Radu Mares biografia

Radu Mares


Radu Mares opera literara

Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera

MARES Radu, se naste la 3 mart. 1941, comuna Frasin, judetul Suceava.

Prozator. Fiul agronomului Gavril Mares si al invatatoarei Francisca (n. Suhoverschi).

Liceul absolvit la Radauti (1957); intre 1959 si 1964 urmeaza cursurile Facultatii de Filologie a Univ. din Cluj, absolvita in 1964; prof. in Dobrogea (1965), activist cultural in judetul Suceava (1966), ziarist la Zori noi. Suceava (1966-l970).

Din 1971, redactor la Tribuna, revista in care a debutat (1959). Dupa Anna sau pasarea paradisului (1972) - premiul de debut al Uniunii Scriitorilor - a publicat volum Cel iubit (1976) si Caii salbatici (1981), acesta din urma fiind si cel mai bun roman al sau.

Pe cont propriu (1986) este un mixaj de evocari, jurnal de idei, lecturi si intimplari, reflectii despre arta narativa s.a.m.d Colaborator al mai multor revista literare, Radu Mares a scris impreuna cu V. Salajan si N. Prelipceanu cartea de reportaje Vine istoria (1972).

Debutul lui Radu Mares a fost controversat, rezervele si elogiile avind, paradoxal, acelasi punct de plecare: modernitatea scriiturii, negarea canoanelor traditionale privind consistenta caracterelor, cursivitatea narativa si pregnanta mesajului. Nestructurarea ferma a discursului, interferenta planurilor epice, sincopele, abandonarea personajului sau "spulberarea" acestuia intr-un context plurimorf, produsa prin asamblarea haotica a mecanismelor memoriei, unde tehnica proustiana sau labirintica de lip faulknerian camufleaza programatic sensul narativ axial - iata elemente de natura sa suscite aprobari sau delimitari la fel de transante.

Lucrurile stau astfel in special in cazul volumelor Anna sau pasarea paradisului (1972) si Cel iubit (1976), fiindca in Caii salbatici (1981) - cel mai bun text epic semnat de Radu Mares - scriitura se clarifica substantial si problematica majora, subtextuala pina acum, capata pregnanta unui stil multifunctional. Este vorba (simplificind) de tema culpei morale, a puterii si a macularii constiintei, paralel cu tema rechizitoriului, a rememorarii sau recompunerii trecutului -cautarea adevarului faptic si moral.

Experienta calatoriei, in Anna sau pasarea paradisului (unde eroul recompune figura tatalui mort in imprejurari inexplicabile), se suprapune unei viziuni spectaculare a existentei, punctata de monologuri si situatii nerezumabile sau incetosata de lirism si zone onirice. Cine regizeaza adevarul, cine se poate sustrage puterii, unidirectionarii constiintei? Cel iubit continua seria interogativa, desfasurind in anii ce au precedat si au urmat loviturii de la 23 august 1944 problema luciditatii si optiunii. intr-o maniera labirintica, marcata de confesiuni tensionate si cu o naratiune sincopata, se urmareste clarificarea unui trecut contradictoriu, unde "timpul memoriei" inseamna "timpul autodescrierii", dar si al recuperarii adevarului. Net superior stilistic, romanul Caii salbatici (1981) continua timpul si problematica narativa anterioara, analizind formarea constiintei unui grup de tineri.

"Anii de ucenicie" ai personajelor, traumele morale ce marcheaza optiunile (intre angajarea in istorie, corodarea de sorginte politica si alienarea existentiala), macularea adevarului interior prin asimilarea culpei si a erorii colective, aliajul de inteligenta si abilitate politica, de conformism si echilibru interior al unor personaje (Dumitru Moga, cea mai interesanta figura a cartii) - toate acestea formeaza materia unui roman de anvergura si a unui excelent scenariu. Roman de colaj (pagini de jurnal, flash-back-uri sau evenimente privite in raccourci, dialoguri indelungi, de natura dostoievskiana, ori, daca vrem, la conjunctia lui Buzura cu Breban), cu tenta acuzai problematizanta, dar nu in dauna dinamismului epic propriu-zis. Caii salbatici oferea imaginea unui autor in plina afirmare. Din pacate, dupa 1981, Radu Mares a publicat doar Pe cont propriu (1986), jurnal de lecturi si idei, note de drum, monologuri interioare, polemici cu amicul Mihai despre Tolstoi, calatorii la Moscova si reflectii despre L. Durrell, descrieri de vise si anotimpuri, Dostoievski si teatrul din Suceava, romanul politist si Hemingway etc, etc.

OPERA:
Anna sau pasarea paradisului, roman. Cluj, 1972;
Vine istoria, reportaje, in colab. cu V. Salajan si N. Prelipceanu, Cluj, 1972;
Cel iubit, Cluj-Napoca, 1976;
Caii salbatici, roman, Cluj-Napoca, 1981;
Pe cont propriu, jurnal, Cluj-Napoca, 1986.


REFERINTE CRITICE:
D. Culcer, Un loc geometric, 1973;
P. Poanta, in Steaua, nr. 2, 1973;
S. Titel, in Romania literara, nr. 28, 1973;
I. Cristoiu, in Scinteia tineretului, 30 iul. 1973;
I. Vlad, in Tribuna, nr. 6, 1982;
M. lordache. in Convorbiri literare, nr. 4, 1982;
G. Serban, in Orizont, nr. 26, 1982;
Irina Petras, in Tribuna, nr. 8, 1984;
I. Holban, in Cronica^nr. 20, 1987;
A. Marino, in Tribuna, nr. 18, 1987;
M. Iorgulescu, in Romania literara, nr. 12,1987;
N. Baciut, in Vatra, nr. 4, 1988.