Sorin Durdun biografia
Sorin Durdun opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
|
Durdun Sorin
Poet
S-a nascut la 24 ianuarie 1967 in Cimpulung-Muscel.
Este fiul lui Gheorghe Durdun, invatator, si al Nazetei Duta, educatoare.
Dupa absolvirea Liceului Agroindustrial (sectia horticultura) din Cimpulung (1985), urmeaza cursuri de filologie, filosofie si jurnalistica la Universitatile "Hyperion" si "Spiru-Ha-ret", fara insa a le finaliza. Este membru al gruparii "Sind" (Pitesti) si al Cenaclului "Mihai Mosandrei" din Cimpulung.
Debuteaza publicistic in 1985 in revista "Arges" cu poezie.
Debutul editorial are loc in 1994 cu volumul Eu nu oblig pe nimeni sa m-asculte (Ed. Calende).
A colaborat la revistele "Arges", "Calende", "Vatra", "Inedit", "Ulysses", "Contrapunct".
Dupa volumul de debut, publica in 1997, impreuna cu Liviu Mataoanu, Dragos Popescu, Florentin Sorescu, volumul de poezie Despartirea de cotidian (Ed. Paralela 45). in 1995 publica la aceeasi editura volumul Poemul cel mai lung.
Este detinatorul premiului revistei "Calende" pe . A calatorit in Ungaria si Bulgaria.
Lucreaza ca si redactor la saptaminalul "Gazeta de Muscel". Este membru al Societatii pentru stiinta, arta si literatura "Negru-Voda" din Cimpulung si al gruparii literare "Sind".
Despre poezia autorului au formulat opinii critice: Al. Cistelecan - Doi musceleni ("Luceafarul", 1995); Dan-Silviu Boerescu - in cautarea poeziei ("Luceafarul", 1995); Iosefina Batto - Dictionar nouazeci ("Echinox", 1995), Dan Lungu - Postmodernismul si modelul universului expansionist ("Cuvintul", 1996); Anamaria Iuga - Despartirea de cotidian ("Echinox", 1997); Arion Movila - Nu cunosc nici un mucos ("Timpul", 1997); Marian Barbu, Tatiana Visinescu, Nina Vasile s.a.
Referinte critice:
"Sorin Durdun e mai predispus sa stearga linia dintre talent si existenta, instalindu-se confortabil in spatiul de interferenta al acestora si deviind biografia intr-un joc intertextual. () Un sentiment de «comedie a literaturii» si chiar unul de comedie a poemului organizeaza atitudinea lui Durdun pe o linie ludica, bufa chiar, transformind nostalgiile in verva si confesiunea in spectacol. Autoscopiile lui Durdun sunt pe jumatate parodice si in toata poezia lui se joaca un spirit de pastisa. () Elev al lui Cartarescu, uneori prea constiincios. Sorin Durdun e un debutant ce stie sa invirta cheia mai multor registre si sa le armonizeze intr-o verva compozitionala ce disimuleaza nostalgiile in jovialitati."
(Al. Cistelecan, "Luceafarul", 1995)
"Tributar expresionismului. Sorin Durdun experimenteaza noul, vizibil in constructia poemelor sale. Fiecare poem vorbeste despre criza comunicarii pe diferite planuri, iar poemele, la rindul lor, sunt piesele ce alcatuiesc un intreg poem al acestei crize (a comunicarii)."
(Iosefina Batto, "Echinox", 1995) |
