-apartenenta la specie –
Prin romanul “Enigma Otiliei”, George Calinescu depaseste realismul clasic, creeaza caractere dominate de o singura trasatura definitorie, realizand tipologii, modernizeaza tehnica narativa, foloseste detaliul in descrieri arhitecturale si in analiza personajelor, inscriindu-se astfel in realismul secolului XIX, cu trimitere certa catre creatia lui Balzac.
caracterizarea Costache Giurgiuveanu
Spiritul realist se manifesta inca din procesul de elaborare a romanului, marturiile autorului dezvaluind substratul autobiografic la care se face referire. Evocarea, in jurnal, a mortii matusii Tinca si a cautarii febrile intreprinse de rude pentru a gasi bani si obiecte de pret in casa; preluarea trasaturilor unchiului Bica Simion, in portretul lui Stanica Ratiu; utilizarea amintirilor autorului referitoare la familia adoptiva, pentru a crea atmosfera din strada Antim; existenta de licean, pasiunea pentru psihiatrie si chiar elemente ale portretului fizic imprumutate lui Felix, precum si evocarea unei Otilii reale, verisoara indepartata, sunt doar cateva exemple edificatoare.
In anul 1938, anul aparitie romanului, insusi Calinescu
a definit tema operei astfel: “monografia unei familii bucurestene”.
Asadar autorul scoate in evidenta viata burgheziei
bucurestene la inceputul sec.XX, pe care o prezinta
in toate aspectele ei esentiale intrate sub determinismul
socio-economic. Tema este si de factura balzaciana
pentru ca urmareste societatea burgheza degradata
sub puterea mistificatoare a banului, intreaga actiune construindu-se
in jurul averii lui Costache Giurgiuveanu. De altfel, scriitorul
francez Balzac a concentrat ideea ca banii au putere distrugatoare
asupra eticii unei societati, afirmand: “zeul
la care se inchina toti este banul”.
Initial romanul a fost intitulat “Parintii Otiliei”,
insa editorul i-a schimbat denumirea in “Enigma
Otiliei”. Primul titlu ilustreaza motivul balzacian
al paternitatii, iar cel de-al doilea caracterul derutant
si imprevizibil al eroinei. Opera este structurata pe doua
planuri narative: unul prezinta destinul tanarului
Felix Sima, care, inainte de a-si face o cariera, traieste
o experienta erotica; iar al II-lea plan expune istoria
mostenirii lui Costache Giurgiuveanu, avere dupa care familia
Tulea, dirijata de Aglae, ravneste.
Naratiunea se focalizeaza pe imaginea a doua familii
dispuse in antiteza. Pe de-o parte, e plasat clanul
Tulea (Aglae, Simion, Olimpia, Aurica, Titi), aparent unitar datorita
autoritatii absolute a Aglaei si datorita asemanarii
fizice a membrilor lui. Pe de alta parte, familia lui Costache
Giurgiuveanu reuneste oameni pe baza legaturilor de suflet
sau conjuncturale: Otilia Marculescu, Felix Sima- orfanul
ajuns sub tutela unchiului, Leonida Pascalopol – in
cautare de o familie si de un mediu in care sa-si
exercite instinctul patern. 2634m0-sdfsdn334
Actiunea romanului se deschide in stil balzacian prin incadrarea
in timp si spatiu a personajelor. Adolescentul Felix Sima,
absolvent al unui liceu din Iasi, vine la unchiul si tutorele lui,
in luna iulie 1909 pentru a urma Facultatea de Medicina.
Un narator omniscient descrie strada invadata de verdeata,
aspectul vestimentar al tanarului si apoi se opreste
la prezentarea detaliata a caracteristicilor arhitecturale
ale strazilor ce par o caricatura in moloz a
unei strazi italice. Exteriorul casei lui Costache Giurgiuveanu
e prezentat in detalii semnificative, care sugereaza
calitatea si gustul estetic, fiind relevant pentru conturarea personajului.
Mobilele, vesmintele prefigureaza caracterul si temperamentul
acestuia, exprima o atmosfera de viata, de
intimitate, de educatie. Aceste exemple ilustreaza conceptia
clasica, balzaciana de exprimare a caracterului eroului.
Mos Costache, tipul avarului, o creste in casa lui pe Otilia
Marculescu, pe care intentioneaza sa o infieze
si care este rasfatata unei delicate pasiuni ale lui
Pascalopol. Sentimentele lui Costache Giurgiuveanu pentru Otilia
sunt invinse de avaritia personajului, el neputand asigura
“fe-fe-titei lui” traiul in viitor. Felix se indragosteste
de Otilia, fiind gelos pe Pascalopol, insa cu toate
acestea nu i-a nici o decizie, deoarece dorea sa-si construiasca
o cariera de exceptie. Otilia, la randul ei il
iubeste pe Felix, dar il alege pe Pascalopol, barbatul
matur, generos
Descrierea Baraganului in mod minutios pe un
fundal fantastic, folosirea contrastelor in descrierea campiei
dar si a casei vechi, sunt pagini de sensibilitate romantica.
Scriitorul ilustreaza placerea grandiosului, o sensibilitate
acuta “la sugestiile de infinit”. Elementele
romantice reies si din dragostea dintre Felix si Otilia, dar si
din folosirea antitezei in caracterizarea personajelor Felix-Titi;
Pascalopol-Costache; Otilia-Aurica, care se opun prin trasaturi
esentiale: inteligenta, ambitie, frumusete in antiteza
cu debilitatea mintala, apatie, rautate, invidie.
Construit in spirit clasic balzacian si cu o viziune realista,
“Enigma Otiliei”, asimileaza elemente ale romanului
modern: finetea, introspectia, luciditatea si precizia analizei
psihologice: interesul pentru elementele contradictorii, tulburatoare
si derutante (Otilia- Pascalopol), pentru degradari psihice
( alienarea, senilitatea, dedublarea constiintei-Simion Tulea),
studiul consecintelor ereditatii(Titi)=> sfera modernismului.
Romanul se incheie simetric, revenind la imaginea de la inceput:
casa lui Mos Costache apare si mai dezolanta , iar Felix
reinvie in memorie cuvintele acestuia “Aici nu
sta nimeni”.(element clasicist)
“Enigma Otiliei” este un roman fundamental al literaturii
romane, o sinteza a clasicismului realist de tip balzacian,
cu elemente romantice si moderne, o creatie originala, dupa
cum insusi autorul spune: “trebuie sa fim cat
mai originali, si ceea ce confera originalitate unui roman
nu este metoda, ci realismul fundamental…”.