LIBERA CIRCULATIE A SERVICIILOR referat







SECTIUNEA 1. Aspecte generale.
Un moment important penru evolutia constructiei comunitare este relansarea procesului de integrare si unificare a Comunitatilor europene, care devenise cea mai mare piata unificata din lume,iar firmele europene avind conditiile necesare pentru a beneficia de economii de elita,putind fi comparate cu ale Japoniei si Statelor Unite ale Americii, prin adoptarea a mai multor texte care dupa ce au imbracat o forma juridica si au fuzionat cu dispozitiile privind Uniunea politica si Uniunea economica si monetara, sau concretizat intr-un Tratat, si anume Tratatul asupra Uniunii Europene, semnat la 7 februarie 1992, la Maastricht si intrat in vigoare la 1 noiembrie 1993.
Cele mai importante modificari realizate prin Tratatul de la Maastricht sunt cele cu privire la dispozitiile Tratatului instituind Comunitatea Europeana (CE), Comunitate ale carei obiective sunt redefinite in functie de modificarile aduse competentelor comunitare si in care au fost introduse un numar anumit de schimbari institutionale. Celelalte 2 Tratate institutive (CECA si EUROATOM) nu au fost modificate decit in masura necesara punerii dispozitiilor lor institutionale in acord cu schimbarile aduse Tratatului CE.
Prin Tratatul de la Maastricht, s-a procedat la o reorganizare a materiilor reglementate prin tratatele constitutive ale Comunitatilor europene si s-a recurs la o mai buna sistematizare. Astfel, Partile a doua - " Fundamentele Comunitatii " - si a treia - "Politicile Comunitatii " - din Tratatul de la Roma au fost regrupate intr-o singura Parte - a treia - intitulata " Politicile Comunitatii ". Acest fapt a determinat mentinerea inca la inceputul acestei Parti, ca un element calauzitor al tuturor actiunilor si politicilor comunitare a unor aspecte privind fundamentele Comunitatii, care, desi nu se mai regasesc in aceasta formulare, isi pastreaza aceasta finalitate. Este vorba de dispozitiile privind libera circulatie a marfurilor, persoanelor, capitalului si serviciilor, care, intr-un grad diferit se pot circumscrie aproape oricareia dintre actiunile si politicile comunitare. Aceste libertati au fost realizate, in cea mai mare parte a lor, deja in cursul perioadei de tranzitie, potrivit Tratatului, prin dispozitii de procedura si actiuni, abstentiuni, restrictii ori interdictii. Aproape toate dispozitiile procedurale de realizare a acestor libertati nu mai sunt de actualitate, avand in vedere ca perioade de tranzitie pentru stabilirea pietei comune a expirat la 31 decembrie 1969 ( art.7 ), dar dupa aceasta perioada Tratatul garanteaza aceste libertati, astfel incat dispozitiile in aceasta privinta sunt considerate a avea efect direct, putand fi invocate in fata tribunalelor nationale ale statelor membre. Pe de alta parte, prin AUE, art.13 ( devenit art. 8A in Tratat ) , Comunitatea europeana s-a angajat, in consonanta cu " Cartea Alba " in 1985 a Comisiei, sa adopte masuri in scopul stabilirii progresive intr-o perioada expirand la 31 decembrie 1992 a pietei interne care sa cuprinda o zona fara frontiere interne in care libera circulatie a marfurilor, a persoanelor, a capitalurilor si serviciilor sa fie asigurata potrivit prevederilor Tratatului.
Asadar, piata interna este definita ca un spatiu fara frontiere interne care trebuie sa functioneze in aceleasi conditii ca o piata nationala : marfurile, persoanele, capitalurile si serviciile trebuie sa circule in cadrul ei fara nici un control la frontierele dintre statele membre, dupa exemplul absentei controlului la frontierele dintre regiunile unui stat. Acest spatiu fara frontiere interioare, in interpretarea Comisiei, nu poate sa-si gaseasca traducerea sa concreta si efectiva decat daca el priveste toate marfurile, serviciile si capitalurile care circula in cuprinsul lui, iar daca este vorba in cazul particular al persoanelor, orice interpretare a art. 8A care ar conduce la a limita efectele doar la resortisantii comunitari ar lipsi aceasta dispozitie de orice efect util. Art. 8A stabileste, asadar, pentru Comunitate si, de asemenea, pentru statele membre a obligatiilor de rezultat, care nu ar putea fii indeplinita daca ansamblul controalelor la frontiera ( si efectele aferente ) nu sunt suprimate. .
Prin Decizia Nr. 93/72 a Comisiei s-a constituit un Comitet consultativ pentru coordonarea in domeniul pietei interne. El poate fi consultat potrivit competentei ce I-a fost stabilita, asupra tuturor problemelor practice care pot sa survina dupa 1 ianuarie 1993 reletiv la functionarea acestei piete .
Conventia Europeana prezentata Consiliului European la Roma pe 18 iulie 2003 avea sa reglementeze in Titlul III -Sectiunea I aspectele privitoare la instituirea pietii interne ,la libera circulatie a persoanelor si serviciilor, precum si la libera circulatie a marfurilor,capitalurilor si platilor .
Ulterior prin Tratatul de la Amsterdam, Uniunea Europeana cunoaste, intr-o anumita masura, unele transformari. Noi sarcini ii sunt incredintate rolul cetateanului este accentuat, iar caracterul democratic al institutiilor este consolidat. Desi constructia comunitara s-a dezvoltat,in sens istoric, urmind, cu precadere, obiective economice, accentul se pune, in continuare, pe responsabilitatile politice ale Uniunii, atat in interior, cat si in exterior.
Necesitatea adoptarii acestui Tratat rezulta din faptul ca, desi el urmeaza altor 2 mari modificari privind competenta si institutiile Uniunii, din 1986(Actul unic european) si 1992 (Tratatul de la Maastricht) trebuiau inca, date raspunsuri numeroaselor probleme care au ramas deschise. Acestea priveau, indeosebi, rolul ai drepturile cetatenilor europeni, eficacitatea si caracterul democratic al institutiilor europene, ca si responsabilitatile internationale ale Uniunii.
Tratatul de la Amsterdam se prezinta ca o revizuire a Tratatelor constitutive, desi acestea au fost modificate prin Tratatul de la Maastricht. Acesta cuprinde 3 parti, si anume: modificari ale Tratatului UE; simplificarea Tratarelor, dispozitii generale si finale. Acestora li se adauga: Actul final, 13 Protocoale si 58 de Declaratii comune.
Tratatul vizeaza relizarea unui spatiu de libertate, securitate si justitie,prin comunitarizarea unei parti din cel de al 3-lea pilon, adica libera circulatie a persoanelor, care este intr-o strinsa corelare cu alt pilon: Libera circulatie a serviciilor.
Toate obstacolele in calea celor patru libertati, care provin din legislatiile nationale nu sunt condamnabile in esenta, in primul rand pentru ca diversitatea legislatiilor nationale constituie regula. Prin ea insasi, aceasta diversitate poate constitui un obstacol pentru activitatile transfrontiere. Atata timp cat nu exista o reglementere comunitara exhaustiva intr-un sector dat diferntele inre legislatiile nationale trebuie acceptate de operatori. Apoi aceste legislatii nationale diverse trebuie armonizate cu textele si obiectivele dreptului comunitar. Aceasta deoarece este evident faptul ca statele nu sunt libere sa adopte masuri la nivel national,fara a lua in consideratie prevederile dreptului comunitar.
SECTIUNEA 2. Libera circulatie a serviciilor.

Cetatenia Uniunii Europene, definita de Tratatul de la Maastricht ca posibilitatea data oricarui individ care are cetatenia unui stat membru de a fi con siderat cetatean al Uniunii Europene, confera o serie de drepturi titularilor acestea, care sistematizate sunt:
---Dreptul la libera circulatie,dreptul de sejur si de stabilire, dreptul la munca si la studiu in toate statele membre.
--- Dreptul la vot si dreptul de a candida la alegerile Parlamentului europen si la alegerile locale in statul de rezidenta, in aceleas conditii ca si cele stabilite pentru cetatenii statului respectiv.
--- Dreptul de petitie in fata Parlamentului european si dreptul de a se adresa Mediatorului european pentru examinarea cazurilor de administrare defectuoasa a afacerilor comunitare de catre institutiile si organele comunitare.
--- Dreptul de a beneficia, pe teritoriul unui stat tert, de protectie diplomatica si consulara din partea autoritatilor diplomatice sau consulare ale unui alt stat membru, in cazul in care statul de unde provine nu are reprezentanta diplomatica sau consulara in statul respectiv.
Drepturi, care au generat si sunt in legatura cauzala cu cele 4 libertati cum ar fi: Libera circulatie a persoanelor, Libera circulatie a serviciilor, Libera cibera circulatie a marfurilor si Libera circulatie a capitalurilo,reprezentind cei 4 piloni ai Comunitatii Europene.
Libera circulatie a persoanelor si a serviciilor reprezinta mai mult decat un cuplu obiectiv comercial urmarit prin Tratatul de la Roma. Cele doua libertati sunt indispensabile in vederea exercitarii unei cetatenii europene, intemeiate pe principii democratice exprimate,in special, in Conventia Europeana a Drepturilor Omului (CEDO), la care ordinea comunitara juridica subscrie. Printre aceste principii se gaseste si acela al libertatii de comunicare, libertateesntiala pentru toti resortantii statelor europene. Modelul sau principal este, din punct de vedere juridic in prezent comunicarea audidiovizuala. Or, aceasta forma de comunicare este, din punct de vedere juridic, o prestare de servicii, guvernata de dispozitiile cu efect direct ale Tratatului. Tratatul a oferit de la inceput un cadru juridic nediscriminatoriu libertatii de comunicare. Astfel, se poate face legatura cu art.10 din CEDO la care trimite Tratatul.
Libertatea de stabilire a cetatenilor unui stat membru pe teritoriul unui alt stat membru pentru aexercita acolo anumite activitati este, in mod evident, de alta natura decit aceea de a oferi, in afara frontierelor, servicii clientilor rezidenti in alt stat. Din punct de vedere economic, circulatia transfrontiera a serviciilor ese foare departe departe de migratia in scopul stabilirii. De aceea cele doua libertati au fost inscrise in Tratat diferit: art. 43 pentru libertate de stabilire, (LS), si art.49 pentru libertatea prestarii serviciilor (LPS).Totusi ele au mai multe puncte comune. Libera circulatie a serviciilor consta in dreptul de a oferi servicii pe teritoriul statelor membre plecand de la un sediu (principal sau secundar ) stabilit in Uniunea Europeana. Ea este o componenta importanta pentru functionarea pietii unice . Baza legala se regaseste in art.49-55 (ex. 59-66) din Tratatul de la Roma (CEE).
Conform art.III-30 din Conventia Europeana sunt considerate servicii, acelea care sunt in mod normal furnizate contra unei remuneratii, in masura in care ele nu sunt carmuite de prevederile privind libertatea de circulatie a marfurilor, capitalului si persoanelor, si ele includ, in special, activitatile cu caracter industrial, comercial ,activitatile artizanale si cele prestate in cadrul profesiunilor liberale .
In dreptul comunitar prin notiunea de "servicii" se intelege ansamblul prestatiilor care nu cad sub incidenta dispozitiilor referitoare la libera circulatie a marfurilor, capitalurilor sau persoanelor. Ea are, asadar, un caracter "rezidual" sau "subsidiar", dar poate fi clarificata in baza a trei criterii stabilite prin jurisprudenta CJCE de la Luxemburg:
a) Prestatorul serviciilor trebuie sa fie stabilit intr-un stat membru al Uniunii Europene, altul decat acela al destinatarului prestatiei astfel incat sa existe o trecere a unei frontiere interioare UE .
b) Prestatorul trebuie sa fi fost stabilit in spatiul Pietei unice europene.
c) Prestatia trebuie sa fie furnizata contra unei remuneratii.
SECTIUNEA 3 Dreptul de stabilire in scopul exercitarii unui comert sau a unei profesii.

Libertatea de stabilire in scopul exercitarii unui comert sau unei profesii poate fi considerata ca o componenta a libertatii de circulatie a persoanelor in cadrul Comunitatilor. Dar ea trebuie sa fie solicitata, in acelasi timp, si libertatii de furnizare a serviciilor, acest fapt avand ca fundament necesitatea asigurarii unei repartizari optime tuturor factorilor de productie la nivel comunitar, astfel incat mobilitatea acestora sa permita exercitarea activitatilor productive si comerciale in cele mai favorabile medii sociale, economice si comerciale.
Libertatea de stabilire reprezinta, mai intii de toate dreptul recunoscut resortantilor statelor membre de a accede la activitatile nesalariale pe teritoriul statelor membre, prin intermediul unei instalari materiale si eventual juridice; de asemenea,reprezinta posibilitaea oferita resortantilor statelor membre de a avea acces la constituirea si conducerea unor intreprinderi.
Dreptul de stabilire in scopul exercitarii unui comert sau a unei profesii, desmneaza posibiliatea unui rezident comunitar de aparticipa intr-un mod stabil si continuu la viata economica a unui stat membru, altul decit statul de origine, de a cistiga un profit din acest fapt, favorizind patrunderea economica si sociala, in Comunitate, in domeniul activitatilor nesalariale. Dreptul de stabilire este oferit atit resortantilor statelor membre ale Comunitatii, cat si resortantilor statelor parti ale Acordului asupra SEE. In cazul persoanelor fizice, notiunea de "resortant" este definita in functie de criteriile nationale, insa, in ceea ce priveste o filiala a unei societati necomunitare aceasta este, de regula "resortisanta" a statului membru unde isi are sediul social. In functie de calificarea sediului social ca sediu principal sau sediu secundar se impun urmatoarele precizari:
--- Sediul principal al unei societati poate fi caracterizat in doua feluri: fie prin infiintarea a unei societati, a unui cabinet sau a unui sediu principal, fie prin transferul sau deplasarea unui sediu principal preexistent.
Daca o societate are dreptul de parasi un stat si de a schimba legea careia ii apartine, aceasta se intimpla sub conditia de a respecta legea careia i-a fost anterior subordonata ca reglementare. Art. 43 nu confera nici un drept transferului de sediu social fara pierderea personalitatii juridice sidecifara dizolvare. Totul depinde de legea care a guvrnat persoana juridica initial. Dreptul de a pleca poate fi exercitat printr-un transfer de sediu (daca statul de plecare o permite si in conditiile in care pemite acest lucru), fie printr-un transfer de activitate cu dizolvare, sau prin crearea unei filiale in alt stat.
--- Sediul secundar al unei soccieati presupune existenta intr-un stat membru al Comunitatii a unui sediu principal-preexistent, care se va putea deplasa in directia teritoriilor altor state membre. Art.43 enumara mai multe forme de sedii secundare cum ar fi:
1. Agentia - se bazeaza, in principiu pe tehnica mandatului (deci agentiile pot fi, persoane juridice mandatare),dar termenul este, uneori folosit ca sinonim pentru sucursala.
2. Sucursala este un sediu lipsit de personalitate juridica si care nu este autonoma din punct de vedere juridic, chiar daca au autonomie de fapt.
3. Filiala este, dimpotriva, autonoma dotata cu personalitate juridica, chiar daa este dependenta din punct de vedere economic de societate-mama.
Libertatea de stabilire include, conform art.52, alin. 2, dreptul de a incepe si continua activitati ca persoane nesalariate ( independente ), ceea ce inseamna dreptul de acces la asemenea activitati si dreptul de a infiinta si administra intreprinderi, in special companii si firme, in intelesul art.58, adica acelea care au sediul lor statuar, administratia lor centrala sau principalul lor stabilament pe teritoriul comunitar si care au fost constituite potrivit dreptului civil sau comercial, inclusiv societatile cooperative si alte persoane juridice carmuite de dreptul public sau privat, afara de acelea care nu sunt producatoare de profit.
Libertatea de stabilire presupune interzicerea discriminarii avand drept criteriu de referinta conditiile stabilite pentru proprii resortisanti de legea tarii unde se efectueaza acea stabilire. Aceasta interdictie este o aplicare a principiului nediscriminarii asa cum este formulat la art.6 din Tratat.
Art.52, par.1, a impus ca orice restrictie la libertatea de stabilire a resortisantilor unui stat membru pe teritoriul altui stat membru sa fie inlaturata in etape progresive in cursul perioadei de tranzitie. Aceasta inlaturare progresiva priveste, de asemenea, restrictiile privind infiintarea de agentii, filiale sau sucursale pe teritoriul oricarui stat membru. Prin art.53, ale carui prevederi sunt direct aplicabile, statele membre se obliga sa nu introduca nici o noua restrictie, privind dreptul de stabilire pe teritoriile lor a resortisantilor altor state membre,afara daca in Tratat nu se dispune astfel. Aceasta reglementare constituie o regula de drept comunitar susceptibila de a crea drepturi individuale pe care tribunalele nationale trebuie sa le protejeze.
Art.52 si 59 - a aratat Curtea de Justitie - impiedica un stat membru sa limiteze activitatile de intermediere, din domeniul valorilor mobiliare transferabile, la companii sau firme al caror sediu inregistrat se afla pe teritoriul sau, punandu-I pe distribuitorii intermediari din alte state membre care doresc sa exercite o activitate pe teritoriul respectiv in imposibilitatea de a folosi anumite forme de stabilire, precum o filiera sau o agentie, astfel incat ei sunt obligati sa suporte cheltuieli suplimentare comparate cu cele ale propriilor nationali si, cu desavasire, de a face uz de libertatea lor de a furniza servicii ; procedand astfel, statul aplica o diferenta de tratament care nu este obiectiv justificata.
Libertatea de stabilire nu poate fi pe deplin infaptuita daca statele membre pot sa refuze beneficiul dreptului comunitar acelora dintre resortisantii lor care s-au prevalat ei insisi de libertatea de circulatie si de dreptul de stabilire si care au obtinut, prin aceasta, calificarile profesionale mentionate in legislatia comunitara, intr-un alt stat decat statul al carui resortisant este. Directiva Consiliului Nr.75/362 din 16 iunie 1975 permitea expres statelor membre sa pretinda in completare o perioada prealabila de pregatire intr-o perioada prealabila de pregatire intr-o perioada de tranzitie de cinci ani la sfarsitul careia un stat membru nu mai era indreptatit sa impuna o astfel de conditie sau sa ceara alta pregatire profesionala a medicilor care se stabilesc ei insisi pe teritoriul acelui stat membru ca medici de medicina generala practicanti si care sunt detinatori de diplome obtinute intr-un alt stat membru si recunoscute in baza acelei Directive.1 Curtea de justitie a hotarat, in interpretarea acestei Directive, ca orice discriminare in acest sens din partea organismelor profesionale nu este admisibila, chiar daca statul membru in cauza face practicarea acelei profesii de catre posesorii diplomele obtinute pe teritoriul sau dependenta de cerinte.




Implementarea dispozitiilor privind libertatea de stabilire asa cum sunt prevazute la art.52 este de competenta institutiilor comunitare, prin elaborarea de catre Consiliu, conform art. 54, a unui program general de inlaturare a restrictiilor existente in aceasta privinta care sa cuprinda conditiile generale potrivit carora aceasta libertate urma sa fie realizata in cazul fiecarui tip de activitate si, in special, etapele necesare, iar in aplicarea acestui program sau, in absenta lui, prin emiterea unor directive, actionand in prezent potrivit art. 189 B. In consecinta, Consiliul a adoptat in anul 1962 doua programe generale de liberalizare pentru persoane, respectiv pentru servicii 1 , precum si mai multe directive intre care mentionam Directiva Nr.73/148 din 21 mai 1973 pentru suprimarea restrictiilor la suprimarea restrictiilor la deplasarea si sederea resortisantilor statelor membre in interiorul Comunitatii in materie de stabilire de servicii si Directiva Nr.75/34 din 17 decembrie 1974 relativa la dreptul resortisantilor statelor membre de a ramane pe teritoriul statului membru dupa ce au exercitat aici o activitate nesalariata (independenta). 2
In cele doua programe de liberalizare au fost prevazute nelimitativ masurile pe care Consiliul si Comisia trebuie sa le ia in realizarea obligatiilor ce le incumba. Intre altele:
- se va acorda tratament prioritar activitatilor in care libertatea de stabilire aduce in special o contributie apreciabila la dezvoltarea productiei si comertului
- se vor inlatura acele proceduri si practici, indiferent ca rezulta din legislatia nationala ori din acorduri incheiate anterior intre statele membre, a caror mentinere ar constitui un obstacol la libertatea de stabilire
- se va asigura ca lucratorii dintr-un stat membru care au lucrat pe teritoriul altui stat membru, pot sa ramana in acel teritoriu in scopul de a intreprinde activitati ca persoane nesalariate
- sa se dea posibilitatea unui resortisant al unui stat membru sa dobandeasca proprietate funciara si cladiri situate pe teritoriul altui stat membru, in masura in care aceasta nu contravine art.39,par.2
- se vor inlatura progresiv restrictiile privind conditiile de infiintare de agentii, sucursale sau filiale pe teritoriul altui stat membru si conditiile de intrare a personalului stabilimentului principal in posturi de gestiune ori de supraveghere, din aceste agentii, filiale sau sucursale
- se vor coordona, in masura necesara, garantiile care, pentru protectia intereselor membrilor si a altora ( creditori si angajati ), sunt cerute de statele membre companiilor si firmelor, cu scopul de a face aceste garantii echivalente in intreaga Comunitate
- sa se asigure ca nu sunt denaturate conditiile de stabilire prin ajutoarele acordate de statele membre.
Pe de alta parte, este recunoscut faptul ca in diverse state au existat si exista unele diferente privind exercitarea unui comert sau a unei profesii. De aceea s-a impus armonizarea legislatiilor nationale divergente.
In primul rand ,in cele mai multe profesiuni si ocupatii accesul este subordonat obtinerii de diplome sau unor conditii specifice, al caror mod de dobandire, respectiv indeplinire, sunt diferite, ceea ce ar contribui la mentinerea unor restrictii la libertatea de stabilire. Aceasta situatie justifica actiunea Consiliului asa cum este prevazuta la art.57 prin care prevederile nediscriminatorii ale art. 52 sunt extinse in vederea garantarii liberei exercitari a unui comert sau a unei profesii in spatiul intracomunitar in infaptuirea obiectivelor esentiale ale comunitatii ( dispozitia nu are aplicabilitate directa ).
In aplicarea art. 57 Consiliul a stabilit masuri specifice prin unele directive in domeniul comertului cu ridicata, al comertului cu amanuntul si al industriei si artizanatului, inlaturandu-se, cu efect temporar, obstacolele privind libertatea de stabilire a strainilor rezultand din cerintele de calificare profesionala si de cunostinte comerciale, ce pot sa fie probate de activitati asemanatoare in alte state membre timp de trei ani. Spre exemplu, prin Directiva Nr.64/427 din 7 iulie 1964 s-au fixat prevederi specifice, detaliate, privind masuri tranzitorii cu privire la activitatile persoanelor nesalariate in industriile prelucratoare apartinand ISIC ( industrie mica si industrie artizanala ), ea fiind destinata sa faciliteze realizarea libertatii de stabilire si de furnizare a serviciilor in acest larg grup de activitati comerciale pana cand se vor fi armonizat conditiile de acces la comertul in cauza in diferitele statele membre.
In sfarsit, mai mentionam ca prin Rezolutia din 18 februarie 1994 a Parlamentului asupra situatiei si organizarii notariatului in cele 12 state membre se cere Comisiei, statelor membre si institutiilor notariale sa elaboreze reforme care sa permita suprimarea conditiei de nationalitate pentru accesul la profesie ca si extinderea recunoasterii reciproce actelor notariale.
























Libertatea de a presta servicii. Ipoteze.


In practica au fost constatate situatii in care o obligatie de stabilire impusa de legislatia nationala nega complet libertatea de prestare a serviciilor, mai ales pe anumite piete ale serviciilor, care printr-o reglementare deosebita erau protejate contra concurentei si in interesul beneficiarilor. Asfel, piata germana a serviciilor era inchisa pentru serviciile altor resortisanti decat cei nationali in legatura cu asigurarile. Curtea de justitie a aratat ca daca acest fapt a parut posibil, in ce priveste persoanele fizice, cat priveste marile riscuri,reglementarea interna nu se justifica.
Libera circulatie a serviciilor nu conduce prin sine insasi precum dreptul la libera stabilire, la o integrare durabila a intreprinderilor pe piata tarii de primire a serviciilor, nu de putine ori intreprinderile si beneficiarii serviciilor ramanand stabiliti in statele sediilor lor. Aceasta face ca intreprinderile ofertante sa fie autorizate, cand furnizeaza astfel de servicii, sa se orienteze, in primul rand, dupa piata lor de provenienta si dupa cadrul lor juridic, lucru admisibil din motive de nediscriminare sau de inlaturare a unor cerinte care ar duce la interzicerea sau afectarea activitatii prestatorilor de servicii.
Sunt considerate "servicii" ( art.60 ) acele servicii care sunt in mod normal furnizate contra unei remunerari, in masura in care ele nu sunt carmuite de prevederile privind libertatea de circulatie a marfurilor, capitalului si persoanelor, si ele include, in special, activitatile cu caracter industrial, comercial sau mestesugaresti ( artizanale ), ori activitatilor profesionale ( liberale ). Spre exemplu, a fost defunit ca fiind "servicii" faptul unei intreprinderi, nefiind incheiat cu beneficiarul vreunui contract de angajare, activitatea in sine a intreprinderii constituind o profesie care satisface conditiile par. 1 al art. 60 din Tratat.
Transmiterea de semnale de televiziune, inclusiv cele de natura publicitara, a fost considerata ca intra, ca atare, in sfera regulilor Tratatului privind serviciile ( avand in vedere caracterul ei ), dar comertul cu marfuri, inregistrari sonore, filme, aparate si alte produse folosite pentru difuzare este supus regulilor privind libera circulatie a marfurilor. Asociind aceste doua libertati, s-a statuat ca drepturile excusive de care beneficiaza o intreprindere de a transmite publicitate prin televiziune nu sunt compatibile cu libera circulatie a produselor, a caror desfacere aceasta publicitate este destinata sa o promoveze.
Situatia ar fi diferita atunci drepturile exclusive ar fi destinate sa favorizeze in cadrul Comunitatii anumite canale comerciale ori anumite relatii economice in raport cu altii.
Dupa cum rezulta din art.60 alin. 3, regulile privind libertatea de a furniza servicii cuprind, - cel putin cand furnizorul se deplaseaza in scopul de a presta serviciile sale -, situatia in care o persoana se deplaseaza, dintr-un stat membru in alt stat membru, nu pentru scopuri de stabilire aici, ci pentru a continua in acest loc activitatea sa baza temporara. Aceasta natura temporara a activitatilor in discutie trebuie sa fie determinata in lumina duratei lor, a regularitatii, periodicitatii si continuitatii, dar aceasta nu inseamna ca furnizorul de servicii in intelesul Tratatului nu se poate dota el insusi cu o anumita forma de suprastructura in statul-gazda ( incluzand un birou, cabinete sau camere de consultere ) in masura necesara pentru scopul executarii serviciilor in discutie.
Libertatea de a furniza servicii fiind, asadar, unul dintre principiile fundamentale ale Tratatului, el nu poate fi restrans, in consecinta, decat numai prin prevederi care sunt justificate de interesul public general. Curtea de justitie a considerat ca aceste prevederi trebuie sa fie impuse, spre a avea efectul restrictiv, tuturor persoanelor sau intreprinderilor care functioneaza in statul membru in care serviciul urmeaza sa fie furnizat, in masura in care acest interes nu este salvgardat prin prevederile carora le este supus furnizorul de servicii in statul membru al stabilimentului sau . In acelasi timp, unui stat membru nu i se poate nega dreptul de a lua masuri spre a impiedica exercitarea de catre o persoana care furnizeaza servicii, a carei activitate este complet sau in principal indreptata spre teritoriul sau, a libertatii garantate de Tratat, in scopul de a evita regulile care ar fi aplicabile daca ea s-ar fi stabilit in cadrul acelui stat.
Curtea a mai decis in legatura cu aplicarea art.59 ca, atat timp cat aceasta dispozitie interzice restrictiile la libertatea de a furniza servicii, ea nu cuprinde, prin urmare, limite privind exercitarea unor activitati aconomice care isi au originea lor in aplicarea legislatiei nationale pentru protectia proprietatii intelectuale, afara de cazul cand aceasta aplicare constituie un mijloc de discriminare arbitrara ori o restrictie disimulata asupra comertului intre statele membre.
Art. 59 nu poate fi invocat cand situatia nu prezinta nici un factor de legatura cu aspectul comunitar al liberei prestari a serviciilor, adica faptul ca prestatorul si destinatarul lor sa fie stabiliti in doua state diferite, asa cum s-a intamplat in cazul unui contract de recrutare de personal incheiat intre resortisanti ai unui stat membru ( Germania, in speta ) privind, de asemenea, muncitorii resortisanti ai aceluiasi stat si care se incadreaza in intreprinderi ele insele stabilite in acelasi stat membru.



Specificarea liberei prestari de sevicii.
In antiteza cu libertatea de stabilire, libera circulatie a serviciilor este prin natura sa transfrontaliera si evidentiaza doua legislatii nationale aceea a statului de unde emana prestatia si cea a statului destinatarului prestatiei.
Libera circulatie a serviciilor poate fi impartita in doua categorii: libera circulatie a serviciilor active si libera circulatie a serviciilor pasive. Cea activa presupune ca furnizorul sa fie "activ'' adica sa se deplaseze la clientul care locuieste in alt stat membru decit acela unde este el stabilit . Libera circulatie a serviciilor pasiva determina clientul sa se deplaseze in statul membru unde se afla stabilit prestatorul pentru a lua contact cu el sau a incheia un contract.
O varianta intermediara este cea in care nici furnizorul de servicii, nici destinatarul lor nu se deplaseaza intr-un alt stat membru al UE dar furnizarea serviciilor se produce prin posta, telefon, telegrama, telex, fax, terminale de calculator transmitere de publicitate etc.





1. Regimul juridic al liberei circulatii a serviciilor active
Legislatia nationala nu trebuie sa puna piedici persoanelor care vor sa beneficieze de libera circulatie a serviciilor, pentru ca numai astfel se poate realiza efectul util al Tratatului de la Roma (CEE) .
- Interdictia discriminarii in functie de criteriul nationalitatii sau al rezidentei prestatorului
Cu exceptia activitatilor mentionate in articolul 45 (ex-55) al Tratatului de la Roma (CEE) respectiv exercitarea autoritatii publice, nu pot fi admise discriminari directe, indirecte sau deghizate - pe baza nationalitatii prestatorului sau a sediului acestuia. Sunt de asemenea interzise masurile prin care prestatorul de servicii ar fi supus unor sarcini sau cotizatii pe care acesta le suporta deja in tara de origine, ceea ce are ca efect diminuarea sau anihilarea avantajelor pe care prestatorul le-ar putea avea din faptul ca este stabilit intr-un alt stat membru.
- Interdictia masurilor nationale restrictive aplicate in mod nediscriminatoriu
Exista o gama larga de masuri nationale care reglementeaza accesul la exercitarea cotidiana (ex.: controale administrative, contabilitate, declaratii la organele administrative) a anumitor activitati si care , aplicate nediscriminatoriu, pot conduce la limitari ale liberei circulatii a serviciilor .
Un prim set de masuri se refera la faptul ca accesul la unele profesii este conditionat de detinerea unor titluri, diplome sau calificari profesionale sau de detinerea unor autorizatii administrative prealabile. In absenta unei armonizari statele membre sunt libere sa fixeze un nivel minim al calificarii necesare pentru exercitarea unei profesii astfel incat sa fie garantata calitatea prestatiilor furnizate pe teritoriul lor. Acest lucru poate insa conduce la aplicarea "tratamentului national" al statului unde se presteaza serviciul astfel ingreunand libera circulatie a serviciilor. Desigur, exista principiul recunoasterii reciproce a diplomelor certificatelor sau atestatelor profesionale in virtutea caruia autoritatile statelor membre trebuie sa aprecieze cunostintele sau diplomele obtinute in statele de origine ale prestatorilor si sa organizeze examene, probe sau stagii de adaptare.
Jurisprudenta CJCE a stabilit si unele criterii generale pentru identificarea masurilor nationale restrictive fata de libera circulatie a serviciilor, masuri care aplicate in mod uniform pot conduce la dificultati mai mari pentru un prestator de servicii transfrontaliere decat pentru un prestator national, desi ambii furnizeaza in mod legal servicii similare in respectivul stat.

2. Regimul juridic al liberi circulatii a serviciilor pasive
Atunci cand destinatarii serviciilor se deplaseaza si accepta implicit sa la protectia dreptului lor national, libertatea lor trebuie sa fie respectata de toate statele membre ale UE, astfel incat ei sa aiba acces la toate serviciile, fara restrictii impuse in considerarea nationalitatii sau a rezidentei lor .

3. Beneficiarii liberei circulatii a serviciilor
Tratatul de la Roma (CEE) stabileste ca beneficiarii liberei circulatii a serviciilor sunt persoane fizice si persoane juridice care prin specificul sau activitatile lor se plaseaza in campul de aplicare al dreptului comunitar. Fata de oricare alte subiecte de drept, libera circulatie a serviciilor nu se aplica:
- persoanele fizice. Este rezident comunitar orice persoana care are cetatenia unui stat membru al UE; Determinarea acestei cetatenii apartine legii statului a carei cetatenie se invoca.
Persoanele cu dubla cetatenie sunt, deja destul de numeroase si inlaturarea barierelor din interiorul spatiului european va multiplica fara indoiala aceste situatii. Cum determinarea cetateniei apartine exclusiv legii statelor, este suficient ca o persoana sa aiba cetatenia unuia dintre aceste state pentru a putea revendica accesul la libertatile comunitare. Astfel, o persoana care are cetatena italiana si pe cea argentiniana poate invoca in Europa cetatenia italiana sau un cetatean franco-german poate invoca in Franta cetatenia sa germana. Resortantii din Monaco, Andora ori San Marino nu beneficiaza de libertati comunitare. Aceste libertati nu apartin decit resortantilor statelor carora un stat membru le asigura totalitatea relatiilor externe,ceea ce nu este cazul pentru nici unul dintre aceste teritorii.
- persoanele juridice. In dreptul comunitar nu exista un sistem general de recunoastere a societatilor si a persoanelor juridice. Sistemele juridice ale statelor membre ale UE sunt foarte diferite, totusi, in articolul 48 (ex-58) al Tratatului de la Roma (CEE) au fost instituite anumite reguli ce asigura recunoasterea reciproca a societatilor in domeniul libertatii de stabilire si a liberei circulatii a serviciilor. Recunoastera societatilor este, totusi oportuna intr-un spatiu fara frontiere. In fapt sistemele statelor membre sunt diferite. Anumite sisteme recunosc societatile straine in temeiul unui singur criteriu (sediul social), altele, insa, tin cont in anumite cazuri de sediul real, daca este diferit de sediul statutar. Sunt si state care se conduc dupa criteriul incorporarii, care acorda o atentie deosebita indeplinirii formalitatilor de constituire. Or, fara recunoastere, societatea nu poate in principiu, sa se prevaleze de capacitatea juridica care ii este oferita de legea statului caruia ii apartine.



BIBLIOGRAFIE :

1. Manolache, O. - "Tratat de drept comunitar", Ed.a V-a, Ed. C. H. Beck, Bucuresti, 2006
2. Fuerea, A. - "Drept comunitar al afacerilor", Universul Juridic, Bucuresti, 2006










Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani