Teodor Munteanu biografia

Teodor Munteanu


Teodor Munteanu opera literara

Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera

MUNTEANU Teodor AL, se naste la 13 oct. 1911, comuna Smulti, judetul Covurlui - moare in 12 dec. 1988, Bucuresti.

Poet.

Fiul lui Alexandru Munteanu, agricultor, si al Sandei (n. Tacu).

Clasele primare in comuna natala, dupa care urmeaza (1924-l932) Seminarul Teologic „Episcop Melchisedec" din Ismail (Basarabia) si Facultatea de Teologie din Cernauti (1932-l936).

Debuteaza cu schita Bolnava in Cultura poporului (1930).

Debut editorial cu volum de poeme Viori de lut (1937), urmat de Meri domnesti (1940), Furtuni potolite (1972) si Nazdravanul Mitulache in vacanta (1982), poezii pentru copii.

Secretar de redactie la Convorbiri literare (1 ian. 1939-l sept. 1944), corector in tipografie (1945-l962) si dispecer la Editura Didactica si Pedagogica (1962-l969). in 1969 se pensioneaza medical. Colaboreaza la Universul, Vremea, Ramuri, Albina, Astra etc. Autor al unor pag. biobibliografice, Scriitori cazuti pe front (1944). A semnat si cu pseudonimul Sandu Crivat, Damian Codru, Toader de la Smulti si Talm.

Preferinta pentru teluric, element in care toate celelalte sint convertite, este evidenta inca din primul volum al lui Teodor Munteanu, Viori de lut (1937). Regimul metaforei sale - „concret pentru abstract" - ilustreaza perfect aceasta dominanta: se repeta pina la manierism formula materializarii violente: „strugurii chinului", „miristi de vreme", „degete de vreme", „boabe de timp", „holdele amintirii", „bulgari de tacere", „curpeni vesteji de nelinisti" etc. in acest univers liric - vadit influentat de cel arghezian - coexista imaginile ruperii, ale dizarmoniei si sfisierii interioare (chin, povara, ratacire, infringere) si elogiul vitalist al materiei in inmugurire.

Senzatiile plenitudinii si ale vigorii, bucuria rodirii (o imagine frecventa este cea a holdelor pline, a spicelor rupindu-se sub greutatea boabelor) - impinse pina la sentimentul revelatiei divine, al misterului cosmic -aluneca, pina la urma, intr-un ruralism prea putin original. Defectul banalitatii, al monotoniei il au insa mai ales poemele melancolice, de rezonanta simbolista, din ciclul Lespezi de toamna. in Meri domnesti (1940) este continuata directia vitalista, de exultanta si de lauda a materiei, adincita uneori prin sugerarea solidaritatii profunde dintre viata si moarte, mai adesea saracita prin simplificare (extinderea stilului prozaic, explicativ, reducerea imaginii la cliseu nationalist).

Euforia e justificata traditionalist, prin viziunea unui sat pur, atemporal, spiritualizat - cu recuzita de rigoare: personajele nelipsite sint flacaii chipesi, puternici si smeriti, haiducii, razesii si voievozii. Poezia e adesea imnica, omagiind Moldova, cimpul „copt si blajin", „lumina din pamint". Idilismul e nivelator, sterge toate asperitatile, versurile nu mai suna arghezian: „Insorite-s lanurile, rumenite-s drumurile". Volumul antologic Furtuni potolite, publicat in 1972 si prefatat de AI. Philippide, contine, pe linga reluari din volumele anterioare, o serie de versuri din periodice, mai putin interesante, cu un pronuntat caracter anecdotic si prozaic - si doar citeva inedite. In acestea din urma, tendinta de simplificare a actionat pina la capat, anulind definitiv orice contrast si orice tensiune lirica. Vointa de a face poezie doar din beatitudine, din sentimentul participarii la armonia universala, esueaza in plat si conventional.

OPERA:
Viori de lut, poeme. Bucuresti, 1937 Meri domnesti, poeme, Bucuresti, 1940 Scriitori cazuti pe front, I, Bucuresti, 1944, Furtuni potolite, versuri, cuvint inainte de Al. Philippide, Bucuresti, 1972;
Nazdravanul Mitulache in vacanta. Bucuresti, 1982.


REFERINTE CRITICE:
I. Predescu, Scriitori romani, 1938;
D. Murarasu, Istoria literaturii romane, ed. IV, 1946.