Nicolae Nigrim Mihaescu biografia


Nicolae Nigrim Mihaescu opera literara

Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera

MIHAESCU NIGRIM Nicolae (numele la nastere: Nicolae Gr. Mihaescu), se naste la 21 mart. 1871, comuna Gura Sarati, judetul Buzau - moare in 11 nov. 1951, Bucuresti.

Poet, prozator si eseist. Fiul unui mic arendas, Grigore Mihaescu. Studii liceale si universitare la Bucuresti.

Doctor in litere si filosofie al Univ. din Bruxelles; diplomat in stiinte sociale si politice. Profesor de liceu la Ploiesti, apoi inspector scolar.

A scos revista Intim si Carmen Sylva.

Colaboreaza la: Universul literar, Vieata noua. Arta, Adevarul literar. Convorbiri literare, Floare-albastra s.a. Debut in literatura cu volum de poezii Astrale (1901).

A scris in diverse domenii, risipindu-se in publicistica si eseistica (Doctrina vietii unui— nebun, 1903; Ce zice englezul despre romani, 1908; Sarlatanii stiintei, 1911; Humorul englezesc, 1912 s.a.), in memoriale de calatorie (.Londra, 1906; Constantinopol, 1906), nuvelistica (Cavalul fermecat, 1912; Din grozaviile Parisului, 1912), roman (in apele oglinzilor, 1940) si incercari dramaturgice (L'Aveu, 1916; Bogdan, 1938). Spiritual, iscoditor, mereu in cautarea unor noi forme de afirmare, Nicolae Nigrim Mihaescu e, in fond, un diletant in acceptiunea originara a termenului. S-a remarcat si ca epigramist de reala virtuozitate.


Nuvelistica lui Nicolae Nigrim Mihaescu (adunata in volumele Cavalul fermecat si Din grozaviile Parisului, ambele din 1912) abordeaza subiecte senzationale, cu inventarul lor obisnuit de situatii epice - crima, nebunie, deghizare, dezvaluirea paternitatii - si personaje pitoresti, majoritatea din medii interlope: apasi, prostituate, vaduve misterioase. Dincolo de caracterul lor conventional, textele se retin totusi printr-o constructie epica ingenioasa. Fara relief sint insemnarile sale de calatorie (la Londra, Constantinopol, Bruxelles) sau numeroasele povestiri pentru copii.

Format in climatul moralizator al literaturii de la 1900 (cu numeroase reflexe samanatoriste), se lanseaza si in proza de larga respiratie, dar cu un evident deficit de vocatie epica sau analitica. In apele oglinzilor (1940), „roman din viata studentilor romani de la Paris", uzeaza de o tipologie rudimentara, schematizata, de antiteze ingrosate: „usuraticul George Ramura" e un cinic fiu de bani gata. Parisul e loc de desfriu si de pierzanie - „prapastie infernala!" - doar batrina doica de acasa cunoaste „calea sanatoasa a vietii". Totul este artificial, fals, excesiv - de la exclamatia si gesticulatia romantica a personajelor pina la transformarile lor bruste (istoria fiind a unei seduceri - in urma careia seducatorul, cuprins de remuscari, se injunghie). Nu lipseste comentariul moralizator, de un retorism desuet, al vocii auctoriale. in memorialele de calatorie naratorul e rationalist-moralist, critic, pierzindu-se insa adesea in divagatii plate, voit „poetizante", despre viata, moarte, timp, calatorie. Studiile, articolele de presa, conferintele apartin doar in mica masura literaturii, desi este evident ca, in unele, autorul a avut intentia de a oferi probe de virtuozitate: stilului adecvat, publicistic, din majoritatea brosurilor (Ce zice englezul despre romani, 1908; Sarlatanii stiintei, 1911; Ideal si anarchie, 1912) i se substituie, de pilda, in Betia mortii (1912) unul retoric, patetic, emfatic, exclamativ si metaforic.

Mai interesanta este Doctrina vietii unui.., nebun (1903), scriere fragmentara, ansamblu de cugetari - speculatii teoretice asupra raportului dintre afirmatie si negatie, variatii pe tema negativista - aducind un plus de degajare si chiar un usor teribilism spiritual. Teatrul lui Nicolae Nigrim Mihaescu e nesemnificativ; piesele - L'Aveau, Bogdan - sint melodrame superficiale, din care nu lipsesc sinuciderile sau crima. Volumul de versuri Astrale (1901) e plin de clisee, alegorii banale, romante. Iluziile sint frunze vestejite, poetul deznadajduit e un vultur ranit s.a.m.d. Este, de altfel, singurul volum de poezii al lui Nicolae Nigrim Mihaescu, care s-a afirmat insa. mai tirziu, ca epigramist.

OPERA:
Despre reforma calendarului. Bucuresti, 1900;
Filosof ia socialismului, I, Cimpulung, 1900;
Astrale, poezii. Bucuresti, 1901;
La Roumanie a l'Exposition universelle de 1900, Paris, 1901;
Doctrina vietii unui nebun, eseuri. Bucuresti, 1903;
Wit and Humour, Bucuresti, 1904;
Londra, memorial de calatorie, Bucuresti, 1906;
Constantinopol, memorial de calatorie. Bucuresti;
190. Ce zice englezul despre romani, eseuri. Bucuresti, 1908;
Sarlatanii stiintei, eseuri. Bucuresti, 1911;
Betia mortii. Bucuresti. 1912;
Cavalul fermecat, nuvele, Bucuresti, 1912;
Din grozaviile Parisului, nuvele, Bucuresti, 1912;
Humorul englezesc, eseuri. Bucuresti, 1912;
Ideal si anarchie. Bucuresti, 1912;
Teoria suprematiei. Bucuresti, 1912;
L'Aveau, piece en trois actes, Bucuresti, 1916;
Razboiul, Bucuresti, 1916;
Zmeul, Bucuresti, 1925;
Cartea cu minuni (in colab. cu D.V. Toni), Bucuresti, 1935;
Bogdan, piesa intr-un act (in colab. cu Petre N. Mihailescu), Giurgiu, 1938;
In apele oglinzilor, roman. Bucuresti, 1940;
Inelus, povesti pentru copii. Buzau, f.a. Traduceri: E. Richter, Unde duce socialismul. Jurnalul unui lucrator, Bucuresti, 1895;
R.H. Sherand, Viata lui Oscar Wilde, Bucuresti, f.a.;
S. Theyre Smith, Care-i din amindoua, comedie intr-un act. Bucuresti, f.a.;
K.P. Miiller, Sistemul meu. Bucuresti, f.a.


REFERINTE CRITICE:
L. Predescu, Scriitorii romani, 1938;
M. Straje, Dictionar de pseudonime, 1973;
N. Crevedia, Epigramisti romani de ieri si de azi, 1975.