Spatialitatea faptului-de-a-fi-in-lume referat







Daca atribuim Dasein-ului spatialitate, atunci este evident ca acest "fapt-de-a-fi-in-spatiu" trebuie sa fie conceput pornind de la felul de a fi al acestei fiintari. Spatialitatea Dasein-ului, care, prin esenta lui, nu este o simpla-prezenta, nu poate sa insemne ceva precum survenirea intr-un punct din univers si nici faptul-de-a-fi-la-indemina intr-un loc. Ambele ipostaze sint feluri de a fi ale fiintarii ce poate fi intilnita in interiorul lumii. Insa Dasein-ul este "in" lume in sensul ca se indeletniceste, in cadrul preocuparii si in deplina familiaritate, cu fiintarea intilnita in interiorul lumii. Daca poate fi vorba cumva de spatialitate in cazul lui, atunci asa ceva nu este cu putinta decit pe [105] temeiul acestui fapt-de-a-salaslui-in. Insa spatialitatea acestei salasluiri pune in joc caractere precum dez-departarea (Ent-fernung) si orientarea*.
Prin dez-departare, ca un fel de a fi pe care Dasein-ul il are in virtutea faptului-de-a-fi-in-lume, nu intelegem ceva precum departarea (sau apropierea) si nici macar distanta. Folosim termenul de dez-departare cu o semnificatie activa si tranzitiva. El se refera la o constitutie de fiinta a Dasein-ului prin raport cu care indepartarea a ceva in sensul de dare laoparte este doar un mod determinat si factic. Dez-departarea inseamna a face sa dispara departele, sa dispara departarea a ceva, inseamna a aduce in apropiere. Dasein-ul este in chip esential inlaturator-al-departelui (ent-fernend), el face ca fiintarea care el este sa intilneasca de fiecare data fiintarea in apropiere. Dez-departarea des-copera departarea. Departarea este, intocmai precum distanta, o determinare categoriala a fiintarii care nu este de ordinul Dasein-ului. Dez-departarea, dimpotriva, trebuie sa o retinem ca existential. Numai in masura in care fiintarea in general i se des-copera Dasein-ului in departarea ei, numai atunci devin accesibile, la nivelul fiintarii intramundane insasi, "departari" si distante in raport cu altceva. Doua puncte nu sint departe unul de altul, asa cum nu sint nici doua lucruri, deoarece nici una dintre aceste fiintari nu poate, potrivit felului ei de a fi, sa dez-departeze. Distanta dintre ele este doar aceea care poate fi gasita si masurata in dez-departare.
In prima instanta si cel mai adesea dez-departarea este apropiere prin privirea-ambientala, este aducere-in-apropiere in sensul de procurare, pregatire, fapt-de-a-avea-la-indemina. Insa si felurile determinate ale des-coperirii pur cognitive a fiintarii au caracterul aducerii-in-apropiere. In Dasein rezida o tendinta esentiala catre aproape. Toate tipurile de sporire ale vitezei la care consimtim astazi, mai mult sau mai putin constrinsi, ne fac sa abolim departarea. Prin "radio", de pilda, Dasein-ul realizeaza astazi o dez-departare a "lumii", extinzind si totodata distrugind lumea ambianta cotidiana, iar aceasta dez-departare nu poate fi lesne sesizata in toata amploarea ei in privinta sensului pe care ea il are pentru Dasein.
In dez-departare nu este implicata in chip necesar o evaluare explicita a departarii unei fiintari-la-indemina in raport cu Dasein-ul. Si mai ales departarea nu este niciodata conceputa ca distanta. Daca departele trebuie evaluat, atunci acest lucru se petrece prin raportare la departarile in care se situeaza Dasein-ul cotidian. Considerate strict calculatoriu, aceste evaluari pot fi inexacte si subrede, insa in cotidianitatea Dasein-ului ele au determinatia lor proprie si perfect comprehensibila. Obisnuim sa spunem: pina acolo este "pret de o plimbare", "o aruncatura de bat", la "doi pasi". Aceste masuri nu exprima doar faptul ca ele nu vor sa "masoare", ci ca departarea astfel evaluata [106] apartine unei fiintari care pune in joc preocuparea si privirea-ambientala. Insa chiar si atunci cind ne slujim de masuri exacte si spunem: "pina acasa este o jumatate de ora", aceasta masura nu poate fi socotita ca o evaluare. "O jumatate de ora" nu sint treizeci de minute, ci o durata care de fapt nu are nici o "lungime" in sensul unei intinderi cantitative. Durata aceasta este de fiecare data interpretata plecind de la "preocuparile" cotidiene obisnuite. In prima instanta, si chiar si atunci cind sint cunoscute masuri "oficial" calculate, departarile sint evaluate prin privirea-ambientala. Ceea ce este dez-departat prin astfel de evaluari este la-indemina si de aceea el isi pastreaza caracterul specific intramundan. Asa se face ca drumurile curente ce duc la o fiintare departata au de la o zi la alta lungimi diferite. Fiintarea-la-indemina aflata in lumea ambianta nu este defel ceva simplu-prezent pentru un observator etern desprins de Dasein, ci este intilnita in cotidianitatea Dasein-ului, prinsa in preocuparea ce pune in joc privirea-ambientala. Pe caile pe care le strabate, Dasein-ul nu masoara un segment de spatiu ca pe un lucru corporal simplu-prezent, el nu "inghite kilometri"; aducerea-in-apropiere si dez-departarea apartin de fiecare data unei fiinte preocupate de ceea-ce-a-fost-adus-in-apropiere si dez-departat. Un drum "obiectiv" lung poate sa fie pentru noi mai scurt decit unul "obiectiv" foarte scurt, care poate este un "calvar" si, pentru cel care-l parcurge, ceva fara sfirsit. Insa abia atunci cind el este pentru noi intr-un fel sau altul, abia atunci lumea de fiecare data este cu adevarat la-indemina. Distantele obiective dintre lucrurile simplu-prezente nu sint unul si acelasi lucru cu departarea si apropierea proprii fiintarii-la-indemina intramundane. Ele pot foarte bine sa fie cunoscute cu exactitate, dar aceasta cunoastere ramine totusi oarba, pentru ca ea nu are functia des-coperirii lumii ambiante prin privirea-ambientala si a aducerii ei in apropiere; o astfel de cunoastere este utilizata numai de catre o fiinta preocupata de lumea care o "priveste" direct si care nu masoara distante.
Deoarece noi luam ca reper prealabil "natura" si distantele dintre lucruri masurate "obiectiv", sintem inclinati sa consideram drept "subiectiva" o astfel de explicitare si evaluare a departarii. Aceasta este totusi o "subiectivitate" care des-copera poate tot ce e mai real in "realitatea" lumii, o subiectivitate care nu are nimic de-a face cu arbitrariul "subiectiv" si cu "interpretarile" subiectiviste ale unei fiintari care "in sine" ar arata altfel. Dez-departarea, care survine o data cu privirea-ambientala si care e proprie cotidianitatii Dasein-ului, des-copera fiinta-in-sine a "lumii adevarate", adica a fiintarii in-preajma careia Dasein-ul, existind, este de fiecare data deja.
Atunci cind ne orientam in chip primordial si chiar exclusiv dupa departari intelese ca distante masurate, spatialitatea originara a faptului-de-a-salaslui-in este obturata. Ceea ce e presupus a fi "cel mai aproape" nu este citusi de putin ceea ce se afla la cea mai mica distanta "de noi". "Ceea ce e cel mai aproape" rezida in ceea [107] ce este dez-departat si adus in raza obisnuita a atingerii, a apucarii, a privirii. Deoarece Dasein-ul, prin esenta lui, este spatial in modul dez-departarii, indeletnicirea lui se mentine intotdeauna intr-o "lume ambianta" pe care de fiecare data el a dez-departat-o intr-o masura sau alta, fapt care si explica de ce in prima instanta auzim si vedem depasind ceea ce, masurabil vorbind, ne este "cel mai aproape". Vazul si auzul sint simturi care bat departe nu in virtutea razei lor de actiune, ci deoarece Dasein-ul, ca dez-departator, se mentine precumpanitor in ele. Pentru cineva, de pilda, care poarta ochelari, acestia sint, din punct de vedere al distantei atit de aproape incit ii "stau pe nas". Si totusi acest ustensil, utilizat fiind, este, din punctul de vedere al lumii ambiante, mai departe decit tabloul de pe peretele din fata. Acest ustensil este atit de putin aproape, incit adesea in prima instanta, el trece chiar neobservat. Ustensilul menit vazului, intocmai precum cel menit auzului, de pilda receptorul telefonului, are ne-iesirea in evidenta caracterizata mai sus, a fiintarii-la-indemina de prima instanta. Acelasi lucru se petrece de pilda si cu strada, cind e vorba de ustensilul menit mersului. In timpul mersului strada este atinsa la fiecare pas si aparent ea este tot ce poate fi mai aproape si mai real din fiintarea-la-indemina in genere, ea se lipeste de-a lungul unor parti determinate ale trupului, pe talpile pantofilor mei. Si totusi ea este cu mult mai departe decit prietenul pe care il intilnesc "pe strada", in timp ce merg, la o distanta de douazeci de pasi. In privinta apropierii si departarii care sint proprii fiintarii-la-indemina de prima instanta din lumea ambianta, cea care decide este preocuparea ghidata de privirea-ambientala. Acel ceva in-preajma caruia aceasta preocupare se mentine din capul locului este ceea ce este cel mai aproape si el e cel ce regleaza dez-departarile.




Daca Dasein-ul, prin preocuparea sa, isi aduce ceva in apropiere, atunci aceasta nu inseamna ca el fixeaza ceva intr-un loc din spatiu situat la cea mai mica distanta de un punct oarecare al corpului sau. A fi in apropiere inseamna a fi in orizontul fiintarii-la-indemina de prima instanta accesibile privirii-ambientale. Aducerea-in-apropiere nu este orientata catre lucrul corporal care sint eu, ci catre faptul-de-a-fi-in-lume de ordinul preocuparii, in speta catre ceea ce in acesta este de fiecare data intilnit in prima instanta. De aceea spatialitatea Dasein-ului nu este determinata nici de indicarea unui loc in care un lucru corporal este simplu-prezent. Spunem, ce-i drept, despre Dasein ca ocupa de fiecare data un spatiu. Aceasta "ocupare" trebuie insa fundamental distinsa de faptul-de-a-fi-la-indemina intr-un loc ce apartine unei regiuni (de ustensile). Ocuparea unui loc trebuie conceputa ca dez-departare a fiintarii-la-indemina din lumea ambianta prin aducerea ei intr-o regiune (de ustensile) des-coperita in prealabil de catre privirea-ambientala. "Aici"-ul sau, Dasein-ul il intelege pornind de la "acolo"-ul de ordinul lumii ambiante. "Aici"-ul nu inseamna un "unde" al unei fiintari-simplu-prezente, ci inseamna acel "in-preajma" pe care il implica faptul-de-a-fi-in-preajma dez-departator, laolalta cu aceasta dez-departare. Potrivit spatialitatii sale, Dasein-ul nu este niciodata in prima instanta "aici", ci "acolo"; de la acest "acolo" el revine la "aici"-ul sau; dar se intimpla asa [108] numai in masura in care el isi expliciteaza fiinta-raportata-la, pe care o implica preocuparea, pornind de la fiintarea-la-indemina-acolo. Acest lucru va deveni pe deplin limpede daca vom lua in considerare o particularitate fenomenala a structurii de dez-departare proprie faptului-de-a-salaslui-in.
Ca fapt-de-a-fi-in-lume, Dasein-ul se mentine in chip esential intr-o dez-departare. Aceasta dez-departare - departarea a ceea-ce-este-la-indemina de Dasein-ul insusi - Dasein-ul nu poate niciodata sa o intretaie. Desigur, departarea unei fiintari-la-indemina fata de Dasein poate sa fie aflata de catre acesta ca distanta, daca ea este determinata in relatie cu un lucru care este gindit ca simplu-prezent intr-un loc pe care Dasein-ul l-a ocupat inainte. Acest interval propriu distantei Dasein-ul il poate traversa ulterior, totusi numai astfel incit distanta insasi devine una dez-departata. Propria-i dez-departare Dasein-ul a intretaiat-o in atit de mica masura incit mai degraba el a luat-o cu el si chiar o ia constant cu el, deoarece el este in chip esential dez-departare, adica este spatial. Dasein-ul nu poate rataci incoace si incolo in orizontul de fiecare data al dez-departarilor sale, el nu poate decit sa le modifice. Dasein-ul este spatial in modul des-coperirii spatiului prin privirea-ambientala, si anume in asa fel incit el se comporta in chip constant dez-departator fata de fiintarea pe care o intilneste astfel in spatiu.
Ca fapt-de-a-salaslui-in dez-departator, Dasein-ul are deopotriva caracterul orientarii. Orice aducere-in-apropiere a inclus deja dinainte o directie catre o regiune (de ustensile), ceea ce a fost dez-departat este adus-in-apropiere pentru a putea fi astfel aflat in ce priveste locul sau. Preocuparea ghidata de privirea-ambientala este dez-departare care da o orientare. In aceasta preocupare, adica in faptul-de-a-fi-in-lume al Dasein-ului insusi, Dasein-ul are mereu nevoie de "semne"; acest ustensil preia functia de indicare explicita si usor de manipulat a directiilor. El mentine deschise in chip explicit regiunile (de ustensile) utilizate la nivelul privirii-ambientale, el ne arata care e apartenenta de fiecare data a ceva, incotro merge acesta, incotro este purtat sau adus. Cita vreme este, Dasein-ul, dind orientare si dez-departind, are o regiune a sa pe care a des-coperit-o de fiecare data deja. Orientarea si deopotriva dez-departarea, ca moduri ale faptului-de-a-fi-in-lume, sint ghidate in prealabil de privirea-ambientala a preocuparii.
Pornind de la aceasta orientare se nasc directiile ferme spre dreapta si spre stinga. Asa cum procedeaza si cu dez-departarile sale, Dasein-ul preia constant cu sine si aceste directii. Spatializarea Dasein-ului in "corporalitatea" sa este pusa in evidenta urmarindu-se aceste directii. (Aceasta "corporalitate" ascunde in sine o problematica specifica pe care nu o tratam aici). De aceea fiintarea-la-indemina care este utilizata pentru corp - minusa, de pilda, care trebuie sa urmeze miscarile miinii -, trebuie sa fie orientata spre dreapta ori spre stinga. Dimpotriva, o unealta [109] care e tinuta in mina si este miscata o data cu ea, nu urmeaza miscarea specific "manuala" a miinii. De aceea nu exista, chiar daca sint minuite, ciocane pentru mina dreapta si ciocane pentru mina stinga.
Se cuvine insa sa observam ca orientarea, care apartine dez-departarii, este intemeiata prin faptul-de-a-fi-in-lume. Stinga si dreapta nu sint ceva "subiectiv", pentru care subiectul are un sentiment, ci sint directii intr-o lume de fiecare data deja la-indemina in care noi sintem orientati. "Prin simplul sentiment al deosebirii dintre cele doua parti ale mele"21, eu n-as putea niciodata sa ma descurc intr-o lume. Subiectul inzestrat cu "simplul sentiment" al acestei deosebiri reprezinta doar un construct care scapa din vedere adevarata constitutie a subiectului, potrivit careia Dasein-ul inzestrat cu acest "simplu sentiment" este de fiecare data deja intr-o lume si trebuie sa fie in ea, pentru a se putea orienta. Acest lucru devine limpede pornind de la exemplul prin care Kant incearca sa lamureasca fenomenul orientarii.
Sa presupunem ca intru intr-o camera cunoscuta, insa intunecata, care in timpul absentei mele a fost in asa fel reamenajata incit tot ce se afla in dreapta se afla acum in stinga. Daca trebuie acum sa ma orientez aici, atunci "simplul sentiment al deosebirii" dintre cele doua parti ale mele nu ma ajuta nicicum, atita vreme cit nu este surprins un obiect anumit despre care Kant spune in treacat ca "ii pastrez in memorie asezarea". Insa ce altceva inseamna acest lucru decit: eu ma orientez in chip necesar printr-un a fi de fiecare data deja in-preajma unei lumi "cunoscute" si pornind de la acest "a fi in-preajma". Complexul ustensilic al unei lumi trebuie deja sa-i fie dat Dasein-ului in prealabil. Faptul ca eu sint de fiecare data deja intr-o lume este, pentru posibilitatea orientarii, tot atit de constitutiv precum sentimentul pentru dreapta si stinga. Faptul ca aceasta constitutie de fiinta a Dasein-ului este subinteleasa nu indreptateste defel subaprecierea rolului ei ontologic constitutiv. Nici Kant nu-l subapreciaza, asa cum nu subapreciaza nici orice alta interpretare a Dasein-ului. Insa utilizarea constanta a acestei constitutii nu ne dispenseaza de o explicatie ontologica adecvata, ci, dimpotriva, pretinde o atare explicatie. Interpretarea psihologica, potrivit careia Dasein-ul are ceva "in memorie" are de fapt in vedere tocmai constitutia existentiala a faptului-de-a-fi-in-lume. Deoarece Kant nu vede aceasta structura, el nesocoteste deopotriva multiplele corelatii pe care le implica constituirea unei posibile orientari. Faptul-de-a-fi-orientat catre dreapta si stinga isi are temeiul [110] in orientarea esentiala a Dasein-ului in genere, care la rindul ei este in chip esential determinata de faptul-de-a-fi-in-lume. Oricum, Kant nu vizeaza o interpretare tematica a orientarii. El vrea pur si simplu sa arate ca orice interpretare necesita un "principiu subiectiv". Insa "subiectiv" vrea aici sa spuna: a priori. Totusi apriori-ul faptului-de-a-fi-orientat catre dreapta si stinga isi are temeiul in apriori-ul "subiectiv" al faptului-de-a-fi-in-lume, care nu are nimic de-a face cu o determinatie in prealabil limitata la un subiect fara lume.
Dez-departarea si orientarea, in calitatea lor de caractere constitutive ale faptului-de-a-salaslui-in, fac ca spatialitatea Dasein-ului sa fie de ordinul preocuparii si al privirii-ambientale, in spatiul des-coperit si intramundan. Explicatia data pina acum spatialitatii fiintarii-la-indemina intramundane si spatialitatii faptului-de-a-fi-in-lume ofera, acum abia, premisele pentru a elabora fenomenul spatialitatii lumii si pentru a pune problema ontologica a spatiului.









Copyright © Contact | Trimite referat


Ultimele referate adaugate
Mihai Beniuc
   - Mihai beniuc - „poezii"
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - Mihai eminescu - student la berlin
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Mircea Eliade - Mioara Nazdravana (mioriţa)
Vasile Alecsandri Vasile Alecsandri
   - Chirita in provintie de Vasile Alecsandri -expunerea subiectului
Emil Girlenu Emil Girlenu
   - Dragoste de viata de Jack London
Ion Luca Caragiale Ion Luca Caragiale
   - Triumful talentului… (reproducere) de Ion Luca Caragiale
Mircea Eliade Mircea Eliade
   - Fantasticul in proza lui Mircea Eliade - La tiganci
Mihai Eminescu Mihai Eminescu
   - „Personalitate creatoare” si „figura a spiritului creator” eminescian
George Calinescu George Calinescu
   - Enigma Otiliei de George Calinescu - geneza, subiectul si tema romanului
Liviu Rebreanu Liviu Rebreanu
   - Arta literara in romanul Ion, - Liviu Rebreanu

















Cauta referat
Scriitori romani