Ideologie - Ambiguitatile semantice ale conceptului de ideologie referat






 

Ambiguitatile semantice ale conceptului de ideologie

Spre deosebire de polisemantismul unor concepte-cheie din campul stiintelor social-politice (precum democratia sau libertatea, de exemplu) care au o vechime milenara, termenul ideologie are o varsta de mai putin de doua sute de ani. Aparitia si apoi consacrarea lui definitiva reprezinta incununarea fireasca a maturizarii unui curent de gandire — iluminismul care prin laicizarea valorilor si fetisizarea ratiunii la rang de lege universala credea ca poate crea o lume in care pasiunile si dorintele umane sa-si gaseasca o implinire in conformitate cu dreptul omului la fericire. Aceasta omnipotenta a ratiunii de a crea o lume noua prin descoperirea legilor care actioneaza in natura si in cadrul societatilor umane pe baza facultatii de a gandi a dus la increderea omului in fortele sale proprii, la credinta ca progresul social era implacabil, prin dezvoltarea cunoasterii, ceea ce a constituit prima configuratie semantica a conceptului: transformarea ideilor in credinte, in repere esentiale ale actiunii umane.

Termenul „ideologie“ a fost creat in 1789 de Antoine Destutt de Tracy, unul din filosofii pe care Conventia revolutionara ii insarcinasera cu conducerea nou creatului Institut Francez, special pentru a raspandi ideile iluminismului. Institutul s-a bucurat pentru putin timp de patronajul lui Napoleon, care a devenit membru de onoare inaintea Concordatului sau cu Biserica si a cezarismului crescand care au cauzat o rupere a relatiilor.

In „Elements d’ideologie“, scrisa intre 1801 si 1805, de Tracy propunea o noua stiinta a ideilor, o ideologie, care ar fi baza tuturor celorlalte stiinte. Respingand conceptul de idei innascute, de Tracy explica modul in care ideile noastre sunt bazate pe senzatii fizice. O explicatie rationala a originii ideilor, eliberata de prejudecatile religioase sau metafizice, ar constitui fundamentul pentru o societate dreapta si fericita. Aceasta deoarece investigarea ideilor individuale ar demonstra originea lor comuna in trebuintele si dorintele umane, acel cadru legal reglator al societatii pe baze naturale.

Desi la originea sa conceptul de ideologie era considerat progresist, in conceptia lui Napoleon el a capatat sensuri peiorative. Pe masura ce guvernarea sa evolua catre un imperiu sustinut de catre o religie stabilita, critica ideologilor liberali si republicani era inevitabila. Acestia din urma constituiau o parte din cei pe care i-a invinuit Napoleon dupa retragerea de la Moscova.

„Ideologia, aceasta metafizica nebuloasa, este cea care, prin cercetarea subtila a primelor cauze, doreste sa stabileasca pe aceasta baza o legislatie a popoarelor, in loc de a-si obtine legile din stiinta inimii umane si a lectiilor istoriei, pe care trebuie sa le atribuim nenorocului dreptei noastre Frante.“1

Oscilatiile intre conotatiile pozitive si negative vor fi caracteristice pentru intreaga istorie a conceptului de ideologie. Astfel, „in epoca lui Na-poleon, «ideologia» ajunge sa insemne virtual orice credinta de tip repu-blican sau revolutionar, adica orice credinta ostila lui Napoleon insusi.“ 2

Ideologiile sunt, in general, credinte de grup pe care indivizii le asimileaza prin procesele de socializare; multi oameni primesc o ideologie prin identificarea cu un grup social sau prin distantarea fata de acesta.

2.         Ele se transforma in argumente: ele sunt menite sa convinga si sa                   contracareze conceptiile rivale.

3.         Ele afecteaza in totalitate unele din valorile majore ale vietii.

4.         Ele cuprind programe pentru schimbarea sau conservarea ordinii               politice; pentru apararea, reformarea sau abolirea unor institutii      social-politice.

5.         Ele sunt, in parte, rationalizari ale intereselor de grup — dar nu in                         mod necesar interesele tuturor grupurilor care le imbratiseaza.

6.         Ele sunt normative, etice, moralizatoare in ton si in continut.

7.         Ele sunt, inevitabil, parti ale unui sistem de credinte mai vast si                       impartasesc proprietatile structurale si stilistice ale acestui sistem.

8.         Ele au un corp de documente sacre (Constitutii; Declaratii ale                        Drepturilor; manifeste; programe) si eroi (parinti fondatori; unifi-                           catori; salvatori; profeti si intelepti; mari interpreti si autori).

9.         Toate ideologiile, ca toate celelalte credinte, implica o teorie a                               cauzei si a efectului in lume, precum si o teorie despre natura umana       (buna sau rea; perfectibila sau nu).

In ce priveste raportul ideologiilor cu sistemele de credinte pozitive sau normative, prezente in orice societate, ideologiile ar fi o variabila a acestora. In raport cu viziunile despre lume, ideologiile se caracterizeaza prin caracterul explicit al formularii lor. Dar ele sunt mai inchise, mai rezistente la inovatie. 3 Ele sunt promulgate si incarcate cu accente afective, cerand o adeziune completa din partea celor care adera la ele.

Ideologiile impartasesc cu „sistemele si curentele de gandire“ (existentialismul, pragmatismul sau idealismul hegelian, de exemplu) caracterul de a fi fundamentate pe constructii intelectuale explicite sau sistematice, insa curentele de gandire nu se bucura de adeziune totala tocmai datorita deschiderilor mai largi fata de inovatie. Sintetizand, ideologiile se disting de alte tipuri de credinte prin pozitia pe care o ocupa in raport cu opt criterii:

       caracterul explicit al formularii;

       vointa de a se concentra asupra unei credinte pozitive sau normative                      particulara;

       distinctia fata de alte sisteme de credinte trecute sau contemporane;

        inchiderea sau respingerea inovatiei;

       caracterul intolerant al prescriptiilor;

       caracterul pasional al promulgarii lor;

       exigenta lor privind adeziunea;

       asocierea lor cu institutiile menite sa intareasca si realizeze cre-                dintele respective.

„Ideologiile politice amesteca intotdeauna, intr-un mod mai mult sau mai putin fericit, propozitii de fapt si judecati de valoare. Ele exprima o perspectiva asupra lumii si o vointa orientata spre viitor. Ele nu cad in mod direct sub alternativa adevarului si falsului, nici nu apartin gustului sau culorilor.“ 4

Este interesant de remarcat faptul ca Talcott Parsons, cu care Edward Shils a colaborat la nenumarate lucrari, propune o definitie a ideologiei apropiata de cea a lui Marx:

„Criteriul esential al ideologiei este deviatia sa in raport cu obiectivitatea stiintifica Problema ideologiei apare atunci cand exista o contradictie intre ceea ce credem si ceea ce poate fi stabilit in mod stiintific ca fiind corect.“ 5

„Politica ar trebui sa fie realista; politica ar trebui sa fie idealista; doua principii care sunt adevarate atunci cand se completeaza unul pe celalalt si sunt eronate cand sunt separate.“ (M. Bluntschli)

Raymond Boudon distinge „doua tipuri fundamentale de definitie a ideologiei: cea traditionala, care defineste ideologia plecand de la criteriul adevarului si falsului si cea moderna, care o defineste mai curand plecand de la ideea de sens. Astfel, o norma poate avea un sens, poate fi adaptata la o anumita stare a societatii, fara sa fie, din aceasta cauza nici adevarata nici falsa. Este cazul valorii pozitive a imprumutului fara dobanda din economiile de reciprocitate. ()

Pe de alta parte, se pot distinge doua tipuri principale de explicatie a fenomenelor ideologice: explicatia irationala si explicatia rationala. Primul tip reia intr-o mare masura filosofia clasica a erorii; ca eroare, ideologia ar fi produsul fortelor care scapa controlului subiectului ().



In explicatiile de tip rational adeziunea la ideologii poate, dimpotriva, sa fie analizata ca un comportament comprehensibil, in sensul lui Max Weber. Aceasta nu inseamna, evident, ca acest comportament este produsul deliberarii si al calculului“6 ().

Din incrucisarea celor doua tipuri de definitii si a celor doua tipuri de explicatie, Raymond Boudon obtine patru combinatii posibile:

1.         Definitie traditionala (ideologia este o eroare) si explicatie iratio-                              nala (adeziunea la ideologie este rezultatul fortelor care scapa                    controlului subiectului;

2.         Definitie traditionala (ideologia este o eroare) si explicatie rationala       (adeziunea la ideologie este comprehensibila);

3.         Definitie moderna (ideologia nu releva criteriul adevarului si falsu-                      lui) si explicatie irationala (adeziunea la ideologie este rezultatul             fortelor care scapa controlului subiectului);

4.         Definitie moderna (ideologia nu releva criteriul adevarului si                     falsului) si explicatie rationala (adeziunea la ideologie este                                                            comprehensibila). 7

TIPURI  DE  DEFINITIE

A  IDEOLOGIEI

TIPURI  DE  EXPLICATIE

Explicatie irationala

A  IDEOLOGIEI*

Explicatie rationala

Definitie traditionala

(in raport cu criteriul

adevarului si falsului)

1.

Orbirea provocata de

interesele de clasa (Marx).

Adeziunea la ideile false

din fanatism (ARON, SHILS)

2.

Fetisismul marfurilor,

ideologie mercantila

(Marx)

Magia (MAX WEBER)

Definitie moderna

(fara referinta la criteriul

adevarului si falsului)

3.

Respectul drapelului

(DURKHEIM).

Admiratia pentru seful

harismatic (MAX WEBER)

4.

Zeii romani, cultul lui

Mithra (MAX WEBER).

Respectul aristocratului

pentru monarhia absoluta

(MARX).

Imprumutul cu dobanda

(MANNHEIM).

Legea Taft-Hartley

(GEERTZ).

* Apud Raymond Boudon, op. cit., p. 83.





Tipuri de explicatie a ideologiei*

TIPURI  DE TRADITIE

EXPLICATIE IRATIONALA

EXPLICATIE RATIONALA

TRADITIE MARXISTA

MARX I:

Ideologie, imagine

inversata a realitatii

sub influenta intereselor

de clasa

MARX II:

Ideologia ca efect

al perspectivei sau ca

adeziune constienta

la credinte utile.

LENIN:

Ideologia, arma in panoplia

luptei de clasa

TRADITIE

NONMARXISTA

ARON-SHILS:

Ideologia, produs al

fanatismului, al pasiunilor.

MANNHEIM:

Ideologia — credinta in

norme adaptate la o

“situatie istorica”.

GEERTZ:

Ideologia, harta rutiera care

permite orientarea intr-o

lume complexa.

* Apud Raymond Boudon, op. cit., p. 79.

In aceasta ordine de idei ideologiile ar fi sisteme de credinta mai mult sau mai putin institutionalizate si care contin, pe langa acestea, credinte preideologice foarte personalizate. 8 Mai mult, ele sunt „combinatii de sisteme proiective, in interesul carora este mobilizata (ideologia) si, de aceea, au aceeasi structura ca si rationalizarile.“ 9 Datorita acestui cadru specific al gandirii, ideologiile permit agentilor politici sa se orienteze in complexitatea lumii sociale. Dupa Clifford Geertz, „prin constructia ideologiilor, aceste imagini schematice ale ordinii sociale, omul poate deveni cel mai bun sau cel mai rau animal politic.“10 Cu alte cuvinte, functia ideologiei este de a face politica posibila, oferindu-i concepte dotate cu autoritate si capabile sa-i dea un sens, ca si imaginile evocatoare cu ajutorul carora realitatea politica poate fi perceputa intr-un mod sensibil.11 Ideologiile cuprind, deci, notiuni si propozitii in acelasi timp descriptive si normative. Dar aceste propozitii descriptive intretin o relatie cu realitatea sociala analoga aceleia pe care hartile rutiere o intretin cu realitatea geografica, adica o relatie de tip simbolic.12 Mai concret, Daniel Bell vede in ideologii „transformarea ideilor in leviere sociale Pentru ideolog, adevarul deriva in actiune si semnificatia este data experientei prin transformarea momentului.“13

Transformarea ideilor in credinta presupune, in domeniul politicului, notiunea de credinta intr-o cauza nobila, intr-un scop suprem, intr-un ideal. Cu cat acest scop este mai vag si mai general, cu atat fervoarea credintei este mai mistuitoare si cu atat se apropie  mai mult de fanatismul religios care incalzeste mai nobil spiritele, cu cat o cauza politica dreapta este invesmantata in justificari religioase. Credinta religioasa a servit adeseori de mobil razboaielor de cucerire, indiferent de sistemul religios. Cruciadele, Inchizitia, Noaptea Sfantului Bartolomeu, crestinarea Lumii Noi, Razboiul de 30 de ani, Jihadul etc. sunt acoperite de un voal ideologic care imunizeaza sistemele de credinta impotriva realitatii care pangareste: „Iuda“, „Marele Satan“, „Necredinciosii“, „Goimii“, „Ghiaurii“, „Anti-hristul“, „Paganii“. Actiunea de masacrare sau de crestinare fortata, de supunere a populatiilor bastinase s-a dus pe teren religios si cultural, in numele lui Hristos, Domnul iubirii si al milei.



Activitatea ideologica trebuie deosebita cu grija de activitatea si creatia intelectuala. Aceasta din urma se caracterizeaza printr-un ansamblu de propozitii logice a caror finalitate este descoperirea adevarului, ca valoare centrala a demersului cognitiv. Obiectivitatea cunoasterii nu presupune intentionalitatea actiunii, nici utilizarea valorii de fals pentru popularizarea ideilor sau descoperirilor stiintifice. Dimpotriva, discursul ideologic, desi este un sistem coerent de reprezentari si de atitudini, urmareste sa puna in forma starile afective difuze ale unui grup, sub presiunea persuasiva a mesajului, indiferent de valoarea de adevar a acestuia, sau uneori chiar impotriva acestei valori.

Ideologul refuza sa considere ideologia un simplu sistem de gandire: pentru el separatia dintre idee si actiune este intolerabila, convingerea trebuie sa se manifeste, proiectul trebuie sa se realizeze si el se defineste printr-o succesiune de practici consecvente vizand difuzarea, propaganda, persuasiunea activa, manifestarea semnificatiilor.

Fiecare ideologie isi alege grupuri tinta ai caror membri sunt considerati ca cei mai apti sa preia mesajele difuze in functie de situatia, interesele si apartenenta lor de clasa.

Ideologia nationalista pretinde sa se adreseze tuturor cetatenilor unei tari; ideologia socialista isi desemneaza sustinatorii printre muncitori. Identificarea unui public potential este o preocupare constanta pentru managerii politici de vreme ce el este un rezervor inepuizabil de resurse de sustinere si de promisiuni de extindere a audientei.

La nivelul acestui plan vertical va opera intalnirea dintre ideologiile sistematizate si reprezentarile spontane ale grupurilor si claselor.

O clasa sociala nu vehiculeaza, in cultura sa politica, o ideologie comuna sistematic formulata, ci norme si valori proprii, tipuri de actiune si reactiune, un anumit ethos specific.

Acest ethos se traduce printr-o sensibilitate particulara fata de anumite fenomene si o indiferenta fata de altele, printr-un sistem specific spontan de valorizare si revalorizare, printr-o anumita imagine de sine si a frontierelor grupului.

Discursul ideologic vizeaza gasirea unui ecou in aceste reactii spontane, fie actualizandu-se fara scrupule (demagogia), fie incercand organizarea lor. In ambele cazuri, discursul isi poate atinge obiectivul persuasiv numai daca va comporta el insusi un sistem de atitudini pozitive si negative in care polarizarile afective si aspiratiile colective isi pot afla expresia. Prin aceasta proprietate esentiala, discursul ideologic poate fi in raport direct cu atitudinile spontane ale publicului, cautand sa dea forma si sa conceptualizeze ceea ce am putea numi ideologii difuze, necoordonate, inerente unui etos colectiv.

Munca ideologului se situeaza in aceasta tensiune dintre spontan si sistematic, ea vizeaza sa produca un discurs capabil sa traduca si sa glorifice efectele difuze pentru a obtine coordonarea si, de aici, o eventuala tutela asupra aspiratiilor. Se va incerca o unificare a efectelor sub controlul persuasiv al mesajelor politice.

In sens larg, putem include in ideologie nu numai conceptiile poli-tice sau economice, dar si valorile morale, religioase, familiale, estetice, juridice, sportive. Daca ideologia ar contine numai minciuni si iluzii, cum poate sa fie totusi eficienta? Oricat am dori, in numele anumitor trasaturi, sa clarificam ideologia ca rationala, recunoastem ca multi ideologi pretind — si nu totdeauna abuziv — ca se sprijina pe o argumentatie stiintifica. Ei refuza, desigur, sa ia in considerare argumentele si faptele care le displac. Iar asa ceva reprezinta o negatie a spiritului stiintific.

Cu toate ca ideologia este lipsita de eficacitate, in sensul ca nu poate rezolva problemele reale, fiindca nu provine dintr-o analiza adecvata a faptelor, ea transforma realitatea mai mult decat ar putea-o face cunoasterea cea mai exacta. Ideologia este ineficienta in sensul in care ea nu aduce in practica nici una dintre solutiile pe care, teoretic, programul sau le-a etalat. Putem aminti, ca exemplu sugestiv, colectivizarea agriculturii care nu a adus, asa cum propunea, abundenta, ci saracia.

Dar ea nu are, prin aceasta, o mai putin prestigioasa capacitate de actiune asupra realului, de vreme ce a putut impune sutelor de milioane de oameni o aberatie fatala in ceea ce priveste agricultura.

Daca Uniunii Sovietice ii vom adauga tarile din sud-estul Europei si numeroase tari din lumea a treia, unde experienta industrializarii fortate, a cooperativelor agricole de stat a ruinat agricultura traditionala, fara posibilitatea redresarii, ne dam seama ca, in epoca noastra, delirul a fost cel putin la fel de puternic ca orice alt act de credinta.

Ideologia este sau poate fi considerata exemplul clar al uneia dintre acele notiuni familiare a caror aparenta transparenta devine opacitate atunci cand incercam sa le definim cu precizie.

Sociologul Raymond Boudon ofera o serie de exemple foarte relevante: el se intreaba cum ar fi posibila explicarea „rationalitatii“ unei ideologii sinucigase, punerea in practica a teoriilor lisenkiste fiind una din cauzele prabusirii agriculturii sovietice, si deci un exemplu clar pentru indiferenta ideologiilor la dezmintirile oferite de realitatea insasi.

In conceptia lui Jean-François Revel14 ideologia este o „intreita dispensa: dispensa intelectuala, dispensa practica si dispensa morala“.

Dispensa  intelectuala  consta in a retine din realitate numai elementele favorabile tezei pe care o sustii, ba chiar a inventa aceasta realitate, negandu-le pe altele, omitandu-le cu vederea, ori impiedicand accesul la ele.

Dispensa practica suprima criteriul eficacitatii, elimina valoarea oricarui contraargument, una din functiile ideologiei fiind fabricarea explicatiilor care absolva. Cateodata, explicatia se reduce la o simpla afirmatie, un act de credinta: „Nu socialismului trebuie sa i se impute dificultatile intalnite de tarile socialiste in dezvoltarea lor“, scria Mihail Gorbaciov in „Perestroika“, volumul sau publicat in 1987. Redusa la armatura ei logica, fraza vrea sa spuna ceva de genul „nu apa este vinovata de problema umiditatii cu care se confrunta tarile inundate“.

Dispensa morala anuleaza notiunile de bine si de rau, in ce-i priveste pe protagonistii ideologici; sau, mai degraba, in cazul lor, ideologia tine loc de morala. Ceea ce pentru omul de rand reprezinta o crima sau un viciu pentru ei este cu totul altceva. Absolvirea ideologica a omuciderii si genocidului a fost un subiect amplu tratat de catre istorici. Se spune, insa, mai rar, ca tot ea a sanctificat delapidarea, nepotismul, coruptia. De exemplu, unii politicieni romani au o inalta idee despre propria valoare si moralitate incat, ascultandu-i, rezulta ca prin simplul fapt ca ei practica asiduu coruptia, aceasta se innobileaza, devine cinstita, ajunge chiar o virtute. Dat fiind ca te dispenseaza de adevar, de onestitate si de eficacitate, oferind atatea conforturi, ideologia, fie si sub alte denumiri, a fost intotdeauna la mare cinste. E greu sa traiesti fara ideologie, pentru ca, in lipsa ei, realitatea iti prezinta numai cazuri particulare, care necesita fie o cunoastere adecvata, cu multe riscuri de esec sau eroare in fiecare actiune, cu eventuale consecinte grave pentru tine, ca si cu pericole, suferinte si nedreptati pentru ceilalti, inclusiv o probabilitate de remuscari in cazul celui care le produce. Nimic din toate acestea insa in cazul ideologului care planeaza deasupra binelui si raului, dat fiind ca el insusi este sursa acestora. Abuzul despotic de putere, in slujba interesului personal anterior criticat aspru de candidati si partide nu e numai un banal mecanism psihologic al autoconcesiei; gestul facut nu mai este rusinos de vreme ce ajunge el insusi sa il practice.

Acest tip de om „nu este singur, el este insotit si sprijinit de substanta sacra a ideologiei care-i capitoneaza constiinta, facandu-l sa creada ca el este insusi virtutea, cea care nu poate emana decat actiuni benefice“15.


loading...









Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu


















loading...



Cauta referat
Scriitori romani