Logo referatele carte



loading...


ASTRONOMIA, EVOLUTIE SI DESCOPERIRI DE-A LUNGUL SECOLELOR







ASTRONOMIA, EVOLUTIE SI DESCOPERIRI 
DE-A LUNGUL SECOLELOR         

         

         

         

         

Astronomia este, in opinia generala, cea mai veche dintr stiintele naturii, originile acesteia intrezarindu-se in paleolitic (epoca veche a pietrei), cea dintai etapa a istoriei omului. Etimologia denumirii atribuite acestei stiinte este de origine greaca, fiind compusa din substantivele „astron” (astru) si „nomos” (stiinta). Obiectul de studiu al astronomiei este, in consecinta, materia (in toate formele sale de organizare) din univers: galaxii, stele, materie interstelara, planete, sateliti naturali si artificiali ai planetelor, etc.

Este bine-cunoscut faptul ca „motorul” dezvoltari astronomiei ca stiinta in-dependenta l-a constituit, inca de la origini, necesitatea orientarii spatio-temporale, a marcarii precise a unor evenimente cu importanta practica.

Fara indoiala, progresul hotaratoras astronomiei antice a fost determinat de civilizatia greaca. Din pacate, textele invatatilor greci antici nu ne-au parvenit, insa informatii relevante privind contributia decisiva a civilizatiei grecesti, incepand cu secolul al VI – lea i. Ch. in studiul astronomiei sunt consemnate cu minutiozitate in texte tarzii.

Pentru greci, toate domeniile cunoasterii obiective incep de la Homer. Acesta isi merita pe deplin atributul de parinte al geografiei, insa tot el ajunge primul la notiunile de „orizont” si „cerc arctic”. Informatiile scrise privindaceste contributii sunt cuprinse in magistrala „Geografie” a lui Strabon, scrisa de catre acesta in secolul 1 d.Ch. Homer remarca stelele care nu apun niciodata si numeste cercurile descrise de acestea pe sfera cereasca „cercuri arctice”. Intre ele, Homer remarca Ursa, cea mai stralucitoare constelatie din cercul de stele mereu vizibile pe bolta cereasca a Greciei.

Thales din Milet, unul din cei 7 intelepti ai Greciei, a carui viata se desfa-soara cel mai probabil intre anii 624-548 i.Ch. a initiat la Greci studiul sistematic al naturii si al matematicii. Intemeietor al scolii Ioniene, Thales considera apa ca ele-ment fundamental in Univers. Referitor la structura acestuia, Thales afirma (in opi-nia lui Strabon) ca: „Pamantul, centrul Universului, are forma unei farfurii intinse ce pluteste pe apa. Deasupra lui se gaseste bolta cerului, fixa si solida, de care sunt prinse stelele. Apa, elementul primordial, umple la nesfarsit spatiul de sub Pamant si de deasupra boltei ceresti”.

Pythagoras (581-500 i.Ch.) intemeietorul celei mai importante scoli filozo-fice a Greciei antice, s-a nascut in Samos. A fost matematician celebru, creator al acusticii, dar si autor al unui numar important de descoperiri astronomice. Acesta a depasit pe inaintasii sai considerand, primul, ca „Pamantul are forma sferica, ca si ceilalti astri”. De asemenea, Pythagoras contrazice primul, in mod direct, conceptia geocentrica. Pamantul nu mai sta in centrul Universului, ci isi ocupa locul sau lipsit de privilegii intre ceilalti astri. Impreuna cu discipolii sai cei mai importanti (Philolaos, Ecphantos, Heracleides Ponticul si Aristarchos). Pythagoras a observat ca Soarele parcurge drumul sau zilnic de la est catre vest si simultan se inalta (ince-pand cu solstitiul de vara), relevand doua miscari aparent distincte, diurna si anuala. In mod special trebuie remarcat faptul ca Ecphantos, unul dintre cei mai tineri pythagoreici, a ajuns primul la ideea miscarii Pamantului in jurul axei sale. Heracleides Ponticul a remarcat o anumita dependenta a planetelor Mercur si Venus fata de Soare, iar mai tarziu, in secolul III, Aristarchosdin Samos a aratat primul ca Soarele este incomparabil mai mare decat Pamantul. Un alt fapt important precizat de Strabon este acela ca Pytheas Messaliotula fost primulcare a identificat pe cer locul Polului si a definit cercul polar.

Un alt mare erudit al antichitatii, Erathostenes, nascut in colonia greaca Cyrene (aflata pe teritoriul de nord al Libiei) in jurul anului 284 i.Ch. este acela care a evluat pentru prima data in mod stiintific circumferinta Pamantului. Un alt mare geometru, Apoloniu din Pergam (250-180 i.Ch.) , introduce pentru prima data epiciclurile si deferentii  pentru a explica miscarea anuala aparenta a planetelor, intens folosite in secolele urmatoare.

Cel mai mare astronom al antichitatii, Hipparchos s-a nascut in 190 i.Ch. in Niceea Bythiniei si a trait in insula Rodos. Desi s-a mentinut in cadrul rigid al sistemului geometric, Hipparchos a  calculat (folosind epiciclurile si derentii) table destul de precise ale miscarii Soarelui si Lunii, fiind in masura sa ofere predictii precise ale eclipselor. El este, conform datelor cunoscute pana acum, descoperitorul fenomenului de precesie si autorul unui catalog stelar cuprinzand 1080 de stele. Claudiu Ptolomeu (90-160 d.Ch.) incheie seria marilor astronomi ai Greciei antice, autor al monumentalei „Megale sintaxis” care preia si dezvolta cele mai importante rezultate ale predecesorilor sai, in special ale lui Hipparch. Tot acesta, studiaza pentru prima data refractia astronomica a luminii provenite de la astrii.

Cinsprezece secole mai tarziu, Nicolai Copernic (1473-1543) a publicat in anul mortii sale monumentala: „De revolutionibus orbium coelestium”, precedata de o varianta in manuscris mult mai restransa (intitulata „Comentariolus”) in care a fundamentat sistemulheliocentric al lumii, chiar daca unele inexactitati erau mentinute (Soarele este centrul Universului, orbitele planetelor sunt circulare iar vitezele acestora sunt constante). La 7 ianuarie 1610, Galileo Galileidescopera cei patru sateliti giganti ai lui Jupiter (care ii poarta si numele) si in aceasi perioada Johannes Kepler descopera pe baza datelor observationale puse la dispozitie de Tycho Brahe adevaratele legi de miscare ale planetelor, pe baza carora Isaac Newton descopera cauza acestor miscari , formuland Legea atractiei universale.

Secolele XVII si XVIII sunt marcate de o evolutie spectaculoasa a instrumentelor astronomice si a tehnicilor de observare. Demne de remarcat pentru evolutia navigatieiastronomice sunt constructia sextantului (1730), al carui principiu fusese remarcat inca de Newton si constructia primului cronometru in 1761, care mentinea timpul mijlociu la Greenwich, cu o precizie de 0,1 secunde, permitand navigatorilor determinareadeterminarea cu o precizie corelata a longitudinii geografice (ca diferenta intre timpul locului si timpul la Greenwich). La inceputul secolului al XIX – lea, Gauss elaboreaza metoda analitica de determinare simultana a latitudinii si longitudinii, pentru ca cu sase decenii mai tarziu Marq de Sant-Hillaire sa elaboreze (avand ca predecesori straluciti pe Summer si Achimov) teoria dreptei de inaltime baza astronomiei nautice moderne. Toate aceste geniale desco-periri, si multe altele care nu au fost amintite, pun astazi la dispozitia navigatorilor instrumente precise de determinare continuua si precisa a pozitiei navei. Dintre aces-tea, sistemul global de pozitionare prin satelit  GPS ofera un model perfect de aplicare a principiilor clasicee de pozitionare din astronomia secolului al XVIII – lea la ultra – tehnologia  secolului XXI.

                                                                  COSTACHE VLAD 

Copyright © Contact | Trimite referat



Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

Cauta referat
Scriitori romani