Logo referatele carte



Definirea psihologiei, Factorii care au intarziat elaborarea obiectului unitar al psihologiei, Introspectionismul, FREUDISMUL, NEOFREUDISMUL, BEHAVIORISMUL, NEOBEHAVIORISMUL



MOMENTE CRUCIALE IN APARITIA SI DEZVOLTAREA PSIHOLOGIEI

 

§ Definirea psihologiei

Definirea psihologiei ca stiinta pare a fi destul de simpla. Psihologia este stiinta care se ocupa cu descrierea si explicarea fenomenelor si insusirilor psihice verificabile (A. Cosmovici).

Dar simplitatea este aparenta, deoarece e foarte greu de lamurit ce se intelege prin fenomen psihic si mai ales ce este un fenomen psihic. Viata psihica este inca un mister pe care filosofii il discuta de milenii. Dar nici in ce priveste manifestarile ei nu exista un acord. Inca si astazi obiectul psihologiei este subiect de controverse. 35477jke18ofi9v

Intre 18 si 20.09.1985, Asociatia de psihologie stiintifica de limba franceza a organizat la Lisabona un simpozion pe tema: ,,Comportament, cognitie, constiinta”. Cu acest prilej, Paul Fraisse a prezentat o comunicare stiintifica intitulata: ,,Psihologia in cautarea propriului ei obiect?”. Dupa 2 ani, lucrarile simpozionului au fost publicate. Cartea aparuta poarta titlul ,,Comportament, cognitie, constiinta. Psihologia in cautarea propriului ei obiect”. Incertitudinea lui Frasse s-a transformat intr-o certitudine la sfarsitul simpozionului. Raspunsul la intrebare era DA – psihologia se afla in cautarea obiectului ei de cercetare.

Dupa parerea lui Zlate, concluzia este partial fondata. ,,Nu faptul ca psihologia nu are inca un obiect propriu de cercetare ar trebui sa ne ingrijoreze, ci acela ca are prea multe…Nici existenta mai multor obiecte de cercetare n-ar trebui sa ne deceptioneze, ci faptul ca nu exista inca un obiect unitar de cercetare al psihologiei”.

 

Factorii care au intarziat elaborarea obiectului unitar al psihologiei kf477j5318offi

▪ Unul dintre acestia, poate cel mai important, este de ordin ontologic si se refera la complexitatea existentiala a psihicului in general, a fenomenelor, proceselor, insusirilor, starilor psihice in particular, investigate de psihologie.

A doua categorie de factori care au intarziat elaborarea obiectului unitar de cercetare al psihologiei este de ordin gnoseologic, fiind legata de avatarurile reflectiilor teoretice si ale investigatiilor empirice. Printre acestia, mai importanti sunt cei de mai jos.

Existenta unor teorii, conceptii, scoli si orientari psihologice care prezinta contradictii externe. Daca la sfarsitul sec. XIX, psihologia a inceput sa-si afirme treptat statutul sau stiinta, delimitandu-si problemele si stabilindu-si metodele de cercetare, la inceputul sec. XX si-a elaborat si inchegat marile constructii psihologice, si-a rafinat metodele de investigatie.

Introspectionismul, freudismul si neofreudismul, behaviorismul si neobehaviorismul, psihologia conduitei si psihologia actionala, psihologia umanista, psihologia pozitiva, sunt curente si orientari care au jalonat intreaga istorie a psihologiei, fiecare dintre ele propunand diverse modele explicative asupra vietii psihice.

Existenta unor teorii, conceptii, scoli si orientari psihologice care prezinta contradictii interne. Aproape fiecare orientare, dar cu precadere behaviorismul si psihanaliza, si-au dezvoltat cu timpul, forme noi care incearca sa depaseasca limitele variantelor initiale. La ora actuala exista nu numai behaviorism, ci si neo-behaviorism, nu numai freudism, ci si neo-freudism.

La fel de sugestiv este si faptul ca in interiorul uneia si aceleiasi orientari psihologice intalnim nu numai un partizanat excesiv, ci si dizidente (Jung – psihologie analitica; Adler- psihologie individuala).

▪ Inchiderea in ele insele a scolilor si orientarilor psihologice, hegemonismul lor. Desi toate sunt partiale, limitate, fiecare dintre ele se pretinde a fi generala, totalitara.

 

Nevoia de sinteza

Desi conceptiile cu privire la obiectul psihologiei sunt extreme de numeroase, nevoia de sinteza a lor devine de mare actualitate si stringenta.

In clasificarea orientarilor psihologice care au avut un contributii inseminate la delimitarea obiectului psihologiei, Zlate utilizeaza un triplu criteriu:

  • elementele de continut

  • metodologiile si metodele folosite

  • finalitatea avuta in vedere.

 

 

Introspectionismul

  1. Viata psihica interioara ca obiect al psihologiei

 

Introspectia ca metoda insarcinata cu descrierea si explicarea fenomenelor psihice- arata P.Popescu Neveanu- descinde din filosofia clasica (fenomenologia lui Edmund Husserl) din care psihologia s-a desprins si reprezinta o extensie a meditatiei si contemplarii asupra vietii psihice individuale.

 

Introspectia apare intr-o dubla acceptiune: atat in calitate de conceptie, cat si ca metoda de cercetare psihologica.

Din perspectiva introspectiei psihicul este conceput ca un cerc de fenomene, ce isi au izvorul in ele insele fara nici o legatura determinativa cu exteriorul.

Psihicul este o lume aparte, interioara, formata din trairi exclusiv subiective: el este izolat de lumea externa si exista numai in masura in care se reflecta in constiinta, existenta lui fiind redusa la trairea lui. Continutul psihicului este ,,pur”, el nu are nici o legatura cu lumea externa, materiala.

TITCHENER vorbea de ,,eroarea stimulului”. Dupa opinia lui cand oamenii sunt invitati sa-si analizeze trairile, senzatiile, ideile ei fac greseala de a se referi la obiectul perceptiei, reprezentarii, sentimentului, gandirii. Asadar, in loc sa de a caracteriza trairea, ei se refera la stimulul ei. Pentru a studia realitatea interioara, cercetatorul trebuie sa se dedubleze in obiect si subiect al cercetarii.

Daca vrem sa studiem gandirea, spun introspectionistii, nu avem altceva de facut decat sa-l punem pe subiect sa gandeasca si sa-si descrie experienta sa.

A fi concomitent si obiect si subiect al cercetarii este regula sine-qua-non a metodei introspectiei.

Introspectionistii pun in centrul psihologiei studierea fenomenelor constiente, de aceea, introspectia s-a mai numit si psihologia constiintei.

,,Obiectul propriu al psihologiei este viata constienta oriunde s-ar manifesta ea”, scria in 1927 J.J. VAN BIERVLIET.

Introspectia isi are radacinile in Germania, in laboratorul de psihologie infiintat de WUNDT in 1979.

Desi Wundt considera psihologia ca stiinta naturala ce-si are modelul in fiziologie nu va progresa decat daca va fi practicata in laborator, masurand si specificand relatii, el a recurs la introspectie in studiul constiintei ca fapt mental neobservabil direct si nepretabil experimentarii.

Wundt a utilizat introspectia ca metoda de investigatie psihologica a constiintei si a fenomenelor psihice superioare.

La Wundt au venit psihologi din intreaga lume pentru a se specializa: englezul E.B. TITCHENER, americanul G. STANLEY HALL, rusul V.M. BEHTEREV, romanii EDUARD GRUBER si FLORIAN STEFANESCU-GOANGA.

· E.B. TITCHENER in America a generat o orientare psihologica ce poarta denumirea de structuralism.

Din perspectiva structuralismului sarcina psihologiei consta in a desprinde, dezmembra structurile psihice complexe in elementele lor componente si a le analiza pe fiecare dupa o serie de criterii (natura, continutul, calitatea, intensitatea, durata lor, etc.). Aceasta conceptie era orientata impotriva zoopsihologiei americane, acuzata ca fiind ,,stiinta comportamentului sobolanului”.

Titchener considera ca psihologia nu trebuie sa-si formuleze scopuri practice, unicul scop fiind acela al unei mai bune cunoasteri a constiintei prin introspectie.

Aceasta opinie era indreptata impotriva unei alte orientari psihologice din epoca, practicata concomitenta cu structuralismul, si pe care insusi Titchener a denumit-o functionalism.

Cunoscuta si ca ,,scoala de la Chicago” functionalismul a fost promovat de JAMES si de doi dintre studentii lui, JOHN DEWEY si JAMES R. ANGELL.

Functionalismul se preocupa de importanta, semnificatia si rolul functiilor psihice in vederea adaptarii individului si a organismului sau la conditiile de mediu.

Pentru Angell sarcina psihologiei functionale consta in a evidentia ,,activismul” proceselor mentale. Psihologia functionala se refera la relatiile psihofizice intre organism si mediu, intre minte si corp existand o interactiune constanta.

Structuralismul si functionalismul, orientari ce par a fi total divergente (prima este abstracta si teoretica, avandu-si modelul in chimie, a doua concreta si practica, cu modelul in biologie, in interactiunea dintre organism si mediu) au un punct de convergenta. Ele se intalnesc in conceptia si metoda introspectionista pe care le practicau.

 

Critici

Introspectionismul a fost vehement criticata inca de la aparitia ei.

AUGUSTE COMTE arata ca transformarea introspectiei in metoda psihologica de cunoastere este similara cu incercarea ochiului de a se vedea pe sine sau este asemenea dorintei absurde a omului de a se privi din camera lui pe ferestra, cu intentia de a se vedea trecand pe strada.

Pornind de la certitudinea ca trairea psihica se schimba in momentul cand devine obiect de observatie, A. Comte sustine ca atunci cand are cine sa observe, n-are ce observa, iar atunci cand exista obiectul de observat n-are cine sa observe.

LALANDE (1926) era de parere ca introspectiei i se pot aduce urmatoarele reprosuri:

· faptul observat se altereaza prin faptul insusi al observatiei

· starile afective intense sunt mai putin accesibile introspectiei

· prin introspectie nu se pot sesiza decat fenomenele psihice constiente, care insa nu constituie decat o parte din viata psihica a omului

· ideile preconcepute falsifica interpretarea fenomenelor propii intr-o mai mare masura decat in observatia indreptata asupra altora.

P.P.-NEVEANU arata ca introspectia (wundtiana) se desfasoara intr-un cadru individual, ori stiinta poarta asupra generalului.Actul de dedublare la care se recurge, subiectul psiholog devenind concomitent actor si spectator este dificil si limitat. Apoi datele introspectiei sunt mijlocite prin verbalizare si relatate verbal.

Or, se stie ca nu tot ceea ce constituie simtire si afectivitate este susceptibil de a fi exprimat verbal. Wundt a recunoscut ca introspectia se prezinta ca relatare verbala si el este nevoit sa accepte compromisul intre experimentul de laborator si introspectia traditionala.

In concluzie, afirmarea introspectiei si negarea ei au contribuit la elaborarea unui nou sens al observatiei interne, intelegere care reprezinta o sinteza intre subiectiv si obiectiv, intern si extern, cunostere si actiune, teorie si practica.

In ciuda acestor limite, psihologia introspective s-a raspandit tot mai mult, a patruns in universitati, laboratoare, in cercetarile concrete, iar ca metoda de cercetare a devenit ,, metoda regala” a psihologiei. Ramanand insa inchisa dintr-o perspectiva idealista si mentalista, fiind in esenta reductionista (reducea viata psihica doar la o anumita parte a ei), introspectia nu putea constitui pentru multa vreme obiectul psihologiei. Psihologia trebuia nu doar sa cerceteze, sa experimenteze, ci sa si consilieze, sa educe, sa reduce. Ea trebuia sa investigheze nu numai oamenii, ci si animalele, adultii, copiii, nu in exclusivitate oameni normali ci si bolnavi la care starea de constiinta este diminuata sau chiar abolita. In felul acesta s-a constientizat ca viata psihica interioara functioneaza nu doar la nivelul constient ci si la alte niveluri. Tocmai aceste ,, alte niveluri” devin cu timpul obiect predilect a cercetarilor, implicit al psihologiei.

 

FREUDISMUL

Freud elaboreaza principiile psihologiei dinamice a personalitatii totale, care intr-o viziune sistemica concepe ,,aparatul psihic” ca un intreg structural, alcatuit din parti articulate dupa oformula dinamica si genetica indeplinind atat o functie generala cat si functii particulare daca se iau in vedere subsistemele.

In cadrul sistemului Freud se refera la ,,topica” care cuprinde 2 variante:

· prima topica freudiana este aceea care distinge inconstientul, preconstientul si constientul (impulsurile circula pe verticala celor 3 instante ascendent sau descendent fiind supuse unor cenzuri; miscarea regresiva se exprima in reprimari si refulari, iar cea ascendenta in deplasari si sublimari), rolul esential revenindu-i inconstientului.

Inconstientul, topografic, este o ,,anticamera spatioasa”, pe cand constiinta reprezinta o incapere mai ,,stamta”, fiind plasata in ,,fundul ei”.

Sub raport functional, inconstientul contine pulsiuni ce se comporta ca ,,fiinte vii”, pe cand constiinta este doar ,,spectatoare”, ea observa si permite sau nu satisfacerea pulsiunilor inconstientului.

Constiinta nu are rol in socializarea individului sau in adaptarea lui actuala la solicitarile mediului de viata, ci doar de a suprima, de a refula, adica de a trimite inapoi in inconstient acele pulsiuni care incearca sa scoata capul la vedere.

Preconstientul este un fel de ,,statie de tranzit”, unde tendintele inconstientului si ale constiintei vin si poposesc temporar inainte de a trece in structurile opuse fiecarora dintre ele.

Inconstientul este sediul instinctelor sexuale inscrise in chiar structura biologica, somatica a organismului.Ele sunt cele care ,,clocotesc” si a caror ,,ratiune” de a exista este de ,,descarcarea” si si consumarea lor adecvata, reducerea tensiunii, procurarea placerii.

Acesta ,,descarcare” nu se face oricum si oricand, ci in conformitate cu anumite reguli si norme de convietuire, de comportare sociala, adica atunci cand a fost descoperit sau produs obiectul capabil de a le consuma corespunzator, satisfacerea lor este barata, amanata sau chiar repudiata de constiinta.

In virtutea acestui fapr, Freud considera ca inconstientul functioneaza dupa ,,principiul placerii”, caruia ii acorda statutul de principiu fundamental al vietii, in timp ce constiinta actioneaza dupa ,,principiul realitatii”, principiu care pp. gandirea, adica stabilirea unui plan de actiune, rezolvarea a unor situatii problematice.

 

Atata vreme cat intre aceste instante exista un echilibru, viata psihica a individului este normala, se desfasoara firesc. Cand intervin insa dezechilibrari, schimbari de forte, distorsiuni, apar noi modele interactionale care de obicei sunt de ordin patologic. De pilda, atunci cand instinctele sexuale nu sunt satisfacute neconditionat, indiferent de conditiile permisive ale mediului social, ele sunt refulate, sunt transmise din nou in inconstient. Odata refulat ele nu dispar insa, nu raman inactive, ci actioneaza cu mai multa forta asupra individului si mai intensa tarie sa fie satisfacute.

Cu cat conflictul dintre libido (forta, puterea instinctelor sexuale) si constiinta este mai mare, cu atat instinctele refulate cauta cai propii de a se satisface, chiar impotriva ,,vointei” constiintei.

Astfel, ele se satisfac sub forma unor acte comportamentale numite de Freud acte ratate , sub forma visului, sub forma unor stari morbide, nevrotice.

Dupa opinia lui Freud actele ratate, visele si nevrozele au o cauzalitate de ordin sexual care se manifesta indirect prin intermediul unor simptome care sunt substitutele inconstientului.

Aceste substitute pentru a fi intelese (decodificate), trebuie interpretate cu ajutorul altor structuri substitutive cu semnificatie sexuala.

In felul acesta Freud ajunge la o simbolistica sexuala a viselor.

Perturbarile comportamentale, ca forme de manifestare a inconstientului, sunt intalnite atat la copil cat si la adult.

Primul act al copilului mic este suptul, este un act sexual, el produce placere sexuala. Apoi, erectiile precoce, masturbatiile sugarului, exhibitionismul infantil fac parte din aceeasi categorie. Se adauga faimosul ,,complex al lui Oedip”, cf. caruia copilul mic manifesta un atasament sexual fata de parintele de sex opus si, complementar, rivalitate fata de parintele de acelasi sex.

Freud considera sexualitatea copilului ca fiind ,,perversa” deoarece ea nu se finalizeaza in procreatie.

Freud explica prin intermediul sexualitatii si o multitudine de fenomene ale vietii sociale ale omului.

Arta, literatura, religia, morala nu sunt altceva decat manifestari ale sexualitatii.

Freud: ,,exista situatii cand instinctele sexuale renunta la placerea partiala pe care o produce satisfacerea lor sau la cea procurata de actul procreatiei, inlocuind-o printr-un alt scop care a incetat sa mai fie sexual, devenind social. Denumim acest proces sublimare.”

Freud este interesat in egala masura de gasirea unei metode cu ajutorul careia sa reinstaureze echilibrul, sa reduca la normal functionarea aparatului psihic.

 

 

Aceasta metoda psihoterapeutica a fost denumita metoda psihanalizei si consta in readucerea in constiinta bolnavului a unor elemente psihice patogene in vederea dizolvarii si inlaturarii raului provocat de formarea simptomelor substitut. Partea decisiva a demersului consta in crearea unor noi editii ale vechilor conflicte, in asa fel incat bolnavul sa se comporte asa cum s-a comportat la vremea lor, dar punand de data aceasta in miscare toate fortele psihice disponibile pentru a ajunge la o solutie diferita. Pacientul este rugat sa spuna tot ce-i trece prin minte, chiar daca considera ca faptele respective nu au importanta pentru problema in cauza, ca sunt minore, banale, inexacte, sa readuca in memorie absolut totul, adica nu numai faptele pozitive, dezirabile, placute, si pe cele triviale, murdare, degradante. Sufletul framantat si chinuit al pacientului trebuie scos la iveala, disecat si analizat fara nici o rezerva, fara nici o reticenta si retinere, impotriva oricarui spirit critic, a oricaror precepte morale. Ideile spontane ale pacientului reprezinta pentru psihanalist ‘’minereul din care el va extrage metalul pretios ‘’.

 

· cea de-a doua topica (dupa 1920) se refera la personalitate si cuprinde SINELE, EUL si SUPRAEUL.

Incepand din anul 1920 si pana prin 1926 Freud isi revizuieste in multe privinte teoria pussiunilor si teoria referitoare la structura ,,aparatul psihic” care ,,s-a dezvoltat tocmai datorita efortului de explorare a lumii exterioare si care a trebuit, in consecinta, sa realizeze in structura sa un anumit grad de adaptare.”

De data aceasta Freud va descrie 3 instante psihice antinomice in grade diferite (Sinele, Eul si Supraeul), intre care se instituie complexe raporturi dinamice, economice (investitii energice, compensari, decompensari) si implicit structurale.

In ,,Abris der Psyhoanalyse”(1938) Freud ajunge la cunoasterea acestui aparat psihic prin studierea dezvoltarii si evolutiei omului.

Celei mai arhaice dintre aceste zone ii da numele de Sine.

,,Acesta contine tot ce este ereditar, dat la nastere, ceea ce este constitutional, instinctele inainte de toate, care isi au origine ain organizarea somatica si si gasesc aici o prima expresie psihica(in acest Sine) in forme necunoscute noua.”

Sinele este echivalentul inconstientului din vechea clasificare, sediul instinctelor, sursa primara a energiei psihice care trebuie consumata, fundamentul pe care se construieste personalitatea individului.

,,Sub influenta lumii reale exterioare, a mediului inconjurator, o portiune a Sinelui sufera o dezvoltare speciala. Din ceea ce initial constituia un strat cortical, prevazut cu organe de receptare a stimulilor, ia nastere o structura aparte care, de acum inainte, actioneaza ca un intermediar intre sine si lumea exterioara. Acestei zone a spiritului nostru i-am dat denumirea de Eu.”

Eul este o portiune a sinelui care su influenta lumii exterioare, a mediului inconjurator sufera o dezvoltare speciala, in sensul ca din simplu organ receptor si protector in rport cu stimulii, devine un intermediar intre sine si lumea exterioara, o ‘’ scoarta de copac ‘’.

,,Iata principalele caracteristici ale Eului. Ca urmare a conexiunii preexistente intre simturi si activitatea motrica, Eul are sub comanda sa miscarile voluntare cu rol in autoconservare.

Relativ la realitatea din afara, Eul isi indeplineste sarcina luand cunostinta de stimuli, inmagazinand in memorie experienta referitoare la acestia, evitand stimulii deosebit de puternici (prin fuga), prin interactiunea cu stimulii moderati (adaptare) si, in final, invatand sa transforme in avantajul sau lumea exterioara (prin activitate).

Cat priveste realitatea interioara, relatia cu Sinele, Eul isi indeplineste sarcina prin obtinerea controlului asupra instinctelor…”

,,Eul tinde spre placere si cauta sa evite starea de neplacere. O crestere a neplacerii, asteptata si prevazuta, este insotita de o stare de anxietate, ca de un semnal.”

Supraeul este o structura speciala ce se incheaga ca un ‘’ precipitat ‘’ in perimetrul eului, prin care se prelungeste influenta paterna si materna, iar prin intermediul ei, influenta mediului social mai general (familial, scolar, national etc). Copilul, prin parinti, recepteaza idealurile sociale, medelele admirate de el din viata publica.

In masura in care acest Supraeu se diferentiaza de Eu sau i se opune, el constituie ,,o a treia putere de care Eul are de tinut seama”.

 

Dintre aceste instante, cea mai importanta este, dupa Freud, cea dea doua – Eul. Functionarea eului, sta in satisfacerea simultana a cerintelor sinelui, supraeului si realitatii, el trebuie sa fie in stare sa reconcilieze intre ele cerintele acestora. Eul indeplineste trei mari categotii de functii :

  1. fata de realitatea exterioara (percepe realitatea, memoreaza, invata, transforma lumea externa in avantajul sau)

  2. fata de sine (controleaza instinctele, decide asupra satisfacerii, amanarii sau suprimarii lor, tinde spre obtinerea placerii in conformitate cu ‘’ principiul realitatii’’

fiindca astfel ar intra in conflict cu ea, dar eul trebuie sa expulzeze sinele, adica sa elibereze omul din constrangerile inconstientului, functie pozitiva, constructiva, umanista)

  1. fata de supraeu (tine seama de cadrul moral pe care acesta il impune, de valorile si idealurile traditionale ale societatii asa cum sunt ele transmise de catre parinti)

Interesanta este si distinctia pe care Freud o face intre eul real (omul asa cul este) si eul ideal (omul asa cum ar trebui sa fie).

Se poate observa ca, cu toate diferentele lor esentiale Sinele si Supraeul au ceva in comun: unul si celalalt reprezinta influente ale trecutului – Sinele influenta ereditatii, iar Supraeul influentele venite din partea altor oameni.

Eul este determinat de propria existenta individuala.

Din 1923 Freud defineste Eu IDEAL care spre deosebire de Eu(omul asa cum este) reprezinta omul asa cum ar trebui sa fie, modelat de o cenzura morala puternica.

 

,,Eu ideal – arata Freud – satisface toate conditiile pe care trebuie sa le satisfaca esenta superioara a omului. Sentimentele sociale se baseaza pe identificarile cu ceilalti membri ai colectivitatii care au acelasi Eu ideal.”

In 1932 Freud si-a reprezentat grafic sistemele dinamice ale personalitatii, asa cum le vedea el atunci.

In acesta schema simbolul ,,pcpt-cs” se refera la

sistemul periferic P (=perceptie), cuprinzand initial

preconstientul cladit pe reziduri mnezice.

Supraeul se scufunda adanc in Sine, cu care este

constrans sa intretina relatii interne, in calitatea sa

de mostenitor al complexului lui Oedip.

Eul indeplineste 3 categorii de functii:

1.unele fata de realitatea exterioara;

2.altele fata de Sine(eul trebuie sa expuzeze sinele,

adica sa elibereze omul din constrangerile

inconstientului)

3.fata de supraeu

 

Esenta conceptiei lui Freud poate fi sintetizata la 2 niveluri:

1) este vorba despre o incercare de explicare a functionarii psihicului uman legat de biologic, genetic, metapsihologic, care privilegiaza registrul intrinsec al psihicului ;

2) al doilea nivel: dincolo de aspectele fragmentare ale teoriei psihanalitice (Inc., refulare, conflicte, libido), elementul de baza, de consistenta ramane legatura dintre ele.

Freud a redimensionat obiectul psihologiei. La el nu putem vorbi de o schimbare radicala a obiectului psihologiei, deoarece el a inlocuit un element psihic (Cs.) cu un alt element (Inc.) psihic. Asadar, el se pastreaza in limitele vietii psihice interioare.

Insa modul cum este conceputa interioritatea psihica a omului, complexitatea si dinamica acestuia, originalitatea metodei propuse ne fac sa credem ca Freud si psihanaliza sa se detaseaza net din contextual orientarilor care considera viata interioara ca obiect al psihologiei.

La aceasta se adauga finalitatea ameliorative a psihanalizei, in esenta psihoterapeutica, fapt care redimensioneazapsihologia atat sub aspect teoretico-metodologic, cat si practic- actional.

Scopul psihologiei, asa cum il vede Freud, este, in esenta, umanist pentru ca vizeaza transformarea fondului turbulent al Inc., a naturii sale biologice animale intr-o natura cu adevarat umana, vizeaza, deci, socializarea sau resocializarea omului si eliberarea lui de toate ,,infantilismele” care il chinuie.

 

NEOFREUDISMUL

Cu toate contributiile pe care psihanaliza le-a adus la redimensionarea obiectului psihologiei, fapt care i-a determinat pe unii autori sa po considere o adevarata revolutie in psihologie, ea a generat si reformari, fapt care a dus la aparitia neofreudismului. Se pare ca cei mai straluciti reprezentanti ai neofreudismului sunt Karin Horney si Erich Fromm.

In esenta, neofreudismul conserva ideile principale ale lui Freud referitoare la natura umana, la fortele ei propulsatoare si la tulburarile psihice functionale. Ei considera ca si Freud ca conduita omului este determinata de impulsuri emotionale inconstiente, numai ca acestea nu sunt generate de instinctele sexuale innascute ci de factorii sociali. Nevrozele sunt provocate de factori culturali, scria Horney, iar Fromm era ferm convins ca pe om nu-l formeaza instinctele si infranarea lor ci istoria. Horney, in locul libidoului si agresivitatii, ambele innascute, pune tendinta spre securitate si spre satisfactie, partial innascute, partial dobandite. Fromm se refera ca si Freud la unele mecanisme compulsive (irationale), numai ca le denumeste astfel (sadomasochism, tendinte spre distrugere, conformism automat).

Freudismul se innoieste dupa anii ’30 ai secolului nostru. Toate scolile si curentele psihanalitice care se dezvolta ulterior se incadreaza in noefreudism. O caracteristica comuna a tuturor curentelor neofreudiste este renuntarea la tezele pansexualiste si biologiste ale psihismului infantil; ele subliniaza importanta factorilor actuali (personali si sociali) in geneza nevrozelor.

Psihanaliza sociala incearca sa aplice metodele psihanalizei individuale la cunoasterea nevrozelor si complexelor sociale.

Reprezentantii cei mai cunoscuti sunt HERBERT MARCUSE si psihologi americani KAREN HORNEY, HARRY SULLIVAN, ERICH FROMM.

H. MARCUSE, filosof si psihosociolog american de origine germana, reprezentat al ,,scolii de la Frakfurt”, s-a format sub influenta ,,filozofiei vietii”, fenomenologiei, existentialismului si freudismului.

Marcuse s-a orientat cu precadere spre latura metafizica a doctrinei lui Freud.

El a cautat in metapsihologia freudiana instrumentul dialectic de elucidare a mecanismelor psihice, de interiorizare conflictuala, ale unei societati in care sporirea exagerata a productiei si a bogatiei sociale este insotita de o intensa alienare a individului si represiune a nevoilor sale vitale.

O asemenea ,,integrare” a indivizilor in cadrul unui urias mecanism social eteronom este ceea ce Marcuse numeste unidimensionalizarea Fiintei umane.

Marcuse isi concentreaza atentia in ,,Eros si civilizatie” asupra tensiunii dintre principiul placerii si instinctul mortii, intre Eros si Thanatos.

Marcuse identifica, urmarindu-l pe Freud, geneza civilizatiei ca un proces de dominare si reprimare a unor porniri in inclinatii originare.

El accepta ideea unui inconstient primordial, ca strat fundamental al psihismului uman, adevarat depozit al unui univers de instincte primare, sustrase istoriei si moralei.

Fiecare pas pe drumul civilizatiei si culturii este definit ca un act de cenzura si reprimare a unor porniri libidice originare, fie sub forma refularii, cand este vorba despre expulzarea impulsurilor din inconstient, fie sub cea a sublimarii, cand inclinatiile primare ar fi deviate intr-o energie socialmente utila.

KAREN HORNEY a initiat psihanaliza sociala animata de o filozofie bazata pe ideile de crestere orientata, afirmarea vietii si cautarea libertatii. Ea a elaborat conceptul de anxietate fundamentala si de neajutorarea in copilarie care au dus la dezvoltarea dimensiunii sociale a psihanalizei. ,,Anxietatea fundamentala” este ,,sentimentul de fiinta izolata si neajutorata fata de o lume potential ostila.” Ea vede nevroza ca stare generala de perturbare a relatiilor umane.

O gama larga de factori ai mediului familial contribuie – in conceptia lui K. Horney – la insecuritatea omului: dominatia parentala, indiferenta, promisiunile neindeplinite, supraprotectia, atmosfera ostila din casa, izolarea de alti copii si lipsa de respect pentru nevoile individuale ale copilului.

Metedele copilului de a se adapta la anxietatea fundamentala formeaza pattern-uri motivationale durabile sau nevoi neurotice, care se cristalizeaza ca trasaturi de personalitate. Nevoile neurotice sunt tehnici coping ale copilului – doleante excesive, insatiabile si nerealiste dezvoltate ca raspunsuri la anxietatea fundamentala – dintre care 10 domina persoana.

Scopul lor nu este satisfactia instinctuala, cum credea Freud, ci securitatea sociala.

In tabelul de mai jos prezentam cele 10 nevoi neurotice discutate de Horney impreuna cu comportamentele ilustrative:

Nevoi excesive pentru:
Exprimate in comportament
1. Afectiune si aprobare
Straduinta de a fi placut de ceilalti, intretinerea asteptarilor celorlalti, frica de autoafirmare.
2. Trebuinta unui ,,partener”
Tendinta de a reusi prin dragoste, teama de a fi singur
3. Limitarea la o viata meschina
Incercarea de a fi discret, fara a cere revendicari si modest; multumit cu putin.
4. Putere
Tendinta de a-I domina si controla pe ceilalti, teama de greseala.
5. Exploatarea celorlalti
Sa profiti si sa te folosesti de ceilalti, teama de a parea ,,stupid”
6. Recunoastere sau prestigiu social
Tendinta de a fi acceptat public, frica de umilinta
7. Admiratie personala
Infatuare, dorinta de a fi apreciat conform cu propia imagine despre sine
8. Realizare personala
Straduinta de a fi cel mai bun, ambitios, frica de greseala
9. Suficienta si independenta
A nu avea nevoie de ceilalti, mentinerea distantei, frica de inchistare
10. Perfectiune si infailibilitate
A fi condus spre superioritate, frica de defecte si critica

 

Horney a relevat 3 atitudini generalizate.

Fiecare atitudine este un ,,intreg mod de viata” incluzand gandirea, sentimentul si actiunea:

  1. miscarea spre oameni(nevoile 1, 2, 3)

  2. miscarea impotriva oamenilor(4, 5, 8)

  3. miscarea de indepartare de oameni(7, 9, 10)

Fiecare atitudine rezulta din combinarea dferita a celor 10 nevoi.

Miscarea spre oameni are ca directie predominanta ajutorul si complianta (caracter conciliant).

Miscarea impotriva oamenilor se bazeaza pe ostilitate si agresivitate.Miscarea de indepartare de oameni are ca orientare predominanta izolarea si detasarea.

HARREY STACK SULLIVAN elaboreaza teoria personalitatii ca tipar al relatiilor interpersonale.

Personalitatea nu exista in absenta celorlalti oameni si toti cei pe care-I intalnim sunt reflexii ale relatiilor pe care le-am avut cu alti oameni semnificativi (care au avut un rol, o importanta in viata noastra).

El dezvolta conceptul de ,,nevoie interpersonala pentru tandrete”.

Sullivan a conceput dezvoltarea personalitatii ca o succesiune de 6 stadii.

El se refera la 3 moduri de experienta:

  1. Modul prototaxic este cel mai timpuriu, cel mai primitiv, o stare de senzatie sau de simtire generalizata in absenta gandirii.

Copilul cunoaste numai ceea ce William James a numit ,,marea, infloritoarea

si zumzaitoarea confuzie”- peceptie vaga a starilor de moment, fara ,,inainte”

si ,,dupa”.

Nu exista o constiinta de sine separata de constiinta de lume.

  1. Modul parataxic pe masura ce copilul incepe sa utilizeze vorbirea simbolica; totusi el face putine conexiuni logice referitoare la succesiunea experientelor sale si intelegerea ramane la un nivel minim.

  2. Modul sintetic devine important in stadiul juvenil ; indivizii sunt capabili sa comunice experiente ,,sintactice” prin intermediul simbolurilor.

Cele 6 epoci de dezvoltare dupa Sullivan

Epocile
Caracteristici
Capacitati pentru:
Prima copilarie
Nevoia de contact cu cel care da ajutor. Experienta prototaxica
Inceputul vorbirii
Copilaria
Nevoia de a participa la activitati cu adultul. Experienta parataxica
Limbaj
Era juvenila
Nevoia de accepta tovarasi. Experienta sintactica
Relatii camaraderesti cu prietenii de joaca
Preadolescenta
Nevoia de schimb intim cu o persoana iubita
Inchidere, relatii cu acelasi sex(prieten intim)
Adolescenta timpurie
 
Inchidere, relatii cu sexul opus.Modelarea omportamentului genital
Adolescenta tarzie
 
Dezvoltarea matura si independenta a relatiilor de dragoste in care cealalta persoana este la fel de importanta ca Sinele

 

ERICH FROMM incearca o combinare intre teoria lui Freud si K. Marx intemeind o psihanaliza cunoscuta si ca freudo-marxism.

Dupa Fromm, in om exista tentinte inconstiente, puternice spre rationalitate, creativitate si iubire. Contrariate ele genereaza drame, nevroze, dezechilibre sufletesti.(1956)

Societatea actuala produce alienarea omului si genereaza situatii nevrotice.

E. Fromm concepe revolutia sperantei ca o trecere de la speranta pasiva (omul asteapta ameliorari fara sa actioneze concret) la speranta activa (proiectarea si construirea constienta a viitorului).

Speranta este –dupa opinia sa- factorul decisiv al oricarei tentative de schimbare.

Speranta constituie, pentru Fromm, nucleul ,,Sistemului Om”.

,,Speranta este un corelat psihic al vietii si al dezvoltarii”, este o dimensiune al spiritului, care trebuie delimitata de falsa speranta, de speranta care poarta marca alienarii si se exprima prin asteptarea pasiva a viitorului.

,,Speranta activa” promovata de Fromm ar consta dintr-o ,,revolutie culturala” fundamentata pe o larga miscare umanista.

Este vorba de speranta in faptul ca omul va utiliza propiile puteri nu pentru nteresele ostile lui, ci pentru el insusi, dand astfel sens existentei sale.

PSIHANALIZA EXISTENTIALA are ca obiect, dupa JEAN PAUL SARTRE descoperirea proiectului original sau fundamental care comanda in mod inconstient determinarile noastre.

Sartre arata:,,psihanaliza existentiala este o metoda destinata sa puna in lumina, intr-o forma riguros obiectiva, alegerea definitiva din care fiecare om se face persoana, adica se anunta a fi ceea ce este”: scopul real al cautarilor omului este descoperirea fiintei.

In 1937 R.L. SZONDI introduce metoda psihologica pe care o numeste analiza destinului – care consta in a explica diferitele alegeri individuale care orienteaza destinul.

Scopul analizei destinului este cautarea in destinul omului a proiectului care-I formeaza viata ca o totalitate globala. Aceasta metoda surprinde ascunderea inconstientului familial localizat deasupra inconstientului colectiv(C.G.Jung) si sub inconstientul individual(Freud).

AUTOANALIZA promovata de D. ANZIEU (1959) se refera la explorarea inconstientului de catre un individ cu sau fara controlul psihanalistului, dar respectand principiile si procedeele psihanalitice.

JAQUES MARIE LACAN propune o hermeneutica psihanalitica, fondata pe analiza structurilor lingvistice, care sustine ca inconstientul este structurat in limbaj si ca inconstientul subiectului este, de fapt, discursul ,,celuilalt”(individ, grup, institutie).

In 1963 Lacan fondeaza Scoala freudiana de la Paris.

In 1973 Lacan publica ,,Patru concepte fundamentale ale psihanalizei”.

Lacan incearca sa promoveze o filozofie a semnificantului, elaborand o psihanaliza fundamentata pe ,,subiectul inconstientului” si pe ,,subiectul semnificantului”, confirmand-o in practica vorbirii.

Contributia lui Lacan consta mai ales in legatura pe care o face intre formele de limbaj puse in evidenta de catre Freud si procesele descrise de catre retorica si lingvistica.

Dupa opinia sa, datorita acestei corelatii pshanaliza nu este o simpla tehnica de adaptare la statu-quo si nici un simplu model de comportament. Afirma ca daca inconstientul este structurat ca un limbaj inseamna ca utilizarea modelelor lingvi


1

Copyright © Contact | Trimite referat



Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

Cauta referat
Scriitori romani