Aptitudinea si inteligenta matematica - referat



referat, proiect, rezumat, caracterizare, lucrare de nota 10 despre: Aptitudinea si inteligenta matematica Lucrare de licenta

Specificul cognitiv al matematicii ca disciplina scolara
A. Inteligenta ca aptitudine generala implicata în însusirea matematicii
B. Aptitudinea si inteligenta matematica
C. Atitudinea elevilor fata de matematica
D. Alti factori care influenteaza atitudinea elevilor fata de matematica

B. Aptitudinea si inteligenta matematica

Inteligenta scolara este o forma particulara a inteligentei care se dezvolta în procesul de învatamânt prin modelarea personalitatii elevului în activitati scolare de diverse tipuri. În 1950, Vernon (cf. , p. 46) propune un model al structurii inteligentei scolare înteleasa drept capacitatea de adaptare a elevului la cerintele activitatii scolare:
· Nucleul: - factorul g (inteligenta generala)
- v: ed (verbal- educational)
- x (motivatie, atitudini, perseverenta, interes)

· Alti factori: - k:m (spatial- mecanic)
- v (verbal)
- n (numeric)
- aptitudini tehnice, psihomotorii, etc.
Între acestia, factorul n este legat de inteligenta matematica (calcul numeric, rationament matematic, etc). De fapt, fiecare factor luat separat, nu da nici o informatie despre rezultatele scolare ale unui elev ci doar prin evidentierea relatiilor functionale dintre acestia. Desi exista credinta unei înzestrari „naturale” pentru matematica, inteligenta matematica reprezinta doar premiza si rezultatul activitatii matematice; ea se va structura treptat, în an



ii scolaritatii, prin familiarizarea elevilor cu acest domeniu, la nivele din ce în ce mai înalte.
Eficienta procesului de structurare a aptitudinii matematice depinde de urmatorii factori (cf. , p.101):
· gradul de dezvoltare a operatiilor mentale (analiza- sinteza, generalizare, abstractizare, capacitate de concentrare, etc); acesta depinde si de înzestrarea ereditara ca si de conditiile actuale;
· natura contactului (activ/ pasiv) cu matematica;
· metodele de învatamânt folosite de profesor;
· factori de ordin motivational (interese, aspiratii, perseverenta, satisfactie)
· personalitatea profesorului de matematica si relatia sa cu elevii;
· factori emotionali.


Exista si un raport invers: prin formarea si dezvoltarea aptitudinilor matematice are loc o dezvoltare a mecanismelor psihice care intra în componenta ei. Spre deosebire de alte aptitudini (de exemplu cea muzicala), cea matematica se contureaza destul de târziu –mai ales în cazul formelor superioare ale acestei aptitudini- uneori abia în clasele terminale ale liceului sau chiar mai târziu. În cursul formarii aptitudinii matematice pot interveni factori care sa favorizeze sau sa defavorizeze acest proces; ea se constituie ca rezultanta unui proces de structurare pe baza potentialitatilor: inteligenta generala care se „specializeaza” în inteligenta de tip matematic.


Componentele inteligentei matematice sunt:
- gândirea matematica (ce imprima o receptivitate fata de acest domeniu si presupune întelegerea rapida a sensului si a structurii formale a problemei)
- capacitatea de a abstractiza, formaliza si generaliza materialul matematic
- capacitatea de a releva regula si tipul de solutii transferabile în rezolvarea problemelor similare
- capacitatea de a întelege limbajul matematic, de a opera cu simboluri
- capacitatea de a rationa logic si ordonat
- capacitatea de a condensa rationamentele
- gândire operatorie si flexibila (prezenta prin capacitatea de restructurare permanenta a experientei anterioare, de a descoperi solutii multiple)
- flexibilitate si plasticitate a gândirii matematice; aceasta provine din caracterul reversibil si structurat al operatiilor intelectuale. (Plasticitatea se refera la posibilitatea ca o aceeasi problema sa poata fi rezolvata tot atât de corect atât intuitiv cât si printr-un demers logic, abstract)
- capacitate de reprezentare spatiala
- memorie matematica
- cunostinte, priceperi, deprinderi matematice
- atitudinea pozitiva fata de activitatea matematica


Desi se presupune ca, în general, la o populatie oarecare de dimensiuni normale, distributia aptitudinilor pentru matematica se apropie de distributia normala si ca elevii cu aptitudini scazut

e pentru matematica nu pot învata tot atâta sau nu tot atât de profund ca cei cu aptitudini înalte, unele studii ( , p. 94- 95) arata ca performantele pot fi la fel de ridicate atunci când pentru elevii cu aptitudini scazute beneficiaza de un volum mai mare de instruire asupra materialului de învatat. J. Piaget (în [38], p. 40) spune ca "exista o anumita categorie de elevi, de altfel foarte inteligenti si care în alte domenii pot chiar sa dea dovada de o inteligenta superioara, dar care esueaza mai mult sau mai putin sistematic la matematica[…] La aceasta problema se da de obicei un raspuns putin cam facil, vorbindu-se de «aptitudini» pentru matematica. Dar daca ceea ce am presupus privind raporturile dintre aceasta forma de cunoastere si structurile operatorii fundamentale ale gândirii este exact, atunci fie ca aceasta aptitudine se confunda cu inteligentaînsasi, ceea ce se considera ca nu este exact, fie ca ea se refera în întregime nu la matematica ci la maniera în care ea este predata." Piaget arata ca în procesul predarii cunostintelor de matematica se face apel la un limbaj specific, marcat de un simbolism accentuat si care solicita din partea celui care încearca sa si-l însuseasca un anumit nivel de abstractizare. În acest caz, este foarte posibil ca ceea ce se întelege în mod uzual prin "aptitudine matematica" sa se refere la întelegerea acestui limbaj sau la viteza de procesare a limbajului de tip matematic si nu la întelegerea structurilor matematice specifice.
În , p. 108 sunt prezentati urmatorii indici ai aptitudinii matematice:
- însusirea rapida si temeinica a notiunilor de matematica
- efectuarea rapida si prescurtata a lantului de rationamente si operatii necesare rezolvarii de probleme
- trecerea rapida si usoara de la rationamentul direct la rationamentul invers în procesul de studiere a materialului matematic
- transformarea usoara si originala a principiului rezolvarii de probleme de acelasi tip


Procesul de dezvoltare a aptitudinilor în general –si a aptitudinii pentru matematica în special- trebuie studiat alaturi de diferentele individuale si de procesul de învatare a elevului. Determinând aptitudinea pentru matematica si favorizând atitudinea pozitiva fata de aceasta în cadrul procesului de învatare, vom putea prevedea mai usor posibilitatile lor de dezvoltare. Procesul dezvoltarii aptitudinii fata de matematica este în strânsa legatura cu cel al dezvoltarii intereselor elevului pentru acest domeniu. Interesul se concretizeaza cel mai adesea într-un randament pozitiv, acesta fiind un indicator al existentei unei aptitudini.