Introducere. Obiectul disciplinei. Metode specifice de abordare. Raporturile dintre Introducerea in studiul dreptului si stiintele sociale inrudite referat







Stiinta reprezinta un ansamblu sistematic de cunostinte rationale referitoare la un obiect determinat si exprimate prin concepte, categorii, principii, notiuni.
Pentru a determina obiectul stiintelor juridice trebuie sa-i delimitam sfera fenomenelor cercetate si sa precizam unghiul din care vom face cercetarea.

Se poate accepta clasificarea stiintelor in
. stiinte ale naturii
. stiinte despre societate
. stiinte despre gindire

Stiintele despre societate au scopul de a cunoaste legile generale ale existentei si dezvoltarii societatii, de a studia formele de organizare sociala si modalitatile specifice de manifestare a componentelor realitatii sociale (politice, etice, juridice). Dreptul se incadreaza in categoria stiintelor despre societate.

Dreptul nu poate fi disociat de ideea de regula, iar conceptul de regula face loc celui de judecata.
Apropierea de drept opereaza prin si cu ajutorul regulilor care ii servesc de suport, indiferent ca e vorba de legi sau de alte precepte ale poporului sau ale suveranului, de comportamente, uzaje, cutume ale oamenilor sau de decizii ale judecatorilor sau arbitrilor.
Aceasta relatie dintre regula si drept e doar un punct de plecare. Nu e suficient sa ne referim la drept ca la un ansamblu, subansamblu de reguli, deoarece exista si reguli sociale ce nu sunt juridice.
Pentru a defini dreptul, vom cerceta continutul regulilor - fondul, forma regulilor si rolul dreptului de mediator intre corect si intelept.
Criterii de fond:
Nu exista dr. lui Robinson pe insula sa, cel putin pana cand pe insula nu apare si Vineri. Notiunea de drept nu isi ase sens decat in societate, intr-o comunitate de oameni. Sunt necesari cel putin 2 indivizi pentru a putea vorbi de o relatie sociala, relatie care, eventual, ar putea face obiectul unei norme juridice. Unii autori diferentiaza raporturile juridice de alte raporturi sociale aratand ca pentru ca un raport sa devina juridic este necesara si o a treia persoana : tertul impartial si dezinteresat, care sa fie in masura sa solutioneze eventualele litigii dintre primii doi. Din aceasta perspectiva, pe insula lui Robinson nu putem vorbi de societate apta sa dezvolte raporturi juridice nici dupa aparitia lui Vineri.
Ideea ca dreptul se dezvolta doar in societate a fost argumentata si de Aristotel care denumea omul - o fiinta sociala: zoon politikon.
De unde apare necesitatea dreptului, in iopteza existentei unei societati:
Terre gaseste 2 argumente:
1. Civilizatia si progresul resping ideea ca relatiile dintre oameni sa fie guvernate de violenta si de arbitrariu. Dreptul este utilizat pentru a invinge violenta: a o prevedea, a descuraja arbitrariul, chiar daca relatiile dreptului cu ambele sunt ambigue.
2. regulile juridice sunt destinate a face sa domneasca ordinea, progresul si justitia - finalitatile dreptului (chiar daca aceste notiuni sunt si ele ambigue).
Spune terre ca 2 cai se ofera juristului pentru a cerne dreptul: normativul si pozitivul.

Notiunea de DREPT provine din latinescul directus, care inseamna drept, linie dreapta, directie. In latina, notiunea de drept ca si ansamblu de norme este desemnata prin cuvantul jus. Ambii termeni latinesti se traduc in romaneste printr-un singur termen: drept.
O solutie similara intalnim si in limba engleza unde right are semnificatia de drept, direct, corect, sau de drept al persoanei, dr. subiectiv, iar notiunea de dr. obiectiv este redata prin termenul law.
In limba romana, notiunea de drept are 4 sensuri:
1. drept in sens de just, corect, echitabil - sens filosofic
2. drept - ansamblu de norme de conduita care guverneaza, intr-o societate organizata, raporturile sociale si a caror respectare este asigurata, daca este necesar, de constringerea publica - drept obiectiv/pozitiv/sistemul dreptului
3. drept - stiinta care are ca obiect acest ansamblul de norme - stiinta dreptului
4. drept - prerogativa, facultate, putere a individului de a avea o anume conduita si de a pretinde celorlalti o anume conduita, conform cu normele sociale si putind apela la nevoie, la forta de coercitie etatica - drept subiectiv.

A. Stiinta dreptului

1. S-a pus problema daca exista, daca e posibila o stiinta a dreptului.
In acest sens, s-a argumentat ca dreptul e o arta, o tehnica. Totusi, aceasta nu impiedica dreptul de a fi si o stiinta, si o arta, in acelasi timp. O stiinta a dreptului este posibila si chiar necesara, deoarece dreptul, ca ansamblu structurat de norme trebuie cunoscut si transmis. De aceea el poate si trebuie studiat. In plus, pentru a fi pus in practica (aplicat) si scopurile sale realizate, trebuie, pe de o parte, cunoscut dreptul (in ceea ce are fundamental si particular)si pe de alta parte, trebuie sa intervina arta si tehnica. Acestea constau in stiinta practica a celor chemati sa elaboreze legi - tehnica legislativa si a celor chemati sa le aplice - tehnica aplicarii dreptului: practica judecatoreasca si administrativa.
Cf. lui Francois Ost, stiinta dreptului este acea activitate cognitiva care urmareste sa ofere o reprezentare a fenomenului juridic conforma cu valorile, credintele, tehnicile si metodele comune unui anume grup stiinific.
Stiinta dreptului e un corpus teoretic, dreptul ca stiinta fundamentala, si, in acelasi timp, o practica sociala, dreptul ca stiinta juridica aplicata.Dreptul ca stiinta fundamentala, are o functie prospectiva si critica, care, prin efortul de explicare si justificare, are si o utilitate practica.
Totusi, studiind dreptul ca ansamblu de norme, stiintele juridice nu au doar un caracter fundamental ci si unul aplicat.
In acest sens, dreptul nu este o parte a naturii, ci un produs al vietii sociale, al inteligentei si vointei umane. Deci, dreptul nu este o stiinta a naturii, ci o stiinta socio-umana, precum istoria, economia, sociologia, psihologia, politologia. Dreptul este o stiinta sociala.
Ca si celelalte stiinte socio-umane, stiinta dreptului se caracterizeaza prin concluzii cu un grad de certitudine inferior, in comparatie cu gradul de certitudine al stiintelor sociale. Asa cum arata Aristotel, exista trei tipuri de discursuri: discursul demonstrativ, cel argumentativ si cel retoric. Primul porneste de la adevar si conduce la concluzii adevararte, cel argumentativ porneste de la probabil si conduce la concluzii probabile, iar cel retoric duce la concluzii posibile, bazindu-se pe persuasiune, pe arta oratorica, retorica.
Evolutia actuala stiintei dreptului se caracterizeaza printr-o accentuata tendinta civica, prin imbinarea preocuparilor legate de gindire, teoretizare si speculatie, cu orientarea spre actiune. Din aceasta perspectiva, se preconizeaza o stiinta juridica globala, care sa cuprinda, alaturi de stiintele de ramura, si filosofia si sociologia dreptului.

2. Obiectul stiintelor juridice il constituie dreptul, sub aspectul sau normativ, dupa Sofia Popescu sau intreaga realitate juridica, adica fenomenul juridic, dupa N. Popa.
Fenomenul juridic, sistemul juridic este format din totalitatea elementelor cu caracter juridic din societate: norme juridice, institutii juridice, idei si conceptii legate de drept, raporturi juridice. Sistemul juridic, astfel format difera de sistemul dreptului - inteles ca ansamblul normelor juridice in vigoare la un moment dat - dreptul obiectiv.


3. Metodele cercetarii stiintifice a fenomenului juridic:
. metoda logica
. metoda istorica
. metoda comparativa
. metoda sociologica
. metode cantitative

4. Functiile stiintei dreptului:
Dreptul, ca stiinta, nu se ocupa de descoperirea realitatilor materiale, ci de aprecieri despre caracterul drept sau nedrept al unui fapt. Normele de conduita pe care le studiaza stiintele juridice nu sunt simple constatari ale realitatii existente, ci ceea ce ar trebui sa fie. De aceea dreptul nu are numai o functie explicativa, informativa, ci si una normativa: nu ofera numai explicatii, ci si solutii practice. Dreptul este o stiinta normativa sub doua aspecte: 1). are ca obiect de studiu un ansamblu de directive de conduita, de norme si 2). cerceteaza ceea ce trebuie sa fie, cautind si indicind solutii practice, nefiind doar o stinta descriptiva. Din acest punct de vedere, se releva si functia prospectiva a stiintelor juridice




Dreptului i se atribuie si o functie justificativa, in sensul ca dreptul trebuie sa se ocupe de descrierea practicilor juridice, de argumentarea lor. Autorii postmoderni considera ca acesta este elementul cheie. Stiintele juridice au si o functie morala, expresie a relatiei dintre stiinta si constiinta.

Stiintele juridice sunt stiinte critice; adopta o atitudine critica fata de propriul obiect de studiu, spre deosebire de biologie, spre ex.
Stiintele juridice nu au caracter universal, sistemele juridice sunt foarte variate.

Desi putem concepe dreptul ca o unica stiinta, varietatea normelor juridice, precum si complexitatea fenomenului juridic au determinat divizarea acesteia intr-un ansamblu de stiinte: stiintele juridice.

5. Clasificarea stiintelor juridice:
. o disciplina de sinteza, care studiaza dreptul in ansamblu, denumita teoria generala a dreptului, sau introducere in studiul dreptului;
. discipline juridice istorice, care studiaza dreptul si conceptiile juridice in evolutia lor istorica concreta (dreptul roman, istoria dreptului romanesc)
. disciplinele juridice de ramura, care studiaza normele, institutiiile si principiile diferitelor ramuri de drept (dreptul constitutional, dreptul administrativ, civil, penal etc.)
. pentru studierea fenomenului juridic in ansamblu, se recurge la stiintele juridice auxiliare precum dreptul comparat, sociologia juridica, logica juridica, psihologia juridica etc.

6. Relatia dintre stiintele juridice si alte stiinte socio-umane
Fenomenele ce formeaza obiectul de studiu al diverselor stiinte sociale si umane sunt conexe, iar in unele cazuri, acelasi fenomen constituie obiect de studiu al mai multor stiinte. Astfel se explica conexiunile dintre stiinte si necesitatea unor studii pluri- si interdisciplinare.
Se poate argumenta legatura dintre drept cu stiinte precum: istoria, sociologia, economia, psihologia, medicina, politologia, informatica, logica etc.


B. Teoria generala a dreptului

1. Denumirea stiintei
Stiinta de sinteza pe care o studiem sub denumirea de Introducere in studiul dreptului a cunoscut, in timp, si alte titulaturi: se foloseste si astazi denumirea de Teoria generala a dreptului; in trecut, se vorbea despre enciclopedia juridica sau enciclopedia dreptului, introducere in drept, drept general sau elemente de drept.

2. Scurt istoric al disciplinei
In 1275, Wilhem Durantis publica lucrarea "Speculum Iuris", considerata ca prima incercare de analiza enciclopedica a dreptului.
Enciclopedia juridica apare in secolul al XVII-lea, insa preocupari despre definirea dreptului si a relatiei dintre drept-stat societate au existat inca din Antichitate. Aceste preocupari fac obiectul istoriei gindirii juridice, in general, a filosofiei juridice.
TGD isi propune sa inlocuiasca disciplina Filosofia dreptului sau dreptul natural care orientasera gindirea juridica de pina atunci pe o cale pur speculativa.
In Tara Romaneasca in 1816 Ion Voda Caragea numeste ca profesor de drept pe Logofatul Nestor, primele denumirea de Enciclopedie a dreptului apare in secolul XX, in cursurile prof. Eugeniu Sperantia, M. Djuvara, C. Dissescu, Al. Vallimarescu.
La Iasi, primul curs a fost intitulat Introducere in studiul dreptului si tinut de prof. Traian Ionascu in anii 1920-1930. Acesta considera cursul sau ca o enciclopedie complementara si arata ca " ceea ce nu invatam la alte spercialitati invatam la acest curs, umpolem lacunele altor cursuri si completam insuficienta lor."

3. Caracteristicile si necesitatea disciplinei
M. Djuvara scria " Enciclopedia juridica este, inainte de toate, un studiu preliminar, de orientare, infatisind o sinteza cit mai strinsa si pe cit posibil mai ordonata a intregii stiinte a dreptului". Fiind un studiu de ansamblu, are ca obiect sa determine ce este dreptul.
Teoria generala a dreptului are un caracter fundamental si interdisciplinar.
Scopul studierii Teoriei generale a dreptului consta in urmatoarele:
. Explicarea partilor constitutive ale dreptului, a intregului sau, reducerea complexitatii fenomenului juridic prin intermediul unei abordari globalizante, sintetice;
. Ameliorarea metodologiei, tehnicii si practicii dreptului, a tehnicii legislative. A noiunilor si construciilor juridice elaborate si utilizate de dogmatica juridica.
Teoria generala a dreptului nu se constituie intr-o stiinta completa a dreptului, ci doar in una de sinteza. Ea formuleaza si defineste concepte fundamentale ce constituie puncte de plecare pentru investigatiile stiintelor juridice de ramura sau istorice.

Obiectul Teoriei generale a dreptului consta in explicarea notiunilor elementare si a principiilor comune diferitelor ramuri de drept.
Teoria generala a dreptului este o stiinta relativa, ca orice stiinta juridica.
In epoca informaticii este mai bine pentru un jurist sa aiba "un cap bine facut" decit "un cap plin", deoarele memoria umana este inlocuita de calculator si nu inseamna nimic fara o conceptie generala despre drept, fara un rationament si o metoda adecvata lor. Teoria generala a dreptului este tocmai acea constructie intelectuala, metodica si organizata care are la baza observarea si explicarea diverselor sisteme juridice si are scopul de a defini marile coordonate ale construirii si aplicarii dreptului, ratiunea de a fi a dreptului, izvoarele si principiile sale generale, norma juridica si institutiile juridice - afirma prof.Sofia Popescu

In conditiile tendintei actuale de inmultire accelerata a actelor normative, a devenit imposibila cunoasterea exhaustiva a legislatiei de catre juristi. Teoria generala a dreptului ofera princiipiile care ii permit apoi juristului sa-si insuseasca noile reglementari pe masura ce acestea intervin. De asemenea, ea permite juristului sa rezolve de maniera corecta contradictiile ce pot aparea intre normele vechi si cele noi, intre cele generale si cele speciale etc, precum si sa umple, pe calea interpretarii, lacunele legislative.

4. Raporturile disciplinei cu Filosofia dreptului
Se pune intrebarea, exista o singura stiinta sau cele doua sunt distincte, desi conexe?
Raspunsurile difera. Majoritatea autorilor pledeaza pentru pastrarea distinctiei dintre cele doua, desi cu totii sunt de acord ca intre ele exista numeroare puncte de legatura.
M. Djuvara considera ca formarea si progresul stiintelor juridice nu sunt posibile decit prin mijlocirea unei filosofii a dreptului, pe care, de altfel, orice jurist o are si o practica, fie ca stie, fie ca nu-si da seama de ea.
E. Sperantia aprecia ca principala sarcina a filosofiei juridice este de a stabili fundamentul finalitatii si al justificarii morale a principiilor unei bune legislatii.
Acelasi autor considera ca Enciclopediei juridice i se pot rezerva problemele care introduc in filosofia juridica: definitia dreptului, clasificarea si sensurile dreptului, originea si evolutia istorica a dreptului, principiile ideologice care justifica autoritatea sau obligativitatea interioara adreptului, istoria doctrinelor generale si filosofice in drept.

Sistemul judiciar romanesc

Instantele de drept comun
Inalta Curte de Casatie si Justitie: 4 sectii:
. Sectia civila si de proprietate intelectural
. Sectia penala
. Sectia contencios adm-tiv si fiscal
. Sectia comerciala
. Compl de 9 judecatori - recursuri si inst disciplinara
. Sectiile Unite:
- Recursul in interesul legii,
- Sschimbarea jurisprudentei ICCJ
- Sesizarea Curtii Constitutionale a Romaniei in control anterior
15 Curti de Apel
41 Tribunale
Judecatorii - peste 100

Instante militare:
4 Trib mulitare
1 Trib mulit teritorial Bucuresti
1 Curte militara de apel

Parchete pe langa fiecare instanta civila si militara
Magistrati: judecatori/procurori - cu diferente de statut intre cele doua categorii de magistrati
Judecata se poate desfasura
. in fond( I inst.),
. in caile de atac (control judiciar) ordinare/extraordinare










Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani