-decorativa a lumii utopice a dreptatii sociale construite de clasa muncitoare, intr-un iures avintat, nezagazuit de elanuri:

„Din sat tovarasii-au pornit
increzator in calea ta" (Evocare).


Cintec tinar (1960) sta in intregime sub semnul unei improvizatii lirice de circumstanta, transpunind poetic o serie de lozinci si sloganuri, care au in centru mitologia santierului si a elanului constructiv: „Ne-am cunoscut nevestele pe santier, in vreo seara" (Fiii tarii). Ca atare, el cinta patria, cimpia fara haturi, frumoasa zi de 1 Mai, zorii de seceris etc. in versuri de o dezolanta platitudine. Ceva mai evoluat si, intr-o oarecare masura, mai nuantat se prezinta poetul in Vint de vis (1977), unde lirismul sau se muzicalizeaza, adoptind versificatia clasica, cantabila, cu oarecare deschideri spre zonele interioare ale sentimentalitatii:

„Repun in geana lor rotunda
Amiaza valului de soare,
Cind dimineata ca o unda
Adoarme stelele usoare.

Vor fi rotirii lor depline.
Conturele de noi statui
Pe care azi le port in mine
Si-n templul inimii le sui" (Drum)


- Expresia declamativa, superficiala, verbiajul si cliseele la moda ale limbii de lemn fac din Ilarie Hinoveanu un poet grav compromis de stilul delirant al epocii, in care el vede doar „sufletul multimii" pornite sa atinga inaltimile visului:

„Cu vaduri de carbune si ciment
Gravate in emblema geografiei,
E fiecare brat adiacent
Si orice om e amfora mindriei (Crez milenar).


Numai pe alocuri si in straturi inca destul de subtiri isi face aparitia un element de constructie nou, care are in vedere toposul satului contemporan, mirifica dainuire a oamenilor cim-piei oltene, fondul nealterat al unei umanitati agrare pline de demnitate si etos viril. Poezii ca Neam cioplit in piatra, Vatra sfinta, Pamint strabun. Oltenia, Motiv de doina afiseaza un regim liric stenic, in care trecutul si oamenii lui dirji, venind de la Mihai sau Tudor, de la haiducii vestiti ai locului dureaza o poezie a rezistentei si luptei pentru neatirnare a neamului, o umanitate razvratita, cu fibra autentic olteneasca.

Edomeniul in care notele epigonis-mului social se mai estompeaza si lirismul capata straluciri proaspete si simboluri netocite.

OPERA:
Cintec tinar, Craiova, 1960;
Cocorul din unghi, Bucuresti, 1967;
Vint de vis, Craiova, 1977;
Calaret stingher. Bucuresti, 1984;
Constelatii de lut, Bucuresti, 1987.


REFERINTE CRITICE:
H. Badescu, in Steaua, nr. 8,1967". St. Aug. Doinas, Lampa lui Diogene, 1970;
FI. Firan, De la Macedonski la Arghezi, 1975.