loading...

Viziuni despre modernizare in europa secolelor xix-xx referat





A. CURENTE SI DOCTRINE POLITICE


Ideologiile semnificative ale secolului al XIX-lea au fost conservatorismul, liberalismul, socialismul, iar cele ale secolului al XX-lea fascismul si comunismul. Fiecare dintre aceste ideologii au exercitat influente in plan cultural, dar si invers: actul cultural a reprezentat o sursa de inspiratie pentru unele ideologii.

. Conservatorismul. Nascut ca o critica a violentei Revolutiei Franceze, a rationalismului ei exacerbat care inventa o societate artificiala, conservatorismul secolului al XIX-lea a fost o ideologie a moderatiei, ce nu ignora experienta timpurilor trecute si traditia politica ori culturala. Din aceasta perspectiva, conservatorii sustineau ca modernizarea societatii nu se putea realiza prin schimbarea brusca, necon­trolata a institutiilor existente, validate in timp, ci printr-un reformism lent, progresiv, care sa fie initiat si condus de autoritatile politice legitime. Asadar, din punctul de vedere al conservatorismului politic, progresul (notiune inse­parabila de cea a modernizarii), nu era un proces infinit, continuu, ci unul gradual si atent contextualizat. In ultimele doua secole termenul de conservatorism a fost folosit mai mult in sensul de opozitie fata de progres. Conservatorismul nu trebuie confundat cu traditionalismul care se opune la ce este nou fata de schimbare si reforma. Ideologia conservatoare a aparut ca o reactie la schimbarile provocate de revolutia franceza, dar si fata de liberalism pe care il considera a fi o conceptie revolutionara. Esenta acestei ideologii se afla in dictonul contelui Falkland care spunea: „atunci cand nu este necesar sa schimbi ceva, este necesar sa nu schimbi nimic”.

Cel care a fundamentat ideologia conservatoare a fost englezul Edmund Burke. In lucrarea „Reflectii pe marginea revolutiei din Franta” arata ca a distruge o veche ordine sociala pentru a o inlocui cu alta duce la o inutila varsare de sange si la despotism. Numai statul poate garanta libertatea oamenilor. In afara statului nu poate exista nici libertate si nici drepturi. Conservatorii resping conceptul burghez de egalitate. Oamenii sunt prin natura lor intima inegali. Nu se opun reformelor, dar doresc sa amelioreze o situatie si nu sa o schimbe, fiind preocupati de continuitate cu trecutul, sustinand respectarea ordinii traditionale, in care fiecare om sa-si accepte pozitia mostenita in ierarhia sociala. Monarhia si aristocratia trebuie pastrate, iar biserica trebuie sa-si mentina autoritatea spirituala. Conservatorismul romanesc se aseamana cu cel european. A aparut ca o reactie la liberalism si a militat pentru dezvoltarea organica a societatii prin pastrarea traditiilor. Crearea institutiilor moderne trebuia sa se faca, in conceptia lor, in masura in care societatea insasi le simtea nevoia. Promova politica „pasilor marunti”, ceea ce insemna un ritm mai lent dar temeinic de infaptuire a progresului. In Romania, Partidul Conservator se constituie in 1880.

. Liberalismul. In veacul al XIX-lea, concurentul ideologic principal al conservatorismului in lupta politica a fost liberalismul. Liberalii promovau proiectul politic al unei societati in care primau libertatea individuala si rationalitatea actiunii umane, crezand sincer ca modernizarea era un proces neintrerupt, ce-si avea izvorul in progresul continuu, intretinut de competitia dintre oameni. Din punct de vedere politic, cetatenii participau la conducerea statului prin reprezentantii lor alesi in parlament. Modelul politic liberal se mai definea si prin separatia puterilor in stat sau prin neinterventia statului in mecanismele de functionare ale pietei libere.

Liberalismul este o doctrina politica si economica care proclama principiul libertatii politice si economice a indivizilor si se opune colectivismului, socialismului, etatismului si in general tuturor ideilor politice care pun interesele societatii, ale statului sau natiunii inaintea celor individuale. Liberalismul „clasic” a aparut in Europa secolelor XVII-XVIII ca un curent filosofic ce pleca de la ideea ca fiecare fiinta umana are, prin nastere, drepturi naturale precum: dreptul la viata, la libertate si proprietate. A fost fundamentat teoretic de ganditorii englezi Thomas Hobbes, Benedict Spinoza si John Locke si de iluministii francezi, iar ca ideologie politica, de englezul John Mill si fiul acestuia John Stuart Mill. Liberalismul economic este componenta cea mai importanta a ideologiei liberale. Bazele lui au fost puse de creatorii englezi ai economiei politice moderne, in primul rand de Adam Smith si de fiziocratii francezi. Adam Smith publica in 1776 cartea „Bogatia natiunilor”, considerata a fi la originea economiei politice ca stiinta. El considera ca bogatia unui popor consta in marfurile create atat in industrie cat si in agricultura. Pentru a asigura cresterea acestei bogatii trebuie asigurate diviziunea muncii si libertatea concurentei. Dupa Adam Smith statul nu trebuie sa intervina in economie, deoarece oamenii actioneaza liber in cautarea propriului interes. Fiziocratii sunt promotorii unui suflu nou, lansand lozinca „laisser faire, laisser passer” (lasati sa se faca, lasati sa treaca) care a devenit deviza liberalismului de mai tarziu.

Pornind de la aceste idei din secolul al XIX-lea se afirma ideologia liberala, considerand ca economia se dezvolta atunci cand este asigurata libertatea individuala, care impune concurenta si reglementeaza raporturile economice pe baza legii „cererii si ofertei”. Este totodata respinsa orice interventie a statului in economie. In conceptia liberalilor, statul trebuie sa asigure ordinea publica si sa realizeze protectia intreprinzatorilor, sa respecte libertatile individuale si sa aplice aceeasi lege pentru toti. In Romania liberalismul a avut pronuntate trasaturi nationale. Liberalii romani au adoptat principiul protectionismului, sustinand politica „prin noi insine” care sa duca la dezvoltarea societatii prin propriile eforturi. Nu excludeau participarea capitalului strain, insa considerau ca acesta trebuie sa fie subordonat intereselor tarii. Liberalii romani au constituit in 1875 Partidul National Liberal, participand la guvernarea tarii, in alternanta cu Partidul Conservator, pana la primul razboi mondial. Liberalismul a fost unul din cele mai reprezentative curente social politice ale secolului al XIX-lea. Aplicarea modelului liberal a asigurat dezvoltarea si modernizarea societatii prin sustinerea liberei initiative si larga participare a cetatenilor la viata publica.

. Socialismul. Ideologia socialista este un produs al lumii moderne si in special al dezvoltarii capitalismului industrial in secolul al XIX-lea. Ea apare ca un protest la adresa liberalismului, a burgheziei in ascensiune. Socialistii preconizau o forma de organizare sociala, in care interesul societatii primeaza in fata interesului individual sau al unui grup restrans. Primele manifestari ale ideologiei socialiste aveau un caracter utopic deoarece solutiile propuse se bazau pe existenta egalitatii depline intre membrii societatii. Cei mai de seama reprezentanti ai socialismului utopic din secolul al XIX-lea au fost englezul Robert Owen si francezii Charles Fourier si Saint Simon.

Ideologia socialista propriu-zisa, asa numitul „socialism stiintific”, a fost fundamentata de germanii Karl Marx si Friedrich Engels. Acestia publica in 1848 lucrarea „Manifestul Partidului Comunist” care devine baza teoretica a ideologiei socialiste. Marx sustinea ca societatea capitalista este impartita in clase sociale antagonice datorita modului inechitabil de repartitie a mijloacelor de productie si a bunurilor. Socialismul marxist este o teorie bazata pe conceptia materialismului istoric care sustine ideea ca „lupta de clasa” este motorul istoriei. Clasa muncitoare este cea oprimata si munca ei exploatata de burghezie. De acea „proletariatul” era clasa revolutionara care va inlocui capitalismul cu o noua societate, cea socialista in care se va institui proprietatea comuna, va avea loc o repartitie echitabila a bunurilor, iar membrii societatii se vor bucura de egalitate deplina.

Ideologia socialista a cunoscut insa forme diverse de interpretare, determinand ample confruntari ideologice in a doua jumatate a secolului al XIX-lea. Socialistii anarhisti criticau mult mai radical societatea capitalista si toate formele de guvernare, inclusiv statul si partidele politice. Ei sperau ca o greva generala spontana va provoca prabusirea acestuia. Folosesc atentatul ca instrument politic de destabilizare a societatii. Spre sfarsitul secolului al XIX-lea castiga tot mai multi adepti socialismul reformator, care preconiza folosirea mijloacelor nonviolente de cucerire a puterii. Spre sfarsitul secolului al XIX-lea ideile socialiste au patruns si in Romania. Principalul teoretician al socialismului a fost Constantin Dobrogeanu Gherea, care a publicat in 1886 manifestul „Ce vor socialistii romani?”. Ideile cuprinse in acest manifest au stat la baza programului Partidului Social­ Democrat al Muncitorilor din Romania, infiintat in 1893.

B. CURENTE SI POLITICI CULTURALE IN SECOLUL XIX


. Tendinte si politici in cultura europeana a secolului XIX. Progresul fara precedent al cercetarii stiintifice si inovatiile tehnice din secolul al XIX-lea, promovarea ideilor liberale si nationale in plan politic, s-au reflectat in mediile culturale prin diversificarea curentelor intelec­tuale si artistice, ca si prin accentuarea rolului social al culturii, respectiv a interesului public pentru creatie. Aceasta evolutie a fost favorizata de dezvoltarea presei, de cresterea tirajelor publicatiilor, a interesului general pentru lectura si instruire.

In domeniile literaturii si artei, secolul al XIX-lea a debutat prin afir­marea romantismului, curent cultural care respingea canoanele impuse de academism. Exprimarea libera a sentimentelor si trairilor, cautarea mode­lelor eroice in istorie, valorizarea idealurilor nationale si democratice au reprezentat trasaturi definitorii ale operelor artistice si literare romantice. La mijlocul secolului XIX, realismul aducea o viziune noua in creatia artistica. Preocupati de descrierea realitatii sociale asa cum se prezenta aceasta, fara alte artificii, si a omului ca produs al mediului social al vremii sale, reprezentantii realismului urmareau observarea cu obiec­tivitate a lumii reale. La cumpana secolelor XIX–XX, simbolismul si parnasianismul exprimau dorinta de desprindere de realitatea imediata si de cautare a unor noi valori cul­turale. In artele plastice, ultimele decenii ale secolului XIX au fost marcate de impresionism, exprimare a cautarilor pentru redarea unor nuante si fenomene subtile ale luminii si ale miscarii.

Cultura a fost asumata in secolul XIX ca o problema de stat, fiind adoptate masuri politice pentru sustinerea ei. Trasaturi fundamentale ale epocii au fost perfectionarea invatamantului si eforturile pentru reduce­rea analfabetismului. Totodata, au fost incurajate constituirea de asociatii culturale, academii nationale, manifestarile expozitionale. Preocuparea pentru urbanism a permis avantul arhitecturii, construirea unor edificii impresionante (gari, biblioteci, monumente, cladiri guvernamentale) si utilizarea unor materiale noi, precum betonul armat, otelul si sticla.

. Preocupari culturale in spatiul romanesc, pana la Primul Razboi Mondial. Dezvoltarea literaturii si artei a fost caracterizata, pe de o parte, de racordarea mediului cultural romanesc la cel occidental si, pe de alta parte, de cultivarea specificului national, prin alegerea temelor de inspi­ratie din creatia folclorica sau din trecutul istoric. Au aparut primele publi­catii in limba romana (Curierul romanesc, Albina romaneasca - 1829; Gazeta de Transilvania - 1838). Un rol deosebit in promovarea culturii nationale a revenit societatilor literare, artistice si stiintifice, ca de pilda, Societatea Academica Romana (Bucuresti, 1867), devenita, din 1879, Academia Romana.

In plan cronologic si tematic, literatura romana moderna s-a structurat pe doua etape: pasoptismul, atasat valorilor romantismului, reprezentat de I.H. Radulescu, V Alecsandri, C. Negruzzi, si epoca marilor clasici, ilustrata de T. Maiorescu, M. Eminescu, I. Creanga, I.I. Caragiale, G. Cosbuc, O. Goga, I. Slavici. Arta romaneasca a secolului al XIX-lea fost repre­zentata de Th. Aman, Gh. Tatarescu, N. Grigorescu, I. Andreescu, St. Luchian (pictura).

C. CURENTE SI POLITICI CULTURALE IN SECOLUL XX


. Medii si politici culturale europene in secolul XX. Cultura europeana a fost in mare masura expresia schimbarilor in modul de viata si mentalitatea oamenilor, produse de Primul Razboi Mondial. Protestul fata de razboi, fata de uniformizare si tehnicizare, cautarea unor noi forme artistice au reprezentat cateva dintre trasaturile culturii perioadei interbelice. Totodata, aparitia culturii de masa a dus la decaderea culturii traditionale si, prin intermediul publicitatii, la incurajarea consumului de masa, dar si la standardizarea gusturilor publicului, la impunerea unor modele comportamentale noi. In tarile cu regimuri politice totalitare, cultura de masa a reprezentat un instrument de propaganda in slujba puterii politice.

Cultura europeana a continuat sa fie perceputa, in mare parte, datorita diplomatiei culturale, ca un model pentru restul lumii. Aceasta s-a dez­voltat cu precadere dupa al Doilea Razboi Mondial, urmarind strangerea legaturilor dintre state. In literatura, arte plastice, muzica si filosofie au aparut noi curente, precum expresionismul, dadaismul, suprarealismul, abstractionismul. Filosofia europeana interbelica a fost dezvoltata de ganditori si scriitori ca Jean Paul Sartre, Simone de Beauvoir, Albert Camus. Dupa al Doilea Razboi Mondial, progresele in plan tehnic si social, mai ales in statele occidentale, dezvoltarea rapida a mijloacelor de comu­nicare in masa au produs anumite modificari ale practicilor culturale in favoarea cinematografiei, a televiziunii si a noilor tehnologii informatice. In perioada postbelica, modelele arhitecturale au accentuat caracterul functional si social al edificiilor, printre arhitectii epocii numarandu-se Le Corbusier, A. Aalto, M. Breuer, R. Bofil.

. Tendinte in cultura romaneasca a secolului XX. Constituirea statului national unitar si afirmarea Romaniei in randul statelor europene moderne s-a reflectat in plan cultural printr-o ampla efervescenta a for­melor si modalitatilor de expresie, ca si prin deschiderea spre cultura europeana, fara a nega valoarea specificului national. Scriitori din pe­rioada interbelica, precum Ion Barbu, Hortensia Papadat-Bengescu, Camil Petrescu, George Bacovia, Mircea Eliade, Lucian Blaga si Al. Phillipide, au ilustrat curentele culturale ale vremii. In dramaturgie, Eugen Ionescu a devenit celebru ca un reprezentant de seama al teatrului absurdului. In arta, Constantin Brancusi s-a dovedit, prin operele sale (Poarta sarutului, Coloana fara sfarsit, Pasarea maiastra, Masa Tacerii) un precursor al artei abstracte. Printre reprezentantii culturii romane s-au numarat si femei, devenite cunoscute in Europa pentru preocuparile lor literare, precum Elena Vacarescu, prima femeie primita in Academia Romana, Martha Bibescu si Anna de Noailles.

In perioada postbelica, legaturile culturale dintre Romania si restul Europei au fost limitate de regimul comunist. Eugen Ionescu, Mircea Eliade, Emil Cioran, dirijorul Sergiu Celibidache, muzicianul Constantin Brailoiu, aflati in exil, au continuat sa reprezinte cultura romaneasca. Dupa inlaturarea regimului comunist, deschiderea politica a Romaniei spre spatiul euro-atlantic a fost insotita de dorinta de a reveni in marea familie culturala europeana.

D. STATUL SI POLITICILE EDUCATIONALE IN SECOLELE XIX-XX


. Politici educationale in secolul XIX. Propagarea revolutiei industriale, dezvoltarea economica, urbanizarea, dar si afirmarea statelor nationale au facut ca, in secolul al XIX-lea, guvernele sa acorde o atentie sporita educatiei si invatamantului. Dezvoltarea invatamantului a fost insotita, pe intregul continent european, de modernizarea programelor scolare, a manualelor, ca si de cresterea constanta a numarului de elevi. De o atentie deosebita s-au bucurat invatamantul primar si cel secundar, introducerea gratuitatii scolarizarii primare, reducerea analfabetismului, dezvoltarea invatamantului de stat. In unele tari, de pilda in Franta, au fost luate masuri in vederea laicizarii invatamantului. Totodata, obiectivele educatiei scolare erau acelea de a asigura formarea unor cetateni devotati statului caruia ii apartineau.

. Politici educationale in spatiul romanesc. Daca in secolul al XVIII-lea, in Principate, cursurile scolare erau sustinute indeosebi in limba greaca, de la inceputul secolului urmator s-a trecut la promovarea invatamantului in limba romana, un rol deosebit in acest sens revenindu-le lui Gheorghe Asachi in Moldova (fondatorul Scolii de la Trei Ierarhi, Iasi) si lui Gheorghe Lazar in Tara Romaneasca (Scoala de la Sfantul Sava, Bucuresti). Reteaua scolara urbana si rurala s-a dezvoltat in urma adoptarii unei legislatii menite a incuraja modernizarea invatamantului. Prima lege speciala adoptata in timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza introducea invatamantul primar obligatoriu si gratuit (decembrie 1864). Acesteia i s-a adaugat, mai tarziu, legea initiata de Spiru Haret (1898), sustinatorul celei mai cuprinzatoare reforme scolare din Romania moderna. Invatamantul superior din a doua jumatate a secolului al XIX-lea a fost reprezentat de institutii de prestigiu precum Universitatile din Iasi (1860), Bucuresti (1864), Cluj (1871) si Cernauti (1874).

. Scoala si educatia in secolul XX. Evolutia regimurilor politice, ca si formarea noilor state europene dupa Primul Razboi Mondial, au determinat guvernele sa acorde atentie sporita mediului scolar si educatiei in general. Legislatia scolara din perioada interbelica a pus accentul pe raspandirea stiintei de carte, pe construirea de scoli noi si pe dezvoltarea invatamantului secundar si superior. In acelasi timp, mai ales din anii '20, s-au inmultit scolile tehnice si de meserii, invatamantul raspunzand astfel nevoilor crescute ale industriei in privinta mainii de lucru calificate. Politica educationala a fost abordata diferit in statele cu regimuri demo­cratice fata de cele cu regimuri totalitare. In acestea din urma, educatia avea ca scop manipularea cetatenilor si transformarea lor in supusi devotati, lip­siti de vointa de a se opune regimului politic. In Italia fascista, in Germania nazista, in U.R.S.S. sau, dupa al Doilea Razboi Mondial, in statele europene cu regimuri comuniste, scoala a reprezentat si un mijloc de inregimentare a tinerilor in structurile sistemului totalitar.

In perioada postbelica, evolutia invatamantului s-a caracterizat prin cresterea alocarilor bugetare pentru domeniul educatiei, sporirea numa­rului elevilor si al absolventilor cu studii medii si superioare, preocuparea constanta pentru dezvoltarea educatiei permanente, a educatiei pentru cetatenie democratica (indeosebi dupa 1989, cand fostele state comuniste europene au revenit la democratie), pregatirea tinerilor pentru societatea bazata pe cunoastere.

E. IDENTITATI NATIONALE SI IDENTITATE EUROPEANA


. Identitati nationale in spatiul european. Expresie a evolutiei politice si istorice de la sfarsitul secolului al XVIII-lea si inceputul secolului al XIX-lea, constituirea natiunilor, comunitati umane coerent structurate, cu o identitate etnica, lingvistica si istorica proprie, a reprezentat totodata rezultatul impunerii burgheziei in plan social si politic. Acest proces a marcat cu deosebire perioada dintre anii 1815 si 1914 („Secolul nationali­tatilor”). Astfel, de pilda, pe continentul european, in aceasta perioada, si-au indeplinit treptat nazuintele de independenta si unitate nationala belgie­nii, romanii, italienii, germanii, norvegienii, in timp ce imperiile multina­tionale, austro-ungar, rus sau otoman, s-au confruntat cu revoltele popoa­relor supuse, ce au determinat, in cele din urma, dezagregarea lor. La asigu­rarea coeziunii statelor nationale europene au contribuit politicile de stat, manifestate prin impunerea invatamantului obligatoriu, a limbii oficiale, a votului universal si a recrutarii obligatorii in sistemul militar.

. Identitate si unitate europeana. Inca de la mijlocul secolului al XIX-lea, scriitorul Victor Hugo isi exprima speranta ca popoarele europene vor forma candva „Statele Unite ale Europei”. Ideea unei Europe unite, spatiu al pacii, armoniei si prosperitatii, s-a conturat de-a lungul epocii moderne ca o reactie a mediului intelectual fala de rivalitatile si razboaiele frec­vente. Aceasta s-a bazat pe afirmarea intereselor comune si a valorilor promovate de democratia liberala: libertatea individuala, justitia, suvera­nitatea poporului, libertatea cuvantului, separarea puterilor in stat, pre­tuirea acordata muncii, initiativei individuale, solidaritatii. Dupa Primul Razboi Mondial, au fost propuse, in principal, doua proiecte de unificare a Europei, cel privind constituirea uniunii pan-europene, sustinut de Richard de Coudenhove-Kalergi (din anul 1922) si cel legat de infiintarea unei „uniuni federale europene”, idee avansata de Aristide Briand, minis­trul de Externe al Frantei (1929). Ulterior, proiectele pri­vind formarea Europei unite au fost reluate, avand ca baza reconcilierea franco-germana si asigurarea, prin legaturi economice stimulative, a unei piete comune care sa asigure dezvoltarea economica a statelor membre. In 9 mai 1950, Planul (Declaratia) Schuman deschidea calea spre construi­rea cadrului identitar european, pornind de la valorile democratice comune, dar fara a contesta traditiile, mostenirea nationala si culturala a statelor membre ale noii structuri politice. Primul organism politic continental a fost Consiliul Europei, creat la 5 mai . Apoi, in 1951, sase state (Franta, Republica Federala Germania, Italia, Belgia, Olanda si Luxemburg) au format Comunitatea Economica a Carbunelui si Otelului. In 1957, reprezentantii acestora au semnat Tratatul de la Roma, fundamentul Comunitatii Economice Europene, numita si Piata Comuna. In timp, statele membre ale Comunitatii au dezvoltat politici comune, care au fost preluate de Uniunea Europeana.

Uniunea Europeana (UE) a fost constituita prin Tratatul de la Maas­tricht (7 februarie 1992), care avea o componenta politica (privind armo­nizarea sistemului politic european) si una economica (formarea Uniunii Economice si Monetare - respectiv adoptarea monedei unice - euro, intrata in circulatie din anul 2002). In 2004, a fost elaborat textul unei Constitutii a Uniunii. Romania a semnat, in 1993, acordul de asociere la Uniunea Europeana, aderarea propriu-zisa avand loc la 1 ianuarie 2007.


loading...


Coduri - Postale, caen, cor


Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu





loading...


Cauta referat
Scriitori romani