Lucrari de intretinere, exploatare si reparare a pompelor centrifuge referat



 INTRETINEREA
La pompele centrifuge, piesele cele mai expuse la uzură, atât abrazivă cât si corozivă, sunt: rotorul, labirintii, arborele, bucsa de protectie a arborelui (bucsa de uzură), etansarea mecanică, garniturile moi si lagărele.
Carcasele de aspiratie si refulare nu constituie de obicei piese de uzură, ele având peretii mult mai grosi decât ai rotorului. În cazul vehiculării unor lichide puternic abrazive, carcasele sunt protejate cu blindaje confectionate din materiale cu mare rezistentă la uzură. Rotorul reprezintă una dintre cele mai importante piese ale pompei, si de aceea se recomandă ca, în caz de constatare a uzurii înaintate, el să se înlocuiască cu altul original, procurat din timp de la furnizor ca piesă de schimb. Uzura rotorului se manifestă prin ciupituri, stirbituri, discontinuităti ale formei, subtieri de pereti, ovalizări ale alezajului butucului, deformări ale canalului de pană etc.
Indiferent de procedeul de confectionare a unui rotor, fie prin turnare, fie prin sudare-nituire, materialul din care este alcătuită piesa nu poate fi perfect omogen, astfel încât în timpul rotirii apar mase neechilibrate, care în functionare dau nastere la forte si momente ce provoacă vibratii ale întregului ansamblu.
Efectele unei astfel de functionări se manifestă negativ asupra
pieselor pompei si conduc în final la uzura prematură a acestora si la
întreruperea functionării. Pentru a evita aparitia acestui fenomen este necesar ca după prelucrare, fiecare rotor să fie supus unei operatii de echilibrare si anume: statică si dinamică.

Pentru obtinerea unei echilibrări cât mai corecte, dispozitivul trebuie să satisfacă următoarele condiţii:
- Prismele trebuie să fie perfect paralele si orizontale.
- Suprafata lor de lucru trebuie să fie suficient de
lată, pentru a nu lăsa urme pe fusurile arborelui, la rotoarele mai grele.
- Totodată, în scopul reducerii coeficientului de frecare, această suprafată trebuie finisată prin slefuire;
- Arborele trebuie de asemenea să aibă fusurile bine slefuite si executate cu o mare precizie.
De exemplu ovalitatea maximă admisă este de 0,01 mm. În fig. 1 este prezentat un dispozitiv de echilibrare statică a rotoarelor pompelor centrifuge.












Fig. 1 Dispozitiv de echilibrare statică a rotoarelor pompelor centrifuge

 PORNIREA

La pornire trebuie sa se verifice, in afara de cazul pompelor autoaspiratoare,daca pompa este plina cu apa,ceea ce are loc numai in cazul in care conducta de aspiratie are la capatul de jos o supapa de retinere si cand aceasta este etansa. Daca pompa nu este plina cu apa,se umpe pana la nivelul conductei de refulare.
In cazul cand pompa este legata la o conducta de refulare sub presiune, pornirea se face cu robinetul de refulare inchis, pentru ca astfel motorul este incarcat numai la o treime din puterea sa.

 REPARAREA

a) Uzuri normale si anormale, avarii.
Pompele centrifuge au mult mai putine piese in miscare decat pompele cu piston,deci mai putine piese supuse uzurii.
Coroziunea are loc in special la pompele pentu alimentarea cazanelor de abur si este mai puternica in locurile in care au loc o destindere (scadere de presiune),in locurile in care se produc vartejuri,cat si in punctele de deviere brusca a curentului de lichid.
Scaderile de presiune se produc la interstitiile interioare ale rotorului.
Vartejurile apar in interiorul pompei,in special in cazul functionarii cu sarcina redusa.Coroziunea poate produce uzuri foarte mari organelor pompei,ducand pana la distrugerea lor.

b) Defecte in exploatarea pompei centrifuge:
A. Pompa nu aspira:
Cauze:
- Pompa si conducta de aspiratie nu sunt umplute suficient cu lichid;
- Patrunde aer in conducta de aspiratie prin punctele de legatura sau prin presgaritura de aspiratie;
- Aerul din pompa si din conducta de aspiratie nu este complet evacuat;
- Ventilul de retinere al sorbului nu inchide etans,din cauza impuritatilor sau deformarii tijei de conducere a lichidului in rezervorul de aspiratie;
- Ventilul de retinere al sorbului nu se deschide suficient;
- Sita sorbului este infundata;
- Nivelul lichidului de aspiratie a scazut mai jos decat sorbul;
- Inaltimea de aspiratie este prea mare.
Masuri de remediere:
- Se completeaza lichidul care lipseste,cautand sa se elimine bulele de aer.
- Cu ajutorul unei lumanari aprinse se determina dupa devierea flacarii,punctul de patrundere a aerului si se etanseaza bine legatura respectiva sau presgarnitura de aspiratie
- Se deschid robinetele de aerisire si se umple pompa cu lichid
- Se curata ventilul de retinere al sorbului,demontandu-l respectiv se repara ventilul
- Se curata sita de impuritati
- Se introduce sorbul in lichid,asezandu-l la o adancime suficienta pentru a asigura aspiratia in orice conditii
- Se monteaza pompa la inaltimea de aspiratie admisibila.

A. Pompa aspira,dar nu refuleaza:
Cauze:
- Vana de refulare nu este inchisa
- Canalele rotoarelor sau ale dispozitivului de conducere sunt infundate (cu carpe,bucati de lemn,etc.)
- Interstitul interior este mult mai marit
Masuri de remediere:
- Se deschide vana de refulare
- Se demonteaza pompa si se curata canalele infundate
- Se inlocuiesc inelele de etansare


B. Pompa necesita la pornire o putere mai mare decat cea normala:
Cauze:
- Vana de refulare nu este inchisa
- Rotoarele sunt montate gresit
- Dispozitivul de echilibrare nu functioneaza
- Inelele de etansare sunt gripate
- Presgarniturile sunt stranse prea mult
Metode de remediere:
- Se inchide vana de refulare,deschizand-o treptat pe masura ce pompa isi mareste turatia.
- Se demonteaza pompa si se aseaza rotoarele in pozitia normala
- Se verifica dispozitivul de echilibrare,inlocuind inelul la nevoie
- Se demonteaza pompa si se rectifica inelele de etansare
- Se slabeste strangerea presgarniturilor.


C. Pompa se incalzeste:
Cauze:
- Vana de refulare este inchisa
- Presgarniturile sunt stranse prea mult
- Nu functioneaza dispozitivul de racire
Metode de remediere:
- Se deschide vana de refulare
- Se slabeste strangerea presgarniturilor, respectiv se inlocuiesc inelele garniturii
- Se controleaza robinetul si conductele de legatura ale dispozitivului de racire.

D. Se produc scantei la inelele colectoare ale motorului electric.
Cauze:
- Inelele sunt murdare
Masuri de remediere:
- Se curata si se slefuiesc inelele

E. Pompa vibreaza:
Cauze:
- Fundatia slaba
- Suruburile de fundatie nu sunt stranse
- Conductele nu sunt bine fixate
- Centrarea pompei fata de motor nu este buna
- Pungi de aer in conducta de aspiratie
Masuri de remediere:
- Se consolideaza fundatia
- Se strang suruburile
- Se consolideaza conductele
- Se aliniaza grupul si se inlocuieste garnitura cuplajului
- Se evacueaza aerul,respectiv se inlatura defectele de montare a conductei de aspiratie.

1. Tehnologia reparatiilor:

Procedeele de reparare a organelor centrifuge sunt asemanatoare cu cele de la pompele cu piston,folosind ca si la acestea pentru reparare,sudarea electrica, sudarea cu gaze, galvanizarea, prelucrarea mecanica, ajustarea, etc.
Carcasele de fonta crapate sau sparte se pot repara ca si corpurile de pompa de la pompele cu piston prin sudare cu gaze,executate la cald sau prin sudare electrica rece.
Axele pompelor centrifuge prezinta o uzura caracteristica prin faptul ca neavand o miscare rectiline alternativa ca tijele de pompa ca o miscare de rotatie, uzura este localizata la fusurile corespunzatoare lagarelor cu bucse sau cuzineti si la cele care se freaca in prezgarnituri. Axele uzate ale pompelor centrifuge se pot reconditiona prin metalizare urmata de cementare sau prin cromare dupa ce primele reparatii sau facut prin rectificare simpla.
Rulmentii uzati ai pompelor centrifuge,cum bucsele de lagar uzate se inlocuiesc cu altele noi iar lagarele de compozitie uzate, topite, gripate, se toarna din nou prin aceleasi procedee ca la pompele cu piston.
Rotoarele pompelor centrifuge deteriorate prin rupere de palete,coroziune,eroziune nu se repara ci se inlocuiesc cu altele noi.
Dispozitivele de conducere a pompelor centrifuge,deteriorate prin coroziune,cavitatie si eroziune nu se pot repara prin sudare,deoarece interiorul lor este greu accesibil pentru executarea acestei operatii si suprafetele incarcate nu se pot prelucra usor.