Teoria si metodologia instruirii (didactica) referat






Concepte. Definitii



a) Conceptul de instruire
Lat. instruire; fr. instruire; engl. training - studiu (a studia), invatare (a invata), pregatire prin studiu, instruire in institutii de invatamant."

b) Conceptul de didactica
Gr. didaskc - didaskein - a invata; gr. didaktike - stiinta invatarii, didactica; gr. mathetica -stiinta de a invata pe altii; lat. didactica - stiinta invatarii (predarii-invatarii), didactica; lat. ars disccndi - stiinta (arta) invatarii (de a invata).
Obiectul didacticii este procesul de invatamant (procesul de predare-inva-tare). Teoria instruirii sau didactica reprezinta stiinta, dar si arta (in sens de maiestrie didactica) conceperii, organizarii si desfasurarii cu succes a procesului de invatamant sau al predarii-invatarii eficiente. Ele se mai definesc si ca „stiinta instructiei prin invatamant" sau „stiinta educatiei prin instructie".
Didactica specialitatii (metodica) este ramura pedagogica interdisciplinara care reprezinta aplicarea teoriei instruirii (didacticii) la predarea unei anumite discipline de invatamant, asa cum ar fi: didactica predarii fizicii, didactica predarii chimiei, didactica predarii matematicii, didactica predarii tehnologiei, didactica predarii educatiei etc.

Componentele teoriei instruirii (didacticii)

Teoria instruirii (Didactica) studiaza, intr-un ansamblu coerent, componentele procesului de invatamant (predarii-invatarii) si anume: esenta procesului de invatamant (predarii-invatarii); principiile (legitatile) didactice; mijloacele de invatamant; metodele didactice; formele de activitate didactica (organizare a procesului de invatamant).

Procesul de invatamant



. Conceptul de proces de invatamant - esenta sa

Teoria procesului de invatamant opereaza cu sistemul componentelor didacticii si anume: obiective, continuturi, factori si strategii de realizare si evaluare ale predarii-invatarii.
Procesul de invatamant reprezinta activitatea complexa, intentionata, programata, organizata si constienta de predare si invatare.
Procesul de invatamant este un act de comunicare (transmitere) informationala idei, mesaje, opinii, comportamente (actiuni), in cadrul caruia relatiile profesor-elev (student) sunt interactiuni comunicationale de natura cognitiva, afectiva, volitionala, comportamentala (actionala) etc.
Comunicarea poate fi directa, interpersonala - asa cum se manifesta in activitatile frontale (cursuri, lectii, seminarii, lucrari practice indrumate etc.) si indirecta, realizata prin mediatori - filme, emisiuni radio sau TV, CD-uri, vehiculate de calculator, prin Internet etc. Comunicarea directa dezvolta in mare masura elemente de apropiere, trairi si relatii umane, chiar afective, calitati care este necesar sa fie avute in vedere, in timp ce comunicarea indirecta dezvolta mai mult spiritul de activitate independenta, personala, transformand elevul (studentul) in propriul sau educator. Pentru o formare completa, elevata, eficienta. cu spirit creator a personalitatii si profesionalitatii sunt necesare si folositoare ambele genuri de comunicare, desigur in mod specific si cu ponderi corespunzatoare formelor de invatamant - de zi, seral, cu frecventa redusa sau la distanta.

. Laturile procesului de invatamant: predarea si invatarea

2.. Predarea
Predarea este latura procesului de invatamant intentionata, programata, organizata si constienta de comunicare (transmitere) de catre profesor a cunostintelor teoretice si practice, care stau la baza invatarii. Desigur, predarea include toate activitatile instructiv-educative conduse de profesor, inclusiv cele care privesc formarea calitatilor psihice afective, volitive, caracteriale etc.

2.. Invatarea
invatarea este latura procesului de invatamant intentionata, programata, organizata si constienta de asimilare si dobandire a cunostintelor teoretice si practice de catre elev (student) pe baza predarii si a studiului independent. Aceasta este ceea ce se numeste invatarea scolara.
invatarea poate fi privita insa si din urmatoarele perspective: invatarea ca fenomen al evolutiei lumii vii; invatarea umana, in general; invatarea scolara ca proces interior (intim) si invatarea scolara ca proces exterior, in interactiune cu cel interior.
invatarea ca fenomen al evolutiei lumii vii este procesul general de modificari adaptative ce asigura continuitatea evolutiei lumii vii, in general.
invatarea umana este procesul calitativ deosebit de invatare ce asigura evolutia lumii vii, care se caracterizeaza prin modificari structurale si informationale profunde, selective si stabile, obiectivate in achizitii cognitive (de cunoastere), afective si actionale (comportamentale) ca raspunsuri (finalitati) ale fiintei umane la solicitarile variate intentionate, active si constiente ale mediului socio-cultural si educational.
invatarea scolara este evolutia fiintei umane in scoala (in procesul de invatamant), in doua componente in interactiune:
- invatarea interna este latura intima (mentala, psihica) a procesului de invatare, care realizeaza actele de perceptie, intelegere, abstractizare si generalizare, fixare si reproducere a informatiilor si
- invatarea externa (comportamentala) este latura exterioara cu caracter actionai, de aplicare a cunostintelor, de formare a priceperilor si deprinderilor intelectuale si practice.

. Tipuri de teorii de invatare

Psihologia invatarii a dezvoltat numeroase tipuri de teorii de invatare (vezi E. Hilgard, G. Bower, Teoriile invatarii, E. D. P., Bucuresti, 1975). Printre tipurile de teorii ale invatarii se pot mentiona:

a) Teoria invatarii asociationiste. Potrivit legii asociatiei, ideile aparute impreuna au tendinta sa se asocieze, prin contiguitate (simultaneitate) sau asociere de tipul S-R (stimul-reactie);
b) Teoria invatarii behavioriste (engl. behaviour - comportament). Este o teorie de tip asocia-tionist. invatarea consta din raspunsuri repetate la stimulii externi (din afara) de tipul S-R. care conduc la obtinerea unei experiente, al unui comportament. Este o invatare bazata pe incercare si eroare (invatare prin reusita, prin succes). Poate fi o invatare bazata si pe repetate mecanica sau pe repetare intentionata- bazata pe semnificatii instructiv-cognitive (comportament observat, intentional). Are ca initiatori pe: Ed. Tolman, Ed. Thomdike, B.F. Skinnerelc.
c) Teoria invatarii conditionate. Este o teorie de tip asociationist care se bazeaza pe reflexele conditionate (formate). Este o invatare dobandita prin repetare de tipul S-R (stimul-reactie), im-binandu-se stimuli concreti de ordinul I sau primul sistem de semnalizare, cu stimuli de ordinul al Il-lea - abstracti, cum este cuvantul cu semnificatii abstracte (logice). La om predominanti sunt stimulii si reactiile de ordinul al Il-lea. Are ca initiatori pe: I. P. Pavlov si continuatori pe Guthrie, B. F. Skinner, Huli si altii.
d) Teoria invatarii prin perspicacitate (engl. - insight learning) sau teoria configuratiei (germ. - sign gestalt). Este o invatare asociationista de tip S-R, bazata pe incercare-eroare, in care isi poate spune cuvantul perspicacitatea si configuratia (semnificatia) intuitiv-cognitiva, sau intuitia „inteligenta" experimentala („invatarea" la maimute). Initiatori: W. Kohler, K. Koffka si altii.
e) Teoria invatarii pe baza actiunilor mentale. Ea sustine ca invatarea este rezultatul unor actiuni (operatiuni) mentale, desfasurate la nivelul actiunilor senzorio-motorii (materiale), la nivelul actiunilor verbale (de imbinare a reprezentarilor cu cuvantul) si ia nivelul actiunilor cognitive formale si logice, care realizeaza intelegerea, abstractizarea si generalizarea informatiilor. Aceasta teorie arc ca initiatori pe J. Piaget, A. Leontiev, T. Galperin si altii.
f) Teoria invatarii prin instruire. Acest tip de invatare se bazeaza pe modelul didactic al profesorului, elevul receptand, intelegand, stocand si aplicand informatiile oferite de profesor; este o invatare dirijata de tip traditional. Teoria trateaza elevul mai mult ca obiect al educatiei.
g) Teoriainvatarii prin descoperire (euristice). Elevul afla, intelege, generalizeaza si aplica in mod independent, personal, informatiile. Este tipul de invatare cel mai eficient, asigurand dezvoltarea unei personalitati si profesionalitati libere, independente si creatoare. Teoria trateaza elevul ca subiect al educatiei.
h) Teoria invatarii cibernetice. Aceasta teorie considera procesul de invatamant ca un proces cibernetic, in cadrul caruia actioneaza principiul feedbackului (conexiunii inverse), avand ca aplicatii instruirea asistata de calculator.
I) Teoria matematica a invatarii. Teorema lui Bemouli sustine ca pentru o clasa intinsa de fenomene de masa, frecventa corespunzatoare unui numar mare de cazuri converg, intr-un anumit sens, catre o limita. Aceasta proprietate evidentieaza ca fenomenele, care individual se produc la intamplare, pot da nastere, prin repetarea lor, la o stabilitate susceptibila de a fi masurata matematic. Procesele pedagogice (deci de invatare), in majoritatea lor, aplicate unui grup scolar sunt stochastice, modelul matematic stochastic fiind cel bazat pe teoria probabilitatilor, construit si controlat prin metode statistice. Exemplu: orice raspuns bun al unui elev este un fenomen aleator, profesorul neavand certitudinea ca va obtine un raspuns corect nici macar din partea celui mai bun elev din clasa. Dar elevul foarte bun are o probabilitate mai mare de a da un raspuns bun (exact), in timp ce elevul mai slab are o probabilitate mai mica. Aceasta nu infirma caracterul aleator al raspunsurilor corccle date de elevi. Totalitatea raspunsurilor date de elevii unei clase, intr-o ora didactica, reprezinta o variabila intamplatoare, iar dinamica rezultatelor bune la invatatura un proces stochastic (contributii romanesti la teoria matematica a invatarii au adus: Gh. Mihoc, M. Malita, M. Solomon ele; vezi si: G. Bower, in Teoriile invatarii, E.D.P., Bucuresti, 1975).
j) Teorii ipotetice ale invatarii: a) teoria invatarii prin hipnoza; b) teoria invatarii prin transplant de scoarta (gene) care trebuie supusa insa controlului national si international, datorita aspectului deontologic al actiunii; c) teoriainvatarii prin imprimare de informatii pe scoarta cu ajutorul mijloacelor electronice (calculatoarelor de instruire); aceasta este prevazuta a fi realizata cam peste 800-l 000 de ani.

. Caracteristicile procesului de invatamant

4.. Are caracter bilateral, biunivoc si interactiv

a) Caracter bilateral. in procesul de invatamant actioneaza doi factori importanti care indeplinesc cele doua laturi importante ale acestuia: profesorul -care realizeaza predarea si elevul (studentul) - care realizeaza invatarea.

b) Caracter biunivoc. Cei doi factori actioneaza intr-un raport de reciprocitate de unu la unu, ambii factori avand contributii in realizarea actului de invatare, dupa demersul de du-te-vino: .

c) Caracter interactiv. Cei doi factori participa la procesul de invatamant in interdependenta, se conditioneaza reciproc, deci interactioneaza.
Caracterul interactiv implica si interactiuni intre cei ce invata, care prin dialog direct si discutii (dezbateri) directe, coordonate suplu de catre profesor devin participanti activi si responsabili ai propriei lor pregatiri, devin subiecti ai educatiei.
Desigur, profesorul este factorul dirijor al procesului de invatamant, adevar justificat de pregatirea si experienta sa, de faptul ca este investit de catre societate cu acest rol. Aceasta cere insa ca si elevul (studentul) sa fie considerat un partener activ si responsabil al procesului de invatamant, cu care sa se coopereze, intr-un spirit de respect si ajutor reciproc. La elev se finalizeaza toate eforturile predarii-invatarii, de aceea el trebuie considerat tot mai mult ca subiect al educatiei.

4.. Caracterul de obiect si subiect ale elevului (studentului) in procesul de invatamant

Elevul, obiect al educatiei. Cand elevului i se ofera totul, selectat si prelucrat de profesor, el participand doar la intelegerea, stocarea si aplicarea cunostintelor, dupa model, este tratat ca obiect al educatiei. O astfel de ipostaza il antreneaza si-i dezvolta mai putin capacitatile, spiritul de investigatie si creativitate.
Desigur, la inceputul dezvoltarii personalitatii lui, mai ales in clasele mici, cel mult pana la gimnaziu, elevul poate fi tratat, intr-o masura mai mare, ca obiect al instructiei, dar nu in mod exagerat.
Elevul, subiect al educatiei. Cand elevului i se ofera posibilitatea de a afla si singur cunostintele, intelegandu-le, stocandu-le si aplicandu-le in cat mai mare masura, in mod independent, personal, atunci este tratat ca subiect al instructiei, ca propriul sau educator. Elemente de tratare a elevului ca subiect al instructiei trebuie sa apara de la clasele mici, dar trebuie sa creasca in pondere in liceu si mai ales in invatamantul superior, deoarece numai pe aceasta baza se va asigura pregatirea temeinica, se vor dezvolta capacitatile intelectuale si profesionale, spiritul de investigatie si creativitate. Elevul trebuie obisnuit sa invete singur, in mod independent cu cartea. Aceasta confirma ceea ce spunea Alvin Toffler in „Socul viitorului" ca.

Analfabetul viitorului nu va mai fi nestiutorul de carte, ci cel care nu stie sa invete singur cu cartea". Desigur, mijloacele de invatare s-au perfectionat, odata cu dezvoltarea informaticii, a calculatoarelor, fapt de care va trebui sa se tina seama, putandu-se sustine, parafrazand pe A. Toffler, ca „analfabetul" viitorului va fi cel care nu stie sa lucreze si sa invete cu calculatorul, prin Internet.

4.. Caracterul informativ si formativ al procesului de invatamant

a) Caracterul informativ. Teoria culturii materiale a sustinut ca important in invatare este asimilarea unui cat mai mare volum de informatii. Desigur, informatiile sunt necesare, ele sunt elemente cognitive care ne ajuta sa intelegem si sa fundamentam teoriile si actiunile (procesele specializate) intr-un anumit domeniu. Creierul uman are, insa, limite de stocare. in conditiile exploziei informationale nu se va putea stoca decat o parte a informatiilor. Este nevoie de o selectie pentru a se retine ceea ce este mai valoros, mai important, mai fiabil, inlaturandu-se stocarea elementelor secundare, descriptiviste si cu uzura morala mare.

b) Caracterul formativ. Teoria culturii formale a sustinut ca in invatare nu sunt atat de importante informatiile, ci importante sunt aspectele formative ale invatarii, obiectivate in capacitati si deprinderi intelectuale, profesionale, cetatenesti etc, deoarece acestea sunt componente ale personalitatii mai fiabile (cu bataie lunga), capabile sa ne ajute sa ne adaptam la schimbari (mutatii) si sa cream elemente noi cerute de progresul continuu. Desigur, aceasta este adevarat. Dar, trebuie avut in vedere ca elementele formative s-au dezvoltat in stransa legatura cu asimilarea informatiilor si ca transpunerea in practica a capacitatilor nu poate opera si nu are eficienta decat prin vehicularea (aplicarea) de informatii. De aici concluzia: realizarea unui echilibru intre caracterul informativ si formativ al invatarii, cu accentul in permanenta pe caracterul formativ. in acest sens, este de luat in considerare si astazi aprecierea lui M. Montaigne (pedagog francez din secolul al XVI-lea) care a spus: „Este de preferat un cap bine facut, in locul unuia bine umplut." Desigur, M. Montaigne nu spune ca nu trebuie sa stocam si informatii, dar acorda o atentie sporita caracterului formativ al invatarii. Strategia invatarii contemporane cere echilibru intre „ce, cat si cum sa invete", folosind demersul: „personalo-faptico-logic", adica invatare independenta personala, strans legata de fapte, de actiuni practice, de logica (ratiune, stiinta) si creativitate.





4.. Caracterul de act de cunoastere al procesului de invatamant

Aceasta inseamna ca procesul de invatamant nu este doar un act pedagogic de comunicare si asimilare de cunostinte, ci este (trebuie sa fie) in acelasi timp si un act de cunoastere, adica de investigatie si descoperire a adevarului, de formare, de elaborare a informatiilor, relativ asemanator actului de dezvoltare a stiintelor, in virtutea unei asemenea caracteristici elevul (studentul) nu va fi doar un receptor al actului de comunicare al profesorului, ci va fi cel care afla singur adevarul, folosind analiza, sinteza, comparatia, abstractizarea, generalizarea si aplicarea cunostintelor, ca rezultat al unui proces de investigatie si descoperire independenta, personala a informatiilor. Acest demers poate sa insemne redescoperire, adica reluarea pe scurt a drumului parcurs de stiinta, care a omologat informatiile, precum si descoperirea unor adevaruri noi, ambele demersuri fiind realizate in contextul invatarii scolare euristice.

4.. Caracterul cibernetic al procesului de invatamant

Aceasta caracteristica evidentiaza faptul ca procesul de invatamant poate (si trebuie) considerat ca un act cibernetic, adica de comanda (comunicare) si de control (evaluare), in cadrul caruia actioneaza principiul conexiunii inverse (feedbackului), conform schemei-bloc a sistemului de reglare (fig. 3).
Caracterul cibernetic ofera posibilitatea reglajului (pentru profesor) si autore-glajului (pentru elev) procesului de predare-invatare.

4.. Caracterul actionai sau practic-aplicativ al procesului de invatamant

Procesul de invatamant trebuie sa ofere finalitate aplicativa privind pregatirea profesionala indeosebi. in procesul de invatamant trebuie formate priceperi si deprinderi practice, de aplicare a cunostintelor specifice fiecarui domeniu al cunoasterii sau socioprofesional. in acest context, organizarea de laboratoare, cabinete, ateliere etc. si inzestrarea lor cu mijloace adecvate de instruire practica reprezinta o necesitate obiectiva a pregatirii fortei de munca si a specialistilor.

4.. Caracterul educativ al procesului de invatamant

Procesul de invatamant are, pe langa caracterul sau informativ-formativ si de cunoastere, adica in esenta instructiv, si un caracter afectiv-educativ, adica de traire si modelare a unor calitati umane ale elevului, de natura afectiva, etica si cetateneasca, in vederea realizarii unui comportament demn, civilizat si democratic. Procesul de invatamant, indiferent de disciplinele predate, trebuie sa dezvolte dragostea de invatatura, dragostea de profesie si de tara, spiritul de disciplina, de corectitudine si de economie, spiritul de competitie loiala, de cooperare, de respect si ajutor reciproc etc. In acest context, trebuie dezvoltate capacitatile si priceperile de a dialoga, negocia si actiona in toate planurile vietii stiintifice, culturale, social-economice, moral-civice etc.

Componentele cognitiv-formativ-aplicative ale procesului de invatamant



Aceste componente sunt: cunostintele, priceperile, deprinderile si obisnuintele.

. Cunostintele

(lat. cognoscere si fr. connaisance - informatie), cunoastere, cunostinta.

Cunostintele reprezinta componenta ideatica (cognitiva) a procesului de invatamant, exprimata prin informatii sub forma de notiuni, concepte, idei, teze, legi, principii, teorii, ipoteze etc, care se predau si se invata in procesul de invatamant la o anumita disciplina sau pe ansamblul disciplinelor de invatamant Ele pot fi informatii de cultura generala, de cultura sociala si umanista, de cultura stiintifica si tehnica etc.

. Priceperile
(lat. percipere -indemanare, iscusinta, abilitate, pricepere)
Priceperea reprezinta componenta formativ-actionala a procesului de invatamant, exprimata prin capacitatea de a aplica cunostintele in mod constient, activ-participativ, corect, cu o anumita iscusinta (indemanare sau abilitate), cu o anumita experienta, in conditii variate.

Priceperile pot fi intelectuale - de a calcula, de a rezolva exercitii si probleme teoretice, de a calcula cu rigla de calcul si calculatorul etc. si practice - de a lucra la o masina unealta, de a face operatii la un tablou de comanda sau intr-o instalatie tehnica etc.

. Deprinderile
(lat. dcprendere - dexteritate, executie cu usurinta, ca urinare a repetarii, deprindere)
Deprinderea este capacitatea de a aplica informatiile cu usurinta, rapid, operativ si cu randament sporit, cu respectarea tuturor calitatilor priceperii (corectitudine, iscusinta, abilitate, in conditii variate si schimbate). Deprin derea este priceperea transformata in act reflex, sau cu alte cuvinte, este priceperea ajunsa la stadiu de automatizare a componentelor, operatiilor sau actiunilor de aplicare.
Mecanismul transformarii priceperii in deprindere este dat de exercitiile (de repetarile) realizate in mod sistematic si continuu. Prin repetitii se automatizeaza componentele operatiei, ansamblul acesteia ramanand, insa, constient, deoarece omul nu poate fi transformat intr-un automat, intr-un robot.

De exemplu: Cunoasterea si activitatea la o masina-uncalta - strungul: Elevul isi insuseste cunostintele despre strung (parti componente, principii si metode de functionare si de lucru etc). Aplica apoi cunostintele in strunjirea unor piese, strunjirc, care la inceput o face constient, reusind sa strunjeasca corect si cu o anumita iscusinta piesele, obtinand astfel priceperea de a slrunji. Randamentul in faza priceperii este relativ mic. Continuand lucrul la strung, prin exercitii sistematice si continue de strunjirc, priceperea se transforma in act reflex, deci devine deprindere, situatie in care componentele operatiei de strunjirc s-au automatizat, elevul ncmaigandindu-se cand sa porneasca strungul, cum sa aseze piesa si cum sa efectueze operatia de strunjire. Prin aceasta constientul a fost eliberat si poate fi pastrat in rezerva sau folosit pentru ridicarea calitatii si eficientei actiunii. Actiunea de aplicare (de lucru) ramane, insa, constienta pe ansamblul ci, elevul gandindu-se doar la dimensiunile ce trebuie sa le aiba piesa, la finetea strunjirii, masurand cu sublerul si controland cu degetul gradul de finete.
Transformarea priceperilor in deprinderi reprezinta o necesitate a perfectionarii invatarii si activitatii, constituind conditia esentiala a cresterii productiei si productivitatii muncii intelectuale si practice. Exemplele de cunostinte, priceperi si deprinderi pot fi date din orice domeniu de specialitate: chimie, energetica, calculatoare, automatizari, transporturi, stiintele naturii, management, medicina etc.

. Obisnuintele

Lat. reflexus; fr. habitude - act reflex, obicei, obisnuinta.
Obisnuintele reprezinta componenta formativ-actionala sub forma de aplicare a cunostintelor in mod curent si frecvent, ca o necesitate vitala (de viata), de obicei, ca act reflex total. Si in aceasta situatie, in care componentele actiunii (comportamentului) sunt „automatizate", constientul trebuie sa ramana o caracteristica a ansamblului activitatii si comportamentului.

Exemple de obisnuinte: spalatul pe maini inainte de masa; stingerea luminii ce nu mai foloseste inainte de parasirea locului de activitate; oferirea locului in mijloacele de transport in comun unor persoane in varsta, bolnave, cu copii in brate etc.
Este de luat in seama necesitatea de a nu admite repetarea unor actiuni gresite, caci ele devin deprinderi si obisnuinte gresite, care se corecteaza sau se inlatura cu mare dificultate. Se apreciaza ca este mai usor sa formezi o deprindere sau obisnuinta noua corecta, decat sa inlaturi una gresita, uneori rezistenta la corectare (inlaturare) este foarte mare.


Dinamica procesului de invatamant



Desfasurarea procesului de invatamant (predare-invatare) se realizeaza in contextul interactiunii unor etape de natura pedagogica, psihologica, gnoseologica si logica. Acestea sunt: perceperea; intelegerea, abstractizarea si generalizarea; fixarea (stocarea) si formarea priceperilor si deprinderilor, precum si evaluarea cunostintelor. Aceste etape raspund mecanismului invatarii interne (intime) si invatarii externe (exterioare), in interactiune.

. Perceperea obiectelor si fenomenelor
Este etapa cunoasterii (invatarii) senzoriale, in cadrul careia prin contactul direct cu realitatea (materiale didactice intuitive, experiente etc), prin mijlocirea simturilor si a capacitatii rationale se formeaza imaginea globala a realitatii sub forma de perceptii si reprezentari, in plan mental.

. intelegerea1, abstractizarea si generalizarea cunostintelor
Este etapa cunoasterii (invatarii) constiente, logice, rationale, abstracte.
Pe baza comparatiilor, analizei si sintezei, se scot (abstrag) mental elementele (semnificatiile si conexiunile) esentiale, tipice si generale ale realitatii studiate, realizandu-se intelegerea, abstractizarea si generalizarea acestora sub forma de notiuni, concepte, idei, teze, principii, legi, teorii, ipoteze etc, ca urmare a interactiunii dintre mijloacele intuitive si mijloacele logico-matematice de predare-invatare.

. Fixarea (stocarea) cunostintelor
Este actul de inregistrare si fixare (stocare) mentala (in creierul uman) a cunostintelor, asigurand memorizarea logica a acestora, care creeaza fondul aperceptiv. Este vorba de o fixare (stocare) dinamica, in sensul restructurarii si integrarii continue a sistemelor de cunostinte. De asemenea, in contextul actului de fixare poate actiona fenomenul de feedback, in sensul interventiei cu suplimentari, reluari sau corectari informationale.
Fixarea (stocarea) informatiilor se face prin exercitii orale sau scrise, prin intrebari si raspunsuri si prin rezolvari de probleme. in scoli, lectiile de fixare si consolidare si in facultati seminariile asigura bazele fixarii cunostintelor. Studiul individual este acela care consolideaza cunostintele.

. Formarea priceperilor si deprinderilor
Este etapa de aplicare a cunostintelor, de formare a capacitatilor, priceperilor si deprinderilor intelectuale si practice, de proiectare si investigatie stiintifica - dupa caz. Aceasta etapa este baza formarii profesionale a elevilor (studentilor); ea incepe prin experientele efectuate in clasa si continuate prin lucrarile, experientele si activitatile practice in cabinetele, laboratoarele, atelierele de productie si de proiectare etc. — scoala sau in activitatea social-utila din intreprinderi, societati comerciale etc, precum si in munca independenta a elevilor (studentilor).

. Evaluarea cunostintelor
Este actul didactic de control (verificare), apreciere si notare a cunostintelor. El evidentiaza nivelul, valoarea si eficienta invatarii. Finalizarea lui prin note asigura promovarea sau nepromovarea elevilor (studentilor). Evaluarea se poate integra intregului proces de invatamant, putand avea caracter curent, periodic si final (bilant). Evaluarea poate fi facuta de profesor sau prin mijloace informatice (calculator); ea poate sa aiba caracter de reglaj - pentru profesor si autoreglaj - pentru elev (student), realizandu-se principiul feedback-ului. Evaluarea va fi abordata pe larg in partea a IV-a a pedagogiei „Teoria si metodologia evaluarii".

Conditiile invatarii eficiente1



Realizarea invatarii eficiente, caracterizata, in principal, prin calitate, performante ridicate, temeinicie, fiabilitate, creativitate si aplicabilitate este determinata de indeplinirea in mod creator a unor conditii, cum ar fi:

a) prezenta in actiune a trasaturilor individuale de calitate si nivel ridicat, atat legate de procesele cognitive, afective, caracteriale si volitive, cat si de aspiratii, de manifestarea capacitatilor de autoinstruire si autoevaluare;
b) manifestarea tinerilor studiosi ca subiecti ai educatiei, caracterizati prin munca (studiu) independenta, personala, prin inzestrarea cu tehnicile de a invata singuri cu cartea sau calculatorul;
c) volum informational bogat si de calitate, in concordanta cu maxima latina non multa, sed multum (nu multe, ci mult);
d) imbinarea teoriei cu practica, asigurandu-se un caracter stiintific si practic-aplicativ al cunostintelor, atat in situatii determinate, dar si in situatii noi, schimbate si variate, care sa ofere pregatirii flexibilitate, adaptabilitate la nou si creativitate;
e) transferul (iradierea reciproca) a semnificatiilor si implicatiilor unor informatii si abilitati atat in cadrul fiecarei discipline de specialitate, cat si intre disciplinele inrudite;
f) strategii didactice si educative (mijloace, metode, forme de activitate etc.) cu pronuntat caracter activ-participativ, interactiv si euristic;
g) competitie (emulatie) loiala la invatatura, cu stimularea si aprecierea rezultatelor de performanta, prin premieri morale, materiale si financiare -dupa caz si posibilitati, prin burse de merit si burse de studii in strainatate, prin admiterea fara concurs intr-o teapta superioara a invatamantului, prin diplome de merit etc;
h) exigente instructiv-educative normale si pozitive, evitandu-se exigentele exagerate (absurde);
I) evaluarea corecta si obiectiva a cunostintelor, evitandu-se situatiile de evaluare subiectiva;
j) prestigiul profesorului determinat de competente valoroase de natura profesionala, culturala, stiintifica, moral-civica. pedagogica, manageriala etc, evitandu-se orice forme de tutelare sau de autoritarism educativ;
k) caracter sistemic al componentelor procesului de invatamant -interactiune intre obiective, continuturi, strategii didactice, evaluare etc;
1) mediu scolar de calitate, caracterizat prin relatii interumane, sociale si de conducere democratica, demne, civilizate, exigente normale, conditii favorabile de instructie si educatie etc;
m) mediu sociocultural extrascolar de calitate, caracterizat prin: relatii interumane si sociale democratice, demne, civilizate, un grad inalt de cultura si implicare in cultura al cetatenilor, editarea de carti, periodice etc. care sa poata fi procurate si sa satisfaca nevoile generale de cunostere, cat si cele specifice pregatirii si perfectionarii profesionale, implicarea statului si a societatii civile in dezvoltarea si perfectionarea continua a invatamantului ca domeniu de prioritate nationala etc;
n) mediu ecologic, caracterizat prin puritatea elementelor naturale si prin valoarea psihosocioeducativa a mediului psihosocial, evitandu-se atat poluarea naturii, cat si a mediului psihosocial, evitarea factorului patologic s.a.











Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani