1.   Conceptul de personalitate

1.1.               Definitia si caracteristicile personalitatii

In viata de zi cu zi de multe ori sunt folositi termenii de persoana si personalitate, sensul comun al acestuia din urma fiind o insusire sau calitate pe care cineva o poate avea sau nu. Dar utilizarea lor ca termeni psihologici necesita o definire mai exacta a  personalitatii.

 Se pune intrebarea „Ce este personalitaea?”. In opinia lui P.Fraisse istoria psihologiei, intre anumite limite, se confunda cu istoria raspunsurilor la aceasta intrebare fundamentala. Inainte de a defini personalitatea trebuie sa definim persoana.

Persoana inseamna individul uman concret. Personalitatea insa, este o constructie teoretica elaborata de psihologie,  in scopul intelegerii si explicarii modalitatilor de fiintare si functionare ce caracterizeaza organismul psihofiziologic pe care il numim persoana umana.

In literatura de specialitate si nu numai, exista numeroase definitii ale personalitatii, fiecare surprinzand cateva aspecte ale acestui concept atat de vast.

In 'Dictionar de Psihologie' de Norbert Sillamy personalitatea este definita asfel: “() element stabil al conduitei unei persoane; ceea ce o caracterizeaza si o diferentiaza de o alta persoana.”

Pentru sociologie personalitatea este “expresia socioculturala a individualitatii umane.” (“Dictionar de Sociologie” - coord. C. Zamfir, L. Vlasceanu)

Intre nenumaratele definitii ale personalitatii, G. W. Allport da propria definitie in lucrarea “Structura si dezvoltarea personalitatii', incercand cum spune “() nu sa definim obiectul in functie de metodele noastre imperfecte'.

“Personalitatea este organizarea dinamica in cadrul individului a acelor sisteme psihofizice care determina gandirea si comportamentul sau caracteristic.'

Pentru a intelege mai bine, vom explica in continuare conceptele  din aceasta definitie, asa cum a facut-o Allport:

Organizarea dinamica

“Problema centrala a psihologiei este organizarea mentala (formarea structurilor sau ierarhiilor de idei si deprinderi, care ghideaza in mod dinamic activitatea). Integrarea si alte procese organizationale sunt necesare pentru a explica dezvoltarea si structura personalitatii.() Termenul implica si procesul reciproc de dezorganizare, mai ales la acele personalitati anormale care sunt marcate de o dezintegrare progresivaa.”

Psihofizic

“Acest termen ne aminteste ca personalitatea nu este nici exclusiv mentala, nici exclusiv nervoasa. Organizarea sa atrage dupa sine functionarea atat a “spiritului”, cat si a “trupului” intr-o unitate inextricabila.”

Sisteme

“Un sistem (orice sistem) este un complex de elemente intr-o interactiune reciproca. O deprindere este un sistem, la fel si un sentiment, o trasatura, un concept , un stil de comportare. Aceste sisteme exista in mod latent in organism chiar cand nu actioneaza. Sistemele sunt 'potentialul nostru de activitate”.

Determina

“Personalitatea este ceva si face ceva. Sistemele psihofizice latente motiveaza sau directioneaza o activitate si o gandire specifica atunci cand intra in actiune. Toate sistemele care compun personalitatea trebuie considerate ca tendinte determinate. Ele exercita o influenta directoare asupra tuturor actelor

adoptative si expresive prin care personalitatea ajunge sa fie cunoscuta.”

Caracteristic

“Orice comportament si orice gandire sunt caracteristice persoanei si () sunt unice pentru aceasta.”

Comportament si gandire

“Acesti doi termeni constituie o eticheta pentru a desemna tot ceea ce poate un individ sa faca (). Ele sunt moduri de adaptare si desfasurare provocate de situatia ambientala in care ne aflam, totdeauna selectionate si conduse de sistemele psihofizice care alcatuiesc personalitatea noastra.”

In “Dictionar de Psihologie”, editura Babel 1997, coordonat de Ursula Schiopu comportamentul si gandirea 'se refera la disponibilitatile generale si caracteristice pe care le exprima o persoana (fata de altele) si care contureaza identitatea ei specifica.”

Psihanaliza a fost  dezvoltata de Sigmund Freud (1856 - 1939), ca o modalitate de a explora continutul si mecanismele vietii mentale umane. Pregatirea sa l-a facut sa aprecieze importanta factorilor biologici (natura) si a experientei sociale (educatia) pentru dezvoltarea si mentinerea personalitatii umane.

Freud credea ca exista necesitati umane universale care ajuta la ghidarea  si modelarea comportamentului uman. Unul este eros “instictul vetii”, nevoia oamenilor de a stabili legaturi intre ei si altul este thanatos “instinctul mortii”, baza inclinatiei agresive.

In opinia lui Freud, personalitatea este compusa din trei elemente: id-ul (sinele), supraeul (superego) si eul (ego).

Id-ul constituie impusurile noastre biologice, universale care cer satisfacere imediata.

Supraeul este constiinta, id-ul reprezentat in personalitate.

Eul este partea persoanei care este in contact cu realitatea.

Personalitatea e vazuta sub aspect dinamic, adica miscarea ”energiei psihice”, a libido-ului intre cele trei instante psihice.

Personalitatea umana se dezvolta printr-o serie de stadii succesive, universale cu substrat biologic si legate de varsta pe care Freud le-a numit “stadiile dezvoltarii psiho-sexuale”.

Primul stadiu este stadiul oral (1 an) in care sugarul cauta placere prin acte orale (suptul, muscatul).

Al doilea stadiu este stadiul anal (2 ani) cand apare controlul intestinelor si al vezicii urinare.

Al treilea stadiu este stadiul falic (3-5 ani) este perioada constientizarii sexuale initiale, sau altfel spus conflictul Oedipal.

Al patrulea stadiu este stadiul latentiei (5 ani–pubertate) in care este important dezvoltarea  fizica si deprinderile intelectuale.

Al cincilea stadiu  este stadiul genital cand apare sexualitatea matura.

Freud  mai pune accent pe sursele inconstiente si emotionale ale dezvoltarii copilului  care contribuie la stabilirea timpurie a aspectelor functionale ale personalitatii, aspectelor afective ale socializarii.

Din numeroasele definitii ale personalitatii se desprind cateva caracteristici ale acestuia, care evidentiaza faptul ca personalitatea este o structura (Perron,R.,1985):

v    Globalitatea:

Personalitatea unei persoane este constituita din ansamblul de caracteristici care permite descrierea  si identificarea ei printre celelalte. Insa nu trebuie sa uitam ca omul este unic prin fiecare persoana. Acest lucru inseamna ca unicitatea individului  se contureaza intr-o personalitate unica insa asemanatoare pe anumite criterii, cu personalitatile altor indivizi.

v    coerenta:

Majoritatea teoriilor admit ideea existentei unei anume organizari si interdependente a elementelor componente ale personalitatii. Dar cand in comportamentul unei persoane apar acte neobisnuite ele contravin acestor teorii. Personalitatea nu este un ansamblu de elemente juxtapuse, ci un sistem functional format din elemente interdependente.

v    permanenta (stabilitatea) temporala:

Desi o persoana se transforma, se dezvolta, ea isi pastreaza identitatea sa psihica. Omul are constiinta existentei sale, sentimentul continuitatii si a identitatii personale de-a lungul intregii sale vieti.

1.2.                Trasatura psihica. Tipurile. Factorii de personalitate.

Trasatura psihica este acel concept care evidentiaza aceste insusiri sau particularitati relativ stabile ale unei persoane sau ale unui proces psihic. In plan comportamental, o trasatura este indicata de predispozitia de a raspunde in acelasi fel la o varietate de stimuli. De exemplu timiditatea este o trasatura, fiind in cele mai multe cazuri insotita de stangacie, hiperemotivitate, mobilizare energetica exagerata etc.

Tipurile sunt formate din mai multe trasaturi. ( de exemplu: introvertit, extravertit, ciclotimic etc.)

W. Michel considera ca trasaturile sunt prototipuri, adica nu descriu decat proprietati tipice sau frecvente in anumite situatii. Deseori oamenii atribuie o trasatura  daca aceasta apare in cateva situatii frecvente, chiar daca nu se poate generaliza si astfel caracteriza pe om. De exemplu cineva poate fi “catalogat” ca fiind coleric daca a fost vazut cuprins de manie intr-o situatie  iesita din comun, chiar daca aceasta nu este o constanta a comportamentului sau. Aceeasi trasatura poate avea in vedere comportamente care se manifesta in situatii foarte diferite: de exemplu a-ti fi frica de esec, de paianjeni sau de vreo boala nu reflecta aceeasi componenta a personalitatii.

E. Kretschmer luand in considerare parametrii constitutiei fizice, corporale descrie 3 tipuri, iar asocierile dintre trasaturile fizice si psihice s-au dovedit a fi semnificative pentru cazurile patologice:

v         Tipul picnic – statura mijlocie, exces ponderal, fata plina, maini si picioare scurte, abdomen si torace bine dezvoltate – caruia ii sunt asociate urmatoarele trasaturi psihice, grupate intr-un profil ciclitomic: vioiciune, mobilitate, optimism, umor, spontaneitate, sociabilitate, dar si superficialitate in relatiile sociale, inclinatie catre compromisuri,

v         Tipul astenic – cu corpul slab, alungit, maini si picioare lungi si subtiri caruia i se asociaza un profil psihologic numit schizotimic: inclinatie spre abstractizare, interiorizare, sensibilitate, un simt acut al onoarei, meticulozitate etc.

v         Tipul atletic – tipul cu o dezvoltare fizica si psihica echilibrata     

In opinia lui G. Allport  personalitatea este o structura formata din trasaturi organizate ierarhic. El spune ca la fiecare individ exista 2-3 trasaturi cardinale care domina si controleaza celelalte trasaturi. In ordine ierarhica urmeaza un grup format din 10-15 trasaturi principale, relativ usor de identificat, si in sfarsit sute sau chiar mii de trasaturi secundare si de fond, care sunt foarte greu de identificat.

Notiunea de factor a fost introdusa in psihologie odata cu cu utilizarea analizei factoriale. De exemplu daca un elev are rezultate bune la matematica se poate anticipa ca va avea rezultate bune si la fizica, explicatia fiind existenta unui factor comun, si anume, un mod de rationament tipic. In varful piramidei factorilor se afla factorul general  deseori identificat cu inteligenta.

Factorii si trasaturile de personalitate datorita asemanarilor dintre ele sunt utilizati ca sinonomi.

1.3.                Teoriile personalitatii

Personalitatea poate fi abordata din perspective si din directii variate. Exista numeroase teorii ale personalitatii, dintre care amintim: biologista, experimentalista, psihometrica si socio-culturala si antropologica.

Orientarea biologista pune accent pe intreaga organizare psihocomportamentala a omului, accentueaza rolul motivelor biologice si al experientei timpurii – pre- si postnatala – in formarea personalitatii. Dependenta, agresivitatea, sexualitatea sunt considerate trasaturi primare.  Exista si contraopinii. De exemplu americanii vad razboiul, agresivitatea si competitia ca fiind umane prin nastere.Totusi, exista societati (Arapesii din Noua Guinee) in care razboiul este necunoscut, iar comportamentul agresiv si competitiv virtual inexistent.

Necesitatea abordarii experimentaliste a personalitatii a fost formulata de Stanford (1963) astfel: „Studiul personalitatii este studiul modului in care oamenii difera pe un registru foarte intins in ceea ce au invatat: fiecare persoana deci este unica.dar toti au invatat in concordanta cu aceleasi legi generale.” Au fost abordate indeosebi procesele de invatare, procesele perceptiei si procesele de cunoastere superioare.

 Orientarea psihometrica inseamna studiul trasatirilor exprimabile sub forma unor liste de atribute ce caracterizeaza persoana in cadrul unei situatii. Au fost dezvoltate un numar mare de tehnici si instrumente de masura: scale, chestionare etc.

Orientarea socio-culturala si antropologica se bazeaza pe ideea ca personalitatea poate fi inteleasa numai luand in considerare si contextul social in care traieste individul, si numai comparand indivizii apartinand unor populatii si culturi diferite (Mead, Linton). Procesul de socializare e un proces social prin care individul uman, om, membru activ al societatii, parcurge transformari succesive. Este un proces social continuu de iteractiune care da unei fiinte potential sociale posibilitatea sa-si  dezvolte o identitate, un ansamblu de idei o gama de deprinderi. Esenta acestui proces este ca societatea incearca sa tranforme individul (viitor actor al societatii) dupa chipul sau, astfel incat sa raspunda normelor, valorilor societatii. Potrivit teoriei rolulilor fiecare dintre noi avem un status social si jucam diferite roluri in functie de cerintele, asteptarile societatii in general.

Nou-nascutii umani care sunt potentiali personalitati umane :

-        nu poseda limbaj articulat;

-        nu au nici un fel de cunostinte stiintifice sau tehnice;

-        nu au atitudini scopuri, idealuri de viata;

-        simturile sunt incomplet dezvoltate.

Concluzii: In studiul personalitatii elevilor, cunoasterea si apreciera corecta a acestuia din perspectiva procesului indictiv-educativ este necesar identificarea si analiza temperamentului, adica trasaturile si calitatile formale,                 dinamico–energetice si a caracterului, adica trasaturile de continut,            socio-morale si axiologice.

2.   Temperamentul

2.1.                Definitie

 

Temperamentul se refera la dimensiunea energetico-dinamica a personalitatii si se exprima in particularitati ale activitatii intelectuale si a afectivitatii, cat si in comportamentul exterior: limbaj si motricitate, in conduita.

Temperamentul, ca subsistem al personalitatii, se refera la o serie de particularitati si trasaturi innascute care sunt importante in procesul devenirii socio-morale a fiintei umane.

Trasaturile temperamentale sunt foarte usor de observat si identificat si in opinia majoritatii specialistilor in domeniu sunt legate de aspectele biologice ale persoanei respective, in special de sistemul nervos si cel endocrin.

Psihologul roman Nicolae Margineanu a considerat ca temperamentul caracterizeaza forma manifestarilor noastre si, de aceea, l-a definit drept aspectul formal al afectivitatii si reactivitatii motorii specifice unei persoane.

          Exista mai multe tipologii ale temperamentului, aceasta problema fiind o preocupare constanta de-a lungul istoriei si evolutiei stiintei.

2.2.                Tipologia lui Hipocrate

           Prima incercare de identificare si explicare a tipurilor temperamentale o datoram medicilor Antichitatii, Hipocrate (400 i.e.n.) si Galenus (150 e.n.).

In concordanta cu filosofia epocii, care considera ca intreaga natura este compusa din patru elemente fundamentale - aer, pamant,foc si apa -  acestia au socotit ca predominanta in organism a uneia dintre cele patru „umori” (hormones): sange, flegma, bila neagra si bila galbena, determina temperamentul. Pe aceasta baza se stabilesc  cele patru tipuri clasice de temperament: sangvinic, flegmatic, melancolic si coleric.

Colericul este energic, nelinistit, impetuos, irascibil, uneori impulsiv si isi risipeste energia. El este inegal in manifestari. Starile afective se succed cu rapiditate. Oscileaza intre entuziasm si deceptie, care tendinta de exagerare in tot ceea ce face. Este o persoana foarte expresiva,usor „de citit”, gandurile si emotiile i se succed cu repeziciune.Are tendinta de dominare in grup si se daruieste cu pasiune unei idei sau cauze.

          Sangvinicul  se caracterizeaza prin ritmiciatate si echilibru. Este vioi, vesel, optimist si se adapteaza cu usurinta la orice situatie. Fire activa, schimba activitatile foarte des deoarece simte permanent nevoia de ceva nou. Trairile afective sunt intense, dar sentimentele sunt superficiale si instabile. Trece cu usurinta peste esecuri sau deceptii sentimentale si stabileste usor contacte cu alte persoane.

         

Flegmaticul este linistit, calm, imperturbabil, cugetat in tot ceea ce face, pare a dispune de o rabdare fara margini. Are o putere de munca deosebita poate obtine performante deosebite mai ales in muncile de lunga durata si este foarte tenace, meticulos in tot ceea ce face. Fire inchisa, greu adaptabila, putin comunicativa, prefera activitatile individuale.

               Melancolicul  este la fel de lent si inexpresiv ca felgmaticul,dar ii lipseste forta si vigoarea acestuia, emotiv si sensibil, are o viata interioara agitata datorita unor exagerate exigente fata de sine si a unei neincrederi in fortete proprii. Este putin rezistent la eforturi indelungate. Putin comunicativ, inchis in sine, melancolicul are dificultati de adaptare sociala. Debitul verbal este scazut, gesticulatia redusa.

2.3.                Tipologia lui Pavlov

 

          Explicarea diferentelor temperamentale tine, in conceptia filozofului rus Ivan Petrovici Pavlov, de caracteristicile sistemului nervos central si de raporturile dintre ele:

v    Forta sau energia este capacitatea de lucru a sistemului nervos si se exprima prin rezistenta mai mare sau mai mica la excitanti puternici sau la eventualele situatii conflictuale. Din acest punct de vedere se poate vorbi despre sistem nervos puternic si sistem nervos slab;

v    Mobilitatea desemneaza usurinta cu care se trece de la excitatie la inhibitie si invers, in functie de solicitarile externe. Daca trecerea se realizeaza rapid, sistemul nervos este mobil, iar daca trecerea este greoaie se poate vorbi despre sistem nervos inert;

v    Echilibrul sistemului nervos se refera la repartitia fortei celor doua procese (excitatia si inhibitia). Daca ele au forte aproximativ egale, se poate vorbi despre sistem nervos echilibrat. Exista si un sistem nervos neechilibrat la care predominanta este excitatia.

          Din combinarea acestor insusiri rezulta patru tipuri de sistem nervos:

1.     tipul puternic, neechilibrat,excitabil (corelat cu temperamentul coleric)

2.     tipul puternic, echilibrat, mobil (corelat cu temperamentul sangvinic)

3.     tipul puternic, echilibrat, inert (corelat cu temperamentul flegmatic)

4.     tipul slab (corelat cu temperamentul melancolic)

Gheorghe Zapan a determinat patru niveluri ale sistemului temperamental: nivelul motor general (de activitate), nivelul afectiv, nivelul perceptiv-imaginativ si nivelul mintal (al gandirii). Fiecare nivel se caracterizeaza prin indicii temperamentali: forta, echilibru, mobilitate, persistenta, tonus afectiv (stenic si astenic) si directie (extravertit sau introvertit). Gh. Zapan a elaborat o metoda de educare a capacitatii de interapreciere, numita metoda aprecierii obiective a personalitatii.

Tipurile temperamentale si tipurile de sistem nervos sunt doua notiuni diferite, nu coincid, deoarece in timp ce acestia din urma raman de-a lungul vietii neschimbate, temperamentul se construieste in cadrul interactiunii individului cu mediul fizic si socio-cultural.

2.4.                Tipologia lui Jung si Eysenck

 

 Psihiatrul elvetian Carl Jung a constatat, pe baza unei impresionante experiente clinice, ca, in afara unor diferente individuale, intre oameni exista si deosebiri tipice. Unii oameni sunt orientati predominant spre lumea externa si intra in categoria extravertitilor, in timp ce altii sunt orientati predominant spre lumea interioara si apartin categoriei introvertitilor.

Extravertitii sunt firi deschise, sociabili, comunicativi, optimisti, senini, binevoitori, se inteleg sau se cearta cu cei din jur, dar raman in relatii cu ei.    Introvertitii sunt firi inchise, greu de patruns, timizi, putini comunicativi, inclinati spre reverie si greu adaptabili.

Psihologul englez Hans Eysenck reia aceasta distinctie a lui Jung, amplificand cazuistica probatorie, dar adauga o noua dimensiune numita grad de nevrozism. Aceasta exprima stabilitatea sau instabilitatea emotionalp a subiectului. Eysenck a reprezentat cele doua dimensiuni pe doua axe perpendiculare, obtinand tipurile extravertit – stabil, extravertit – instabil, introvertit – stabil si introvertit – instabil, pe care le-a asociat cu cele patru temperamente clasice.

 

2.5.                Tipologia scolii franco – olandeze:

   Heymans-Wiersma-Le Senne

 

 

Psihologii olandezi G. Heymans si E. D. Wiersma propun o tipologie a temperamentelor mult mai nuantata care va fi reluata si precizata de psihologii francezi Rene Le Senne si Gaston Berger.

Pentru Le Senne caracterul este ceea ce intelegem azi prin temperament, adica „ansamblul dispozitiilor innascute, care formeaza scheletul mintal al individului”. Ei pornesc de la trei factori fundamentali: emotivitatea, activitatea si  „rasunetul” (ecoul). Din combinarea lor rezulta opt tipuri temperamentale.

 Emotivitatea exprima reactiile afective ale persoanelor in fata diferitelor evenimente. Emotivii au tendinta de a se tulbura puternic chiar si pentru lucruri marunte. Dimpotriva, non-emotivii sunt aceia care se emotioneaza greu si ale caror emotii nu sunt prea violente.

Activitatea desemneaza dispozitia spre actiune a unei persoane. Persoanele active au o continua dispozitie spre actiune, nu pot sta locului. Cele non-active actioneaza parca impotriva vointei lor, cu efort si plangandu-se continuu.

 Rasunetul se refera la ecoul pe care il au asupra noastra diferite evenimente, impresii. Persoanele care traiesc puternic prezentul, extraversive sunt numite persoane primare. Persoanele care au tendinta de a ramane sub influenta impresiilor trecute, introversive sunt numite persoane secundare.

Exista opt tipuri de temperament care rezulta din combinarea acestor factori, si anume: pasionatii (emotivi, activi, secundari), colericii (emotivi, activi, primari), sentimentalii (emotivi, non-activi, secundari), nervosii (emotivi, non-activi, primari), flegmaticii (non-emotivi, activi, secundari), sangvinicii (non-emotivi, activi, primari), apaticii (non-emotivi, non-activi, secundari), amorfii (non-emotivi, non-activi, primari).

			Formule	Nume	Exemple
Emotivi		Secundari	EAS	Pasionati	Napoleon, Tolstoi
	-activi	Principali	EAP	Colerici	Hugo, Danton
		Secundari	EnAS	Sentimentali	Russeau, Kirkegaard
	-nonactivi	Principali	EnAP	Nervosi	Poe, Chopin
Nonemotivi		Secundari	EAS	Flegmatici	Kant, Bergson
	-activi	Principali	nEAP	Sangvinici	Voltaire, A. France
		Secundari	nEnAS	Apatici	Ludovic al XVI-lea
	-nonactivi	Principali	n EnAP	Amorfi	La Fontaine

	Activi	Nonactivi	Secundari	Primari
Emotivi	Mare activitate exterioara, actiune febrila, sociabilitate, putere de munca	Emotivitate in scadere, teama de actiune, sublimarea dorintelor, plictiseala, teama	Rezerva,exigenta, ierarhizare a vietii afective, stapanit de impresii, atasament fata de trecut	Imaginatie, spontaneitate, dezordine, revolta, ciclotimi, mobilitate a sentimentelor, nevoie de emotii
Nonemotivi	Activitate rece, obiectivitate, perseverenta, curaj, neincredere fata de emotii	Foarte putina activitate, indiferenta, lipsa de initiativa	Regularitate, fidelitate, impasibilitate, sensul justitiei, respectul principiilor, economie	Usurinta de adaptare, acomodare, putin sensibil la pericol
Activi			Talent de organizare, sens social, munca regulata, perseverenta	Usurinta, siguranta, disponibilitate, prezenta de spirit, decizii rapide, veselie
Nonactivi			Melancolie, retragere in sine, rezistenta pasiva, incetineala, indecizie, gust pentru singuratate, sedentaritate	Nu opune rezistenta, supus momentului, neglijenta, risipire

Luand in considerare doar emotivitatea si activitatea putem reduce cele 8 tipuri la jumatate:

1.     Emotivii inactivi – adica nervosii care reactioneaza rapid la evenimente, si sentimentalii, care a reactioneaza lent.

2.     Emotivii activi – in care se incadreaza colericii, cu reactii rapide,                                            explozive si pasionatii, care au reactii lente.

3.     Neemotivii activi – adica sangvinicii, cu reactii echilibrate, rapide, si flegmaticii, cu multa forta dar lenti.

4.      Neemotivii inactivi – care ii include pe amorfi, care, desi cu mai putina energie sunt bine ancorati in prezent, si pe apatici, a caror lipsa de energie este dublata de un ritm lent al reactiilor.

Principalele trasaturi ale celor opt tipuri

 

Pasionatii (EAS) - ambitiosi care realizeaza tensiune extrema a intregii personalitati; activitate concentrata pentru un scop unic; dominatori, apti pentru a conduce. Stiu sa-si stapaneasca si  sa utilizeze violenta. Serviabili, onorabili, iubesc societatea. Avand simt profund al grandorii, stiu sa-si reduca nevoile organice, merg uneori pana la ascetism.

Valoare dominanta: opera de infaptuit.

Colericii (EAP) - generosi, cordiali, plini de vitalitate, si exuberanta, optimisti; in general excitabili, adesea fara gust si masura. Activitatea lor e intensa, febrila, si multipla. Se intereseaza de politica, iubesc poporul, cred in progres, sunt revolutionari. Dotati cu aptitudini oratorice, plini de impetuozitate, antreneaza oamenii.

Valoare dominanta: actiunea.

Sentimentalii (EnAP) - ambitiosi ce raman mereu in stadiul de aspiratie. Meditativi, introvertiti, schizotimi. Adesea melancolici si nemultumiti de ei insisi; timizi, vulnerabili, scrupulosi; isi alimenteaza viata interioara prin ruminatia trecutului. Nu stiu prea bine sa intre in relatii cu oamenii, si cad usor in mizantropie. Neabili, se resemneaza dinainte cu ceea ce puteau totusi sa evite. Individualisti, au un sentiment viu al naturii.

Valoare dominanta: intimitatea.

Nervosii (EnAS) - cu dispozitie variabila vor sa epateze si sa atraga atentia. Indiferenti la obiectivitate, simt nevoia de a infrumuseta realitatea (ajungand de la minciuna la fictiune poetica). Au un gust pronuntat bizar, oribil, macabru. Muncesc neregulat si numai ce le place. Au nevoie de excitatii pentru a se smulge inactivitatii si plictiselii. Inconstanti in afectiunile lor: repede sedusi, repede consolati.

Valoare dominanta: divertismentul.

Flegmaticii (nEAS) - oamenii obisnuintelor, respecta principiile, punctuali, obiectivi, demni de credinta, ponderati, cu dispozitie afectiva egala. In general impasibili, rabdatori, tenaci, lipsiti de orice afectare. Civismul lor e profund, religia lor are caracter mai ales moral. Agreeaza sistemele abstracte.

Valoarea dominanta: legea.

Sangvinicii (nEAP) - extrovertiti, pot face observatii exacte si dovedesc un remarcabil simt practic. Le place lumea, unde se comporta politicos, sunt spirituali, ironici, sceptici. Stiu sa manevreze oamenii, sunt abili diplomati. Liberali si talentati in politica, au putin respect pentru marile sisteme si pun accent pe experienta. Probeaza initiativa si o mare suplete de spirit. Oportunisti.

Valoare dominanta: succesul social.

Apaticii (nEnAs) - inchisi, secretosi, repliati in ei insisi, dar fara viata interioara frematatoare. Sumbri si taciturni, rad rareori. Sclavi ai obisnuintelor, conservatori. Tenaci in aversiunile lor, sunt dificil de reconciliat. Cei mai putin vorbareti dintre oameni, le place singuratatea. Desi indiferenti la viata sociala, ei sunt in general cinstiti, iubesc adevarul, onorabili.

Valoare dominanta: linistea.

Amorfii (nEnAP) - disponibili, concilianti, toleranti prin indiferenta, dau adesea dovada de o incapatanare pasiva tenace. In ansamblu au “caracter bun”. Neglijenti, lenesi, nepunctuali. Indiferenti fata de trecut mai mult decat fata de viitor. Au adesea aptitudini catre muzica (executanti) si teatru.

Valoare dominanta: placerea.

2.6.                Importanta acestor tipologii de temperament in activitatea didactica

G. Berger a elaborat un chestionar usor de utilizat pentru a incadra o persoana in cele 8 tipuri temperamentale. Acest chestionar poate fi aplicat si in cazul elevilor, deoarece pentru educator cunasterea temperamentului elevilor este importanta. Astfel se poate stabili daca un copil este emotiv sau nu, este activ sau nu. Daca un copil este activ el poate fi harnic, energic, indiferent de gradul de emotivitate, iar daca este inactiv, ar putea fi lent, lenes, fara initiativa. Daca este emotiv poate avea reactii emotive foarte puternice, va fi implicat afectiv in tot ceea ce face, iar daca este non-emotiv, astfel de manifestari vor fi minime.

 Dar nu este de ajuns pentru un educator identificarea acestor caracteristici, ci ei pot si trebuie sa ia masuri necesare stimularii sau controlarii acestora dupa caz. Copii activi trebuie orientati spre activitati utile si temperarea tendintei de a lua hotarari pripite, iar cei inactivi au nevoie de o stimulare constanta si de un program de lucru strict supravegheat.

Le Gall  subliniaza valoarea muncii in grup pentru cei neemotivi si inactivi. Pentru alte tipuri, de exemplu pentru sentimentali rolul muncii in echipa este discutabil, deoarece sentimentalul poate avea probleme de integrare in grup, preferand singuratatea.

3.   caracterul

3.1.                definitii ale caracterului. Atitudinea.

Termenul de personalitate include intr-un sitem unitar atat temperamentul cit si caracterul omului.

Temperamentul si caracterul sunt doua notiuni diferite care nu trebuiesc confundate. In timp ce temperamentul se refera la insusiri ereditare ale individului, caracterul vizeaza suprastructura morala a personalitatii, calitatea de fiinta sociala a omuluo. In opinia lui Allport de cate ori vorbim despre caracter emitem o judecata de valoare si implicam un standard moral.

Etimologic, termenul de caracter provine din greaca veche si inseamna tipar, pecete si cu referire la om, sisteme de trasaturi, stil de viata. Caracterul de fapt inseamna o structura profunda a personalitatii, care se manifesta prin comportament, care pot fi usor de prevazut.

Pentru a cunoste caracterul ciuva trebuie sa incercam sa raspundem la intrebarea fundamentala „De ce”, sa ne intrebam in legatura cu motivele, si valorile ce fundamenteaza comportamentul cuiva.

Andrei Cosmovici subliniind doua dimensiuni fundamentale ale caracterului –una axiologica, orientativ-valorica, alta executiva, voluntara- afirma: „Caracterul  este acea structura care exprima ierarhia motivelor esentiale ale unei persoane, cat si posibilitatea de a traduce in fapt hotararile luate in conformitate cu ele”.

In opinia lui Taylor caracterul este „ gradul de organizare etica efectiva a tuturor fortelor individului”.

Alte definitii: „o dispozitie psihofizica durabila de a inhiba impulsurile conform unui principiu reglator „(Rohack, A.A.; cf Allport) sau  „o  vointa moraliceste organizata” (Klages, K.).

Caracterul este deci un subsistem relational-valoric si de autoreglaj al personalitatii care se exprima printr-un ansamblu de atitudini-valori.

Atitudinea exprima  o modalitate de raportare fata de anumite aspecte ale realitatii si implica reactii afective, cognitive si comportamentale.

In structura caracterului se disting trei grupe fundamentale de atitudini:

v    atitudinea fata de sine insusi: modestie, orgoliu, demnitate, sentiment de inferioritate, culpabilitate,

v    atitudinea fata de ceilalti, fata de societate: umanism, patriotism, atitudini politice,

v    atitudinea fata de munca.

3.2.                Testele de personalitate si rolul lor in activitatea didactica. Impactul scolii asupra formarii personalitatii elevilor

 

 

Putem spune ca, cu ocazia chestionarelor de personalitate sunt diagnosticate trasaturile personalitatii, care de fapt exprima atitudinile pe care persona le are fata de ea insasi.

Testele de personalitate sunt diverse si este foarte greu, daca nu chiar imposibil, sa suprinda toate aspectele personalitatii pe baza caruia sa se intocmeasca profilul psihologic al unei persoane.

In majoritatea testelor de personalitate sunt analizate urmatorii factori:

v    Dominanta;

v    Acceptarea de sine;

v    Independenta;

v    Empatia;

v    Responsabilitatea;

v    Socializarea;

v    Autocontrolu;

v    Toleranta;

v    Realizarea de sine prin conformism;

v    Realizarea de sine prin independenta.

Adolescenta este perioada in care incep sa se „cristalizeze” principalele trasaturi de caracter. Elevii sunt personalitati in formare. Este greu, sau uneori chiar imposibilt sa ne dam seama de motivele ce fundamenteaza atitudinile si comportamentele lor.

Scoala poate avea un impact deosebit de puternic asupra formarii personalitatii viitorului adult, de exemplu prin rolul pedepselor si recompenselor si al asteptarilor profesorilor sau prin atitudinile profesorului fata de performantele elevilor, precum si interpretarea rezultatelor scazute in termeni de esec.

 Scoala, educatorul, nu are numai obligatia de a transmite cunostinte, informatii ci ii revine un rol important in formarea atitudinilor - elemente principale ale caracterului- elevilor prin metode si tehnici specifice.

Metodele indirecte actioneaza mai ales prin mecanismele invatarii sociale bazate pe imitatie, pe identificare, pe exemple, pe modelare etc.deci una dintre cele mai importante sarcini formative a scolii este aceea de a oferi modele, cai de urmat.

Intre metodele directe cea mai evidenta este utilizarea pedepselor si a recompenselo.

4.   Unicitatea individului

Am vorbit despre personalitatea omului si cele doua componente majore ale sale: temperamentul si caracterul. Am incercat sa raspundem la intrebarile: “Ce este personalitatea?”, “Ce este temperamentul?”, “Ce este caracterul?” si din ce sunt formate. Am vazut ca de-a lungul timpului omenirea a fost preocupata de stabilirea unor tipologii temperamentale si incadrarea oamenilor intr-o categorie sau alta.

Dar nu trebuie uitat ca  in psihologie, care nu este o stiinta pozitiva, exacta, ci stiinta a sufletului, nu exista alb sau negru. Nu putem spune despre cineva ca intruneste numai trasaturile temperamentale ale colericului, el imbina foarte multe trasaturi si domina cele ale colericului. Putem incadra oamenii in tipologii dar nu trebuie sa uitam de unicitatea individului, a fiecaruia dintre noi.

Fiecare dintre noi  e diferit de celalalt, apartinand deja prin nastere unuia dintre cele doua sexe. Fiecare dintre noi suntem unici capatand o anumita originalitate prin faptul ca ne-am nascut intr-o anumita zi sau epoca istorica,   intr-o anumita familie,  intr-un anumit mediu social si am parcurs un anumit drum in viata.

Individul e unic, insa nu incomparabil cu alti indivizi ai speciei umane. Natura lasand trasaturi comune indivizilor a creat speciile, iar in cadrul speciilor a lasat diversitatea din care deriva unicitati.

G.W.Allport observa ca: “Metoda de reproducere sexuala a naturii garanteaza la modul superlativ un echipament genetic nou, pentru fiecare muritor care se naste.'

Teoretic, jumatate din ceea ce se transmite ereditar provine de la mama si jumatate provine de la tata. Deci nu pot exista doua fiinte omenesti la fel sau mai exact cu acelasi potential de dezvoltare (exceptie facand gemenii monozigoti).

Pentru a intelege un om trebuie sa observam ca el este:

v         ca toti ceilalti oamenii (dupa normele universale);

v         ca unii oameni (dupa normele de grup);

v         ca nici un alt om (norme idiosincratice).

Fiecare om e la fel cu ceilalti prin simpla lui apartenenta la speta umana, are caracteristici asemanatoare cu oamenii din grupul sau (de ex.: vorbeste  o anumita limba (limba materna)) si totusi este unic, diferit de toti ceilalti.

Orice individ, oricare ar fi el, nu se realizeazaa prin trasaturi universale adaugate la niste trasaturi ale grupului sau si apoi adaugate la ceva propriu. Individul impleteste intr-un mod unic toate trasaturile formand ceea ce se cheama o persoana distincta si originala.

Este ceea ce Allport accentua: 'Organizarea vietii individuale este, in primul rand, in ultimul rand si tot timpul, un fapt principal al naturii umane.'

Prin drumul parcurs de fiecare om in viata sa se distinge de altii. Fiecare viata isi urmeaza un destin unic. Indiferent de orice metafizica a destinului, existenta lui e o certitudine ceea ce arata particularitatea fiecarui individ in parte, acesta urmand o anumita 'cale' fara 'doar si poate'.

In marea varietate umana se intalnesc oameni slabi si oameni puternici, genii si idioti, oameni harnici si oameni lenesi, inalti si scunzi, vioi si apatici, sensibili si insensibili.

Dar nu vom putea spune niciodata ca doi oameni puternici sunt la fel pentru ca ii mod sigur unul este puternic in ceva, altul in altceva, unul in alergare, altul in ridicat greutati; nu sunt doua genii la fel: unul e preocupat de fizica, altul de matematica; exemplele ar putea continua foarte mult prin diferentieri tot mai subtile intre grupuri si tipuri de oameni.