ZORILE

Din obiceiurile care se practic` la moartea ]i dup`, a unui om, am ales, pentru acest referat, o specie de bocete,Zorile,care au o vechime foarte mare,practican\ii acestui obicei sus\in c` l-au mo]tenit din vremea lui Burebista.{ntruc[t acest gen de bocete pare straniu,fa\` de obiceiurile care se practic` la ora actual` [n multe zone ale \`rii se cuvin c[teva preciz`ri.Iat` ce concluzioneaz` Victor Kernbach :

„Mitologia rom@neasc` [mparte universul nu [n „rai” ]i „iad” (care s[nt no\iuni cre]tine),ci [n cele dou` t`r[muri: t`r[mul acesta, adic` lumea real`, imediat`, palpabil`, supus` integral capacit`\ilor senzoriale omene]ti, ]i t`r[mul cel`lalt, lumea de dincolo, care nu este nici infernul, nici paradisul, ci o lume paralel`, magic`, suprasenzorial`, detectabil` [n revela\iile ei, [ns` [n mod curent impalpabil` pentru om, o lume [n care omul poate intra uneori prin accident, privilegiu sau act eroic, dar din care trebuie negre]it s` se [ntoarc` pe t`r[mul s`u, legea obligatorie func\ion[nd [n omul [nsu]i, sub forma chem`rii ob[r]iei lui.”

Religia cre]tin` nu a reu]it s` elimine din obiceiurile str`mo]e]ti foarte multe obiceiuri ]i tradi\ii, din contra la foarte multe dintre ele a fost obligat` s` le preia ca atare, cu u]oare cosmetiz`ri.Cercet`rile efectuate [n decursul timpului au demonstrat aceste realit`\i.S` [ncepem cu cercet`rile efectuate de Simion Florea Marian, referitoare la subiectul materialului de fa\`. ev985v1117gvvr

„Sub cuv[ntul zori se [n\elege o specie anumit` de bocete, care s[nt cunoscute ]i uzitate, dup` c[te ]tiu eu p[n` acuma, numai [n Banat ]i care se c[nt` nemijlocit [nainte de rev`rsatul sau pe la rev`rsatul zorilor ]i mai ales [n prima diminea\` dup` repauzarea unui fecior,a unei fete sau a unei neveste tinere. Numirea lor le vine,a]adar, parte de la z[nele Zori care se invoc` spre de]teptarea celui repauzat, parte de la timpul c[nd se c[nt`. Iar c[ntarea sau bocirea lor se exprim` prin verbul a c[nta. De aici vine c` [n unele p`r\i ac\iunea acestei specii de bocete se nume]te strig`tul sau strigarea zorilor, iar [n altele c[ntecul zorilor.

{n ]irele urm`toare reproducem Zorile proprii, adic` numai acele bocete [n care se invoc` z[nele cu acest nume.

{n comunele din jurul Maidanului ]i [ndeosebi [n Cacova ]i Varadia cum moare cineva [n familie ]i se l`\e]te vestea despre cazul mor\ii, prin comun`, m[ne [n zori, patru,]ase ori opt femei dintre cos[ngeni, - ori ]i str`ini – venind la casa celui mort se a]eaz` jum`tate la un clo\ ]i cealat` [n cel`lalt col\ de-a lungul casei ]i [ncep alternativ a striga Zorile c[nt[nd.

Trupa prim` c[nt` cu un glas jalnic – p`trunz`tor strofa [ntreb`toare, iar cealalt` asemenea cu acela]i glas r`spunde :

-- Zorilor,surorilor,

M[ndrelor voi z[nelor ! Toate pe el mi-l petrec,

Ian gr`bi\i voi de zili\i --Zorilor,surorilor

}i pe Ion [l [nt[lni\i M[ndrelor voi z[nelor!

}i-l [ntoarce\i [napoi Ian gr`bi\i voi de zili\i.

S` vin` el iar cu voi Apoi bine voi s` face\i

L-ast` lume luminat` Pe el [napoi s`-ntoarce\i

De Dumnezeu bun l`sat`. L-ast` lume minunat`

La v[nt,ploaie ]i la soare De bun Dumnezeu l`sat`.

}i la ap` curg`toare. La v[nt ploaie ]i la soare

--Noi, acum vezi c` gr`bim }i la ap` curg`toare;

Iac` deloc c` zilim La fra\i,surori ]i la mam`

Dar nu-ntoarcem [napoi Care pe ea cu dor o cheam`.

Pe Ion a veni cu noi --Bine,c` noi o vom gr`bi

Ci c` vremea ne-a venit }i de loc c` vom zili

De pornit la r`s`rit Dar cine-n lume c` poate

Unde-un m`r m[ndru-nflorit S`-mplineasc` doruri toate?

De tot c` s-a ve]tejit. Ce ursita a ursit

--Zorilor,surorilor, }i-n lume s-a [mplinit

M[ndrelor voi z[nelor ! R`m[ne nestr`mutat,

Ce gr`bi\i voi de zili\i Chiar ]i pentru [mp`rat.

}i pe Ion [l desp`\i\i A pl[nge putem ]i noi

De jocuri nejucate Dimpreun` ]i cu voi

De lucruri nejucate Pl[nge\i ]i voi codrilor

De flori mirositoare ? M[ndrelor p`durilor.

D-albe ]i rumenioare Pl[nge\i ]i voi mun\ilor

--Noi gr`bim, vezi de zilim }i voi m[ndre v`ilor.

Nu pe Ion s`-l desp`\im Pl[nge\i ]i voi apelor,

De jocuri nejucate Dimpreun` pietrelor.

De lucruri nelucrate Pl[nge\i dobitoacelor,

De flori mirositoare Dimpreun` lemnelor.

D-albe ]i rumenioare Pl[ngi tu lun` ]i tu soare

Ci c` vremea ne-a venit C[nd omul din lume moare

Acum iar` de pornit Pl[nge\i ]i voi patru v[nturi

C`ci, c[te flori [mpipesc, Din toate patru p`m[nturi.

Toate pe una j`lesc. Pl[ngi o lime ]i alin`

Toate lui se-nchin` cu dor. Clipa cu suspinuri plin`

}i c[te din lume trec, C` o stea iar a c`zut

}i din lume a trecut.

{n comuna Ecica, comitatul Torontal, fetele ]i nevestele, care se adun` ca s` strige Zorile, le c[nt` mai [nt[i [n odaia, unde se afl` mortul,apoi ies afar` ]i se siue undeva la o [n`l\ime oarecare pe paie sau pe o claie de f[n ]i de acolo le c[nt` :

--Zorilor

Surorilor,

Unde-a\i z`bovit

De n-a\i [nflorit

}i azi diminea\`

Ca eri diminea\`?

--Noi am z`bovit

La Iele-am privit

La Iele cu lacr`mi

C` s-a desp`r\it

T[n`ra M`riu\`

De c`tre m`icu\`

De c`tre t`icu\`

De c`tre fr`\iori

De c`tre surori?…

Textul acesta precum ]i cel al celorlalte bocete, care se mai c[nt` la aceast` ocazie e [nso\it de o melodie frumoas` ]i duioas`, [nc[t stoarce lacrimi de la to\i cei ce o ascult`.

{n comunele Domanu ]i Colnic din Comitatul Cara]ului [n Banatul timi]an se adun` de naintea sau sub fere]tile casei, unde se afl` mortul, nou` femei c[nt`toare ]i post[ndu-se aicea [ncep a striga Zorile, ca s` ajute celui repauzat,doar` se de]teapt`.

C` zorile s-au v`rsat

}i el nu s-a de]teptat.

Sau s`-l conduc` la locuin\a etern`,unde nu este r`utate,unde nu e intrig` degr`d`toare,nu s[nt suspine,nu lacrimi de durere,ci via\` etern`.

Femeile adunate,form[nd o grup`,[ncep cu glas armonios,dar totodat` ]i foarte duios a striga Zorile astfel:

--Scoal`-mi-te,scoal` ! El ap`-\i va da

Sorioar` drag` C` doar vei uita

Scoal` ]i te roag` Pe m`icu\a ta

L-ale m[ndre Zori }i te [ndireapt`

P[n-de nou` ori, Pe m[na cea dreapt`

Ca s` nu gr`beasc`, Pe unde te vei duce

Ca s` nu porneasc` Iar vei mai ajunge

Cu tine la rai La pom [nflorit

La rai La altu-mpupit.

La vilai Tat`l va cerca

Unde te a]teapt` Floricele-a-\i da

M`icu\a ]i tata C` doar vei uita

Fra\ii ]i surorele Fra\ii ]i surorile

V[rstnicele tale. Multe neamurele.

La f[nt[n` lin` Scoal` scump` drag`!

La scaun de-odihn`. Scoal` ]i te roag`

Scoal` scump` drag` La m[ndrele Zori

Scoal` ]i te roag` P[n-de nou` ori

}i la s[ntul soare S` nu mai z`boveasc`

}i la v[nt de boare S` nu prea gr`beasc`

S` nu prea gr`beasc` Raze a-]i ivi

Zori de s`-]i iveasc` P[n`-\i va veni

P[n-te vom griji M[ndru [ngerel

P[n-te vom g`ti. Cu cel leg`nel

Pr[nzi]or \i-om pune, S` te pui [n el.

P[ne ]i legume. Atunci s` te gr`be]ti

C-ai s` mergi departe S` c`l`tore]ti

Pe c`i neumblate. La rai

Pe c`i vei vedea Por\ile-s deschise,

}i te-i sp`im[nta La vilai

Cete de t[lhari Cu f`clii aprinse

}i de vame]i mari }i mesele-ntinse.

La v`mi c[nd vei trece Tu te-i a]eza

Fric` vei petrece; Cu vin te-or uda,

Dar tu vei lua Lumea vei uita.

}i din s[n vei da

Te-i r`scump`ra

Cu nou` crei\ari

De vame]i t[lhari..

Seama bine ia

C` tu vei vedea

Pe tat`l cel sf[nt

Pe scaun odihnind

{n fine, [n alte p`r\i ale Banatului „Zorile mortului” se strig` (c[nt`) nu numai dup` repauzarea omului, ci mai v[rtos dup` [nmorm[ntarea lui,m[ne diminea\` [n v`rsatul zorilor.

Disdiminea\` vin la casa mortului ]ase ori opt muieri c[nt`toare care se [mpart [n dou` p`r\i (grupe) apoi cu p`rul despletit se a]eaz` dinaintea casei mortului (ori [n curtea casei), de regul`,de c`tre r`s`rit. O parte din muierile c[nt`toare se a]eaz` [ntr-un col\ de cas` (dar astfel [nc[t se aud ]i se v`d unele pe altele) ]i astfel a]ezate strig` Zorile, c[nt[ndu-le. Grupa prim` de c[nt`toare [ncepea a c[nta strofa [ntreb`toare, dar p[n` ce c[nta grupa aceasta, cealalt` \ine secunda (isonul-tonot[nd), dup` aceea r`spunde grupa a doua strof` d`t`toare de r`spuns, \in[nd grupa prim` secunda.

Aceste „Zori ale mortului”, c[nd vin muierile c[nt`toare pe ne]tiute (face oarecare din cos[ngeni dispozi\ie) [n rev`rsatul zorilor ]i [ncep a le c[nta, fac un astfel de efect surprinz`tor, [nc[t de]tept[ndu-se din somn, [ncep a pl[nge to\i membrii familiei ]i to\i vecinii, care aud c[ntecul.

Aceste „Zori”, care se deosebesc de cele citate mai sus numai prin unele versuri ]i prin melodia de jale, sau mai bine zis, care s[nt numai o compila\ie a celor de mai sus, sun` precum urmeaz` :

--Zorilor surorilor,

M[ndrelor, voi z[nelor! De flori mirositoare

Ian gr`bi\i voi de zili\i Dalbe ]i rumeneoare?

}i pe Ana o-nt[lni\i --Noi gr`bim,vezi, de zilim

}i-o [ntoarce\i voi [napoi Nu pe Ana s-o desp`r\im

S` vin` ea iar cu voi De jocuri nejucate

L-ast` lume luminat` De lucruri nelucrate,

De bun Dumnezeu l`sat`. De flori mirositoare

La, v[nt ploaie ]i la soare Dalbe ]i rumeneoare

}i la ap` curg`toare. Ci c` vremea ne-a venit

--Noi acum vezi c` gr`bim Acum iar` de pornit

Iac` deloc s` zilim C`ci c[te flori [mpupesc

Dar nu-ntoarcem [napoi Toate pe una mi-o jelesc

Pre An-a veni cu noi }i c[te [n lume-nflor

Ci c` vremea ne-a venit Toate ei se [nchin cu dor

De pornit la r`s`rit }i c[te din lume trec

Unde-un m`r m[ndru-nflorit Toate pe ea mi-o petrec.

De tot c` s-a ve]tejit. –Zorilor, surorilor

--Zorilor, surorilor, M[ndrelor, voi z[nelor!

M[ndrelor, voi z[nelor! Ce-a\i [nt[rziat

Ce gr`bi\i voi de zili\i De n-a\i rev`rsat

}i pe An-a-o desp`\i\i D-ast` diminea\`

De fra\i, surori ]i de mam` Ca eri diminea\`?

Care pe ea cu dor o cheam`. Ori c` prea mult a\i c`tat

De so\ vecini ]i de tat` La cel soare luminat

Care pe ea pl[ng[nd o cat`? --Am [nt[rziat

--Noi gr`bim,vezi, de zilim De n-am rev`rsat

Nu pre-Ana s-o desp`\im Nu c` prea mult am c`tat

De fra\i,surori ]i de mam` La cel soare luminat

Care pe ea cu dor o cheam` Ci c` noi tot am privit

Nici de so\, vecini ]i tat` P[n` ce s-a desp`r\it

Care pe ea pl[ng[nd o cat` Cu o mult` jale

Ci c` sus la rr`s`rit }i cu suspinare

Trei stele c` s-au ivit Sufletul de la oase

Dar una a ]i perit Din lumea frumoas`

F`r` vremea a-i fi venit. –Zorilor,surorilor

--Zorilor, surorilor, M[ndrelor,voi z[nelor

M[ndrelor voi z[nelor! Ce-a\i [nt[rziat

Ce gr`bi\i voi de zili\i De n-a\i rev`rsat

}i pe Ana-o desp`r\i\i D-ast` diminea\`

De jocuri nejucate Ca ieri diminea\`

De lucruri nelucrate Ori c-a\i adormit

De v-a\i z`bovit? Chiar ]i pentru [mp`rat.

--Am [nt[rziat A pl[nge putem ]i noi

De n-am rev`rsat Dimpreun` dar cu voi.

Nu c-am adormit Pl[nge\i ]i voi codrilor,

C[nd am z`bovit M[ndrelor p`durilor.

Ci c-am a]teptat Pl[nge\i ]i voi apelor,

P[n` ]i-a luat Dimpreun` petrilor.

Mortul iert`ciuni Pl[nge\i dobitoacelor,

De la oamenii buni. Dimpreun` lemnelor.

De la p`rin\i ]i fra\i Pl[nge\i ]i voi mun\ilor,

Cu jale l`sa\i! }i voi m[ndre v`ilor.

--Zorilor,surorilor, Pl[ngi o lun` ]i tu soare.

M[ndrelor, voi z[nelor! C[nd omul din lume moare,

Ian gr`bi\i voi de zili\i Pl[nge\i ]i voi patru v[nturi,

}i pe Ana o-nt[lni\i. Din toate patru p`m[nturi.

Apoi bine s` f`ce\i Pl[ngi o lume ]i alin`

Pe ea-napoi s-o-ntoarce\i Oar` cu suspinuri plin`

L-ast` lume minunat` C`ci o stea iar a c`zut

De Dumnezeu bun l`sat` }i din lume-a ]i trecut.

La v[nt ploaie ]i la soare Colo sus [n r`s`rit

}i la ap` curg`toare Trei stele c` s-au ivit

La fra\i,surori ]i la mam` }i una c-a ]i pierit

Care pe ea cu dor o cheam` F`r` ca vremea a-i fi venit

--Bine c` noi vom gr`bi Cucule, puiucule

}i deloc c` vom veni Glas dulce de prim`var`

Dar cine-n lume c` poate Tu te duci apoi vini iar`.

S`-mplineasc` doruri toate! F`r-ca, cu venirea ta,

Ce ursita a ursit S` vin` ]i Ana mea! „

}i-n lume s-a s-a [mplinit

R`m[ne nestr`mutat,

La peste un secol distan\`, un alt cercet`tor - (care probabil a vrut s` constate dac` la poporul nostru mai exist` continuitate [n g[ndire ]i tradi\ii !) ]i [l numim aici pe Bogdan Lupescu, ale c`rui articole pot fi trecute f`r` probleme [n monografii – constat` c` aceast` tradi\ie a bocetului ]i [n special Zorile, a supravie\uit [n timp ]i spa\iu. Este adev`rat nu la aceea]i dimensiune,dar flac`ra este [nc` vie.

„Printre gugulanii din satele muntoase ale Banatului, cultul mor\ilor se p`streaz` ca [n urm` cu mii de ani. {n gospod`riile lor bogate ]i r`sf`\ate, \`ranii de azi cred la fel ca str`mo]ii lor,dacii, c` sufletul omului este nemuritor.”

B.Lupescu face cercet`ri [n satele de la poalele Muntelui Mic. {ncepe [n satul Borlova, unde dasc`lul Nicolae Cocie [i descrie cu lux de am`nunte obiceiurile locului, practicile magice, inclusiv despre c[ntecul zorilor , pe care la auzit [n multe r[nduri, dar nu reu]e]te s` [l reproduc` [n [ntregime, din cauz` c` nu l-a mai auzit de mult (dar ]i pentru c` fiind b`rbat, nu avea acces la executarea ritualului).{n satul Borlova bocetul era c[ntat de c`tre trei femei, care erau „alese” prin v`duvia cinstit` ]i sfin\enia lor, de c`tre [ntreaga ob]te s`teasc`, s` poat` veni trei dimine\i la r[nd „dup` ce moare un mort”, la fereastra lui. Din p`cate, muriser` de cur[nd ]i dup` ele nu s-au mai n`scut altele, care s` le calce pe urme. Continu[ndu-]i peregrin`rile, B.Lupescu descoper` c` [n satul Vama Marga se mai c[nt`, dar foarte rar, numai la c[te un mort „de seam`”.Probabil c` unii au ajuns s` considere tradi\iile populare, str`mo]e]ti, ca pe ni]te obiceiuri exotice, pe care doar potenta\ii zilei ]i le pot permite, pentru a ie]i ]i mai mult [n eviden\`.

Ajung[nd [ntr-un sat foarte izolat, Bolva]ni\a, o descoper` pe Solomia Turnea, o femeie aflat` la o v[rst` venerabil`, evident v`duv`, care [nc` mai c[nt` zorile ]i care reclam` ]i ea, starea de facto a obiceiului: „…privirea ei [ntoars` spre mine e [mpov`rat` de-o triste\e vecin` cu mania.” Cum s`-\i spun eu dumitale,domnule, nu mai poate s`-nve\e dup` noi, fiindc` s-or [ntors lejile lumii `steia. C`ci c[ntecu’ `sta nu se poate c[nta f`r` o \[r` de credin\`. Dac` s-ar alege trei de-alea tinere s` c[nte zorile, lumea s-ar uita la ele chior[].O ]i z[s una:- aaaa, ce s` c[nt`m? C’ap`i r[d alelalte de noi…- ni]te proaste la cap!….”

Femeile mai tinere s[nt chemate s` c[nte zorile atunci c[nd una sau mai multe dintre cele b`tr[ne vor s` se retrag`, pe motiv c` :”nu mai pot s` \in` c[ntecu’ din piept ]i trebuie s`-l lase la al\ii”. Bocitoarele zorilor s[nt [nv`luite [ntr-o aur` de mister. „Ap`reau doar odat` cu moartea. Uneori lumea le ]i uita, de b`tr[ne ]i singure ce erau, iar c[nd oamenii le vedeau iar`]i, c[nt[nd la fereastra vreunui mort, sim\eau nu spaim`, ci un fel de ocrotire pl`cut`”. P`]ind [n spatele [nmorm[nt`rilor, nu se amestecau [n cortegiul funerar, nici la cimitir, printre celalte bocitoare, care „se c[ntau” zgomotos l[ng` morm[nt. „St`teau deoparte ]i priveau t`cut, de undeva de pe un fundal [nalt, cu capetele plecate pe-o parte ]i ochii seca\i de lacrimi. Aveau [ntr-[nsele ceva nobil, de preotese p`g[ne, venite dintr-un alt timp.”

Cu toate c` nu era vremea ]i locul, Solomia [ncepe a-i c[nta zorile, lu[nd reporterul prin surprindere, de altfel a]a dup` cum era tradi\ia,s` apar` pe nea]teptate, [n zori, dup` ce au c[ntat coco]ii de trei ori.

D`-le dalbe zori }i te-o [ndirepta

D`-le zori surori La ciopor de miei

Zori de n-ar gr`bi Ai azi nepo\ei

P[n’mi te-am g`ti S` r`m[i cu ei

P[n’mi te-am sp`la La ciopor de miele

Pe m[ni p[n’la coate Alea-s nemurele

De sudori de moarte S` r`m[i cu ele

Sama s` mi-\i iaiu }i noi ne-om ruga

La m[nu\a st[ng` S`-nvii la Rusale

C` tai calea str[mb` C` ni-i z[ua mare.

Cu pluguri-i arat` Noi te-om a]tepta

Cu spini s`m`nat` Cu mese [ntinse

Cu s[nje-i picat` Cu f`clii aprinse

La m[nu\a dreapt` Cu pahare pline

C`-i calea direapt` Cum o fi mai bine.

Cu pluguri-i arat` Unu-i cu zahar

Cu flori s`m`nat` {ntr-unu-i dor ]i amar

Cu lacrimi picat` {ntr-unu-s viorele

Sama s` mi-\i iaiu {ntr-unu-i dor ]i jele

Sf[ntu P`tru vine …………………….

S`-\i dea cheili }i noi ne-om ruga

{\i d`scuni portali S` fii iert`toriu

S`-\i vezi calili. Cum e]ti duc`toriu

La mijloc de cale Dintr-o lume-ntr-alta

Maica Precista Dintr-o lume-ntr-alta….

Ea te-o a]tepta

Acest gen de bocete se aseam`n` [n multe privin\e cu Cartea mor\ilor ([n cele dou` variante cunoscute – cea egiptean` ]i cea tibetan`), [n care sufletul celui decedat este [ndrumat pe drumul c`tre ceruri, fiind [n]tiin\at de pericole sau de c`i gre]ite. Aceste „c`l`uze ale sufletului” cum le denume]te dasc`lul Nicolae Cocie pe bocitoare, [l invit` pe cel decedat s` revin` m`car, la o anumit` dat`, de Rusalii, (c[nd se spune [n popor c` „se deschid cerurile” ]i cei pleca\i pe cel`lalt t`r[m []i pot vizita, pentru scurt` vreme, rudele ]i prietenii), pentru c` va fi a]teptat cu mas` [ntins`, cu toate bun`t`\ile pe ea, dar ]i cu dor ]i p`reri de r`u pentru cel plecat.

Credin\a [n existen\a celor dou` t`r[muri este evident`, se vorbe]te despre ele cu lejeritatea cunosc`torului, se cunoa]te ]i ziua [n care cele dou` t`r[muri se intersecteaz` ]i [n care sufletele mor\ilor pot traversa dintr-o parte [n alta. De asemenea este clar` credin\a [n nemurirea sufletului.

Ovid Densu]ianu consider` c` bocetul Zorile se mai c[nt` ]i [n alt` parte, nu numai [n Banat, cu referire direct` la bocetul C[ntecul cel mare, care se c[nt` prin p`r\ile Sibiului, dar singura asem`nare care se poate g`si este modalitatea de interpretare, [n sensul c` ]i acest bocet se c[nt` afar` [n uli\`,[n zorii zilei de [nmorm[ntare ]i tot de c`tre femei. Difer` [ns`, at[t structura epic`, c[t ]i personajele (z[nele Zorile nu se reg`sesc, se discut` direct cu moartea , care este personificat`, cu cucucul ]i [n final cu un coco] mai n`zdr`van).

ROTARIU GHEORGHE

ANUL – II – FR GRUPA X

BIBLIOGRAFIE

SIMION FLOREA MARIAN – {NMORM{NTAREA LA ROM^NI –Editura „Grai ]i suflet” 1995

OVID DENSU}IANU – VIEA|A P~STOREASC~ {N POEZIA NOASTR~ POPULAR~

Editura „Pentru literatur`” 1966

VICTOR KERNBACH – UNIVERSUL MITIC AL ROM^NILOR

Editura }tiin\ific` 1994

BOGDAN LUPESCU – C{NTECUL ZORILOR- articol ap`rut [n revista Formula As, mai 2004