Viorel Padina opera literara |
| Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera |
| Referinte critice: "Citindu-i cartea parcurgi, incifrata in grila unui stil agresiv particularizat, intreaga istorie a poeziei romanesti din ultimele decenii si traiesti, paradoxal, o mare satisfactie, caci dincolo de replica literara nu descoperi, ca la Mircea Cartarescu, nici o vulgaritate si mai ales nici o prezumtie aneantizatoare. Diabolica verva parodica, pura voluptate a rostirii ne incredinteaza ca Viorel Padina, trecut de faza pastiches el melanges, isi construieste ca un adevarat artist propria-i originalitate decelabila la nivelul oricarui poem nu numai ca o replica strict contextuala, ci ca limbaj referential." (Cezar Ivanescu, "Luceafarul", 19 nov. 1983) "Aproape fiecare poem se vrea in consecinta un avertisment subtil la canoanele tiranice ale conceptului de poezie. Uneori «avertismentul» este direct, luind calea delirului retoric si conceptual, care vizeaza disolutia limbajului poetic, fie cea a discursului epic de factura ilogica." (Mircea Barsila, "Calende", nr. 4/1992) "Daca cineva se indoieste ca exista o soarta a cartilor, sa citeasca Poemul de otel. As vrea sa spun de la inceput ca mi se pare una din extrem de rarele carti in care se intrevede geniul poetic. Aparuta in 1982, ea l-ar fi situat pe Viorel Padina alaturi de Mircea Cartarescu, neindoielnic poetul generatiei '80, la fel cum Nichita Stanescu a fost poetul generatiei '. () O intrebare este si de ce Poemul de otel n-a putut fi publicata la timp. Sigur, indirjirea cu care Padina a refuzat sa schimbe fie si un cuvint constituie una din cauze. Cenzura se comporta adesea ca zmeul din poveste: era multumita daca i se aruncau citeva halci de carne. O alta explicatie consta in natura insasi a poeziei lui Padina, care impinge parodia pina la sarja si mizeaza adesea pe exasperarea limbajului, ceea ce denota un radicalism moral intolerabil de catre cenzura. Padina are structura unui radical. In fine, luarea in ris, batjocura permanenta, amestecul de emfaza si de comicarie, de logica a negatiei si de absurditate ilara (de tipul limerick-ului) au creat probabil o anume stare de perplexitate cenzorului comunist, care intuia ca fondul acestei poezii este protest absolut, chiar daca ascuns sub ingenioase manicrisme lexicale ori sub pastise savante ale limbii de lemn. (Nicolae Manolescu, "Romania literara", nr. 4/1993) |
