Formarea natiunilor si a statelor nationale referat






FORMAREA NATIUNILOR SI A STATELOR NATIONALE

Premisele istorice ale formarii natiunilor, in sec. al XIX-lea este definitivat procesul de constituire a natiunilor europene moderne, apar noi state nationale unitare si independente in Europa Apuseana (Belgia, Italia, Germania) si in Balcani (Grecia, Romania, Serbia, Bulgaria, Muntenegru, iar la inceputul sec. al XX-lea - Albania). Acest proces are profunde premise istorice, conditionate de factori diversi - economici, politici, etnici, spirituali. Datorita interactiunii lor, au aparut natiunile moderne, care reprezinta o forma istorica de organizare sociala a unor mari comunitati umane, bazate pe mai multe elemente constitutive.

In latina, in urma cu cea doua milenii, termenul 'natio' insemna nastere, rasa, soi, dar si popor, neam. Apoi cu acest termen au fost numite popoarele barbare, iar in evul mediu grupurile privelegiate, elitele recunoscute (de exemplu, natiunile maghiara, sasa, secuiasca in Transilvania), in istoriografia moderna se disting doua viziuni asupra esentei notiunii de natiune. Conform unei opinii, natiunea este identi­ficata cu un popor, constituit intr-un stat. Aceasta este viziunea juridica sau legala asupra natiunii. De fapt, un individ sau un grup de indivizi pot sa faca parte dintr-un stat si sa se considere membri ai unei natiuni situate in afara statului respectiv. Rezulta ca natiunea nu trebuie confundata cu statul, desi intre ele exista o legatura indispensabila, deoarece natiunile tind sa-si creeze un stat propriu national.

O alta viziune presupune prin natiune o comunitate cu baze etnice - cu origine, limba, credinta, obiceiuri comune, care are radacini adanci in epoca medie­vala. Comunitatea etnica medievala (numita de unii istorici si 'natiune medievala') se deosebeste de natiunea moderna nu prin esenta, ci prin gradul de manifestare, de amploare, de pondere in societate al unor elemente constitutive ale acestei comu­nitati, in epoca moderna se consolideaza unitatea vietii economice, social-politice, de limba, cultura, spiritualitate si teritoriala a spatiului in care locuieste comunitatea respectiva. De regula, majoritatea natiunilor au la baza o etnie, formata in evul mediu (mai rar din doua sau mai multe etnii). O exceptie reprezinta natiunea moder­na americana, care s-a constituit in baza unui aliaj al diferitelor comunitati etnice si nationale. Unele natiuni s-au format neavand o comunitate economica unica, teri­toriul lor national fiind impartit (complet - Polonia sau partial - Romania) intre tari straine. Procesul de constituire a natiunilor italiana si germana a decurs in conditiile faramitarii statale a teritoriului lor national, iar al multor altor natiuni - in circum­stantele incorporarii totale a teritoriului lor in componenta altor state. Chiar si limba nu intotdeauna a fost acel element comun consolidator in procesul formarii natiu­nilor. Un exemplu in acest sens serveste natiunea franceza - limba ei nationala unica s-a constituit abia in sec. al XVI-lea.

Dupa cum vedem, diferite natiuni s-au format in diverse circumstante, unele conditii necesare pentru aceasta (unitatea vietii economice, unitatea teritoriala, poli­tica, lingvistica) lipsind complet. Aceasta ne duce la concluzia ca in anumite impreju­rari'rolul determinant i-a revenit nu unui grup de factori, ci numai unei sau doua conditii, care au intarit constiinta nationala. Astfel, pentru natiunea romana elemen­tele constitutive de baza au fost originea si limba comuna. In conditiile extreme in care marile state vecine intentionau sa imparteasca intreg spatiul romanesc, limba si originea, impreuna cu alti factori (religie, obicee, relatii economice traditionale etc.), i-au consolidat pe romani intr-o natiune moderna. La polonezi rolul determinant in cimentarea natiunii moderne poloneze I-au jucat trecutul istoric glorios si lupta pent­ru recapatarea independentei.

Principalul element generalizator pentru natiunea moderna este constiinta nationala, care vine sa inlocuiasca solidaritatea etnica a oamenilor de origine comuna, in majoritatea tarilor europene (Anglia, Franta, Spania si Portugalia) con­stiinta nationala s-a, format in urma centralizarii lor si crearii unei piete si teritoriu national unice, precum si a unei limbi nationale unice. O mare importanta in reali­zarea unui grad inalt de omogenizare interioara a societatii in cadrul statului national I-au avut revolutiile moderne de la mijlocul sec. al XIX-lea. Ele au consolidat poporul in lupta pentru cauza progresului, bunastarii si libertatii, au cimentat constiinta lui colectiva. Revolutiile burgheze au desavarsit sau au creat conditii pentru infaptuirea procesului de constituire a natiunilor moderne cu o comunitate a vietii economice si constiinta unica nationala.

Ultimele doua mari popoare vest-europene, care si-au finisat procesul de con­solidare nationala si teritorial-statala, au fost italienii si germanii. Catre mijlocul sec. al XIX-lea ele nu aveau inca un stat national unitar, existand in conditiile faramitarii statale, mostenite din evul mediu: 7 state in Italia si 38 in Germania. Aceasta frana dezvoltarea lor economica, social-politica, culturala si cauza ramanerea lor in urma de alte popoare. Deci unificarea nationala era o necesitate vitala, realizarea ei fiind inevitabila, insa formele acestui proces sunt diferite. Astfel, unificarea acestor tari putea fi infaptuita pe calea 'de sus' - cand procesul este condus de un stat puternic de aceeasi origine etnica (de Prusia -in Germania, de Piemont - in Italia) din cadrul tarii ce se unifica. Natiunea in acest caz se uneste in jurul statului cel mai puternic din toate cele existente, in cazul Germaniei, existau doua variante: 'mica' - unirea in jurul Prusiei - si 'mare' - in jurul Austriei. A doua cale - de 'jos' - presupunea infaptuirea unificarii de masele populare prin metode si mijloace revolutionare si putea duce la instaurarea in tara a unei oranduiri democratice, republicane, incercarea de unificare a Germaniei si Italiei pe aceasta cale s-a intreprins in anii evolutiei din 1848-1849, dar fara succes. Ambele tari au fost unificate mai tarziu pe calea 'de sus', de fapt, in Italia aceste cai s-au imbinat.

Ca rezultat al unificarii pe calea 'de sus', in aceste tari au fost instaurate regimuri monarhice, in frunte cu dinastiile statelor unificatoare: in Italia - Savoia, in Germania - Hohentolern.

Unificarea Italiei, in prima jumatate a sec. al XIX-lea in fata poporului italian statea o sarcina foarte complicata, care consta in lichidarea faramitarii politice, inlaturarea absolutismului si izgonirea asupritorilor straini. Poporul italian a izbutit pe parcursul a catorva decenii sa-si edifice statul unitar national, acest proces avand urmatoarele etape:

- revolutia din 1848-1849, care s-a terminat cu infrangere, dar a trezit con­stiinta nationala a italienilor;



- razboiul franco-italo-austriac din 1859 si alipirea Lombardiei la Piemont;

- miscarea maselor populare din 1860, in urma careia au fost rasturnate monarhiile reactionare din Modena, Parma si Toscana. Aceste regiuni, impreuna ci regiunea papala Romania, sunt alipite la Piemont. Tot atunci in sudul Italiei izbuc­neste o puternica rascoala populara, condusa de Garibaldi, ce rastoarna vechea mo­narhie feudala din regatul Neapol, care, de asemenea, este alipit la Piemont. Astfel a  fost creat Regatul Italian;

- razboiul in alianta cu Prusia din 1866 contra Austriei si alipirea regiunii Venetia;

- alipirea la Regatul Italian, in 1870, a Romei si proclamarea 'orasului etern' drept capitala a tarii.

Trebuie mentionat ca un rol deosebit in procesul de unificare a Italiei I-a jucat primul ministru al Piemontului K. Cavour.

Cauzele reusitei procesului de creare a statului unitar italian au fost urma­toarele: folosirea de italieni in interesele lor a contradictiilor intre asupritorii straini ai tarii; lupta fortelor democratice-revolutionare conduse de asa oameni talentati ca Mazzini si Garibaldi; slabiciunea nobilimii conservatoare si izolarea ei in interiorul societatii italiene.

Unificarea tarii pentru poporul italian a avut o importanta istorica deosebita, grabind dezvoltarea ei economica si culturala, Italia transformandu-se intr-un stat modern. Astfel a fost suprimata dominatia austriaca si Italia a intregit randurile ma­rilor puteri europene. Dar unificarea n-a solutionat toate sarcinile inaintate de revo­lutia burgheza. Puterea politica a ramas in mainile nobilimii, a fost pastrata proprie­tatea funciara asupra pamantului, ceea ce frana dezvoltarea capitalismului.

Unificarea Germaniei, infrangerea revolutiei din 1848-1849 a amanat pent­ru un timp unificarea Germaniei. Catre sfarsitul anilor '50, datorita progresului econo­mic, din nou este inaintata problema unirii statale a tarii. Succesele liberalilor italieni in frunte cu Cavour i-au insufletit si pe liberalii germani - partasi ai unificarii Germa­niei sub conducerea Hohentolernilor prusaci. Acest curs este promovat de Otto von Bismarck, care, in septembrie 1862, devine prim-ministru al Prusiei. El si-a pus drept scop 'prin fier si sange' sa creeze un mare imperiu.

In calea infaptuirii scopului scontat existau multe piedici, in primul rand, trebuia de tinut cont de pozitia Austriei. Pe de alta parte, Franta se temea de aparitia la hotarele ei estice a unui stat puternic si sustinea separatismul micilor statulete germane (mai ales, al celor din sud). Francezii doreau sa alipeasca la Franta tot malul stang al Rinului. Anglia si Rusia tarista traditional sustineau independenta statelor germane.

Bismarck intentiona mai intai sa obtina neutralitatea Rusiei. Realizarea acestei sarcini se usura datorita faptului ca dupa razboiul din Crimeea relatiile Rusiei cu Austria si Anglia au ramas foarte incordate, ele complicandu-se si mai mult dupa izbucnirea rascoalei poloneze din 1863. Franta, Anglia si Austria, sub pretextul apa­rarii polonezilor, au incercat sa slabeasca pozitiile Rusiei in Europa. Bismarck s-a folo­sit de izolarea Rusiei pentru a se apropia de ea.

Primul pas in procesul de unificare a Germaniei a fost razboiul Prusiei contra Danemarcei, pentru ducatele Slezvig si Holstein, locuite de nemti, dar aflate sub stapanerea coroanei daneze. Considerentele lui Bismarck ca nici una din marile puteri nu va interveni in sprijinul Danemarcei s-au adeverit. Conform tratatului de pace incheiat, ducatele treceau sub guvernarea comuna a Prusiei si Austriei.

Urmatoarea sarcina a lui Bismarck era supunerea Austriei, in conditiile situatiei neclare in legatura cu carmuirea in comun a ducatelor, conflictul intre Prusia si Austria devenea inevitabil.





Pentru a obtine neutralitatea Frantei, Bismarck l-a asigurat pe imparatul ei, Napoleon III, ca nu-l va impiedica sa alipseasca la Franta o parte a Belgiei si malul stang al Rinului, imparatul francez considera ca razboiul ii va slabi pe ambii inamici si-i va permite sa le dicteze conditiile sale Prusiei si Austriei.

Razboiul austro-prusac (1866) s-a soldat cu zdrobirea Austriei. Dupa infrangerea ei, sub hegemonia prusaca s-a constituit Uniunea nord-germana alcatuita din 22 de state. Teritoriul propriu-zis al Prusiei, datorita anexarii a catorva statulete germane, a crescut cu 1500 mile2, populatia ei - cu 4,5 mln oameni. Patru state sud-germane - Bavaria, Viurtemberg, Baden si Hessen-Darmstadt - provizoriu si-au pastrat independenta.

Si de aceasta data nici una din marile puteri nu s-a incumetat sa-i impiedice Prusiei sa-si realizeze planurile. Anglia considera ca Prusia va putea sa se opuna Frantei si Rusiei. Napoleon III spera sa primeasca 'compensatia' fagaduita de Bismarck. Pe tar guvernul prusac l-a calmat, fagaduindu-i ajutor in revizuirea Trata­tului de pace de la Paris din 1856.

Ultimele bariere in calea crearii Imperiului German, sub conducerea Prusiei, au fost inlaturate in urma razboiului victorios din anii 1870-1871 contra Frantei. Statele sud-germane sunt incluse in componenta Imperiului German, proclamat la 18 ianuarie 1871 in Sala de Oglinzi a palatului de la Versailles.

Unificarea Germaniei a fost un act progresist si a constituit premisa principala, care a permis accelerarea dezvoltarii ei economice, politice si culturale. Germania a incetat sa fie obiect al politicii internationale, transformandu-se in subiect al ei. Totodata, in tara a fost instaurat un regim conservator semiautocratic. Stabilirea in centrul Europei a unui puternic stat german militarist a pus in primejdie securitatea statelor de aici.

Formarea natiunilor in America si Asia. Ca si in unele state europene (Italia, Tarile Balcanice, Polonia etc.), popoarele de pe continentele american si asia-

tic, aflate sub dominatie straina, si-au format constiinta nationala datorita luptelor de eliberare si de constituire a statelor proprii. Astfel, lupta coloniilor engleze din America de Nord, in anii 1774-1783, s-a soldat cu o revolutie, care a dus la formarea republicii federale S.U.A. Lupta pentru aceleasi interese, constituirea unui teritoriu comun si a unei economii unitare au contribuit la crearea unei noi natiuni, - natiunea americana -, care a continuat sa utilizeze limba engleza, in America de Sud, dimpotriva, coloniile spaniole, desi locuitorii lor vorbeau aceeasi limba, au format state si natiuni aparte. Fiecare colonie alcatuia o unitate economica distincta si lupta de eliberare nationala s-a desfasurat separat. Astfel, s-a creat o traditie istorica si constiinta nationala deosebite, in colonii, in afara de colonisti spanioli si robi negri adusi din Africa, locuiau diferite popoare autohtone (maya, aztecii, incasii s.a.) care au influentat, de asemenea, formarea natiunilor. Ca rezultat al luptei de eliberare nationala a natiunilor latino-americane, s-au creat statele independente Mexic, Venezuela, Columbia, Peru, Bolivia, Argentina, Chile, Brazilia s.a.

In Japonia, in urma revolutiei 'de sus', in 1868-1918, a fost infiintat un stat modern si natiunea moderna japoneza. Bazele natiunii moderne in China au fost puse dupa revolutia din 1911-1913. in India si Egipt, aflate sub dominatia engleza, procesul de constituire a natiunilor moderne s-a desfasurat drept rezultat al luptei cu colonialismul britanic, al dezvoltarii industriei moderne si a burgeziei nationale. Revolutia din 1905-1907 din Rusia tarista a constituit un imbold substantial in lupta popoarelor asuprite pentru eliberarea nationala si dezvoltarea libera ca natiuni.

In concluzie, trebuie subliniat ca in sec. al XIX-lea s-a incheiat procesul de formare a natiunilor si a statelor lor nationale, in Europa s-a definitivat 'concertul' marilor natiuni moderne - engleza, franceza, rusa, germana, italiana. Relatiile intre ele au determinat evolutia de mai departe a proceselor internationale - politice, economice, culturale.









Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani