Criza interna a statului sclavagist roman Batalia de la Pharsalus referat






Batalia de la

PHARSALUS

(48 i.e.n.)

        O incercare de rezolvare a crizei interne a statului sclavagist roman de la mijlocul secolului I i.e.n. a fost formarea triumviratului: Pompei, Crassus, Cezar.

       Ales consul, Cezar trebuie sa mearga impotriva helvetilor, pe care-i infrange in anul 58 (in acelasi an el invinge un trib german condus de Ariovistus), iar in 57 cucereste Belgia. In anul 56, Imperiul roman este impartit, pentru cinci ani, intre Cezar, care primeste Galia, Pompei – cele doua provincii spaniole, si Crassus – Siria. Crassus, batran si exilat, visa sa ocupe regatul part, Bactria si India si sa ajunga la, ceea ce se considera atunci, capatul lumii. In anul 53, Crassus intra in campanie, traverseaza Tigrul, este incercuit de Surenas la Carrhae si armata lui este distrusa. Din 40000 de oameni cati avea, 20000 au fost ucisi iar 10000 facuti prizonieri. Acesta este cel mai mare dezastru suferit de Roma dupa Cannae.

       In anul 52, galii se rascoala. Cezar intreprinde o noua campanie in Galia, care se incheie cu asediul Alesiei si cu capturarea lui Vercingetorix, seful rascoalei.

       Disparitia lui Crassus punea problema delicata a impartirii puterii intre Cezar si Pompei. Cezar avea o pozitie strategica avantajoasa, pentru ca, prin stapanirea Galiei, se afla intre Italia si Spania stapanita de Pompei. Dupa moarte lui Crassus, influenta lui Pompei creste prin aceea ca o parte din legiunile aflate in rasarit ii erau devotate.

        Supunerea Galiei rastoarna raportul de forte in favoarea lui Cezar. Victoriile ii atrag simpatiile poporului roman, iar Galia ii ofera posibilitatea recrutarii unor trupe valoroase.  Dar senatul se teme firea autoritara a lui Cezar si il prefera pe Pompei, care este mai putin energic. Disproportia de forte era in favoarea senatului si a lui Pompei, care aveau opt legiuni in Spania, doua in Italia, plus legiunile din Macedonia, Siria si Africa. In 26 noiembrie, 50 i.e.n., cand Cezar se hotaraste sa porneasca impotriva Romei nu avea la dispozitia lui decat o legiune: 5000 pedestrasi si 300 calareti. Teoretic, Pompei dispunea in Italia de doua legiuni. Cunoscand aceasta situatie si stiind ca poporul este de partea lui, Cezar trece Rubiconul si porneste asupra Romei. Pompei si senatul se refugiaza la Capua, unde incearca sa adune cat mai multe trupe. O prima si cea mai mare greseala. Pompei si senatul trebuiau sa-si concentreze fortele la Roma, nu in sudul Italiei. La Corfinium, Pompei lasa o parte din trupe pentru a-l opri pe Cezar. Acesta inainteaza rapid spre sud si intercepteaza drumul dintre Corfinium si Capua, izoland trupele lasate la Corfinium. Pompei, in loc sa vina in ajutorul Corfiniumului, se refugiaza cu senatul in portul intarit de la Brindisium. Corfinium se preda si Cezar isi poate continua drumul spre sud, impotriva lui Pompei. Aceasta actiune a fost criticata. Cezar adopta varianta marsului de apropiere, direct, dezvaluind in felul acesta obiectivul urmarit de el: o lupta decisiva. In prima parete a actiunii sale, o asemenea alternativa era de dorit. Dupa ocuparea Romei si a Corfinium-ului, era de preferat apropierea de adversar prin marsuri indirecte. In felul acesta i-ar fi abatut atentia si l-ar fi putut surprinde intr-o pozitie critica, terminand luptele cu Pompei intr-o singura campanie. Se poate ca, datorita firii impetuoase, Cezar sa fi ratat o asemenea alternativa, dar in calculul sau se poate sa fi intrat elemente necunoscute noua. In fata ofensivei lui Cezar, Pompei si senatul trec Adriatica in Grecia. Cezar revine la Roma, il numeste pe Marc Antoniu comandantul trupelor din Ialia, trimite o legiune in Sicilia, alta in Sardinia pentru a asigura aprovizionarea Italiei, langa Marsilia legiunile din Galia. Primul obiectiv militar: cucerirea Spaniei. Aici se afla temeiul puterii militare a lui Pompei. Daca se angaja in urmarirea adversarului in Grecia, legiunile din Spania puteau veni pe mare fie in Italia, fie in Grecia. Plecand in Spania, Cezar rezuma lapidar strategia lui: „Ma duc sa lupt cu o armata fara general, pentru a reveni ca sa lupt cu un general fara armata'. El miza pe activitatea dusmanului sau. Calculele sale nu l-au inselat. In Spania, unde comandau Afranius si Varron, doi locotenenti ai lui Pompei, reuseste sa castige campania prin manevre care duc la izolarea adversarului si imposibilitatea acestuia de a se aprovziona. Afranius capituleaza. Succesul lui Cezar se implica prin caracterul razboiului pe care il duce. Cum aprecia Napoleon: ca sa anihileze o armata egala cu a sa, este un rezultat care nu poate fi obtinut decat in razboaiele civile. Varron, cel de-al doilea locotenent a lui Pompei in Spania, se supune lui Cezar, pentru ca locuitorii si legiunile lui doreau acest lucru. Cezar lasa patru legiuni in Spania, revine in sudul Galiei, asediaza Marsilia si o supune.   Prin supunerea Spaniei, Cezar avea spatele acoperit si libertatea sa porneasca impotriva lui Pompei care se afla la Dyrrachium. Acesta reuseste sa stranga noua legiuni (36.000 de oameni) – alte doua legiuni veneau in sprijinul sau din Siria - ,7.000 de calareti, 3.000 de arcasi si 1.200 prastieri. Pentru a-l ataca pe Pompei, Cezar avea doua posibilitati: sa porneasca pe uscat sau pe mare. Drumul pe uscat ii oferea avantajul ca se putea deplasa cu toate fortele in siguranta. Pe mare, flota lui Cezar era inferioara numeric, nu putea transporta decat jumatate din trupele sale. Cezar, in ciuda dezavantajelor, se hotaraste sa traverseze Adriatica.



4 ianuarie, anul 48 i.e.n. Cezar trece jumatate din armata lui (20.000 pedestrasi si 600 de calareti fara provizii) si trimite flota sa-l aduca pe Marc Antoniu cu restul. Pompei nu-si imagina o actiune atat de indrazneata. Revine la Dyrrachium cu cea mai mare parte a trupelor, dar nu-l ataca pe Cezar, cu toata superioritatea numerica a trupelor sale. Intre timp, o parte din flota lui Cezar este distrusa; Marc Antoniu reuseste totusi sa se imbarce si sa-i aduca lui Cezar legiunile ramase in Italia. Pompei, lent, nu poate impiedica jonctiunea dintre cele doua armate. Cezar incearca sa-l incercuiasca pe adversarul sau cu valuri de pamant; actiune dificila, pentru ca oastea acestuia era mai numeroasa si ocupa un spatiu prea mare pentru a putea fi izolata complet de mare sau de restul tarii. Pompei este constrans sa dea lupta si o castiga in iulie 48 i.e.n. datorita grabei cu care Cezar voia sa-l bata. Pompei are acum sanse sa treaca in Italia – flota lui Cezar fusese complet distrusa -, dar Cezar, simtind pericolul, porneste impotriva lui Scipio, locotenentul lui Pompei, care se afla in Macedonia. Pompei il urmareste pe Cezar, face jonctiunea cu Scipio si la Pharsalus se hotaraste sa primeasca lupta decisiva cu adversarul sau. Senatorii ii cereau acest lucru. Victoria de la Dyrrachium constituia un indemn, ca si superioritatea numerica a trupelor sale. Cezar avea 80 de cohorte ( 8 legiuni), adica 22.000 de pedestrasi si 1.000 de calareti. Pompei avea 45.000 de pedestrasi si 7.000 de calareti, adica 110 cohorte.

Cateva cuvinte despre noua organizare a armatei romane. Marius a dat posibilitatea sa intre in randurile armatei voluntari recrutati din randurile paturii servile, ca si dintre straini. Se produc schimbari in organizarea legiunii. Pana la Marius legiunea era dispusa pe trei randuri, unitatea de baza constituind-o manipulum. Spatiul dintre unitati reprezenta totusi un inconvenient pe campul de lupta. Marius organizeaza legiunea in trei linii formate din cohorte, o cohorta avand 5 manipule. O cohorta are 600 de soldati. O legiune (6.000 de oameni) are 10 cohorte. Cohortele erau dispuse: 4 in prima linie, 3 in linia a doua, trei in linia a treia. Distanta dintre cohorte era micsorata. Cavaleria legiunilor este desfiintata si se formeaza unitati noi, alcatuite din straini. La Pharsalus, Cezar isi dispune trupele in functie de teren, dar si de superioritatea numerica, ,mai ales in cavalerie, a adversarului sau. Lasa doua cohorte pentru apararea taberei, iar pe cele 78 de cohorte le aseaza in modul urmator: aripa stanga comandata de Marc Antoniu se sprijina pe raul Enipeus, care are maluri abrupte; pe aceasta parte nu se pot face manevre; la centru comanda Domitius Calvinius, iar pe aripa dreapta – Publius Sulla. Infanteria este asezata pe trei randuri, randul al treilea mai retras formand o rezerva a intregii armate. Punctul nevralgic al frontului era aripa dreapta. Pe aici se putea manevra si Pompei isi asezase cavaleria in fata acestei aripi. Cezar se temea de un atac de invaluire dat de aceasta cavalerie. Pentru a preintampina orice dezordine, isi aseaza propria cavalerie (1.000 de oameni) pe aceasta aripa; in spatele cavaleriei, oblic sunt asezate 6 cohorte de elita. Cezar da instructiuni speciale cavaleriei si acestei rezerve pe care adversarul nu avea cum sa o vada (se afla in spatele calarimii), explicandu-le oamenilor ca soarta luptei depinde de felul cum se vor comporta ei. Era evident ca 1.000 de calareti cu greu puteau suporta socul a 7.000, de aceea, in momentul in care acesti 1.000 de calareti erau constransi sa se retraga, cele 6 cohorte trebuiau sa atace din flanc cavaleria inamica. De asemenea, Cezar da dispozitiuni ca linia a treia sa nu intre in actiune decat la porunca lui. De altfel, intreaga armata urma sa inceapa lupta la semnalul generalului sau. Aceasta  organizare minutioasa a frontului, faptul ca fiecare unitate stie exact ce misiune are, pun in evidenta calitatile deosebite ca tactician pe care le are Cezar.





Pompei isi aseaza oastea cu aripa dreapta sprijinindu-se pe raul Enipeus, sub comanda lui Lentulus, centrul sub comanda lui Scipio si arpa stanga sub comanda lui Ahenobarbus. Pe aripa stanga este asezata calarimea, 7.000 de oameni plus arcasii si aruncatori cu prastia de sub comanda lui Labienus. Nici o dispozitie speciala, in privinta desfasurarii bataliei. Superior numericeste, Pompei considera firesc sa infranga cavaleria inamica si sa atace flancul si spatele armatei lui Cezar. Se astepta sa obtina o victorie comoda.

9 august, anul 48 i.e.n. Liniile lui Pompei stau imobile. Cezar, care se astepta sa fie atacat, avanseaza primele doua lini, le opreste la jumatatea distantei care depasea cele doua armate si, vazand ca adversarul nu se clinteste porneste el, primul la atac. Abia acum sarjeaza calarime lui Pompei. Calaretii lui Cezar se retrag in ordine, cele sase cohorte de elita ataca in flanc, din fata si cavaleria lui Pompei este imprastiata. Arcasii si prastierii sunt masacrati. Intre timp cele doua infanterii angajasera lupta pe tot frontul. Pompei comite greseala si angajeaza toata pedestrimea. Soldatii lui Cezar, mai bine antrenati, mai rezistenti, se lupta de la egal la egal cu un adversar mai numeros si cand oboseala cuprinde amandoua tabere, Cezar arunca in lupta linia a treia, pe care o pastrase in rezerva. Din flanc ataca si cele sase cohorte care participasera initial la respingerea cavaleriei adverse. Centrul ostii lui Pompei cedeaza si lupta este pierduta. Cu mult mai inainte Pompei fugise in tabara. Cezar, neobosit, isi indeamna oamenii sa-i urmareasca pe fugari, sa-i incercuiasca pe altii; el pierde 200 de oameni, adversarul 15.000 de morti si raniti, restul cazand prizonieri sau supunandu-se invingatorului. Pompei se suie pe o corabie si fuge in Egipt, Cezar il urmareste, dar Pompei este asasinat.

In Egipt, Cezar se amesteca in luptele dinte Cleopatra si fratele sau, pierde mai multe luni in mod inutil, timp pe care locotenentii lui Pompei il folosesc pentru a forma noi armate cu care ocupa nordul  Africii si Spania. Cezar porneste cu putine trupe in Africa, este incercuit la un moment dat de Labienus, duce lupta de uzura morala si materiala si in fine la 6 aprilie 46 i.e.n. castiga lupta de la Thapsus. Labienus fuge in Spania unde la Munda este batut si omorat pe data de 17 martie, anul 45 i.e.n. Regimul republican este inlocuit cu regimul dictatorial.

Cezar planuia sa porneasca impotriva Dacilor si Partilor, dar la 15 martie anul 44 i.e.n. este ucis in senat. In acelasi an este ucis si Burebista.                       










Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani