Virgil Huzum biografia

Virgil Huzum


Virgil Huzum opera literara

Comentarii literare si caracterizarea personajelor din opera

HUZUM Virgil (prenumele la nastere: Virgi-liu), se naste la 12 dec. 1905, comuna Ianca.jud. Braila - moare in 7 iul. .
Poet.

Fiul lui Ion Huzum, farmacist, si al Clarei (n. Andoniu).

Scoala primara la Darabani si Focsani, unde urmeaza si liceul (absolvit in 1923). Elev, publica versuri in Anuarul Societatii literare a Liceului „ Unirea". Studii de farmacie; licenta in litere si filosofie (1931).

Debuteaza in revista Adevarul literar si artistic (1924); debut editorial cu parodii si pastise poetice A la maniere de (1926), urmate de plachetele de poezie Bolta bizantina (1929), Zenit (1936), Mirajul sunetelor (1973).

Colaboreaza la Bilete de papagal, Vremea, Viata literara, Zodiac, Viata Romaneasca etc. Premiul Soc. Scriitorilor Romani (1936).

Primite cordial de critica, plachetele de versuri publicate de Virgil Huzum in perioada interbelica, precum si activitatea sa publicistica destul de sustinuta n-au fost suficient de convingatoare pentru a evita uitarea asternuta vreme de multe decenii. Simbolist intirziat, cultivind o poezie rafinata si muzicala, Virgil Huzum isi tese universul din lumini si ape. Imagini abia conturate sau fragmentare se misca unduitor sau plutesc in fluidul rarefiat, strain de materialitatea impura.

Poetul este un olar cu crini in loc de miini, scotind lumini „dintr-un culcus de rime", cum se definea intr-o modesta ars poetica, Cintec despre mine, din volumul Bolta bizantina (1929). Cu alte cuvinte, actul poetic e intruparea imaginii, fructul rupt al gindului. Gratioasele si evanescentele roade sint cel mai adesea reverii decorative, pindite de o grabnica imbatrinire. Uitarea pare deci meditativa. Nici volumul Mirajul sunetelor (1973) n-a reusit s-o infringa, in ciuda insolitului sau. Poetul reia aici substanta plachetelor anterioare.

Textele au fost indelung cizelate, s-au operat modificari in structura poeziilor, volumul insusi a fost conceput intr-o maniera ce a estompat reluarea reveriilor tineretii. Grupaje de poezii poarta ca titlu generic numele unui compozitor, iar poeziile trimit la o miscare sau o parte a unei lucrari muzicale.

Se pot retine citeva tablouri gratioase (Menuet, Nunta lui Figaro) sau intunecat fastuoase (Catedrala scufundata). Remarcabil este Adagio (Simfonia de camera de G. Enescu), impletire de voci intr-un magic ritual de ingropaciune, utilizind folclor ritualic, dar si baladesc. Poemul orfic, subintitulat „Ceremonial", este o infiorata lauda si jelanie a spicului de griu, simbol al vietii in eterna trecere. Dar asociata unor partituri celebre, naivitatea multor poezii este mai adesea frapanta.

OPERA:
A la maniere de. Focsani, 1926;
Bolta bizantina, versuri. Bucuresti, 1929;
Zenit, versuri. Bucuresti, 1936;
Mirajul sunetelor, versuri, Bucuresti, 1973.


REFERINTE CRITICE:
C. Ciopraga, in Cronica, nr. 25,1973;
C. Baltazar, in Contemporanul, nr. 37, 1973.