Una din cele mai complexe naratiuni ale lui Mircea Eliade ramane, fara indoiala, "La tiganci" (1959), nuvela cu bogate rezonante mitologice.
Cu toate acestea, dimensiunea filosofica de la care porneste autorul nu este prezenta la suprafata operei, ci se mentine intr-un plan indepartat (camuflat) al relatarii.
Accentul este pus pe prezentarea aventurilor extraordinare pe care le traieste un mediocru profesor de pian care, asemenea lui Iancu Gore, se vede confruntat cu niste situatii ce-i depasesc capacitatea de intelegere.
Nuvela incepe in maniera operelor traditionaliste din secolului al XIX-lea, prin descrierea unei realitati cotidiene: o calatorie facuta in tramvai cu mentionarea caldurii toride de vara si cu discutie aparent lipsita de interes. La un moment dat se pomeneste ca din intamplare - de tiganci, subiectul acaparand pentru un timp conversatia. In arsita zilei, gradina plina de nuci a tigancilor pare un eden al placerilor, o tentatie suprema situata in inima Bucurestiului, toropit de zapuseala.
Caldura mare formeaza resortul unic al actiunii. Fara aceasta arsita, Gavrilescu nu ar fi intrat niciodata "la tiganci", spatiu tabu pentru un om corect si "familist". Doua elemente intamplatoare - caldura si pierderea partiturilor - decid aventura bizara a personajului.
Dandu-si seama ca si-a uita partiturile in strada Preoteselor, Gavrilescu coboara din tramvai si intentioneaza sa o porneasca indarat. De acum inainte totul se va petrece in contratimp. Din cauza caldurii, profesorul de pian nu mai rezita sa astepte tramvaiul si se refugiaza in singurul loc unde este prezenta umbra. Exact in momentul cand ajunge in spatiul protector de sub copaci trece si tramvaiul ce ar fi putut impiedica experienta sa curioasa.
De la bun inceput, Gavrilescu remarca faptul ca gradina tigancilor alcatuieste un taram privilegiat, incarcat cu semnificatii aparte: "La umbra nucilor il intampina o neasteptata, nefireasca racoare si Gavrilescu ramase o clipa derutat, zambind. Parca s-ar fi aflat dintr-o data intr-o padure, la munte. Incepu sa priveasca uluit, aproape cu respect, arborii inalti, zidul de piatra acoperit cu iedera, si pe nesimtite il cuprinse o infinita tristete". Locul acesta sustras exceselor climaterice constituie un fel de paradis terestru, ramanerea eroului aici fiind conditionata de modul in care trece probele la care este supus.