Hardware in calculatoarele personale referat






Referat la informatica


Hardware

 

Cuprins:

1.    Ce este hardware-ul;

2.    Procesoare / Memorii;

3.    Placi de baza;

4.    Placi video;

5.    Hard-diskuri;

6.    CD-ROM / CDRW-tere/ DVD-ROM / DVD RAM;

7.    Monitoare;

8.    Placi de sunet;

9.    Fax – modemuri;

10.Scannere / Imprimante;

 

1.Ce este hardware-ul

Hardware-ul reprezinta totalitatea componentelor fizice ale unui calculator. Comunicarea perfecta dintre ele duce si mentine buna functionare a calculatorului.

 

2.Procesoare / Memorii

 

Procesorul poate fi considerat creierul unui calculator, deoarece el executa “gandirea”. De fapt, el nu face altceva decat sa “proceseze” bitii de 1 si 0 primiti de la memoria RAM a sistemului. El contine 2 componente: ALU (Arithmetic-Logical Unit) si FPU (Floating-Point Unit). ALU se ocupa cu calculele numerelor intregi, adica cu calculele in virgula fixa , iar FPU se ocupa cu asa zisele calcule in virgula mobila, adica de fapt numerele rationale. Initial, FPU-ul era un procesor separat numit Co-Procesor sau Math(ematical) Co-Processor.

Deci sa o luam cu inceputul.

Dupa ce Intel (INTEgrated ELectronics) si-a dat seama de potentialul calculatoarelor personale pe piata mondiala (ele fiind inventate de fapt de Apple), a inceput sa produca procesoare, denumite 8086.

In acest timp, concurenta nu s-a lasat asteptata, si a luat numele de AMD (Advanced Micro-Devices). Mai apoi a aparut si TI (Texas Instruments) si Cyrix.

Puterea relativa a unui procesor este masurata in MHz (Mega Herti – Milioane de Herti), desi la inceput acestea aveau 100 KHz!

Intel a urmat denumirile de *86 cu 80286, cu viteza de 4 MHz, 386 cu viteza de 15 MHz. De cand cu 486 (DX), coprocesorul matematic a fost inclus in procesorul ALU (adica cel al sistemului).

486-ele avea viteza maxima de 120 MHz si era produs atat de Intel cat si de concurentii lui.

La urmatorul pas facut de Intel in productia de procesoare, acesta si-a standardizat si si-a luat drepturi de copyright asupra arhitecturii noului procesor, denumit Pentium. Acesta era deosebit de puternic pentru acele vremuri (un Pentium la 66 MHz era la fel de puternic (daca nu si mai puternic) decat un 486 la 100 MHz).

Amd-ul si Cyrix au produs atunci un alt procesor, denumit 586, dar acesta era deosebit de slab (un 586 la 133 MHz facea cat un P-75).De fapt, AMD-ul si-a denumit si el acest procesor sub numele de K5.

Mai tarziu, Intel produce un nou procesor, in care inglobeaza si niste instructiuni ce vor fi denumite MMX (de la Multi Media eXtensions). Acest set de 21 de instructiuni avea pretentia de accelerare a jocurilor si aplicatiilor multimedia. De fapt, ele aveau efect numai in cazul aplicatiilor concepute special pentru ele si care suportau aceste instructiuni. Desigur, Intel a convins multi dezvoltatori de jocuri/aplicatii sa le optimizeze pentru aceste instructiuni.

Noul Pentium MMX pornea de la 166 MHz si avea ca limita frecventa de 233 MHz. Desigur, conceptul de overclocking permitea o frecventa mai mare, prin modificarea factorului de multiplicare prin intermediul unor jumperi.

AMD construieste si el un procesor pe care il denumeste K6 si care avea frecvente cuprinse intre 166 si 300 MHz. Desigur, in performanta unui procesor intra si frecventa magistralei cu memoria, care in cazul lui K6 – 300 era de 100 MHz.

Intel dezvolta apoi arhitectura unui procesor de server, care avea sa se denumeasca Pentium Pro. El va fi cu adevarat puternic si va constitui baza unor proiecte viitoare.

Tot Intel elaboreaza un nou procesor ieftin, care insa in stadiile preliminare nu dispunea de memorie cache de nivel 2 si care mergea execrabil (magistrala fiind tot de 66 MHz). In nici un fel Celeronul (Codnamed “Covington”), pentru ca despre el este vorba, nu putea pune in pericol pozitia de lider a lui K6.

          Intel atunci construieste un procesor bazat pe arhitectura lui Pentium Pro, pe care-l denumeste Pentium II. El va avea frecventa magistralei tot de 66 MHz, insa il va dobori pe K6.

          Pentium II era un procesor pe SLOT (1) si avea 512 KB de cache de nivel 2 incorporati, care functiona la jumatate din viteza procesorului. Totusi, existau doua variante de Pentium II. Una era denumita “Klamath” iar cealalta “Deschutes”. Klamath era fabricat in tehnologie de 0.35 microni si din aceasta cauza el se incingea foarte tare, fiind nefiabil. Deci solutia era Deschutes, care era fabricat in tehnologie de 0.25 microni si degaja mai putina caldura. Inca un plus pentru Pentium II: de la 350 MHz si pana la 450 Mhz el va avea magistrala la 100 MHz.

          Cyrix va construi si el un procesor cu frecventa maxima de 333 MHz, numit Cyrix MII. El va avea insa performate foarte slabe (si totusi mai ridicate decat Celeronul “Covington” de la Intel) si va fi foarte ieftin, si va constitui un esec.

          Intre timp AMD va lansa procesorul AMD K6-2 (Codnamed Chomper). Acesta avea incluse atat instructiunile MMX cat si mai noile 3DNow! (proiectate de data asta chiar de AMD pentru accelerarea jocurilor si aplicatiilor multimedia in domeniul 3D).

          Desi AMD K6-2 este un procesor destul de bun, cu performante ridicate in ALU, unitatea de virgula mobila de care dispune (FPU) este slaba (in special in absenta optimizarii aplicatiilor pentru folosirea instructiunilor 3DNow!). Deci un K6-2 poate sa invinga un P II la aceeasi frecventa la partea de ALU, insa este depasit in mod clar la partea de FPU, in principal datorita faptului ca desi detine 512 KB (sau chiar 1024!) cache level 2 (cel de nivel 1 fiind de 64 KB), memoria cache de nivel 2 se afla pe placa de baza si functioneaza la frecventa placii de baza (adica 66/100 MHz), pe cand la P II cacheul de nivel 2 functiona la jumatate din viteza procesorului si se afla mult mai aproape de acesta (fiind inclus in cartusul procesorului).

          K6-2-ului i-a fost ridicata frecventa pana la 550 MHz in final.

          AMD produce apoi un alt procesor ce se dorea a fi mai puternic, si anume K6-3 (Codnamed Sharptooth). El avea 256 KB de cache de nivel 2 care functiona la viteza procesorului. Se pare insa ca din cauza pretului sau (ridicat) si a calitatii in continuare slabe a unitatii de FPU, cat si datorita unor erori de fabricatie (destul de frecvente la K6-3), el nu a avut viata lunga. Ca fapt divers, K6-3 este singurul procesor cu 3 nivele de cache (pentru ca cacheul de pe placa de baza era folosit si el).

          Intel dezvolta intre timp o noua varianta a lui Celeron, sub numele de Celeron A. Acesta va avea 128 KB cache de nivel 2, fiind substantial mai rapid decat vechiul Celeron. Magistrala va ramane insa la aceeasi frecventa (66 MHz), si acest lucru deoarece Intel nu dorea ca noul Celeron sa intre in concurenta chiar cu P II. Chiar si asa, se pare ca Celeronul A a fost asa de bine conceput, incat el chiar a reusit sa fie un concurent redutabil al lui P II. Un Celeron A la 366 MHz este putin mai slab decat un AMD K6-2 la 450 MHz la MegaFLOPI/s (Mega-Floating Operations /s – Miloane de Operatii in Virgula Mobila/s).Celeronul A va fi denumit de oameni procesorul overclockerilor, deoarece el era foarte overclock-abil si suporta caldurile mari, frecventa putandui-se ridica chiar cu 300 MHz!



          Intel va construi mai apoi un nou procesor, sub numele de Pentium III, cu numele de cod “Katmai”, care va avea 512 KB cache level 2 pe procesor ce va functiona la ½ din viteza procesorului. Noul PIII  va porni de la 450 MHz si va avea, pe langa instructiunile MMX, inca 67 de instructiuni denumite Katmai, de unde si codenameul.

Pentiumul III Katmai (fabricat in 0.25 microni) va avea frecventa maxima de 650 MHz, el urmand sa fie inlocuit de un alt procesor, denumit P III Coppermine (fabricat in 0.18 microni) , la frecvente mai mari, procesor ce va ingloba alte instructiuni, denumite SIMD SSE.

          Ei bine cu Coppermine este o mare bataie de cap. Teoretic, denumirea ii vine de la faptul ca interconexiunile dintre tranzistorii cipului sunt din cupru. De fapt, se pare ca ele sunt tot din aluminiu! – este o adevarata pleiada de discutii in legatura cu acest subiect, destul de infantil in sine.  

Ambele versiuni de Pentium III vor avea magistrala de 100 MHz, iar variantele cu “A” in coada vor avea 133 MHz.

          Concurentul lui Pentium III, lansat de AMD, va fi K7-Athlon. Fabricat in tehnologie de 0.18 microni, el va avea 512 KB level 2 care vor funciona la ½ din frecventa procesorului.

          Acest procesor va constitui si relansarea cu un produs cu adevarat de valoare a firmei AMD.

          Intre timp, proiectantii de procesoare realizeaza faptul ca viteza cacheului conteaza mai mult decat cantitatea lui, si astfel apare o noua clasa de K7, si anume K7 – Athlon Socket A (Codnamed Thunderbird). Acest procesor va avea 256 KB cache level 2 care vor functiona la viteza procesorului (la fel ca si la rivalul Coppermine), insa va avea o magistrala de 200 MHz si chiar 266 MHz, prin folosirea memoriilor DDR (Double Data Rate), magistrala net superioara lui Coppermine. Thunderbird va fi deci mai puternic decat Coppermine, insa datorita prestigiului firmei Intel, majoritatea cumparatorilor din tarile mai dezvoltate (si chiar de la noi) vor cumpara in continuare Coppermine (desi acesta era si mai slab, si mai scump decat Thunderbird).

          Cyrix produce si el un nou cip (procesor), pe care il boteaza  M III, care insa va avea aceleasi performante nedemne de invidiat ca si M II.

          Intel, bazat pe arhitectura lui Coppermine, va construi a II-a (daca nu cumva a III-a, tinand cont de Covington) varianta a lui Celeron, care va fi botezata Celeron II. Si de aceasta data magistrala va fi de 66 MHz, insa de la modelul de 800 MHz, magistrala va urca la 100 MHz (era si timpul!). Astfel, un Celeron II la 600 MHz era mai puternic decat un Cyrix M III la 733 MHz!

          AMD-ul lanseaza un concurent (ce se va dovedi a fi de temut) al lui Celeron II, sub numele de K7 – Duron (Codenamed Spitfire). Acesta are 64 KB cache level 1 si 128 KB cache level 2, ce functioneaza la viteza procesorului. Duronul va avea nucleu de Thuderbird.

          In cele din urma, Intel lanseaza a - IV - a varinta de Pentium, si anume Pentium 4 (Codnamed Willamette). Acesta are ca frecventa de pornire 1400 MHz (1.4 GHz), magistrala de date avand 400 MHz si utilizeaza memorii RDRAM (in principal memorii RDRAM Pc-800). Desi magistrala de date este la nu mai putin de 400 MHz, memoriile RDRAM, spre deosebire de cele SDRAM, sunt pe interfete seriale (SDRAM sunt pe interfete paralele). De fapt, cresterea in latimea de banda la RDRAM nu este cu mult mai mare decat la DDR-SDRAM.

          Pentiumul 4 are si el doua varinte: cea pe socket 478 (cea veche) si cea pe socket 423 (cea noua); cifrele sugereaza numarul pinilor procesorului. Procesorul Pentium 4 este inca in dezvoltare si se pare ca plauzibila o crestere semnificativa a vitezei procesorului (in ziua de azi cel mai rapid (spre vanzare) este cel de 2.2 GHz).        P4 va ingloba a doua versiune de instructiuni SSE, si anume SSE2.

          Replica lui AMD (pentru ca doar el a mai ramas un concurent pe masura lui Intel), a fost Athlon XP (Codnamed Palomino). Ei bine, Athlon XP, daca vreti, “K8”, este un procesor foarte puternic. De fapt, el este mult mai puternic decat un Pentium 4 la aceeasi frecventa. Cumparatorii totusi nu tin cont de asta, hotarator pentru ei (in domeniul performantei), fiind numarul mega(giga)hertilor inscrisi pe procesor. De aceea, AMD a adaugat fiecarui procesor Athlon XP terminatia PR (Performance Rating), care dadea denumirea procesorului in echivalenta cu performanta fata de procesorul similar Intel (in speta Pentium 4), ceea ce inseamna ca un procesor Athlon XP la 1.533 GHz va avea denumirea de Athlon XP 1800+, adica este la fel de bun sau chiar depaseste performanta unui Pentium 4 la 1800 MHz. XP-ul va functiona cu memorii DDR-SDRAM.

          Procesorul pe 64 de biti de la Intel va purta numele de Itanium si se doreste a fi un procesor destinat serverelor, insa el va trebui sa mai astepte pana ce programatorii vor compila programele pentru 64 de biti.

In domeniul memoriilor pentru PC, nu sunt prea multe noutati (vorbind de cele RAM). Printre primele tipuri de memorii aparute au fost cele SIMM (Single Inline Memory Module). Ele trebuiau montate in perechi si faceau parte din clasa de procesoare de la 80286 pana la P5 (adica P MMX – AMD K6, K6-2, K6-3). Desigur, viteza lor este foarte mica data fiind vechimea lor. Timpii de acces sunt intre 70 si 60 de ns (nano-secunde) iar numarul pinilor este de 72.

Un nou tip de memorie, de data aceasta mult mai performanta, si care exista in folosinta si azi (si in productie), si este tipul principal de memorie in calculatoarele de azi, este memoria DIMM (Dual Inline Memory Module) sau SDRAM, ce are viteza de 66, 100 sau 133 MHz si 168 de pini.

          Ea poate fi instalata in orice slot de memorie, fara a tine seama de perechi sau orice altceva. Memoria SDRAM este pe interfata paralela si are timpi de acces intre 10 si 8 ns.

          Memoria DDR-SDRAM (Double Data Rate – Synchronous Dynamic Random Access Memory) este o memorie rapida, folosita in calculatoarele moderne, avand o arhitectrua FULL-DUPLEX. Memoria DDR are viteze la fel ca si cele ale memoriei SDRAM, insa inmultite cu 2 (Double DR).

Deci vitezele sunt : 100 * 2 = 200 MHz si 133 * 2 = 266 MHz. Mai de curand au aparut si memoriile DDR la 333 MHz.

          In final, memoria specifica procesoarelor Pentium 4 este cea RDRAM (Rambus Dynamic Random Access Memory), si se monteaza in sloturi RIMM.

Ea a fost inventata de firma Rambus si este o memorie pe interfata seriala, ce are o latenta mai mare decat cea a memoriei DDR-SDRAM, insa o latime de banda mai mare. Ea este instalata pe principiul perechilor, la fel ca si in cazul memoriilor SIMM.

3.Placi de baza

Placile de baza reprezinta elementul de legatura dintre toate componentele sistemului. Pe o placa de baza exista 2 chipset-uri (un northbridge si un southbridge). Northbridge-ul se ocupa cu comunicatiile dintre procesor, magistrala de date si memoria sistemului iar southbridge-ul se ocupa cu managementul controllerilor IDE, SCSI si cu perifericele (placa video, placa de sunet etc.)

Placile de baza contin mai multe tipuri de conectori si interfete. Interfetele cele mai cunoscute sunt:

ISA (Industry Standard Arhitecture)– Pe cale de disparitie, ce functioneaza la 16 MHz si este folosita de placi grafice, placi de sunet si modemuri mai vechi;

PCI (Peripheral Connection Interface) – Interfata cea mai cunoscuta, functioneaza la 33 MHz si este folosita de placi grafice, placi de sunet, modemuri, convertoare, controllere etc. relativ noi;

AGP (Accelerated Graphics Port) 1x/2x/4x/8x – Interfata pentru placi grafice moderne, functioneaza la 66 MHz in mod 1x, 133 MHz in mod 2x, 266 MHz in mod 4x si 533 MHz in mod 8x (faza de proiect);

CNR – Interfata pentru realizarea de retele de tip LAN;

AMR (Audio – Modem Riser) – pentru conectarea de modemuri speciale;

De asemenea, fiecare placa de baza are conectori IDE, la care se conecteaza hard-diskuri, CD-ROM-uri/ CD-Writere etc.

Placa de baza mai contine si interfete pentru memoria RAM (tip SIMM, DIMM, sau RIMM) si de asemenea memoria nevolatila de tip ROM (Read-Only Memory) ce contine informatiile elementare ale sistemului numita BIOS (Basic Input-Output System). Memoria BIOS conetine la randul ei memoria CMOS care este modificabila.

Incorporate pe placa de baza mai sunt si porturile seriale (denumite COM (de la communication) 1 (cu 9 pini) si 2 (cu 24 de pini)) – pentru mouse/fax modem extern, portul LPT (line printer) – pentru imprimante/scannere/plottere, porturile USB (Universal Serial Bus) 1.0 sau 2.0 pentru camere video/ scannere/ aparate foto digitale, porturile Fire-Wire, pentru  conectarea de dispozitive prin infrarosu (denumite de IEEE (Institute of Electrical and Electronics Engineers) IEEE 1394). De asemenea porturile COM, LPT, USB si Fire-Wire permit realizarea de retele prin intermediul lor.

 In fine, placa de baza gazduieste procesorul pe ceea ce se cheama ori SLOT, ori Socket. Exista o multitudine de SLOT-uri/Socket-e in functie de procesorul dorit, dupa cum urmeaza:

AMD K6/P MMX/Cyrix M II – Socket 7;





AMD K6-2/K6-3 – Socket Super 7;

Intel Celeron A – Socket 370 PPGA (Plastic Pin Grid Array);

Intel Pentium II Klamath – Socket 7;

Intel Pentium II Deschutes – SLOT 1;

Intel Pentium III Katmai – SLOT 1;

Intel Pentium III Coppermine – Socket 370 FCPGA (Flip Chip Pin Grid Array);

Intel Celeron II – Socket 370 FCPGA;

AMD Athlon – SLOT A;

AMD Athlon (Thunderbird) – Socket A;

AMD Duron – Socket A;

AMD Duron (Morgan) – Socket A;

AMD Athlon XP (Palomino) – Socket A;

Intel Pentium 4 – Socket 478/ Socket 423.

4.Placi Video

 

Placile video sunt (foarte pe scurt), perifericele ce afiseaza imaginile pe monitor. Desigur, acestea au evoluat foarte mult si sunt printre perifericele ce afecteaza cel mai mult performantele unui calculator.

Exista 4 tipuri de placi grafice:

-        2D;

-        Acceleratoare 3D;

-        2D/3D;

-        Profesionale.

Despre cele profesionale nu vom discuta in acest referat.

Placile 2D

 

Placile 2D sunt placile inferioare sau cele vechi. In general ele se conecteaza pe interfete PCI sau chiar ISA si au performante slabe in domeniul 3D. Au insa in general o accelerare Direct-Draw (2D) destul de buna (depinde si de placa). Exemple de placi 2D:SIS 6215, SIS 6326, S3 Virge 64 V2, Trident 9000i.

Placile 3D

 

Placile 3D sunt placile care au incorporate in procesorul grafic instructiuni Direct 3D, OpenGL sau pe amandoua.

Placile ce au doar Direct 3D nu depasesc cantitatea de memorie de 8 MB, iar cele ce au doar OpenGL sunt cele profesionale. Cel mai adesea gasim placi video cu ambele seturi de instructiuni. Acestea au cantitati de memorie cuprinse intre 4 (in cazul lui Voodoo Rush) si 64 (in cazul mai multor placi).Cipurile placilor 3D sunt produse in prezent de nVIDIA si ATi (si va asigur ca sunt corect scrise), cipuri ce sunt furnizate (in cazul nVIDIA) diferitilor producatori de placi video. ATi isi produce singura atat cipurile, cat si placile (ea tinde totusi sa ofere licenta si altor producatori).

Exemple de placi ce au doar Direct 3D: S3 Trio 3D, ATi Rage II C, S3 Virge.

Exemple de placi ce au doar OpenGL (profesionale si foarte scumpe): PowerVR, 3D Labs Oxygene.

Exemple de placi cu ambele seturi de instructiuni:Din partea nVIDIA: GeForce3/Ti 500/Ti 200, GeForce 2 Ultra/Pro/GTS/Mx/Mx 200/Mx 400/Ti, GeForce SDR/DDR, TNT 2/Ultra/Pro/M 64/M 64 Pro, TNT;

Din partea 3dfx-Interactive: Voodoo,Voodoo Rush,Voodoo2,Voodoo3 2000/2500/3000,Voodoo 4 4500,Voodoo 5 5000/5500/6000 (intre timp 3dfx a fost cumparata de nVIDIA).

Din partea ATi: Rage Fury, eXpert 2000, eXpert 2000 pro, Rage Fury MAXX, Radeon/VE/SDR/DDR/7500/8500.

Cea mai puternica placa video actuala: nVIDIA GeForce4 Ti4600 : 10,8 GB/s latimea de banda, 650 MHz DDR-RAM (128 MB), clock speed 300 MHz, 2400 Mtexeli/s, 66 de milioane de tranzistori.

Placile 3D mai noi au incorporate niste tehnici de calcul 3D denumite Transform&Lighting in Hardware, ce elibereaza procesorul sistemului de calcule deosebit de complexe.Aceste tehnici erau pana nu demult incorporate doar in placile grafice profesionale foarte scumpe, dar s-au inclus in procesoarele grafice nVIDIA incepand de la primul GeForce.

 

 

 

 

 

 

 

5.Hard-Diskuri

Hard discurile sunt unitati de stocare magnetice. Ele au capacitati variabile de la 40 MB (unitatile foarte vechi, fara sa pomenim de cele “de muzeu”) si pana la 160 GB, mai nou, un hard disk IBM. De fapt, factorul determinant in realizarea unei capacitati cat mai mare este si factorul de adresare, pe 16 sau 32 de biti, denumit FAT (File Allocation Tables). La FAT 16, capacitatea maxima posibila la un hard disk este de 2,1 GB (solutia – trecerea la FAT 32). O alta piedica, de aceasta data tinand de BIOS, este de 8,4 GB. Aici intervine INT 13 din BIOS, un parametru ce nu permite dimensiuni mai mari de 8,4 GB (solutia – modificarea parametrului sau update de BIOS). La FAT 32, capacitatea maxima este de cativa terabytes, deci indeajuns (si inca destul) de mare.

                         De fapt, la FAT 16 dimensiunea clusterelor hard diskului este de 32 KB, iar la FAT 32 este de 4 KB. Astfel se pierde mai putin spatiu la formatul FAT 32. Sa ma explic: sa zicem ca avem un fisier de 33 KB. La o partitie FAT 16 se ocupa doua clustere a cate 32 de KB, adica unul cu 32 de KB si altul cu 1 KB (in total cei 33 KB ai fisierului).Totul e OK, dar se pierd astfel 31 de KB din clusterul 2. La FAT 32, fisierul nostru de 33 KB va ocupa 33 : 4 = 8 rest 1, deci se vor folosi 9 clustere a cate 4 KB => 9 * 4 = 36 de KB ocupati. Deci un fisier de 33 de KB va ocupa 64 de KB pe o partitie FAT 16 si 36 de KB pe o partitie FAT 32 => 64 – 36 = 28 de KB castigati prin trecerea de la FAT 32 la FAT 16. Cum intr-un hard disk nu sunt doar cateva fisiere de acest gen, ci o multime, va dati seama de spatiul castigat (in jur a vreo 200 MB la un hard-disk de 2,1 GB) prin trecerea la FAT 32.

                    Exista, de asemenea, mai multe moduri de transfer.

Astfel, la hard - diskurile conectate pe portul IDE:

-        PIO 4 : 22 MB/s;

-        UDMA 33: 33 MB/s;

-        UDMA 66 (UDMA 2) : 66 MB/s;

-        UDMA 100 : 100 MB/s;

-        UDMA 166 : 166 MB/s.

Mai exista pe unele placi de baza mai noi si controlleri RAID sau interfete SCSI (Scazi). Si acestea sunt folosite pentru conectarea hard-diskurilor, dar in principal la NetWork Servere (servere de retea).



          Un factor determinant in performanta unui HDD este si viteza de rotatie a platanelor sale. Ea variaza de la 4400 rpm (la unele unitati Quantum, destul de rare) si pana la 15000 de rpm(la unele Hard - Diskuri Maxtor pt. servere).

          Vitezele uzuale sunt de fapt 5400 si 7200 rpm, mai rar 10000 de rpm la hard-diskurile Quantum Atlas 10 K II destinate serverelor.

          Principalii producatori de hard diskuri in ziua de azi sunt Maxtor, Western Digital, Seagate, Quantum (pana nu demult, pentru ca a fost cumparat de Maxtor), si IBM (ultimul fiind Fujitsu, care insa a renuntat acum putin timp la a mai produce hard – diskuri).

6.CD-ROM/CD-RW

 

        Cd-rom-ul este o unitate optica de stocare a datelor. Ea foloseste laserul pentru a citi mediile CD. Un CD poate avea capacitatea de 650 sau 700 MB (in format muzical 74 sau 80 de minute). De curand au fost inventate si CD-urile de 800 – 900 MB, si chiar cele de 1,3 GB (Sony). Acestea necesita insa unitati speciale de citire / scriere.

Ca tot vorbisem de scriere, unitatile CD-ROM nu pot scrie CD-uri (tocmai de aceea se numesc CD-ROM-uri (Compact Disk – Read Only Memory), pentru ca ele nu pot scrie CD-uri). Rolul scrierii de CD-uri ii revine unei alte unitati, denumite CD-R/RW (CD-Writer/ReWriter), care poate atat scrie, cat si citi CD-uri. Unele CD-Writere mai vechi puteau doar scrie CD-uri , si nu rescrie sau citi.

Fiecare CD-ROM/RW are un buffer pentru acces rapid la date. Dupa ce datele sunt citite de pe CD, cele mai des utilizate sunt stocate in buffer, care poate varia (in general este de 128 KB). La CD-R/RW, bufferul se foloseste si la scriere (mai ales la scriere). El variaza de la 2 MB la chiar 8 MB la unitatile scumpe. In general, unitatile cu buffer de 8 MB sunt cele produse de Plextor/ASUS/Yamaha, cele cu buffer de 4 MB de TEAC/LG si cele cu 2 MB de Sony/Philips/LG/TEAC.

In legatura cu vitezele unitatilor CD-ROM/CD-RW, acestea sunt cuprinse intre 1 si 72! (da, chiar exista o unitate CD-ROM cu 72 de viteze). O viteza este considerata a fi un transfer de 150 KB de date. In ziua de astazi se vand unitati CD-ROM cu viteze cuprinse intre 40 (Philips,TEAC) si 54 de viteze (Artec).

Cele mai bune unitati de CD-ROM sunt considerate a fi unitatile de la ASUS (50 X) si TEAC (40 X).

Unitatile CD-RW au viteze intre 1 si 32 (mai de curand ASUS a lansat o unitate CD-RW cu 32 de viteze).

Toate unitatile de la 16 X in sus au incorporate tehnologia Buffer Underrun Prevention (BURN-Proof) sau o echivalenta(Seamless Link, Write Proof). Aceasta impiedica golirea bufferului unitatii si, implicit, distrugerea CD-ului de inscriptionat.

DVD-urile sunt unitati de mare capacitate, (uzual 4,7 GB), ce sunt construite pentru a stoca filme de lunga durata la o calitate deosebita.Unitatile DVD-ROM, ca si in cazul celor CD-ROM, pot doar sa citeasca mediile DVD, iar cele DVD-RAM sunt echivalente omoloagelor lor de la CD-uri, si anume CD-RW-lor.

        7.Monitoare

 

                    Monitoarele sunt parti deosebit de importante in componenta unui calculator, dar si deosebit de complexe.

Monitoarele obisnuite sunt in general cele de tip CRT (Cathode Ray Tube). Mai exista in schimb si monitoare LCD (Liquid Crystal Display) si monitoarele cu ecran de plasma, foarte mari si scumpe.

Ele au diagonala de la 9-11 inchi (TFT – LCD), 14-24 de inchi (CRT) si 42 de inchi cele cu plasma.

Principlaii producatori sunt LG, Sony, ADi, MAG Innovision, Relisys, EIZO, CTX, Philips si altii.

8.Placi de sunet

 

Placile de sunet sunt cele care genereaza si redau sunetul catre boxe. Ele sunt in general pe 16/32 de biti si au accelerare direct sound. Ele mai pot sa aiba efecte speciale de tipul Dobly System, Dolby Sorround, Aureal 3D etc. Cea mai prolifica placa de sunet la acest moment este Creative Labs Audigy PLATINUM, cu procesor de sunet deosebit de complex si un numar mare de voci.

Principalii producatori de placi de sunet:Guillemot, Hercules, Genius, Yamaha, Creative Labs etc.

9.Fax-Modemuri

 

Fax – Modemurile sunt perifericele ce ne permit accesul la retele de tip WAN (Wide Area Network), in speta ne permit accesul la internet. Denumirea lor provine de la faptul ca pot trimite faxuri si din cauza ca pentru propagarea semnalului prin mediul de transport folosesc o metoda de MOdulare/DEModulare.

Exista mai multe tipuri de modemuri, la care difera in principal rata de transfer.

Astfel, un modem de cablu are o rata de transfer variabila, de la 128 KBit/s pana la 2-4 MBit/s, un modem DSL/SDSL/ADSL (Digital Subscriber Line/Symetric Digital Subscriber Line/Asymetric Digital Subscriber Line) are 2 – 8 MBit/s (download) si 2 – 4 MBit/s (upload), un modem radio are 3 MBit/s maxim iar un modem dial-up are chiar si 230 KBit/s rata de transfer maxima (de fapt e in jurul  valorii de 56 KBit/s).

Rata de transfer maxima la transmiterea de faxuri este de 14400 bps (uzual este 9600 bps).

Cei mai importanti producatori de fax modemuri sunt US Robotics (3Com) si Rockwell/Conexant.

10.Scannere / Imprimante

 

Scannerele sunt niste dispozitive ce permit “scanarea” documentelor si salvarea lor in format digital in calculator, sub diferite extensii (JPG,GIF,BMP,PDF etc.).

Ele au diferite rezolutii de scanare (ce afecteaza calitatea imaginii scanate) si pot include adaptoare de transparenta (pentru scanarea filmelor de aparat foto developate si diapozitivelor). Ele pot si conectate atat pe interfata LPT (1) a calculatorului, existand posibilitatea conectarii in cascada a unei imprimante), cat si pe porturile USB.

Imprimantele sunt dispozitivele opuse scannerelor, care pot tipari imaginile/textul din formatul digital al calculatorului pe hartie. Exista mai multe tipuri de imprimante, in functie de metoda de tiparire:

-   Imprimantele cu jet de cerneala, ce au un cartus (sau chiar mai multe de diferite culori) cu cerneala cu care improsca hartia si realizeaza imprimarea;Acestea pot fi atat color, cat si alb-negru;

-        Imprimantele cu laser, care folosesc laserul pentru a imprima cu ajutorul unui cartus de praf special, numt “toner”;

-        Imprimantele matriceale, cu “ace” si “panglica”, ce sunt folosite pentru imprimare;

-        Imprimantele termice, ce folosesc o hartie speciala sensibila la caldura pentru a realiza imprimarea.

Referat realizat integral si fara ajutor de catre

Raptor

 Liceul Dante Alighieri

 










Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani