Magdalena Ghica biografia

Magdalena Ghica


Magdalena Ghica opera literara

Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera

GHICA Magdalena (pseudonimul Magdei Cirneci), se naste la 1 ian. 1956, comuna Girleni. judetul Bacau.

Poeta eseista si critic de arta.

Fiica lui Radu Carneci. St a Emiliei (n. Romaniuc), inginer silvic. Scoala generala si o parte din studiile liceale la Liceul „V. Alecsandri" din Bacau, continuate la Liceul „N. N. Tonitza" din Bucuresti (1973-l974); studii de istoria si teoria artei la Institutul de Arte Plastice „N. Grigorescu" din Bucuresti (1974-l979).

Muzeografia Muzeul National de Arta din Bucuresti (1979-l981); istoric de arta si cercetator la Institutul de Istoria Artei al Acad. (din 1981).

Debut cu versuri in Romania literara (1975); debut editorial cu volum Hipcrnntteria (1980), urmai de O tacere asurzitoare (1985). A rnai publicat monografiile de arta Ion Tuculescu (1985) si Lucian Grigorescu (1989).



Colaboreaza la revista studentesti Echinox, Dialog, Opinia studenteasca si la Romania literara. Luceafarul. Vatra, Ateneu etc. Cronici si eseuri de arta in revista Arta, Studii si Cercetari de istoria artei. Romania literara, Luceafarul. Magdalena Ghica a evoluat de la o poezie cu puternica infuzie programatica. in sensul rea-propierii scrisului de concretul realitatii imediate, la un lirism de factura vizionara. Premiul „V. Alecsandri" al revista Ateneu (1986).

Hipermateria (1980) indica, inca din titlu, o deschidere programatica a poeziei spre concretul lumii trait in infatisarile sale cele mai diverse, retrase orizontului metafizic. Adresindu-se generatiei sale in primul poem al volumului, poeta (care s-a manifestat, de altfel, si ca un pasionat si patrunzator teoretician al noii formule lirice) proclama, in buna traditie avangardista, amintind de Geo Bogza. care cerea -in 1933 - ca poezia sa fie „murdarita si fertilizata de viata", necesitatea recuperarii dimensiunii existentiale a scrisului, a dinamicii vitale, a adevarului si autenticitatii sale: "A vorbi, a scoale in vazul tuturora. injumina viscerele insingerate ale zilei de azi".

In alt loc, se poate citi apelul imperativ laun nou „realism" poetic: „Sa privim realitatea in fata!" - slogan devenit emblematic pentru ceea ce s-a numit Generatia '. Acest „progi amatism" tinind de o retorica „generationista" nu ramine exterior si superficial, ci traduce un autentic patos al implicarii, aii mentat de notatia energica a datul ui cotidian, lipsit de stralucire aparenta si de somptuozitati coloristice, dar pregnant prin precizie si „impactul agresiv" (M. Mincu). S-a vorbit totusi in mod justificat despre un „lirism al cuvin-tarii" („pamfletar, sarcastic, mai mult decit al cu vintului" - N. Manolescu) si despre o „poezie de conceptie", „elegie abstracta" (E. Si-mion"), ce asociaza imbratisarii realului multiplu spiritul ordonator, conlrolind sever expresia sentimentului. Tocmai aceasta conjugare confera poeziei nota de originalitate. A doua carte. O tacere asurzitoare (1985), aduce o schimbare importanta fata de volumul de debut: miza pe concret cedeaza locul pariului vizionar, realitatii imediate i se substituie. intr-un discurs de larga respiratie, proiectia imaginara, iar patosului implicarii in datul existential palpabil, un fel de fervoare abstracta. intretinuta de o mare vointa de transfigurare prin contopirea cu fluxul infinit al energiei universale: ipostaza inalt contemplativa a eului spiritualizat, interiorizare extrema in „tacerea asurzitoare" in care limitele individuale se topesc in „extazul" cosmic, in „beatitudinea" armoniei ultime a Totului. „Nu ne ajung tumefiatele simturi", „nu ne mai incape aceasta ingusta felie de carne" - declara acum poeta aflata in cautarea acelui „hohot enorm dinapoia materiei", a unui „sunet nou", „sunet insuportabil", solicitind, cu un ecou din Nichita Stanescu, „mai multe auzuri mai multe vazuri. o mie de guri, o mic de ochi, / sa scriu cu o mie de degete, sa ma scriu cu tot trupul", dar amintind cumva si de „reporterul" dintr-un manifest a-vangardist al anilor '30, cu simturile intoarse acum spre un cosmos generic si pregatit pentru iluminare - nu una de esenta romantica, ce-si conserva aura de mister, ci o revelatie ca rezultat al efortului imens si continuu de concentrare spirituala, figurata in termenii fizicii actuale:

„Am fost lumina coerenta cindva
bilbiita lumina s+ntem, pilpiire
laser vom fi in precizia iluminarii".


Dar, asa cum in ambiguitatea „hi-permateriei" putea fi asociata sugestia extremei densitati a substantei lumii cu cea, contrara, a depasirii ei in spirit, alierea opuselor din „tacerea asurzitoare" face sa comunice intr-o dinamica osmoza „gustul apocalipsei" (concretizat in desfasurarea unor impresionante viziuni ale prabusirilor cosmice) si sentimentul renasterii si purificarii. Un titlu de poem. Haosmos. concentreaza in efigie aceasta coexistenta in stare de tensiune.

OPERA:
Hipermateria, versuri, Bucuresti, 1980;
O tacere asurzitoare, versuri, Bucuresti, 1985;
Ion Tuculescu, Bucuresti, 1985;
Lucian Grigorescu, Bucuresti, 1989.


REFERINTE CRITICE:
I. Buduca, in Amfiteatru, nr. 1, 1981;
Constanta Buzea, ibidem, nr. 2, 1981;
D. Cristea, in Luceafarul, nr. 12,1981;
C. Ungurea-nu, in Orizont, nr. 9, 1981;
N. Manolescu, in Romania literara, nr. 5, 1981;
Dana Dumitriu, ibidem. nr. 37, 1985;
M. D. Gheorghiu, in Cronica, nr. 39, 1985;
M. Mihaes. in Orizont, nr. 37, 1985;
D. C. Mihailescu, in Amfiteatru, nr. 9,1985;
N. Manolescu. in Ateneu, nr. 12, 1986;
M. Mincu, in Romania literara, nr. 32,1986;
Al. Cistelecan, in Familia, nr. 9, 1986;
I. B. Lefter, in Tribuna Romaniei, nr. 314, 1986;
R. G. Teposu, in Amfiteatru, nr. 4, 1988;
N. Steinhardt, in Contemporanul, nr. 16, 1988;
D. Micu, in Limbaje lirice contemporane, 1988: N. Danilov, in Dialog, nr. 129-l30, 1989;
E. Simion, in Romania literara, nr. 4, 1989.