Basmul este o specie epica de mare intindere, de obicei in proza, in care sunt narate intamplari fabuloase(fantastice) ale unor personaje imaginare, inzestrate cu insusiri supranaturale. Basmul apartine prin origine, literaturii populare, avand caracter oral, anonim si colectiv. Insa pe la inceputul secolului al-XIX-lea, apare un interes al scriitorilor pentru basm, o predilectie pentru mituri, pentru trecut, pentru specificul national si pentru creatia populara autohtona.
Deoarece apare intr-o perioada a romantismului, basmul cult
“Povestea lui Harap-Alb” se incadreaza perfect in
structura epica a basmului cult, continand insasi elemente din
cadrul basmului popular. Basmul este o naratiune facuta din
perspectiva unui autor omniscient avand o formula initiala (“Amu
cica era odata”), o formula mediana (“Ca cuvantul
din poveste, inainte mult mai este…”- aceasta formula
desparte cele sapte parti in care basmul este impartit) si formula
finala (“Si a tinut veselia ani intregi”). In basmul
lui Creanga apare caracterul de fictiune, implicand fabulosul
si miraculosul , prin intermediul unor caractere fantastice
(Gerila, Setila, Flamanzila, Ochila, Pasari-Lati-Lungila –
prieteni ai personajului principal). De asemenea apar animale
care au darul de a vorbi (calul lui Harap-Alb), si diferite
obiecte cu puteri miraculoase: “apa vie”, “apa
moarta”- aceste obiecte vor fi folosite in ajutorul personajului
central, pentru a fi readus la viata. Exista un conflict intre
Bine (reprezentat de Harap-Alb) si Rau (Spanul) iar in cele
din urma Binele invinge, primind locul meritat, iar Raul este
inlaturat, fiind supus unei pedepse grele.
Harap-Alb, eroul basmului lui Creanga, iese din schema basmului
popular. El poate fi identificat cu Fat-Frumos care infrunta
zmeii, dar nu se lupta cu Spanul, ceea ce denota profunzimea
naratiunii redate de marele povestitor.
Calatoria pe care o face fiul cel mic al Craiului are un caracter
initiatic, este drumul maturizarii sale, al cunoasterii binelui
si raului, pentru a putea deveni urmas la tronul unchiului sau.
In drumul sau, el trebuie sa treaca 3 probe de foc, care-i vor
dezvalui noi capacitati, si-i va oferi prilejul de intra in
contact cu lucruri si personaje necunoscute. Harap-Alb nu este
un personaj fantastic, el doar are legaturi cu
Caracteristicile limbajului sunt evidente in acest basm,oralitatea
fiind realizata prin dramatizarea naratiunii: “Mai, da’al
dracului om e si acesta”. Limbajul popular existent da
o nota de naturalete: termeni regionali: “hobot”,
“desant”. Filosofia de baza a basmului este de sorginte
profund populara: experienta, viata practica, este cea care
instruieste, care-l formeaza pe om, propulsandu-l pe scara valorilor,
iar nu apartenenta sociala ( nu faptul ca e fiu de crai il face
sa ajunga urmas la tronul unchiului sau, ci cunoasterea, distingerea
binelui de rau).
“Spre deosebire de basmele altora, in care supranaturalul
e socant si infricosator, in Harap-Alb, realul si fabulosul
se intretaie continuu, fara a da impresia unei insotiri hibride.
Nu se stravede nici vulgaritatea cotidianului, nici miraculosul
oniric sau halucinatoriu”, este ideea dezvoltata de Paul
Cornea in lucrarea “Ganduri despre Harap-Alb”.
caracterizarea
personajului principal