Mihai Pelin biografia

Mihai Pelin


Mihai Pelin opera literara

Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera

PELIN Mihai, se naste la 25 aug. 1940, Cernauti (azi in Ucraina).

Provine dintr-o familie de intelectuali.

Liceul la Craiova (absolvit in 1958).

Facultatea de Filosofie a Univ. din Bucuresti (1958-l962).

Redactor la Scinteia tineretului, Tribuna Romaniei, Ramuri; redactor la Flacara.

Dupa versificari adolescentine, publicate in ziarul local din Craiova (1958), debuteaza cu proza in revista Luceafarul (1963).

Colaboreaza la: Viata Romaneasca. Ateneu, Orizont, Gazeta literara, Romania literara s.a. Debut editorial cu volum Redactori si pianisti (1967), urmat de Inaderenta (1968), Miorita nu s-a nascut linga stele (1973), Caderea Plevnei (1977) si Sa pierduta pe mare (1983).

Prozele lui Mihai Pelin se resimt de o cultura literara moderna (aluviuni faulkneriene, noul roman francez), o sensibilitate livresca orientindu-le mai degraba spre valentele lirice ale realului decit spre cele epice. Ceea ce contureaza perimetrul tematic si stilistic e o irepresibila vointa de literatura, mai mult decit nevoia de exprimare a unui fond de experienta si meditatie.

Redactori si pianisti (1967) traseaza, in pofida unor discontinuitati, principalele coordonate ale acestei proze subtile si evanescente, ostentativ moderna in expresie si blind traditionala in substanta. O lume de sfirsit de veac patriarhal, cu mici drame individuale, estompate ca fotografiile vechi, sau expurgata complet de dramatism, redusa la o stare de asteptare, cu personaje fumegoase, prizoniere ale minusculelor evenimente de viata, se transmite printr-o frazare ingrijita, cizelata cu finete, insesizabil caustica si sentimentala. In textul ce da titlul volumului, Iulia, fiica de comandor din alte vremi, e o interesanta combinatie de Otilia si Madame Bovary, care nu respinge satisfactiile palpabile ale iubirii unui tinar orasean, dar viseaza o implinire „aristocratica", spirituala, prin mariaj.

Povestirea e intrerupta prin moartea celui de-al doilea sot al eroinei, pianistul; suspendata in singuratatea ei, cititorul e provocat sa imagineze pe cont propriu continuarea destinului Iuliei. Tactica e caracteristica prozei lui Mihai Pelin , atit la nivelul anecdotei epice, cit si la acela al expunerii, in cadrul unei strategii literare a ambiguizarii prin elipsa si discontinuitate.

Povestirea avanseaza in plina lumina pina la un moment dat, cind personajul e abandonat pur si simplu fara ca vreo aluzie macar sa sugereze directia de continuare a miscarii. Nici in nuvelele din Inaderenta (1968) nu intereseaza atit oamenii si destinele lor istorice, cit starile lor psihice, trairile anterioare, de regula anodine, de unde si o reactie ironica, directa ori subtextuala, a naratorului. Referirile la al doilea razboi mondial, la fapte istorice cunoscute nu dateaza totusi timpul povestirii, nu-l coboara in istoria reala. Decorul oraselului dunarean si povestea unei familii ce nu reuseste sa se integreze noilor vremuri (Inaderenta) sau psihologia fostilor tarani, smulsi de razboi din rosturile lor stravechi (Vara nenorocoasa a lupilor) sint un gen de fapte prin care Mihai Pelin incearca doar o timida apropiere de realitatea istorica. Ceea ce reuseste, e numai instituirea unui spatiu intermediar, o mitizare a trecutului recent.

Plonjarea in reportaj ii apare, astfel, ca o solutie posibila a acestei dificultati in asumarea realului: Miorita nu s-a nascut Unga stele (1973) si reconstituirea documentara Caderea Plevnei (1977). Dar reportajele lui Mihai Pelin sint nu o data eseuri construite pe ipoteze de istorie, sociologie, etnologie, cu vointa de a infuza realitatii un coeficient de legenda si mister. Ca si nuvelele si povestirile, reportajele lui Mihai Pelin stau sub semnul aceluiasi efort de abordare a realului ca real pur si simplu.

OPERA:
Redactori si pianisti. Bucuresti, 1967;
Inaderenta, Bucuresti, 1968;
Miorita nu s-a nascut linga stele, Craiova, 1973;
Caderea Plevnei, Bucuresti, 1977;
Sa pierduta pe mare. Bucuresti, 1983.


REFERINTE CRITICE:
M. Mincu, Critice, 1969;
M. Ungheanu, Arhipelag de semne, 1975;
M. Iorgulescu, in Luceafarul, nr. 18, 1976;
M. Ungheanu, in Flacara, nr. 44, 1979;
Sinziana Pop, in Luceafarul, nr. 52, 1983;
CM. Popa, ibidem, nr. 27, 1985;
A. Silvestri, ibidem, nr. 18, 1986.