„ULTIMA NOAPTE DE DRAGOSTE, INTÂIA NOAPTE DE RAZBOI”
de Camil Petrescu
-apartenenta la specie-
Adept al modernismului lovinescian, Camil Petrescu, este cel care,
prin opera lui fundamenteaza principiul sincronismului, prin aducerea
unor noi principii estetice ca autenticitatea, substantialitatea,
relativismul si prin crearea personajului intelectual lucid si analitic,
in opozitie evidenta cu ideile samanatoriste ale vremii, care
promovau „o duzina de eroi plangareti”. Camil
Petrescu opiniaza ca literatura trebuie sa ilustreze „probleme
de constiinta”, pentru care este neaparata nevoie de un mediu
social aparte, in cadrul caruia acestea sa se poata manifesta.
Astfel Camil Petrescu nu face altceva decat un demers in
vederea sincronizarii literaturii roma
Perspectiva temporala este discontinua, bazata pe alternanta temporala
a evenimentelor, pe dislocari sub forma de flash-back si feed-back.
Astfel Stefan Gheorghidiu traieste in doua realitati temporale:
timpul cronologic (obiectiv)-intamplarile de pe front
si timpul psihologic(subiectiv)-drama iubirii.234ad0-sdfsdd334
Romanul este scris la persoana intai: „eu nu pot
vorbi onest decat la persoana intai”(Camil
Petrescu), naratorul-personaj identificandu-se in partea
a doua cu autorul. Modaliatatea narativa se remarca asadar prin
prezenta marcilor formale ale naratorului, de unde reiese apropierea
acestuia de evenimente, pana la substituirea lui de catre
personaj=> narator-personaj.
Realitatea romanului este o realitae personala, un punct de vedere
interpretabil de catre cititor, caci „sa nu descriu decat
ceea ce vad, ceea ce aud, ceea ce inregistreaza simturile
mele, ceea ce gandesc eu... Aceasta-i singura realitate pe
care eu o pot povesti...”(Camil Petrescu). In aceasta
idee discursul narativ poate fi considerat subiectiv in ceea
ce priveste drama iubirii, dar intamplarile de pe font
se prezinta intr-o versiune neromantata, cu date, locatii
si termeni specifici, fiind considerate un jurnal de front =>obiectiv.
Stilul lui Camil Petrescu se caracterizaeaza prin clariate, sobrietate,
fraza scurta si nervoasa, este artistic si intelectualizant. Preluand
ideile moderniste ale lui Lovinescu el alege sa scrie „fara
stralucire artistica”, fiind unul dintre promotorii de seama
ai anticalofilismului, considerand de asemenea ca intr-o
opera literara relatarea subiectului trebuie sa fie precisa si concisa
„ca intr-un proces verbal”.
In mintea naratorului-personaj unele evenimente nesemnificative
iau proportii uriate, sunt intoarse pe fata si pe dos, dezbatute
intens, in timp ce altele, cu o durata mult mai mare sunt
prezentate simplu si succint „”Eram insurat de
doi ani cu o colega de la Universitate si banuiam ca ma inseala”.
Stefan Gheorghidiu traieste drama intelectualuilui lucid, dominat
de incertitudini; filosoful de seama care analizeaza fiecare gest,
fiecare vorba, fiecare privire cautand un adevar absolut,
o versiune infailibila, o explicatie inatacabila. In mintea
indoielnica a lui Stefan se desfasoara multe ipoteze, care
sunt mai apoi rand pe rand eliminate, de exemplu el
insusi recunoaste la Odobesti, dupa aprige framantari
provocate de purtarea Elei: „de altminteni, toata suferinta
asta monstruoasa imi venea din nimic”.2314m0-sdfsdn334
Gandul mereu indoielnicului Stefan Gheorghidiu se perinda
de la vremurile actuale (razboiul si experienta devastatoare a acestuia)
la vremurile iubirii lui cele dintai, vremurile fericite de
la inceput si al zbuciumului trist si adanc ce-l cuprinsese
dupa numai 2 ani, adesea aceste trei planuri regasindu-se in
acelasi paragraf.
Memoria involuntara, de natura afectiva, declansata de discutia
de la popota, este modalitatea prin care Gheorghidiu aduce in
prezent (timpul subiectiv), prin retrospectie si discontinuitate
temporala a feed-back-ului, experienta sa erotica. Momentul istoric
al neutralitatii Romaniei din timpul Primului RM este un motiv
de framant al celor incorporati, ca si cum este mult
mai usor sa traiesti ceva decat sa traiesti in asteptatrea
acelui ceva. In aceasta conditie de incertitudine timpul se
dilata la nesfarsit-colonelul regimentului spune „nu
mi-e casa casa, nu mi-e masa masa[...], acum vine toamna, mai sunt
doua saptamani pana merg la scoala [...]fata [...] si
baiatul [...] Aproape ne-am instrainat[...] Mai bine am intra
Ideea literara este adoptata de Camil Petrescu de la scriitorul
francez Marcel Proust, iar conferinta sa despre „Noua structura
si opera lui Marcel Proust” constituie un adevarat manifest
literar de credinta. Descrierea in amanunt a starilor, senzatiilor,
experientelor din capodopera proustiana „In cautarea
timpului pierdut” isi gaseste o corespondenta in
romanul camilpetrescian „Ultima noapte...”: „Dar
m-a iubit? Surad pentru mine singur...De ce s-ar fi dat unui
student sarac? O partida, un viitor sot? Atunci de ce n-au facut-o
si altele inaintea ei? In orice caz e singura femeie
care a facut sacrificii pentru mine cand mama a fost gata
sa porneasca proces pentru mostenire, cu noi, copii. I se cuvine
sa recunosc ca m-a inselat doar cand am devenit bogat”.
„Totusi «Ultima noapte...» e mai putin proustian
si mai mult roman orasenesc in sensul cerintei scriitorului
intr-un articol antisamanatorist din 1927” (G. Calinescu).
Personajul principal, Stefan Gheorghidiu, este raspunsl necesitatii
eroului intelectual in literatura romana dupa ideile
moderniste ale lui Lovinescu. Filosof prin excelenta, lucid prin
inteligenta, dominat de incertitudinea mintii in cautarea
adevaralui absolut, el se salveaza prin constientizarea unei drame
mai puternice, aceea a omenirii ce traieste tragismul unui razboi
absurd.
Sub penita lui William Shakespeare, Hamlet devine sclavul incertitudinilor
care-l duc spre pierzanie, caci nu poate trai dupa ce si le dezvaluie,
acordandu-le un sens fix. Pe de alta parte, eroul camilpetrescian
se remarca prin capacitatea de a trai idei, de a trece de la o problema
la alta; cu alte cuvinte rezolvarea unei incertitudini nu inseamna
pentru Gheorghidiu pierzanie, ci disponibilitatea pentru o noua
framantare ideatica.
Fire reflexiva si pasionala, Stefan Gheorghidiu diseca si analizeaza
cu luciditate situatiile noi, protagonistii lor, dar si propria
atitudine si propriul raspuns, pe care-l formuleaza prin monolog
interior „nu mai puteam citi nici o carte, parasisem Universitatea”.
Asadar, principalele modalitati de caracterizare sunt proprii analizei
psihologice (si implicit romanului modern)- monologul interior,
introspectia, autoanaliza, memoria involuntara, jurnalul.
Realitatea prezentata in roman este cea a lui Gheorghidiu.
In ochii lui fiecare personaj este analizat, fara a avea insa
posibilitatea replicii. Totusi trebuie mentionat faptul ca autorul
nu ascunde acest lucru, dand cititorului posibilitatea de
a-si forma o idee, o interpretare proprie privind veridicitatea
prezentarii personajelor de catre protagonist. In contextul
in care Stefan Gheorghidiu este eroul romanului, celalalte
personaje nu sunt altceva decat instrumante adiacente, avand
rolul de a-l indivizualiza si mai mult. El vede in Ela idealul
lui de iubire si feminitate, pe care, la sfarsit il
descopera inexistent in femeie, un produs al mintii si vointei
sale.
Finalul este unul deschis: „A doua zi m-am mutat la hotel
pentru saptamana pe care aveam s-o mai petrec in permisie. I-am
daruit neveste-mi inca o suma ca aceea ceruta de ea la Campulung
si m-am interesat sa vad cu ce formalitate ii pot darui casele de
la Constanta. I-am scris ca-i las absolut tot ce e in casa, de la
obiecte de pret la carti...de la lucruri personale la amintiri.
Adica tot trecutul”. Asadar finalul romanului reprezinta demitizarea
Elei, care devine din ideal obscur, iar pe Gheorghidiu il gasim
gata de o noua experienta, lasand in urma trecutul. El este un invingator,
care reuseste prin forta unei drame sa stearga cicatricile sangerande
ale alteia-una puternica ca si mintea care a creat-o.
caracterizarea personajului principal
Romanul postbelic realist - MOROMETII