TRANZITIA IN MODERNITATE
Acceptiile conceptului de tranzitie
Conecptul de tranzitie sociala desemneaza de regula
procesele de trecere de la o societate la alta, de la un sistem social la
altul. Intr-o asemenea aptica stadiile de tranzitie sociala apar ca o adevarata
punte intre doua tipuri de societati. Un fragment lung al ei este inclus in
societatea in plina modificare, in care incep sa se formeze structuri economice
si sociale diferite de cele dominate, ce se intersecteaza cu acestea. Iar un
alt fragment al ei, deliminat de cel anterior printr-o revolutie de o forma sau
alta, se afla in societatea in curs de emergenta, de articulare si de
autonomizare intr-un sistem global. Astfel tranzitia de la feudalism la
capitalism se intinde pe o durata lunga, cuprinzand, pentru cateva societati
occidentale, perioda dintre secolele XVI si XVII, adica cea a adezvoltarii
economiei de piata dominata de capitalul comercial si bancar, de accensiunea
burgheziei comerciale si de monarhiile absolute. Dupa cum aceeasi epoca de
tranzitie include stadiul revolutiilor politice burgheze, al transformarilor ce
fac din burghezie o clasa conducatoare in plan politic, al formarii
capitalismului industrial si extinderii structurilor sale specifice.
Asa numita tranzitie de la capitalism la socialism din secolul nostru
din spatiul est-european nu poate fi
analizata in aceiasi termeni, chiar daca ea a fost astfel descrisa de o
parte a gandirii marxiste socialiste,
din cauza decalajului, a diferentei
radicale dintre protectia conceputa si societatea realizata. In estul
Europei nu existau conditiile si premisele unei treceri immediate la socialism,
care a fost folosit ca o invocatie ideologica in politica partidelor comuniste
si nu ca un scop real configurat ca un asamblu social auperior fata de
capitalism. In practica istorica s-au constituit niste societati necapitaliste
despotice si opresoare care au intreprins propria lor modernizare industriala,
proces intrerupt de o acuta criza ce le-a provocat si dezintegrarea de la
sfarsitul anilor ’80.
Intr-o analiza retrospectiva, astazi se poate afirma ca insuficienta
cunoastere a modernizarii economice si sociale, ca proces complex de dezvoltare
a capitalismului, a contribuit la initierea si desfasurarea unei experiente
sociale hazardate. Nu s-a luat in considerare impactul decisiv pentru o tranzitie postcapitalista a unor premise
economice si politice de felul dezvoltarii industriale mature, prezenta unei
democratii cu participarea clasei muncitoare, ca si a unei societati civile
autonome.
S-a crezut ca ele pot fi total sau partial ludate in deschiderea
tranzitieispre o societate socialista, in profida faptului ca Mark si Engels au
conceput-o intotdeauna ca acea trapta menita sa valorifice principalele
dimensiuni si disponibilitati de civilizatiei moderne. Nu s-a abservat ca
evolutia civilizatiei moderne nu admite orice fel de ruptura interioara. Asa a
fost posibil ca sub incidenta circumstantelor crizei din primul razboi mondial
sa-si faca loc in ideea renuntarii la economia de marfa si la democratia
parlamentara, doua dintre parhiile
principale de dinamismului modernitatii, nu numai ale capitalismului.
Societatea capitalista se caractezizeaza, asa cum se va arata, printr-o
constanta schimbare asimetrica a componentelor, a structurilor, institutiilor
si a diverselor sale operatii de reproducere. Dinamomismul ei interior a
generat trepte succesive ale modernizarii sale, care reprezinta multe dintre
ele tot atatea stadii de tranzitii
partiale in cadrul sistemului global. Fiecare dintre ele a introdus modificari
de un fel sau altul in articulatiile si procesele sistemului chiar daca
mecanismul principal al reproducerii acestuia nu s-a schimbat.
Tranzitia a devenit astfel o dimensiune
permanenta a societatii capitaliste si a civilizatiei moderne, implicata in
dezvoltarea lor.
De aceea la acceptia cunoscuta a conceptului de tranzitie sociala, ca
fiind trecerea de la un sistem la altul, trebuie adaugata una noua, aceea
proprie procesului modernizarii, dezvoltarii modernitatii. Cum se va vedea
tranzitiile proprii modernizarii sunt de mare diversitate, dar si de mare
conflictualitate, asigura continuitatea dezvoltarii, dar provoaca daca nu sunt
dirijate in mod adecvat seisme social-politice distrugatoare.
Dar tranzitiile sunt in mod primordial manifestarea dinamismului
civilizatiei moderne, care a dezvoltat-o si a schimbat numeroase din fatetele
ei in ultimele doua veacuri.
NICU
BIANCA
