Logo referatele carte



referat filozofie - Relatia filosofie stiinta



                              RELATIA  FILOSOFIE - STIINTA

 

Eseul  prezent incearca sa degajeze o concluzie referitoare la raportul filosofie-stiinta, din perspectiva unora dintre discursurile pe aceasta tema din sec. XX, secol in care tema devine problematica.

Se va contura specificul fiecarui mod de a cunoaste, se vor identificaa posibilele influente  negative ale unuia asupra celuilalt, se vor puncta principalele moduri de a raporta filosofia la stiinta, argumentandu-se in favoarea unuia dintre modele.In final, am dori  sa cercetam ideea necesitatii filosofice si modalitatea acestei necesitati.

Ortega y Gasset, in “Ce este filosofia?”, pornind de la intrebarea asupra intamplarii din viata  omului de a filosofa, construieste ca raspuns un intreg demers filosofic, in cadrul caruia se articuleaza si o viziune asupra relatiei filosofie- stiinta.

Pentru Ortega filosofia este “cunoasterea universului  , cunoastere de un dramatism particular si un eroism intelectual specific acestea activitati a spiritului. Am puteaa explicaa acest eroism, ca acel ceva al filosofiei, care se opune tentatiei existente in orice organism de a se desprinde  de prezent  si a  se face incetul cu incetul arhaic (p.51), un ceva care corespunde  unei asumari a destinului. Filosoful refuza trecutul, cu supozitiile sale, constituindu-si  filosofarea ca un sistem de adevaruri constituit, fara a  admite ceva ce nu poate fi dovedit in cadrul acestui sistem. Pentru filosof  “universul e vocabula enorma  si monolitica, ce, asemeni unei gesticulatii vaste si vagi, mai degraba ascunde decat enunta acest concept viguros : tot ce se gaseste(p.71).

          Obiectul filosofiei este straniu si radical diferit de orice altceva, prin “ tot ceea ce se gaseste” intelegandu-se lucruri reale, fizice, spirituale, ireale, ideale, fantastice, dar in masura in care constitue totul.

Obiectul filosofiei este cel care nu poate fi dat, cel care-i este  filosofului la inceput total necunoscut, este nici unul din  celelaalte obiecte, el fiind totul, acel tot care nu lasa nimic in afara sa si,  prin urmare, singurul obiect isi este suficient siesi.

          In viziunea lui Ortega y Gassett omul de stiinta nu se apropie nici pe departe prin gestul eroic de obiectul sau. Omul de stiinta incepe prin a delimita o portiune din Univers, prin a-si limita problema proprie, care altfel, nefiind absoluta, inceteaza partial a mai fi problema. Caci se incepe  cu o problema si cu ceva  care se stie.  Fizicianul  si matematicianul cunosc cu anticipatie intinderea si atibutele esentiale ale obiectului cunoasterii lor, incepand de fapt cu ceva pe care-l iau drept stiut, nu cu o problema.

          O alta diferenta intre filosofie si stiinta  este sensul pe care-l are in fiecare din acestea doua moduri vocabula “cunoastere”. Pentru stiintele particulare cunoasterea e solutie pozitiva si concreta a unei probleme, patundere perfecta a obiectului de catre intelectul subiectului.

Astfel, stiinta este conceputa ca o serie de solutii date unor probleme. Pentru a fi filosofie un ansamblu de reflectii trebuie sa se constituie ca creatie universala, integrala, un sistem absolut al intelectului. Pentru a fi universala, trebuie ca filosofia  sa-ti asume constitutiv obligatia de a se confrunta cu orice problema. Aceasta insa presupune un risc. Exista posibilitatea ca lumea sa fie o problema in sine insolubila. Pentru filosofare are primat  constiinta problemei, iar nu solutia, care se poate sa nu fie data la un moment dat. Pragmatismul, in cadrul caruia o problema insolubila nu este problema, nu este considerat de Ortega filosofie , ci “teoria sincera in care se exprima modul cognitiv al stiintelor particulare”  (p. 73).

Adevarul stiintific este altfel decat cel filosofiic Ortega y Gasset considerra ca exactitatea si rigoarea previziunilor stiintifice sunt dobandite de stiinta experimentala cu pretul mentinerii sale intr-un plan  de probleme secundare. Ortega considera ca doar filosofia incearca sa dea raspuns intrebarilor prime, decisive. Adevarul  filosofic va fi astfel suficient, dar inexact; adevarul stiintific este insuficient, dar exact.

          Esentiala in cadrul viziunii sale asupra relatiei  filosofie-stiinta, aceasta comparatie a adevarului stiintific cu cel filosofic are drept consecinta o subordonare fundamentala a stiintei fata de filosofie: “«Adevarul stiintific» este un adevar exact, dar incomplet si penultim, care se integreaza  obligatoriu in altfel de adevar, ultim si complet, chiar daca inexact, pe care n-as vedea nici un inconvenient sa-l numim “«mit »” (8p. 75).

Adevarul filosofic are calitatea de a fi mai radical, mai esential; atributul adevarului stiintific de a fi exact nu este un indiciu de superioritaate al acesstuia intrucat fiind existenta certa a stiintei si relatia adevar filosofie-adevar stiintific, filosofia devine ea insasi necesara.

In masura in care se va dovedi existenta unui temei in  virtutea caruia omul, fiind ceea ce este, sa fie harazit filosofiei, filosofia va fi nu numai necesara, ci si inevitabila. Faptul ca filosofia este necesara stiintei inseamna ca ii este necesar macar un individ  care sa fi creat adevarul filosofic; faptul ca filosofia este inevitabila, implica insa faptul de a fi o necesitate esentiala filosofia pentru fiecare individ uman in parte, necesitate ce izvoraste din fiinta insasi si care nu-i survine in mod accidental din afara.

Filosofia raspunde unei nevoi a intelectului de a fi ceea ce este, afirma Ortega y Gasset in lectia a 5-a din ”Ce este filosofia?”.        Ea nu se iveste dintr-o ratiune de utilitate si nici dintr-o iratiune de capriciu , ci este constitutiv necesara intelectului. Filisofia inseamna a-i cauta lumii care ne este data prin simturi, integritatea, filosofia completeaza lumea si a obtine ca Univers. Caci lumea este un obiect insuficient si fragmentar intemeiat pe ceea ce nu este el; “fiinta”.

          Pentru a explica aceasta semnificatiea filosofiei, ne putem sprijini pe faptul  ca filosofia inseamna ridicarea de probleme teoretice. Problema teoretica este de “a face sa nu fie ceea ce este, dar care, astfel fiind, irita intelectul cu insuficienta sa”(p. 85), unde acel “ de ce” al filosofiei inseamna “ a face sa fie ceea ce nu este”. Acest ceva care nu este dat al problemei filosofice ne irita pentru ca nu isi este siesi suficient, lipsindu-i ratiune a de a fi.  De aceea, daca indaratul aparentei nu se afla inca ceva care sa-l completeze, existenta  sa este de neinteles.Problema teoreticca este ireductibila la orice finalitate practica.

Filosofia si stiinta reprezinta doua moduri distincte de a pune probleme teoretice. “Intrucat problema filosofiei este singura absoluta, filosofia e unica atitudine pura, radical teoretica. Ea este cunoasterea dusa la gradul sau maxim , este eroismul intelectual”(p.86). iar problema filosofica este numita absoluta intrucat imbratiseaza  intregul cu o intensitate maxima. Stiinta insa creeaza probleme partiale, in cadrul  ei pastrandu-se un rest de atitudine practica, a premeditaa sa dam fiinta unui ceva care inca nu este, dar ne intereseaza sa fie.

Principiile pe care si le asuma constitutiv filosofia sunt autonomia si pantonomia. Autonomia sa deriva din gestul eroic de a nu se sprijini pe prezumtii ce se considera demonstrate in afara sistemului sau, in timp ce pantonomia este un principiu de tensiuni contrare: universalismul, nazuind catre tot. Pantonimia  este principiul care deosebeste filosofia de stiintele particulaare. Din acest punct de vedere Ortega y Gasset considera marxismul o pseudofilosofie.

Ca dovadaca folosofia este inevitabila, Ortega aduce drept argument faptul ca in epocile anti-filosofice filosofia era redusa laa minimum , dar nu anulata. Burghezul, om cu vocatie practica, a impus fizica (acceptand-o doar pe ea) doar datorita faptului ca fizica ii putea conferi confort. Acesta insa nu e un argument pentru afirmarea superioritatii fizicii si a stiintelor in general in raport cu filosofia. In aceasta perioada filosofia s-a consolat in a fi filosofia stiintei. Fizicienii insasi, in preocupaarea lor filosofica, au afirmat ca fizica este o forma inferioara de cunoastere si anume, cunoasterea simbolica. Ulterior insa, stiintele isi vor accepta limitatia, instalandu-se in interiorul propriilor limite  si incercand sa ajunga la plenitudine. Ortega y Gasset consideraca o data realizata aceasta autonomie a stiintelor, este necesar ca ele sa se articuleze unele in altele in filosofie.

Ortega considera cunoasterea stiintifica drept venind dinspre exterior si fiind necesara periferiilor eului omenesc, inteligentei. Filosofia insa este necesara fiintei omenesti insesi. Filosofia este traire, iar a trai inseamna a decide in mod constant ce vrem sa fim. A trai inseamna “ a te afla deodata si fara a sti cum, cazut, cufundat, proiectat intr-o lume de neschimbat: in ceea de acum” (p.193).

Oalta caracteristica a filosofiei, prin cae insa s-ar putea asemana stiintei secolului XX, ar fi ca filosofia este para-doxa (impotriva opiniei).  Datul universului, bucuriile a caror existenta e indubitabila, nu sunt cele care apar ca avand existentaa indubitabila pentru simtul comun. Filosofia e a te dezinteresa de tine si a te interesa de identitatea fiecarui lucru, a-l dota cu independenta, subzistenta, dar in virtutea acelei “fiinte”.Stiinta nu este intr-atat para-doxa, plecand de la presupozitia ca universul fizic este guvernat de legi.

Lucian Blaga este ,asemeni lui Ortega y Gasset,un aparator aal filosofiei . In lucrarea sa 'Despre constiinta filosofica' el incearca sa legitimeze filosofia in fata celor ce-i pretind sa satisfaca exigente care nu –i sunt proprii.Argumentatia lui Blaga se centreaza pe demonstrarea ireductibilitatii filosofiei la stiinta, in acest sens discursul sau filosofic atacand conceptia despre filosofie a pozitivismului logic.

Poyitivismul logic (M. Schlick) considera filosofia ca activitate prin care este descoperit si fixat sensul enunturilor, si nu sistem de cunostinte teoretice.In cadrul acestei pozitii se considera ca filosofia este alfa si omega pentru cunoasterea stiintifica,din moment ce ea reprezinta clarificarea enunturilor, pe cand stiinta urmareste verificarea lor.

Impotriva acestui reductionism,Blaga reliefeaza independenta filosofiei si a stiintei , aratand ca fiecare are un mod propriu de a se raporta la experienta,la probleme,la metoda.

Pentpu filosof experienta este un pretext ce se deschide asupra totalitatii existentei, in timp ce pentru omul de stiinta ea este o instanta in fata careia este subordonat permanent. Deosebirea intre cele doua raportari la experienta ,considerata de obicei 'totalitatea materialului concret , pe care spiritul si-l insuseste cu ajutorul simturilor' (p. 54) , autonomizeaza fiecare mod de cunoastere. Filosoful , ca 'autor al unei lumi', e imposibil de substituit prin omul de stiinta, ce tinde a fi 'un organ de cercetare si de completare marginala'.In filosofie ,experienta este mai mult un pretext pentru declansarea actelor de interpretare ,astfel incat constructiile filosofice sunt cel mai adesea foarte originale , indraznete ;in stiinta situatia este exact inversa ,teoria fiind asimilata experientei si oferind imaginea unei parti din tot. Filosoful va cauta adancimi prin acest pretext, pretext care ii ofera nu numai datele prime ce vor fi reorganizate in cadrul unei teorii, ci ii si favorizeaza  accesul la unele taine pe care le va converti ulterior in concepte si ii pot sugera analogii.  Omul de stiinta nu atinge adancimi neobisnuite ,multumindu-l atunci cand se afla in hotarele exactitatii. Asa cum spunea Ortega y Gasset, adevarul stiintific este exact, dar penultim si insuficcient siesi.

Blaga intareste ideea autonomiei filosofiei fata de stiinta prin compararea problemei filosofice cu cea stiintifica. Problema este caracterizabila prin precizarea ariei ,domeniul la care problema se aplica, si a zarii interioare,care este modelul suprapus ariei, o idee propulsiva care asigura trecerea de la punerea problemei la rezolvarea sa. Aria problemei filosofice vizeaza existenta ca totalitate,fie explicit, fie implicit ,atunci cand explicit este vizat doar un aspect, dar plecandu-se de la intelegerea acelui aspect se ajunge laaintelegerea intregului . Zarea interioara a problemei filosofice este data fie de maniera categoriala a discursului filosofic (substanta, unitatea, pluralitatea), fie de anticipari ideatice minime (fiinta la Parmenide,indeterminatul la Plotin).Aria problemei stiintifice este delimitata ,in discursul sau facand abstractie de ceea ce depaseste aceasta arie. Zarea problemei stiintifice este multiplu determinata de cunostintele din domeniul respectiv.

In concluzie, problema filosofica are drept arie existenta ca existenta,iar zarea  sa interioara este in mare masura nedeterminata.Problema stiintifica are insa aria circumscrisa , delimitata ,iar zarea sa interioara este complex determinata.Neingradit in solutionare de ideea propulsiva, avand libertate creatoare mare ,spiritul filosofic este spontan. In schimb, solutia problemei stiintifice este intens prefigurata de zarea interioara bine determinata , spiritul stiintific fiind mai ghidat.

O deosebire importanta intre filosofie si stiinta consta in aceea ca fiecare filosof trebuie sa-si puna problema metodei inca o data,in timp ce omul de stiinta are la dispozitie un repertoriu de metode in care are incredere ca intr-un dat de mai presus de el. Aspirand la intemeiere,fiecare filosofie va cauta inceputul fara de presupozitii,sarind din acesta 'printr-un act de optare,ce echivaleaza cel putin cu o anticipatie de natura metodologica'(p.73). Metoda nu se poate justifica originar in chip eficient ,ci 'se legitimeaza mai mult de facto , prin puterea ei de a organiza datele cunoasterii si de a cladi o lume'.Filosofii pot opta fie pentru purismul metodologic(ca Parmenide, Bergson ,Hegel),fie pentru expansiune metodologica (ca Platon, Plotin).

Un alt aparator al filosofiei in fata pozitivismului logic este Karl Popper,ce sustine ca filosofia trebuie sa tinteasca neincetat cunoasterea, sa nu abdice de la menirea de a intretine si stimula interesul pentru teorii cat mai generale, cuprinzatoare si indraznete.Oadata ce va abdica de la acest scop filosofia nu isi va mai putea pastra poyitia pe care a cucerit-o in cultura umana.In acest sens  Popper critica tendintele decadente din cadrul filosofiei, reprezentate atat de orgoliul reprezentantilor Cercului de la Viena,care considera problemele in mod obisnuit numite filosofice ca fiind pseudoprobleme,cat si resemnarea existentialistilor,care si-au pierdut cu totul increderea in posibilitatea de a progresa in solutionarea problemelor pe calea gandirii rationale .

In lucrarea sa ,'Logica cercetarii', Popper formuleaza pentru prima data coerent si sistematic o conceptie asupra stiintei si asupra metodei ei, neneglijand justificarea necesitatii filosofiei. Viziunea popperiana asupra stiintei se instituie in principal din conceperea unei stiinte ca un ansamblu de teorii, a teoriilor ca sisteme ipotetico-deductive si concepera stiintei ca 'stinta eroica.'Am putea face legatura cu faptul ca Ortega y Gasset considera filosofia drept cunoastere a Universului de un eroism intelectual aparte si am putea concluziona ca ambele moduri de cunoastere incita la un eroism specific lor.

Este relevant a dezvolta punctul de vedere popperian  despre stiinta ca stiinta eroica, intrucat vorbind despre aceasta filosoful ofera si un criteriu de demarcatie intre teoriile stiintifice si cele pseudostiintifice. Omul care practica stiinta eroica este pus in miscare de nazuinta de a intelege cat mai profund si mai adecvat lumea in care traieste si propria sa fiinta ,iar in acest sens nu ezita sa formuleze idei cat mai indraznete; o astfel de idee 'indrazneata' are un inalt grad de generalitate si explica o mare varietate de fapte si legi stiintifice cunoscute ,inclusiv fapte intre care nu s-a vazut pana atunci nici o legatura. Criteriul de demarcatie intre teoriile stiintifice si cele pseudostiintifice  este tocmai aceasta 'indrazneala' a ideilor:ideile valoroase stiintific sunt idei 'indraznete'.Teoriile stiintifice sunt principial falsificabile ,unde a fi falsificabil inseamna ca pot sa intre in contradictie consecintele empirice particulare derivate logic din teorie si rezultatele observatiei.

Pornind de la aceste consideratii, Popper contureaza raportul intre stiinta empirica si metafizica , opunandu-se conceptiei filosofiei analitice.Popper subliniaza ca teoriile metafizice au semnificatie cognitiva ,chiar daca nu sunt falsificabile , iar formularile mai obscure din filosofie sunt propozitii cu sens. Criteriul formulat de el urmareste doar sa stabileasca diferentierea intre stiinta si ceea ce nu este stiinta ,iar a spune despre metafizica ca nu este stiinta nu inseamna o coborare a metafizicii.Acest tip de formulare nu are sens peiorativ. Apoi faptul ca teoriile metafizice nu sunt falsificabile nu implica  faptul ca acestea nu ar fi criticabile in mod rational ,ci exista temeiuri rationale pentru a prefera o idee metafizica alteia. In plus ,formularea unui criteriu de demarcatie nu echivaleaza cu a contesta importanta teoriilor filosofice speculative pentru progresul stiintei.Posibilitatea articularii filosofiei cu stiinta creste pe masura ce creste gradul dee universalitate al teoriilor stiintei empirice . Nu in ultimul rand, Popper subliniaza ca in cercetarea stiintifica, ca si in viata de fiecare zi ,nu ne putem dispensa de idei metafizice.Stiinta insasi porneste de la a admite existenta obiectiva a legilor,ca proprietati structurale ale lumii.

O alta diferentiere intre stiinta si filosofie pe baza discursului popperian s-ar putea face in ce priveste termenul de 'adevar'.Stiinta nu e episteme,ea nu atinge adevarul ,ci utilizeaza acest termen in sens de norma, de limita ideala in procesul cunoasterii .Filosofia in schimb cladeste adevarul in timp ce-l dezvaluie.

Un alt tip de orientare in ce priveste relatia filosofie –stiinta este cea a istorismului sociologizant,avand drept reprezentant pe Thomas Kuhn. Teza de baza a acestuia este ideea ca discursul stiintific nu are maxima obiectivitate (cum se credea pana atunci),ci este afectat de idei preconcepute, preluate acritic.Ideile acritice sunt cadre conceptuale relativ imune la modificarile empirice, idei cu care se lucreaza.Aceste idei acritice,inegrate in paradigme,nu se pot schimba decat odata cu survenirea unei revolutii stiintifice, cand se schimba practic gestaltul vizual.Din perspectiva lui Thomas Kuhn este o conceptie imatura cea care considera experienta senzoriala fixa si neutra,iar teoriile ca simple interpretari ale unor date. De fapt operatiile si masuratorile efectuate de omul de stiinta in laborator sunt 'ceea -ce-este-adunat -cu-dificultate',si nu 'ceea -ce-este-dat' in experienta ,fiind indici concreti ai continutului unor perceptii mai elementare ,ce tin de o paradigma si promit o elaborare fructuoasa a paradigmei acceptate.

Cele patru pozitii prezentate ne pot da o imagine asupra relatiei filosofie-stiinta: filosofia si stiinta sunt doua moduri distincte si autonome de a cunoaste ale individului uman, coexistenta lor fiind nu numai posibila,ci si necesara.Stiinta se desfasoara pe acest fundal al conceptiilor despre Univers pe care individul uman il creeaza in mod spontan ,aceasta neimplicand subordonarea stiintei fata de filosofie. Omul de stiinta trebuie sa adere la un mod de filosofare in acord cu misiunea sa stiintifica, care ar putea fi un pragmatism mai mult sau mai putin complex, constient sau mai putin constient. Ar fi necesara chiar o preocupare mai intensa a omului de stiinta pentru o filosofie subiacenta demersului sau ,aceasta sporindu-i sentimentul responsabilitatii fata de umanitate. Pe de alta parte filosofia este necesar sa existe ca activitate autonoma fata de stiinta a omului ,ea corespunzand unei autentice inclinatii a spiritului uman.Ganditor independent, adevaratul filosof tebuie sa-si aplice ratiunea liber si personal,neuitand sfatul lui Kant : 'fara cunostinte nu vei deveni niciodata filosof,dar nici cunostintele sigure nu te vor face vreodata filosof,daca nu se adauga o reunire corespunzatoare a tuturor cuostintelor si abilitatilor si o intelegere a concordantei acestora cu cele mai inalte scopuri ale ratiunii umane'.Filosofia trebuie privita dintr+o perspectiva universala,ca teorie a intelepciunii,stiinta despre raportul oricarei cunoasteri cu scopurile ultime ale ratiunii omenesti.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Bibliografie:

  José Ortega y Gasset – Ce este filosofia?Ce este cunoasterea?,Ed. Humanitas,                 

                                         Bucuresti,1999

  Lucian Blaga- Despre constiinta filosofica

  Karl Popper-Logica cercetarii ,Ed. Stiintifica si Enciclopedica ,Bucuresti, 1981

  Thomas Kuhn-Structura revolutiilor stiintifice,Ed. Humanitas, Bucuresti ,1999


1

Copyright © Contact | Trimite referat



Ultimele referate adaugate
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu
Olimpiu Nusfelean
   - Automobilul marii

Cauta referat
Scriitori romani