Marius Daniel Popescu biografia


Marius Daniel Popescu opera literara

Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera

POPESCU MARIUS DANIEL.
Poet.
De asemenea, publicist.

S-a nascut la 10 iunie 1963 in Craiova.

Dupa terminarea studiilor liceale frecventeaza timp de trei ani cursurile Facultatii de Silvicultura si Exploatari Forestiere din Brasov, pina in 1990, cind se stabileste in Elvetia.

In 1990 a infiintat la Brasov saptaminalul politic "Replica".

Activeaza in cenaclul literar "Alternative" din Brasov condus de poetul Alexandru Musina.

Debuteaza publicistic in 1987, in "Studentimea Comunista Brasoveana", cu poeme si articole de opinie.

Debutul editorial are loc in 1992, cu volumul de poezie Jucarii de lemn, aparut la Editura Unicorn 91 din Brasov, in colectia "Hic & Nune".

Colaboreaza la revistele "Echinox", "Arca", "Steaua", "Dacia literara" s.a. Dupa debut, publica volumele de poezie: Fotograful de muste (Ed. Vlasie, 1993); Etajul cinci, la vara (Ed. Arhipelag, 1994); 4x4, poemes tout-terrains (Ed. Antipodes, Lausanne, 1995); Groapa de nisip si leagane (Ed. Magister, 1997). Este prezent in sectiunea antologica a volumului Experimentul literar romanesc postbelic (Ed. Paralela 45, 1998). in 1995 apare cu un grupaj de poeme in revista "Windows Publications - Autors & Artists" (Irlanda), in traducerea lui Simion Dumitrache. Lucreaza ca si stabilit in localitatea Prilly, Elvetia.

Este membru al Asociatiei Scriitorilor Profesionisti din Romania - ASPRO. Asupra poeziei autorului au formulat opinii critice: Evelina Oprea - Poemul dezbracat ("Erata", nr. 3/1997); Alexandru Musina, Gheorghe Craciun, Al. Cistelecan, Romulus Bucur, Stefan Ion Ghilimescu, Olivier Kahn, Monique Dorsel s.a.

Referinte critice:


"Excelent jurnalist, Marius Daniel Popescu stie ca dincolo de pagina de ziar exista o lume a celor esentiale si eterne, a celor, poate umile, dar fara de care existenta noastra ar fi mutilata, redusa la o suprafata egalizatoare. Dincolo de politica, de economie, de progresele stiintifice si revolutiile tehnologice, exista viata de zi cu zi. Aici isi are locul sau poezia: «Eram in troleibuz si-am observat-o / linga un chiosc de ziare, intre doi lustragii / avea scaunelul ei, cremenele si periile ei». (Poezia necunoscuta)
Marius Daniel Popescu este unul dintre putinii poeti (foarte) tineri pe care, personal, mizez fara nici o ezitare."
(Alexandru Musina, text de prezentare pe coperta IV la voi. Jucarii de lemn, Ed. Unicorn, 1992)

"Catabolismele istoriei comunismului romanesc, in formele lui turges-cente, reprezinta tema - dincolo de orice discutie - a Fotografului de muste. Zeci de circumstantieri ale unui personaj colectiv definesc starea entropica a unei natii duse in pragul necrozei de o minte dementa. ()
Poezia de termeni verbali curati, care traduc, cu «exactitate expresionista», realitatea infernului comunist ii confera lui Marius Daniel Popescu statutul de poet major, in sensul definitiv si inalt al termenului. O atare aventura a demersului scriitoricesc e de natura sa restituie poeziei, dincolo de scoli, curente, maniere si utopii, conditia ei primordiala. E premisa gratie careia, luind in calcul si citimea de umor centro-european a lui Marius Daniel Popescu, pariem fara rezerve pe travaliul poetului, asteptind de la poezia sa, pe viitor, foarte mult."
(Stefan Ion Ghilimescu)