PNEUMONII BACTERIENE

Pneumonia Pneumococica

Este prototipul si principala cauza de pneumonie bacteriana din tara noastra. Desi incidenta pneumoniei produsa de Streptococcus pneumoniae a scazut foarte mult in ultimele decenii, datorita ameliorarii conditiilor generale de igiena si administrarii precoce de medicamente antimicrobiene in infectiile respiratorii, totusi ea ramane o boala severa, mai ales la grupe selectionate de bolnavi.

Epidemologie

Incidenta anuala a pneumoniei pneumococice este numai partial cunoscuta, din cauza dificultatilor practice a diagnosticului bacteriologic si prin neobligativitatea declararii bolii. Pneumonia apare sporadic, la persoane anterior sanatoase, dar posibil si in mici epidemii in colectivitati sau familie. Este mai frecventa la barbati, decat la femei, precum si anotimpurile reci si umede (iarna, primavara), atunci cand numarul purtatorilor de pneumococ este maxim. Pneumococul este un germen habitual al cailor respiratorii superioare, dar starea de purtator variaza intre 6% la adulti si 38% la copii. Rata purtatorilor scade cu avansarea in varsta.

Etiopatogenie

Etiologie Streptococcus pneumoniae (pneumococul) este agentul etiologic al pneumoniei pneumococice. El este un germen gram pozitiv, asezat in diplo, lanceolat si incapsulat. Capsula pneumococica contine un polizaharid pe baza caruia au fost identificate peste 80 de tipuri. Tipurile 1, 2, 3, 6, 7, 14, 19 si 23 determina aproximativ 80% din pneumoniile cu pneumococ la adulti. Stereotipul 3 de pneumococ are o capsula deosebit de groasa si o agresivitate deosebita, producand pneumonii severe si bacteriemie, in special la batrani sau bolnavi cu afectiuni organice (diabet, alcoolism, boli pulmonare cronice etc.)

Patogenie. Infectia pulmonara cu pneumococ se face pe cale aeriana. Persoanele care fac pneumonie pneumococica sunt de obicei colonizate la nivelul orofaringelui cu germeni virulenti, care in conditiile scaderii mecanismelor de aparare ale aparatului respirator, tranzitorii sau cronice, si aspirarii pulmonare de secretii, dezvolta modificari patologice tipice.

Pneumococii aspirati de la nivelul orofaringelui pana la alveolele pulmonare, determina o reactie inflamatorie, cu producerea unui exudat alveolar bogat in proteine, care permite proliferarea rapida a germenilor si raspandirea lor. Exudatul alveolar infectat trece in teritoriile alveolare adiacente prin porii interalveolari descrisi de Cohn. Pe de alta parte exudatul ajunge la nivelul bronsiilor, de unde este aspirat in alte teritorii pulmonare. In cateva ore se constituie o alveolita cu polimorfonucleare si eritrocite, care cuprinde mai multe segmente sau un lob pulmonar. Intr-un stadiu ulterior, macrofagele migrate in alveole impreuna cu polimorfonuclearele realizeaza procesul de fagocitoza. Fagocitoza este dependenta de activarea complementului, pe cale alterna, de catre componente ale peretelui microbian. Anticorpii anticapsulari specifici apar intre a cincea si zecea zi de la infectia pneumococica si ei accentueaza fagocitarea pneumococilor. Procesul de vindecare al leziunilor este complex, un rol important jucandu-l macrofagele alveolare si drenajul limfatic.

Drenajul limfatic al germenilor se realizeaza precoce in timpul infectiei pulmonare. Daca ganglionii limfatici regionali sunt depasiti, germenii pot sa patrunda in sange realizand bacteriemii, intalnite la 15-30% din bolnavi. Bacteriemia este mai frecventa in caz de infectie cu serotipuri mai virulente (pneumococ tip 3) si poate fi la originea unor metastaze septice (articulatii, endocard, meninge, peritoneu).

Desi individul sanatos are o capacitate eficienta de aparare fata de invazia pneumococica, o serie de factori care actioneaza temporar sau de lunga durata, pot interfera cu mecanismele de aparare respiratorie crescand susceptibilitatea la infectii. Printre acestia mai importanti sunt: expunerea la frig si/sau umezeala, oboseala excesiva, infectii virale respiratorii, alcoolism, insuficienta cardiaca, diabet-ciroza, boli pulmonare cronice, hipogamaglobulinemii castigate sau congenitale, mielom multiplu, situatii dupa splenectomie sau transplant renal.

Morfopatologie

Pneumonia pneumococica afecteaza, tipic, regiunile inferioare sau posterioare ale plamanului. Localizarea la un singur lob sau la cateva segmente este tipica dar afectarea multilobara se poate intalni pana la 30% din cazuri. Evolutia procesului inflamator se desfasoara tipic in 4 stadii:

1. Stadiu de congestie se caracterizeaza prin constituirea unei alveolite catarale, cu spatiu alveolar ocupat de exudat bogat in celule descuamate, rare neutrofile si numerosi germeni. Capilarele sunt hiperemiate, destinse, iar peretii alveolari ingrosati.

2. Stadiu de hepatizatie rosie se produce dupa 24-48 de ore. Plamanul in zona afectata se aseamana in mare cu ficatul, are consistenta crescuta si culoare rosie-bruna. In spatiul alveolar se gasesc fibrina, numeroase neutrofile, eritrocite si germeni. Septurile alveolare prezinta edem, infiltrat leucocitar, eritrocite si germeni. De regula, leziunea de hepatizatie se asociaza cu pleurita fibrinoasa sau fibrinopurulenta.

3. Stadiu de hepatizatie cenusie marcheaza inceperea procesului de rezolutie a leziuni. Se produce un proces de liza si dezintegrare a eritrocitelor si leucocitelor, concomitent cu o intensa fagocitoza a germenilor de catre macrofagele alveolare si polimorfonucleare si liza retelei de fibrina sub actiunea enzimelor leucocitare.

4. Stadiu final, de rezolutie, urmeaza cazurilor necomplicate. Exudatul alveolar este digerat enzimatic si este fie resorbit, pe cale limfatica, fie eliminat prin tuse. Vindecarea in mod normal se face cu restitutio ad integrum.

Evolutia clasica a procesului pneumonic poate fi complicata sub diverse aspecte:

1. Procesul inflamator evolueaza spre supuratie - faza de hepatizatie galbena. In aceasta situatie intalnita mai ales in infectia cu pneumococ tip 3, alveolele sunt pline de piocite, vasele nutritive sunt trombozate si pereti alveolari distrusi. Se constituie astfel o arie de supuratie, distrugere tisulara si formarea de abces, insotite sau nu de empiem pleural.

2. Rareori resorbtia exudatului alveolar intarzie si se produce organizarea sa, prin interventia fibroblastilor. Locul leziuni inflamatorii acute se constituie o zona de “carnificare” si amputare functionala (pneumonie cronica).

3. Diseminarea bacteriana, prezenta inconstant in prima faza a pneumoniei, poate fi mai mare in cazul evolutiei spre supuratie. Astfel pot apare artrita, meningita, endocardita infectioasa sau alte determinari septice.

Modificarile morfologice din pneumonia pneumococica sunt insotite de tulburari fiziopatologice respiratorii, cardiovasculare si sistemice.

La nivelul zonei de alveolita exudativa, ventilatia pulmonara este suprimata, dar perfuzia este pastrata, ceeace determina un efect de sunt si hipoxemie. Exista si hipocapnie, prin hiperventilatia zonelor sanatoase, ca raspuns la hipoxie. In pneumoniile masive sau bilaterale, sau in cele survenind pe o afectare pulmonara cronica cu disfunctie ventilatorie, poate apare un tablou de insuficienta respiratorie acuta, cu hipoxemie si hipercapnie.

La persoanele anterior sanatoase, pneumonia se insoteste de o reactie cardiovasculara medie: tahicardie, normo- sau usoara hipotensiune, circulatie periferica adecvata cu extremitati calde. In formele severe de boala sau la persoanele varstnice pot apare: tahicardie excesiva sau tahiaritmii supraventriculare, hipotensiune arteriala, eventual semne de insuficienta cardiocirculatorie. Se mai pot adauga: oligurie, retentie azotata, hipovolemie sau hemoconcentratie, tulburari electrolitice etc.

Tablou clinic

Manifestarile clinice ale pneumoniei pneumococice sunt relativ uniforme.

Debutul este de obicei brusc in plina sanatate, prin frison solemn, febra, junghi toracic si tuse. La aproape ½ din bolnavi se regaseste o infectie de cai respiratorii superioare, precedand cu 2-10 zile, maifestarile pneumonice. Frisonul “solemn” poate marca debutul bolii: este de obicei unic, dureaza 30-40 minute, se poate insoti de cefalee-varsaturi si este invariabil urmat de ascensiune termica. Frisoanele repetate pot apare in primele zile de boala, sugerand pneumonie severa sau complicatii. Febra este importanta, 39-40^oC, adesea “in platou” sau neregulata. Ea cedeaza de obicei rapid, in aproximativ 24 ore, la antibioticele la care pneumococul este sensibil (de regula la Penicilina). Febra persistenta sau reaparitia febrei dupa cateva zile de subfebrilitate, denota de obicei o pneumonie complicata. Junghiul toracic apare imediat dupa frison; este de obicei intens, are sediu submamar si se accentuaza cu respiratia sau tusea. Adica are caracterele durerii pleurale. Sediul durerii toracice poate varia in raport cu sediu pneumoniei, ca de exemplu durere abdominala in pneumonia lobului inferior, sau durere in umar, in pneumonia varfului. Tusea apare rapit dupa debutul bolii: este initial uscata, iritativa, dar devine productiva, cu sputa caracteristic ruginie si aderenta de vas. Uneori sputa poate deveni franc hemoptoica sau purulenta. Dispneea este o manifestare comuna; polipneea, de obicei moderata, se coreleaza cu intinderea condensarii pneumonice si cu statusul pulmonar anterior bolii. Mecanismul dispneei este atat central (toxic, hipoxic), cat mai ales pulmonar (reflex), prin cresterea rigiditatii pulmonare. La cel putin 10% din bolnavi se dezvolta un herpes, la buze sau nas, caracteristic pneumoniei pneumococice.

Starea generala a bolnavilor netratati este de obicei alterata si este mai severa decat o sugereaza leziunea pneumonica. Bolnavii sunt transpirati, adinamici uneori confuzi sau chiar deliranti. Pot fi prezente de asemenea: mialgii severe, varsaturi, oligurie, hipotensiune arteriala.

Examenul obiectiv, in peroada de stare a bolii, este caracteristic. La examenul general, in special in formele medii-severe de boala, se pot gasi: modificari variate ale starii de constienta, febra, tegumente calde si umede, fata congestiva cu roseata pometului de partea pneumoniei, subicter, herpes nasolabial, limba uscata si cu depozite, distensie abdominala, meningism.

Examenul aparatului respirator releva date variate, in raport cu stadiul bolii. De obicei in pneumoniile lobare se regasesc toate elementele unui sindrom de condensare: reducerea amplicatiei respiratorii de partea bolnava, matitate sau submatitate, vibratii vocale bine transmise sau accentuate in zona cu sonoritate modificata, respiratie suflanta sau suflu tubar si raluri crepitante multe, accentuate de tuse. Datele obiective pot fi mai nete sau incomplete, in raport cu intinderea procesului pneumonic si stadiul leziunii alveolare cu localizarea lobara sau segmentara, cu evolutia bolii – spontana sau sub antibiotice. Uneori, elementele obiective ale pneumoniei se rezuma la submatitate localizata, respratie suflanta, bronhofonie si raluri inspiratorii putine. In pneumonia varfului sau a lobului mediu sau in pneumonia care cuprinde segmentele axilare, semnele obiective pulmonare pot fi mai greu de identificat, daca examneul nu este riguros. Daca bolnavul pneumonic este exeminat la cateva zile de la debutul bolii suflul tubar sau respiratia suflanta se atenueaza sau sunt inlocuite de o respiratie aspra, iar ralurile subcrepitante medii (crepitante de intoarcere) iau locul ralurilor crepitante clasice. Deasemenea, daca afectarea pleurala este semnificativa, pot apare frecaturi pleurale sau semne de revarsat pleural.

Examenul aparatului cardiovascular releva tahicardie moderata, concordata cu febra, zgomote cardiace rapide si adesea hipotensiune arteriala putin simptomatica. In formele severe de pneumonie se pot gasi tahiaritmii, in special atriale, semne de miocardita insotita sau nu de insuficienta cardiaca, hipotensiune arteriala semnificativa sau chiar colaps circulator. In aceste conditii, pneumonia pneumococica devine “o grava boala cardiaca”.

Explorarea paraclinica

Explorarea paraclinica este necesara atat pentru obiectivarea pneumoniei si a infectiei pneumococice, cat si pentru diferentierea de pneumoniile cu alte etiologii.

De regula exista o leucocitoza (frecvent intre 12.000- 25.000 mmc) cu deviere la stanga a formulei leucocitare si disparitia eozinofilelor. Un numar normal de leucocite sau o leucopenie se pot intalni in pneumoniile pneumococice grave, dar pot sugera si o alta etiologie. VSH este mare, uneori peste 100mm/ora, iar fibrinemia sau alte reactii de faza acuta, sunt crescute. Ureea sanguina poate fi crescuta tranzitor, prin hipercatabolism, hipovolemie, si mai rar, prin alterare renala.

Examenul bacteriologic al sputei este foarte util, dar nu totdeauna strict necesar. Recoltarea sputei, in recipient strict steril, ar trebui facuta inainte de administrarea medicatiei. Folosirea metodelor invazive de obtinere a sputei (punctie-aspiratie transtraheala, aspiratie bronhoscopica) trebuie rezervata situatiilor de exceptie. Pe frotiurile colorate Gram se identifica hematii, partial lizate, leucocite neutrofile in numar mare si coci gram pozitivi, izolati sau in diplo, in parte fagocitati de neutrofile.

Hemoculturile pot fi pozitive pentru pneumococi, in 20-30% din cazuri, in special in primele zile de boala sau in caz de frisoane repetate.

Examenul radiologic toracic confirma condensarea pneumonica. Aspectul radilogic clasic este al unei opacitati omogene, de intensitate subcostala, bine delimitata de o schizura, ocupand un lob, mai multe segmente sau un singur segment. De obicei opacitatea pneumonica are forma triunghiulara cu varful in hil si baza la periferie, aspect mai bine precizat pe radiografiile efectuate in pozitie laterala. Regiunea hilara si mediastinala nu este modificata. Uneori, leziunea infiltrativa segmentara este mai putin omogena, aspect intalnit in perioda de rezolutie. Rareori opacitatea radilogica este bilaterala, dar tot lobara sau segmentara (pneumonie dubla) sau leziunile au aspect bronhopneumonic – cu macronoduli bilaterali, de intensitate subcostala, neomogeni si cu limite imprecise. Un revarsat pleural minim sau mediu, intalnit la aprox. 30% din bolnavi, poate modifica aspectul radilogic al pneumoniei pneumococice.

Diagnostic

Diagnosticul pozitiv al pneumoniei pneumococice este relativ usor in formele tipice.

El se bazeaza pe:

1. Date de istoric (debut brusc, cu frison, febra, junghi);

2. Identificarea unui sindrom de condensare pulmonara, cu sputa ruginie si herpes;

3. Date radiologice (opacitate triunghiulara, segmentara sau lobara);

4. Examenul bacteriologic al sputei (neobligator);

Diagnosticul diferential al pneumoniei pneumococice comporta, din punct de vedere, didactic si practic, 2 etape:

4. Diferentierea pneumoniei de alte afectiuni pulmonare care au aspect clinico-radilogic asemanator;

5. Diferentierea pneumioniei pneumococice de alte tipuri etiologice de pneumonii.

Intrucat tabloul clinico-radilogic cel mai comun al pneumoniei pneumococice comporta un sindrom de condensare febril si o imagine radilogica lobara sau segmentara, diagnosticul diferential trebuie facut in primul rand cu:

1. lobita sau pneumonia tuberculoasa (in special la tineri);

2. infarctul pulmonar (in prezenta unor tromboze venoase sau a factorilor de risc pentru tromboza venoasa);

3. neoplasmul pulmonar cu sau fara atelectazie (in special dupa 50 de ani);

4. atelectazie pulmonara limitata, cu obstructie bronsica nemaligna sau neoplazica;

5. pleurezia tuberculoasa la debut (in special cand pneumonia se complica cu revarsat pleural);

6. abcesul pulmonar (inainte de evacuare).

Unele pneumonii bacteriene determina, cel putin in etapa initiala, un tablou clinico-radilogic asemanator pneumoniei pneumococice. Dintre acestea, mai comune sunt pneumoniile produse de Klebsiella pneumoniae, Haemophilus influenzae, Streptococcus pyogenes, Staphylococcus aureus. In caz de opacitati pulmonare nesegmentare, febrile, trebuie luate in discutie pneumopatiile cu Micoplasme, Rickettsii, Chlamidii, virusuri, fungi sau determinarile pulmonare din boli de colagen, vasculite sistemice sau alte cauze mai putin frecvente (pneumopatii induse de droguri, alveolite alergice, sindrom Goodpasteure etc.). rezolvarea problemelor de diagnostic diferential se face prin corecta interpretare a datelor clinice, radilogice, biologice si bacteriologice, precum si prin urmarirea evolutiei pneumopatiei, sub tratament antibiotic.

Evolutie. Complicatii

Pneumonia pneumococica are, in majoritatea cazurilor, o evolutie tipica. Sub tratament antibiotic (Penicilina) febra scade in 24-36 ore si afebrilitatea se obtine in cateva zile. Semnele generale de boala, tusea si durerea toracica se reduc rapid, pe cand semnele clinice de condensare pulmonara regreseaza in 3-5 zile. In formele mai severe de pneumonie respiratia suflanta si ralurile crepitante pot persista 5-7 zile, concordant cu rezolutia imagini radilogice. Disparitia opacitatii pulmonare radilogice se obtine in 10-14 zile, si o pneumonie cu evolutie prelungita trebuie diagnosticata daca nu s-a obtinut vindecarea clinica si rezolutie completa radiologica dupa 3 saptamani. Orice opacitate pulmonara restanta, dupa aceasta data, trebuie explorata complex, inclusiv prin bronhoscopie, pentru a exclude o pneumonie secundara unei obstructii neoplazice.

Evolutia naturala (in absenta tratamentului antibiotic) a pneumoniei este de 9-15 zile, urmata de vindecare, in cele mai multe cazuri. Sfarsitul periodei de stare este cel mai frecvent brusc (criza pneumonica) si mai rar in “lisis”. Mai ales in perioada preantibiotica, iar in prezent in formele severe sau la bolnavi tarati, pneumonia poate duce la deces prin insuficienta respiratorie sau prin alte complicatii.

Complicatiile pneumoniei pneumococice sunt relativ rare si usoare. Ele sunt mai frecvente si mai severe in alte tipuri de pneumonii bacteriene.

1. Pleurezia serofibrinoasa (aseptica) se intalneste la peste ⅓ din bolnavi, mai ales cand antibioterapia nu este inceputa prompt. Ea apare printr-o reactie de hipersensibilitate la antigenul pneumococic de tip polizaharidic. Lichidul este serocitrin, uneori turbid, cu neutrofile foarte multe; are pH ≥ 7,30 si este steril. Cantitatea de lichid este mica sau moderata. Aparitia revarsatului pleural prelungeste subfebrilitatea si durerea toracica. Pleurezia se resoarbe spontan in 1-2 saptamani, sub tratament antiinflamator si eventual antibiotic. Revarsatele pleurale mai importante sau prelungirea subfebrilitatii, obliga la evacuarea lichidului.

2. Pleurezia purulenta (empiemul pleural) survine rar la aprox. 5% din bolnavii netratati si la aprox. 1% din cei tratati. Ea se manifesta prin durere pleurala continua, elemente de pleurezie la examenul clinic, reaparitia sau persistenta febrei, stare generala toxica. La orice suspiciune de epidem pleural trebuie efectuata toracenteza diagnostica. Lichidul pleural este purulent, cu leucocite intre 10.000-500.000/mmc si cu germeni intra- si extraleucocitari; pH-ul lichidului este sub 7,30. Cantitatea de lichid poate fi moderata, dar in absenta tratamentului adecvat poate deveni importanta. Tratamentul presupune punctie-aspiratie sau mai bine toracotomie minima si instituirea unui tub de dren, cu aspirarea continua a lichidului, alaturi de antibioterapia corespunzatoare pe cale generala si eventual local.

3. Abcesul pulmonar survine foarte rar in pneumonia pneumococica, intrucat germenul nu produce necroza tisulara. Abcedarea se poate produce in special dupa infectia cu tipul 3 de pneumococ sau din cauza unei infectii concomitente cu germeni aerobi si anaerobi. In schimb abcesul pulmonar se produce relativ frecvent in pneumonia stafilococica si in pneumonia determinata de Klebsiella pneumoniae.

4. Atelectazia este de asemenea o complicatie rara. Ea este produsa prin dopurile de mucus care nu pot fi evacuate prin tuse sau, mai frecvent, printr-o obstructie bronsica prin tumora sau corp strain. Febra persistenta, dispneea, lipsa de rezolutie a imaginii radilogice si lipsa de raspuns la tratament sugereaza o atelectazie asociata pneumoniei, care trebuie investigata bronhoscopic.

5. Suprainfectia este complicatia importanta a pneumoniei pneumococice, rareori diagnosticata. Ea survine rar dupa tratamentul cu Penicilina, cel mai frecvent dupa asociere de antibiotice, pentru o pneumonie prezumata nepneumococica. Evolutia bolii sugereza diagnosticul. Dupa un tratament cu multiple antibiotice, bolnavul se amelioreaza si febra diminua; ulterior febra reapare, tusea se identifica si pneumonia se extinde. Cel mai frecvent suprainfectia se realizeaza cu microorganisme ca Echerichia coli, Enterobacter, Proteus, Pseudomonas.

6. Rezolutia intarziata si eventual constituirea unei condensari cronice sunt posibile la bolnavii varstnici sau la cei cu bronsita cronica, fibroza pulmonara, malnutritie sau alcoolism. Pneumonia prelungita se manifesta prin subfebra, tuse si expectoratie variabila, sindrom de condensare (incomplet) clinic si aspect infiltrativ radilogic care se prelungesc peste 4 saptamani. Bolnavii trebuie explorati in special brohoscopic, pentru excluderea neoplasmului bronsic, bronsiectaziei, corpilor straini bronsici si supranfectiei pulmonare.

7. Pericardita purulenta este o complicatie foarte rara. Se intalneste mai ales in pneumoniile lobare stangi si se maifesta prin durere retrosternala (accentuata de respiratie sau miscari), sindrom pericarditic caracteristic (frecatura pericardica, marirea matitatii cardiace etc.) si semne radilogice sau electrocardiografice sau, mai precoce, ecografice. Rareori evolueaza spre tamponada cardiaca, mai ales in cazurile tardiv recunoscute sau constrictie pericardica ulterioara. Tratamentul revarsatului pericardic este similar cu cel al empiemului pleural: aspiratie, instilare de antibiotice si, daca este necesara, drenaj pericardic chirurgical.

8. Endocardita pneumococica poate surveni la bolnavi valvulari sau mai rar pe valve normale. Ea afecteaza mai ales valva aortica, dar posibil si mitrala si tricuspida. Insamantarea endocardica se produce in timpul bacteriemiei, iar dezvoltarea bolii se face in timp de cateva saptamani. Deobicei endocardita se diagnosticheaza la cateva saptamani sau luni dupa o pneumonie, prin subfebrilitate, accentuarea suflurilor cardiace sau aparitia unora noi, uneori prin instalarea unei insuficiente cardiace insolite sau unor manifestari embolice sistemice. Diagnosticul se precizeaza pe baza datelor clinice, explorarii bacteriologice (hemoculturi) si examenului ecocardiografic.

9. Meningita pneumococica apare, in prezent, foarte rar, tot prin diseminare hematogena. Ea se poate manifesta prin semne clasice (cefalee, fotofobie, varsaturi, redoarea cefii etc.) sau prin dezorientare, confuzii, somnolenta si lipsa de raspuns la antibiotice. Avand in vedere gravitatea acestei complicatii, punctia rahidiana se impune la orice suspiciune de afectare meningeala. Tratamentul cu Penicilina, pe cale generala, si eventual si intrarahidian sau alternativ, cu Ampicilina, Cefalosporina, poate produce vindecari fara sechele, desi mortalitatea ramane inca mare (20-40%)

10. Icterul poate complica pneumoniile foarte severe. Mai frecvent se constata subicter, hiperbilirubinemie mixta semne biologice de citoliza moderata. Mecanismul icterului nu este bine precizat, dar explicatii plauzibile sunt: hemoliza eritrocitelor in focarul pneumonic, leziuni hepatice toxice sau hipoxice, deficienta de glucoza – 6-fosfat dihidrogenaza. Afectarea hepatica este tranzitorie.

11. Glomerulonefrita pneumococice apare rar, la 10-20 zile dupa debutul pneumoniei si se manifesta numai prin sindrom urinar. Mecanismul sau de producere este imunologic, boala fiind declansata de un antigen pneumococic. Activarea complementului se face pe cale alterna. Evolutia glomerulonefritei este paralela cu cea a pneumoniei vindecandu-se complet.

12. Insuficienta cardiaca acuta poate apare la persoane varstnice cu pneumonii severe. Ea este rezultatul afectarii miocardice toxice sau hipoxice, de obicei in conditiile unor leziuni cardiace preexistente. Frecvent se insoteste de hipotensiune sau aceasta urmeaza unei pneumonii grave, cu deschidratare si afectarea starii generale. Aparitia unei insuficiente circulatorii acute (colaps) in cadrul unei pneumonii, sugereaza o alta etiologie decat pneumococica (de obicei cu germeni gram negativi).

13. Alte complicatii sunt posibile de asemenea. Turburarile psihice, manifestate prin confuzie sau delir, se intalnesc in special la bolnavii alcoolici sau tarati. Dilatatia gastrica acuta, ileusul paralitic, tromboflebita profunda, artrita septica sunt complicatii rarisme.

Tratament

Tratamentul pneumoniei pneumococice este relativ simplu in cazurile usoare, necomplicate si la persoane anterior sanatoase, dar poate deveni complex, in formele severe de boala sau complicate.

In general bolnavii necesita terapie antimicrobiana si masuri de ingrijire generala, tratament simptomatic si al complicatiilor.

Majoritatea bolnavilor trebuie spitalizati, desi persoanele tinere cu infectie usoara sau medie pot fi tratati excelent la domiciliu.

Terapia de baza a pneumoniei pneumococice este cea antimicrobiana, iar Penicilina este antibioticul de electie. Marea majoritate a suselor de pneumococ sunt sensibile la doze mici de Penicilina, la concentratii minime inhibitoare de 0,1 microg/ml. Putine suse necesita concentratii minime inhibitorii, mai mari de Penicilina – intre 0,01-0,1 microg/ml, dar in ultimul deceniu s-au semnalat suse de pneumococ rezistente la Penicilina sau cu multirezistenta la antibiotice. Prevalenta infectiei cu pneumococi rezistenti la Penicilina pare a fi in crestere.

Pneumonia pneumococica raspunde repede, cu defervescenta in 2-3 zile, la doze relativ mici de Penicilina G, in doze zilnice de 1.600.000 – 2.400.000 U.I. administrate i.m. la 6 ore. Rezultate similare se obtin cu aceeasi doza zilnica, administrata divizat i.m. la 8-12 ore sau i.v. la 12 ore. Nu exista dovezi pentru o eficacitate deosebita a dozelor mai mari de Penicilina, pentru cazurile de pneumonie necomplicata sau cu pneumococi sensibili. Tratamentul cu Penicilina se intinde in medie pentru o perioada de 7-10 zile, dar sunt necesare 3-4 zile de afebrilitate pentru oprirea sa. Pentru formele usoare de boala se poate administra Fenoximetilpenicilina per os, 250-500 mgr la 6 ore, sau tratamentul pe cale parenterala cu Penicilina poate fi continuat pe cale orala, dupa ce s-a obtinut afebrilitatea.

Rezultate tot atat de bune se pot obtine cu Eritromicina (400-500 mgr la 6 ore) sau Ampicilina (500-1.000 mgr la 6 ore).

Administrarea de Tetraciclina, ca prim antibiotic, in pneumonia pneumococica este o eroare, intrucat

aprox. 7-25% din tulpinile de pneumococ sunt rezistente la Tetraciclina.

Sub tratament antibiotic febra dispare in 24-72 ore, starea toxica se amelioreaza rapid (1-3 zile) iar sindromul de condensare clinic regreseaza in 5-7 zile. Rezolutia radiologica se obtine in 7-14 zile.

Daca dupa maxim 4 zile de tratament antibiotic nu se obtine defervescenta bolii si afebrilitate, tratamentul trebuie reconsiderat, existand mai multe eventualitati:

1. pneumonia are o alta etiologie decat cea pneumococica (cu germeni gram negativi, stafilococ etc.);

2. complicarea pneumoniei (pleurezie sau empiem pericardica,meningita,etc.); 33962ztt61eeg2k

3. infectie cu pneumococ rezistent la Penicilina sau alte antibiotice uzuale (eventualitate rara). Oricare din aceste eventualitati impun reconsiderarea tabloului clinico-radiologic, examenul bacteriologic al sputei sau alte explorari tintite.

Ca alternative de tratament antibiotic, in cazurile cu infectie cu pneumococ rezistent la Penicilina, se pot obtine rezultate bune cu Cefalosporine (1-2 g/zi - parenteral) sau Clindamicina (1,2g/zi) sau Vancomicina (2g/zi) sau medicatie antimicrobiana in raport cu antibiograma sputei.

Tratamentul general si simptomatic poate fi tot atat de important cu cel antimicrobian. Administrarea de oxigen pentru 24 – 36 ore, este adesea necesara pentru bolnavii cu stare toxica, cu pneumonie extinsa, cu afectiuni pulmonare asociate sau hipoxemie (de preferinta monitorizata, in special la bolnavii cu istoric de boala pulmonara preexistenta). Hidratarea corecta, pe cale orala sau i.v., este adesea necesara, avand in vedere tendinta la deshidratare si tulburari electrolitice, produse de febra, transpiratii intense, varsaturi etc.

Medicatia antipiretica (Aspirina,Paracetamol) este in special indicata la bolnavii cu febra mare, care tolereaza prost tahicardia (varstnici,cardiopati,pulmonari cronici). Durerea pleurala poate fi mult redusa cu Aspirina, Codeina fosforica. La alcoolici exista un risc deosebit de aparitie a tulburarilor psihice, in special delirium tremens; in aceasta situatie se pot administra profilactic Benzodiazepine sau, clasic, cantitati mici de alcool.

Desi sindromul toxic general si hipotensiunea arterila sunt rare in pneumonia pneumococica, uneori este necesar controlul hipotensiunii arteriale prin administrarea de lichide parenteral si Dopamina ( 3-5 microg/min/kgcorp) sau Efortil i.v. si/sau administrarea Corticosteroizi parenteral (Hemisuccinat de Hidrocortizon 100-200 mgr i.v. la 6-8 ore).

Tratamentul complicatiilor cuprinde masuri specifice, anterior semnalate.

Prevenirea pneumoniei pneumococice este necesara la persoane cu “risc inalt” de a face o boala severa, cu prognostic grav. In afara masurilor generale de profilaxie, se foloseste un vaccin antipneumococic continand polizaharide capsulare de la 23 tipuri de pneumococ, care ar fi responsabile de 90% din pneumoniile pneumococice bacteriemice. Persoanele apreciate cu “risc inalt” sunt cele peste 55 ani cu boli cronice debilitante ca: bronhopneumopatie cronica obstructiva sau brosiectazii, insuficiente cardiace cronice sau cardiopatii avansate, ciroze hepatice, insuficiente renale cronice, diabet, neoplazii (inclusiv limfoame maligne), mielom multiplu, alcoolism. Vaccinul se administreaza o singura doza i.m. si produce reactii locale si generale minime. De obicei nu este necesara reimunizarea, decat in cazuri de exceptie. Eficacitatea vaccinari este de peste 70% la adultii imunocompetenti, iar esecurile sunt datorite imunodepresiei severe sau infectiei pneumococice cu serotipuri care nu sunt incluse in vaccin.

Prognostic. In era preantibiotica, pneumonia pneumococica a fost o boala grava, cu o mortalitate medie de aprox. 30%; de la introducerea Penicilinei, mortalitatea a scazut semnificativ, fiind de aprox.5% in pneumoniile nebacteriemice si de aprox.17% in cazurile bacteriemice. Peste varsta de 50 ani, in conditiile complicatiilor si a unor boli generale preexistente, mortalitatea este si mai mare. Pneumonia la adult, anterior sanatos, cu pneumococ sensibil la Penicilina, ar trebui sa nu determine mortalitate.

Semnele de prognostic sever includ: leucopenie, bacteriemie, afectare pulmonara multilobara, complicatii extrapulmonare, infectie cu pneumococ tip 3, boala sistemica preexistenta, colaps, alcoolism, varsta peste 50 ani.

http://www.medicultau.com/bolile-sistemului-respirator/boli-pulmonare-interstitiale/pneumoniile-eozinofilice.php