Mitul ziaristului de investigatie nu este o inventie "gazetareasca". Fiecare debutant viseaza sa treaca cat mai repede la editorial si ancheta. Sa treaca deci la genurile care aduc rapid notorietate si prestigiu. Din pacate, lucrurile nu sunt atat de simple. Pe langa o bogata experienta in domeniu, ziaristul de investigatie are nevoie de calitati personale de neinlocuit : curaj, dinamism, rapiditate in miscare, fler si spirit de aventura. Nu e usor sa fii detectiv pe cont propriu, sa cauti tenace acul in carul cu fan si, peste toate, sa infrunti ostilitatea si amenintarile celor anchetati. Investigatia e o problema de indrazneala si temperament - lucru care (trebuie sa o spunem de la bun inceput) nu sta la indemana oricui.
Ca gen de sine statator, ancheta e putin prezenta in presa scrisa. Acest lucru nu trebuie sa ne mire, daca ne gandim ca :
- ancheta e un gen jurnalistic "scump", care se realizeaza cu un mare consum de timp si bani;
- implica riscuri si sanctiuni, pe care conducerea ziarului nu e dispusa sa le asume;
- cadrul legal devine tot mai restrictiv, protejand (uneori excesiv) fie intimitatea individului, fie concurenta economica loiala.
Chiar daca, in principiu, investigatiile economico-financiare tin inca prima pagina a cotidienelor romanesti, numarul lor a scazut in mod semnificativ, anuntand o criza a genului, pe care presa europeana o traieste deja. Ne indepartam tot mai mult de mitul Watergate, care, dupa o perioada de entuziasm nemasurat, a inceput sa fie privit cu multa circumspectie, unii analisti de presa (Schudson, 1992) demonstrand ca rolul ziaristilor Woodward si Berstein in doborarea Presedintelui Nixon a fost secundar, ca tot scandalul a fost de fapt o reglare de conturi intre serviciile secrete. "Ziaristii de investigatie sunt foarte pesimisti cu privire la viitorul specializarii lor. Presiunile financiare sunt asa de mari incat presa de investigatie (vazuta ca cel mai scump tip de presa) este pe duca, daca nu va deveni comestibila sub forma unor spectacole comice, precum cele ale lui Mike Mansfeld sau Mark Thomas. Publicul este tot mai presat de timp, astfel incat va lua din mass media doar ceea ce ii poate folosi in viata proprie. Ĩn plus, adversarii sunt tot mai sofisticati, intotdeauna cu doi pasi inainte in ceea ce priveste informatia si resursele. Riscurile presei de investigatie devin prea mari" (De Burgh, 2006, p. 15). Sa ne pastram totusi optimismul si sa observam si unele semne incurajatoare : publicul ramane atras in continuare de dezvaluiri; in ultimii ani, celebra revista franceza Express si-a marit considerabil echipa de investigatie, iar in Marea Britanie s-a infiintat inca din 1999 prima Asociatie a Ziaristilor de Investigatie, confirmand interesul jurnalistilor fata de ancheta, credinta lor ca, intr-o lume a minciunii, cineva trebuie sa descopere si sa rosteasca adevarul.
Definitie. Orice dictionar de specialitate arata ca ancheta este un demers jurnalistic menit sa dezvaluie adevaruri incomode si ascunse despre o persoana publica, grup de interese, afaceri oneroase de diferite tipuri, incalcari ale legii, evenimente neelucidate de mai mult timp etc. Aparent corecta, aceasta definitie nu raspunde totusi unor intrebari importante : ancheta e un gen jurnalistic de sine statator ? si daca da, prin ce se deosebeste de alte genuri de teren, care folosesc oricum procedee investigative ? Confruntandu-se cu aceste dificultati, unii teoreticieni ai presei evita o definitie anume si trec direct la caracteristicile anchetei, multumindu-se sa numeasca, precum Voirol (1992, p. 58), macar una din trasaturile ei importante : "Daca reportajul arata, ancheta demonstreaza. Subiectul reportajului este un spectacol. Subiectul anchetei este o problema de interes general".
Alti autori (C. Grosu si L. Avram, 2004) prefera definitia negativa. Prin urmare, o adevarata ancheta nu poate fi :
- prezentarea faptelor dintr-o singura perspectiva (de regula, oficiala);
- simpla prelucrare a unor dosare preluate de la Parchet sau oferite de persoane (institutii) direct interesate sa impuna o anumita lectura faptelor.
Chiar daca se lasa greu definit, important este sa-i recunoastem investigatiei o dimensiune specifica si inconfundabila de agresivitate si inconfortabil pentru cei vizati. O butada draga ziaristilor spune : "Dupa unele reportaje primesti cinci telefoane. Dupa altele, douazeci. Cand primesti o suta de telefoane, asta inseamna ca ai scris o ancheta buna".
Investigatie sau ancheta penala? Termenul de "investigatie jurnalistica" este profund tautologic. Ĩn definitiv, orice actiune jurnalistica este rodul unei investigatii, a unei documentari prealabile de la fata locului: stire, portret, relatare, reportaj etc. Ĩn mod evident, ancheta este investigativa, ea presupunand a studia aprofundat ceea ce se intampla in culise, in spatele usilor inchise. Hugo de Burgh (2006, p. 21) face o distinctie mai greu de nuantat in contextul mediatic romanesc intre "jurnalismul de investigatii" si "jurnalismul disident" sau de dezvaluire. Acelasi autor constata iritarea confratilor fata de ziaristul-detectiv, considerand ca jurnalismul de investigatie nu e o disciplina, ci o mentalitate tipica ziaristilor aroganti, care isi imbraca dorinta de popularitate si salariile grase in afirmatii pompoase despre "responsabilitatea lor fata de societate, natiune, telespectatori sau adevar". Problema care se pune mereu in cazul anchetei nu este dreptul ziaristului de a investiga, ci competenta sa in domeniu, riscul ca cercetarea jurnalistica sa se suprapuna (neprofesionist si la limita legii) cu activitatea unor organisme legal constituite. Ĩn plus, pentru unii oameni de presa ancheta reprezinta o distragere de la adevaratele functii ale jurnalismului : a informa si a analiza. Mai concret, acest repros vizeaza o anume ipocrizie a jurnalistului de investigatie care nu e interesat sa dezvaluie coruptia, ci sa se afirme profesional ori sa se implice (fie si indirect) in anume dispute politice sau economice.
Dusmanii investigatiei. Ĩntr-o ancheta, totul pleaca de la modul de abordare a informatiei. Ĩn timp ce stirile se ocupa rapid de informatiile primite, acceptand pasiv ceea ce este definit de catre autoritate (guvern, politie, purtatori de cuvant), jurnalistul de investigatie isi selecteaza propria informatie si o valorizeaza cu mijloacele lui specifice. Altfel spus, daca reportajul reprezinta o "poetica" a efectului, ancheta sustine o "poetica" a cauzei. Reportajul se centreaza pe intrebarea : cine ? si pe actorii evenimentului, in timp ce ancheta revine insistent la provocatoarea intrebare : de ce ? Fara a neglija contextul (unde? cand ? cum?), o buna ancheta trebuie sa demonteze mecanisme si aparente factuale, ajungand la informatii deseori ascunse, greu accesibile.
Nu e usor. Primejdiile sunt nenumarate. Cea mai simpla din ele o reprezinta militantismul, tonul partinitor si nu tocmai dezinteresat, moralizarea sau dilatarea nepermisa a efectului. Urmeaza apoi excesul de informatie (a se vedea cazul "Petromin" sau dosarul "Flota", asa cum au fost ele prezentate in presa romana), folosirea limbajului abstract sau de stricta specialitate, abundenta surselor confidentiale si a atribuirilor incerte (gen : se zice, toata lumea stie ca etc.),. Nu in ultimul rand, trebuie sa amintim de marea primejdie pe care o reprezinta pe de o parte dosarele "gata pregatite" si pe de alta tema prea generala. O ancheta plina de date statistice privind consumul de alcool nu inseamna (gazetareste vorbind) aproape nimic. Cititorul are nevoie de fapte, de persoane in carne si oase, de concluzii. El stie ca, de pilda, alcoolul poate fi periculos pentru sanatate. Ceea ce nu stie cititorul este ca, din cauza abuzului de alcool, mor zilnic sute de persoane - in accidente, crime, sinucideri. Revelatiile oferite de lecturarea unor statistici, opiniile autorizate ale unui medic sau descrierea socanta a atmosferei dintr-un spital de dezalcoolizare pot constitui un bun inceput de ancheta sociala. Consecintele nefaste ale consumului de alcool sunt nenumarate. Este limpede ca nu vom reusi doar in cateva pagini sa acoperim intreaga tema. Trebuie, prin urmare, sa ne oprim la un singur subiect (de pilda, delictele penale comise sub influenta bauturii), sa-l ilustram cu un fapt de viata dramatic, abia apoi trecand la investigatia propriu-zisa : aflarea cauzelor, stabilirea vinovatiei firmelor producatoare de alcool, publicitatea agresiva, lipsa unui cadru legal care sa protejeze minorii etc.
Altfel spus, inainte de a porni munca de investigatie, ziaristul trebuie sa acopere doua exigente esentiale : definirea corecta si riguroasa a campului tematic si alegerea unui bun unghi de atac.
1.0 Genurile anchetei
Ĩn afara cerintelor stilistice obisnuite (claritate, acuratete, incisivitate etc.) ancheta ofera o mare libertate, refuzand modele si solutii de-a gata. Practica arata ca un bun jurnalist de investigatie se formeaza in 5-8 ani, iar in lipsa talentului specific, niciodata. Lucrarile de specialitate disting mai multe tipuri de ancheta. Ele sunt departajate dupa criterii structurale sau chiar tematice, ierarhizand materia prima a anchetelor (evenimentul), asa cum face Brundson si Morley (1948, p. 40) :
. eveniment cu totul remarcabil;
. victime;
. comunitatea in primejdie;
. traditia, trecutul.
De Burgh (2006, p. 28) propune o alta tipologie, mizand, in cea mai buna traditie americana, pe efectul produs de lectura :
. stirile de tip "Ah !" (stiri de senzatie)
. stiri de-ti-se-frange-inima;
. stiri ce-oameni-distractivi-suntem-noi;
. stiri oameni-ca-noi;
. stiri dusmanul-e-invins;
. stiri lupta-pentru-drepturi;
. stiri totul-e-bine-umanitatea-progreseaza;
. facatorii-de-rele-nu-pot-scapa;
. legea-e-scutul-pe-care-ne-putem-baza.
Mai concret, anchetele pot fi departajate atat prin tema (campul evenimential), cat si prin obiectivul propus :
- Identificarea unor practici rusinoase sau ilegale.
- Prezentarea unor abuzuri de putere.
- Dezvaluirea coruptiei din justitie.
- Demonstratia ca legile pot fi ocolite.
- Dezvaluirea discrepantei dintre vorbe si fapte.
- Contestarea perspectivei oficiale.
- Dezvaluirea unei musamalizari.
Orice taxonomie poate fi pandita de pericolul excesului si al ierarhizarii fortate. Daca unii teoreticieni separa in mod artificial ancheta jurnalistica (practica europeana) de Investigativ Reporting (practica americana), Jacques Mouriquand (1994, pp.16-25) ia in discutie patru tipuri majore : de actualitate, de fapt divers, magazin, de investigatie.
1. 1 Ancheta de actualitate
Cum lesne se poate observa, aceasta ancheta sta sub semnul inconfundabil al evenimentului, fiind caracteristic cotidienelor nationale. Ĩn principiu, ancheta de actualitate nu ridica prea multe probleme - nici de scriitura, nici de documentare. Importanta este rapiditatea cu care se misca ziaristul. Stilul alert va completa fotogramele de moment ale evenimentului, din care nu au voie sa lipseasca actorii principali sau opiniile contradictorii asupra cauzelor. Este suficient sa ne gandim la sosirea neautorizata in tara a fostului Rege Mihai sau la tentativa de trecere frauduloasa a frontierei de catre Gregorian Bivolaru, liderul MISA. Ĩn astfel de situatii, sub presiunea timpului, ziaristul doar consemneaza fapte si declaratii, pune fata in fata opiniile celor implicati, fara a adanci cauze, implicatii morale, responsabilitati.
Concurenta audio-vizualului nu trebuie sa intimideze pe ziaristul din presa scrisa. Cititorul este avid de amanunte (gesturi, reactii, ezitari), pe care doar presa scrisa le poate dezvalui. Atentie insa - simpla consemnare a evenimentului, insotita de declaratii si acuzatii nesustinute de argumente, nu reprezinta o ancheta, ci, eventual, un reportaj, o relatare. Sa ne gandim la devastatorul incendiu de la Mihailesti, unde, printre altii, au murit si doi jurnalisti sau la accidentul aviatic de la Balotesti. Nici astazi nu stim cu precizie care sunt "autorii" acestor nenorociri si ce anume a dus la producerea lor.
Ĩn orice caz, acest tip de ancheta ridica probleme deontologice, nu tocmai simplu de rezolvat, asa cum s-a intamplat in cazul accidentului auto, provocat de ministrul Ludovic Orban, cand ziaristii au hartuit familia presupusei victime (o fata de 14 ani), plecand de la premisa prefabricata ca respectivul ministru minte sau ascunde adevarul. Prins ca intr-o menghina intre curiozitatea profesionala si o anume decenta impusa de context (presupusa victima era minora si, prin urmare, imaginea si identitatea ei trebuia protejate intr-un fel), ziaristul are de facut o grea alegere : continua investigatia sau renunta ? Din pacate, asa cum se intampla de multe ori, izbucnirile temperamentale si presiunea exercitata de redactorul sef sterg orice conflict de constiinta. Nici un ziar nu isi permite sa ramana in urma altui ziar concurent.
1.2 Ancheta de fapt divers
Pare o forma a investigatiei de actualitate, dar nu se confunda cu ea macar prin subiectul ales (uimitor, pitoresc, generator de emotii puternice). Pare o ancheta politista, dar nu este, cata vreme efortul jurnalistic se centreaza pe circumstante si nu pe dovedirea vinovatiei cuiva. Notand pana si cele mai mici detalii ale intamplarii, ziaristul poate lansa ipoteze sau mari semne de intrebare. Restul apartine politiei si justitiei. Sa luam cazul solistului vocal Ion Luchian Mihalea, omorat in locuinta lui personala. Plecand de la un detaliu aparent minor - anume ca usa de la apartament nu prezenta semne de efractie - ziaristii au dedus corect ca autorii omorului faceau parte din anturajul victimei. Lansata pe acest drum, ancheta va consemna marturiile vecinilor, ale prietenilor etc., ocazie cu care se va descoperi un mare secret din biografia artistului, faptul ca era homosexual si frecventa asiduu lumea acestei minoritati sexuale. Ca si in cazul altor anchete, investigatia de fapt divers trebuie sa scoata la lumina un aspect nebanuit al intamplarii de la care pleaca. Daca niste tigani, prinsi la furat lemne, dau in judecata pe padurari pentru agresiune si privare de libertate, miza anchetei se va muta pe o problema juridica mai putin cunoscuta : legitima aparare si felul in care legea apara in mod paradoxal chiar pe infractor.
Dinamica si atenta la cele mai mici detalii, ancheta de acest tip are virtutile ei detectivistice, dar, in lipsa unui cadru legal si a respectarii deontologiei profesionale, investigatia poate avea urmari nedorite, impiedecand bunul mers al cercetarilor sau incalcand grav dreptul la intimitate al subiectului. Avem nenumarate exemple in acest sens, dar cel mai tulburator din toate pare a fi cazul printesei Diana, care, urmarita pe strazile Parisului de paparazzi, a sfarsit intr-un cumplit accident de masina. Emotia mondiala starnita de accident a dus la o lunga si nedreapta culpabilizare a intregii bresle gazetaresti. Nu este locul aici sa dezbatem implicatiile morale ale acestui caz, dar o concluzie macar se impune : ziaristul de investigatie trebuie sa fie precaut fata de subiectele supermediatizate. Cum remarca J. Mouriquand : "Cu cat se vorbeste mai mult, cu atat se stie mai putin".
Un alt aspect important in cazul faptului divers il reprezinta nu numai supralicitarea senzationalului, dar si pretentia prezentarii obiective in timp real - o consecinta a avantului luat de jurnalismul "de divertisment". Ĩn SUA, se vorbeste deja de aparitia unui nou tip de ziarist investigator : "jurnalistul elicopter" - cel care prinde din zbor si isi construieste ancheta (relatarea, stirea) planand deasupra locului sau intervievand pe actorii evenimentului prin telefonul mobil.
Confruntat cu foarte multe probleme (ostilitatea surselor, mijloace fizice si materiale limitate) ziaristul de investigatie nu trebuie sa-si faca iluzii. Aproape niciodata nu va avea acces la documente majore. Ĩi raman la dispozitie doar dovezile indirecte si fragmentare, declaratiile martorilor si intuitiile personale, pe care trebuie sa le verifice si sa le confrunte atent. Altfel, in locul unui articol bomba, ziaristul risca sa construiasca un castel de supozitii spectaculoase, fara nici o legatura cu realitatea. Miza e mare: prestigiul ziarului si credibilitatea lui profesionala.
1.3 Ancheta magazin
Presa saptamanala sau magazinistica promoveaza asiduu acest gen de ancheta, care se apropie mai mult de sociologie, de pledoarie si eseu, decat de investigatia propriu-zisa. De pilda : stresul si afectiunile stomacale (revista de sanatate), divortul si copiii cu un singur parinte (presa feminina) etc.
Avand o apasata functie pedagogica, ancheta magazin nu sta sub presiunea evenimentului si a actualitatii, chiar daca pleaca de la unul sau mai multe fapte petrecute recent. Ĩn acest tip de ancheta conteaza interesul uman starnit de tema aleasa (crime din gelozie, legitima aparare, turismul si gripa aviara etc.) si mai ales unghiul de abordare. Principalul inconvenient il reprezinta vastitatea subiectului, excesul de informatii si presiunea unor complicate detalii de stricta specialitate. Cu o buna organizare a documentarii si impunand textului un ritm alert, ziaristul poate obtine un efect publicistic extrem de puternic, atragand atentia mai putin asupra unui caz punctual, cat asupra fenomenului.
1.4 Ancheta de investigatie
Ampla, laborioasa si plina de curaj, ancheta de investigatie reprezinta regina genurilor de presa, fiind calea cea mai directa pentru un ziarist de a castiga renume si satisfactii profesionale de neegalat. Este suficient sa ne amintim cazul Wattergate, care a si dus la demisia presedintelui SUA, Nixon. Daca se vorbeste despre presa ca a patra putere in stat, acest lucru se datoreaza si marilor dezvaluiri politice sau financiare provocate de investigatia jurnalistica.
Aflata la intersectia dintre reportaj, interviu si cercetare detectivistica, ancheta de investigatie trebuie sa ajunga obligatoriu la secrete pazite cu strasnicie. Pentru ca lupta cu institutiile, cu oamenii influenti sau cu marile interese este vadit inegala, ziaristul se vede obligat sa apeleze la mijloace si metode mai putin ortodoxe pentru a obtine informatia de care are nevoie.
O ancheta serioasa costa mult si implica extrem de multe riscuri - atat pentru ziarist, cat si pentru redactie. Nu intamplator, in SUA, nici un jurnalist nu incepe investigatia fara a prezenta redactorului sef un consistent dosar prealabil (studiu de fezabilitate), care sa contina aproape tot mersul anchetei si eventualele implicatii ale ei : de la subiect, surse si posibile dificultati, pana la bugetul estimat (deplasari, lucru in arhive, cheltuieli personale, fonduri necesare achizitionarii unui document important) sau mijloacele prin care ziarul se poate proteja de un posibil proces.
Pentru ca volumul de munca este enorm si documentarea plina de neprevazut, durata unei anchete variaza intre cateva saptamani si cateva luni pline. Timpul este pentru ziarist un dusman redutabil si de aceea e greu de imaginat un profesionist al investigatiei dezordonat, fara o agenda bine pusa la punct, fara mijloace rapide si eficiente de deplasare. Ĩn ancheta trebuie sa te grabesti incet. Iata de ce, entuziasmul cu care cineva intra in redactie, strigand din usa :"Sefu', am un subiect trasnet", pare din capul locului suspect. La o analiza mai atenta se va dovedi ca, in afara unei informatii indoielnice, de culoar, ancheta anuntata nu e decat un simplu foc de paie.
E foarte simplu sa transformi o stire intr-un subiect de ancheta, daca ai fler si experienta. Sa luam, de pilda, jefuirea unei statii de benzina. Este suficient sa afli ca statia respectiva a mai fost tinta a doua alte atacuri, pentru a ridica o problema importanta : de ce comerciantii nu si-au luat masuri de securitate ? ce se intampla daca la forta raspunzi cu forta ? avem sau nu prevederi legale in acest sens ?
Vrem sa fim bine intelesi - reusita anchetei de investigatie nu depinde in mod direct nici de subiect si nici de comentariul nostru revoltat. Reusim sau nu sa dezvaluim convingator cauze si implicatii greu accesibile ? avem tenacitatea de a merge pana la capat ? - aceasta e problema. A consemna moartea unui cersetor abandonat in mijlocul strazii de catre soferul Salvarii, dupa ce cazul a fost refuzat de mai multi medici de garda, reprezinta o ancheta de fapt divers sau, cum a reusit regizorul Cristi Puiu, un excelent subiect de film. Marea ancheta merge mai departe, dezvaluind, cu date certe, o problema si mai grava : incompetenta medicilor stagiari. Vom intra astfel intr-un domeniu inchis, in care functioneaza legea tacerii si a confidentialitatii, spiritul de breasla si ascunderea raspunderii in spatele unui complicat limbaj de specialitate, inaccesibil ziaristului. Fara o sursa credibila si fara o pregatire minima de specialitate, ne vom opri doar la suprafata lucrurilor si, astfel, vom rata cu siguranta un excelent subiect de ancheta.
1.5 Alte tipuri de ancheta
Ĩn functie de profilul si stilul casei, ziarul poate promova genuri hibride de investigatie. Gestionate corect si dinamic, ele pot anima publicatia, oferind o perspectiva inedita asupra unui eveniment sau altul. Ĩn principal, avem de-a face cu variante ale anchetei, incomparabil mai ieftine si mai usor de gestionat ca documentare sau scriitura.
a) Ancheta de opinie. Ĩti trebuie multa inventivitate ca sa salvezi de la banalitate o ancheta de opinie despre scumpirea benzinei, sa zicem. Nu este suficient sa pui cap la cap cateva pareri culese pe strada. Reusita anchetei de opinie sta in alegerea corecta a intrebarii, in formularea ei inedita si provocatoare. "Ce parere aveti despre.?" va declansa cu siguranta raspunsuri banale si partial stupide. Ĩn definitiv, ce dorim cu acest micro-trotuar: sa aflam ceea ce stim si noi foarte bine ? sa flatam cititorul, luandu-i in seama opinia ? sa subliniem actualitatea ziarului ? sa completam o pagina tematica cu o caseta lesne de realizat ? Gen vetust si suspectat de manipulare, ancheta de opinie face cariera si astazi in presa romana de informatie. Mult mai eficienta si mai potrivita ar fi aceasta ancheta in paginile de umor, cata vreme raspunsurile celor intervievati ar dezvalui lacune grave de cultura generala, perceptii eronate, expresii ridicole. Umorul involuntar este irezistibil. Ĩn subsidiar, vom trage si un semnal de alarma : incultura este o realitate.
b) Raidul ancheta. Ca in emisiunile "camera ascunsa", ziaristul poate provoca realitatea, pentru ca, ulterior, sa scrie despre ea. Este cazul raidului ancheta. Procedeul pare simplu. Deghizandu-se (sa zicem) in maturator, jurnalistul strabate un cartier rezidential, notand atent reactiile oamenilor si micile intamplari traite cu aceasta ocazie. Un asemenea articol, publicat in Evenimentul zilei sub titlul "Maturator de lux in cartierul Primaverii" cade in banal, daca reactiile riveranilor intalniti in cale sunt normale si previzibile : fie ca nu deschid usa, fie ca il trimit pe harnicul maturator la plimbare. Si mai neplacut jurnalistic este faptul ca sapoul, in care ni se anunta "un test al simtului civic al celor care intorc banii cu lopata", nu este sustinut de fapte. Contradictia dintre cauza si efect este deci o alta primejdie majora a acestui tip de ancheta.
Discutii aparte ar merita si pagina tematica sau dosarul de ancheta, gen intalnit in unele cotidiene franceze (mai ales, La Croix). Pe scurt, este vorba de o juxtapunere de unghiuri diferite de abordare a subiectului propus, prin intermediul mai multor genuri jurnalistice : interviu, relatare, ancheta de actualitate, caseta cu date statistice etc. Astfel, informatia depaseste caracterul rigid al stirii, oferind cititorului date suplimentare si puncte de vedere deosebite.
Pagina tematica, rar publicata de un singur autor, presupune o buna coordonare si un plan prealabil, stabilit de comun acord cu seful de sectie in asa fel incat fiecare jurnalist sa stie in amanunt ce are de facut.
c) Portretul. Poate fi considerat gen de ancheta, in masura in care subiectul este prezentat din multiple perspective - asa cum este el vazut de colegi, prieteni, vecini, dusmani, presa etc. Revistele ilustrate franceze (Nouvel Observateur) si mai ales presa culturala promoveaza acest demers publicistic, din pacate absent in presa romana.
d) False anchete. Literatura de specialitate s-a ocupat putin de falsele anchete, considerand pe buna dreptate ca intr-o ancheta conteaza mai putin forma si mijloacele investigatiei, cat rezultatul ei. Putem totusi identifica doua situatii atipice ale anchetei care, in grade diferite, mimeaza investigatia, adevarul (rezultatul) fiind stabilit inca de la bun inceput :
1)Ĩnscenarea. Termenul pare echivoc, el reprezentand deopotriva un procedeu de investigare, cat si o specie distincta a anchetei. Prin urmare, "a inscena" inseamna a intinde o capcana pentru ca victima sa-si demonstreze ticalosia, gravele abateri de la moralitate. Unii autori (de pilda De Burgh, 2006) fac deosebirea intre inscenarea prin care se creeaza o situatie punctuala (urmaresti reactia mai mult sau mai putin intamplatoare a unor tineri carora le propui sa cumpere droguri) si inscenarea menita sa dezvaluie o activitate obisnuita a subiectului. Diferenta intre cele doua tipuri de inscenari se afla in miza si mesajul anchetei : una vizeaza persoane, alta dezvaluie o practica, o mentalitate tarata, un fenomen social. Defectul inscenarii consta in faptul ca orienteaza cititorul mai putin asupra fenomenului, cat asupra dezvaluirii in sine. "Elementul de interes public face diferenta intre investigatie si dezvaluire" spune De Burgh. Tehnicile folosite de catre jurnalist sunt insa confundabile si, prin urmare, distinctia nu mai este operanta. Ne gandim la scandalul provocat la Televiziunea Romana, cand seful departamentului de stiri, dna Rodica Culcer, a luat decizia sa difuzeze caseta in care ministrul Remes era surprins in flagrant de mita. Avem de-a face cu un cert interes public, dar si cu o dezvaluire suspecta, cu interesate implicatii politice. Presa refuza in principiu, dar adora in particular sa fie manipulata. Ĩn mod paradoxal, este o grava abatere deontologica sa folosesti un material neverificat, dar la fel de grav este ca un ziarist sa nu foloseasca orice oportunitate jurnalistica ce i se ofera.
Un alt risc al inscenarii il reprezinta "excesul de zel" al investigatorului, dorinta lui de a se afirma cu orice pret. Ĩn acest caz, sfatul nostru e simplu, desi nu tocmai lesne de urmat : pentru o buna inscenare, jurnalistul trebuie sa-si calculeze atent pasii ce ii are de parcurs si sa se puna la adapost de orice consecinta neplacuta. Realitatea nu poate fi "provocata" la intamplare, de oricine si oricum. E limpede ca nu e o simpla joaca pentru ziarist sa intre voluntar si incognito intr-o inchisoare cateva zile, pentru a scrie despre conditiile de detentie din penitenciarele romanesti. E limpede ca nu poti filma cu camera ascunsa intr-o tara in care acest lucru este considerat infractiune, asa cum i s-a intamplat unui reporter ProTV in Bulgaria. Asumarea unui risc prea mare duce, de regula, la compromiterea anchetei.
2) Documentarul. Folosirea excesiva a reconstituirilor televizate a fost criticata in nenumarate randuri. Acest lucru nu impiedeca postul TV, Discovery, sa ne ofere spectaculoase reconstituiri de accidente aviatice sau navale. Cat timp, aceste documentare sunt bine si corect articulate, cat timp urmaresc adevarul si mai ales o anume "invatatura" (pe viitor sa nu se mai intample asa ceva), trebuie sa le recunoastem meritele. Relativ usor de realizat, reconstituirile presupun o foarte atenta documentare prealabila. Pentru sporirea efectului dramatic, reconstituirea va folosi invariabil "planul cronologiei inversate". Prin urmare, orice material de acest gen incepe cu sfarsitul (accidentul sau cataclismul natural). Apoi, firul povestirii reia pas cu pas momentele prealabile si etapele succesive ale producerii evenimentului. Pentru ca o reconstituire sa-si atinga scopul, este indicat ca regia filmului sa nu urmareasca o reproducere fidela a evenimentului, apeland la trucaje savante sau actori profesionisti. Putina neglijenta si amatorism evita riscul ca povestea prezentata sa se "fictionalizeze" in exces si, astfel, atentia privitorului sa nu se fixeze doar pe uimire, compasiune, dramatism al situatiei. Acuzabil este acel documentar in care se folosesc "inscenari" vinovate (marturii si personaje inventate, pentru a ilustra o presupusa retea de prostitutie infantila, de recuperatori venali samd). Sa ne amintim, neplacutul incident provocat de BBC, care a platit cativa romani pentru a spune ceea ce jurnalistul voia sa auda despre emigrantii ilegali din Anglia. Suntem departe de profesionalismul lui John Pilger care, in aproximativ 50 de filme documentare, s-a ocupat de dezvaluiri socante din politica internationala : razboiul din Vietnam, crimele nebunesti ale lui Pol Pot, suferintele populatiei din Timorul de Est.
2.0 O alta abordare taxonomica a anchetei (modelul De Broucker)
Jose de Broucker, remarcand ca elementele de investigatie sunt prezente in mai toate genurile publicistice, propune o alta clasificare, impartind anchetele in doua mari categorii : informative si interpretative. Considerand ca ancheta este "acel demers jurnalistic care cauta, prin intermediul investigatiei, a afla in plus, a intelege si a nuanta o informatie continuta de o stire, un reportaj, o relatare", De Broucker porneste chiar de la trasaturile comune celor doua tipuri mari de investigatie :
- Lungimea. Subiectul oricarei anchete presupune mult spatiu tipografic necesar prezentarii faptelor, probelor, argumentarii. Nu sunt rare situatiile cand subiectul poate fi trata in mai multe (nu foarte multe) articole sau emisiuni.
- Durata. Ancheta cere mult timp pentru predocumentare si mai ales documentare. Nu intamplator, investigatia presupune munca in echipa si, implicit, o buna coordonare a jurnalistilor implicati, etape intermediare de evaluare a informatiei, reformulari de obiective etc
- Riscul de a rata. Nu orice investigatie isi atinge scopul propus. Nu toate isi aleg pista cea buna, asa cum nu toate demersurile de investigare ofera dovezi si rezultate palpabile. Alteori, rezultatele nu pot fi publicate din ratiuni juridice sau deontologice.
- Noutatea. Orice ancheta trebuie sa fie "originala" sa aduca in discutie fapte si semnificatii noi. De aceea, in investigatie accentul cade pe fapte sau dezvaluiri si mai putin pe argumentare sau comentariu, chiar daca ziaristul foloseste multe elemente de opinie in redactarea anchetei.
- Raspunderea morala. Mai mult ca in oricare alt tip de discurs jurnalistic, in investigatie ziaristul trebuie sa se plaseze de la bun inceput sub zodia moralitatii. Nu mai insistam. Cum bine se stie, cu un cuvant (o afirmatie) putem ucide un om sau, la fel de bine, il putem salva de la moarte. Important in ancheta nu este sa-l convingi pe cititor despre vinovatia cuiva. Important e sa fii tu insuti convins ca ai dreptate.
Dincolo de aceste trasaturi comune, putem spune ca cele doua tipuri de ancheta propuse de De Broucker definesc pe scurt, doua atitudini jurnalistice majore : a sti in plus si a intelege mai bine.
2.1 Ancheta informativa
Asa cum si numele o arata, ancheta informativa se axeaza pe dezvaluire, pe noutatea (morala, politica, financiara etc) relevata de fapte. Caracteristicile acestui tip de ancheta, care vizeaza de regula afaceri importante, sunt urmatoarele :
a) Dezvaluie informatii ascunse
Ziaristul de investigatie isi propune sa ajunga la ceea ce este ascuns ori disimulat. Din pacate, orice subiect (sursa chiar) incearca sa ascunda tot ce ii este defavorabil. Meritul ziaristului este tocmai de depasi tocmai acest obstacol major. Conteaza mai putin punctul de plecare al anchetei. El poate fi chiar banal - o informatie oarecare, o barfa, o indiscretie (de pilda, celebrul caz Watergate a pornit de la un incident aparent minor). Adeseori, mult mai important pentru declansarea anchetei este flerul ziaristului. Banuiala sau neincrederea reprezinta resortul clasic al investigatiei. Ramane de discutat cui trebuie sa atribuim aceasta banuiala fertila : talentului, experientei sau culturii profesionale ? Ĩn orice caz, ziaristul de ancheta trebuie sa aiba "nas" si sa-si urmeze indemnul launtric : "Aici se ascunde ceva". Evident, nu trebuie sa transformam suspiciunea si neincrederea intr-o metoda infailibila. Vom porni de la ea, verificand-o apoi cat mai serios prin documente si marturii, convinsi fiind ca nici intuitia si nici faptele disparate nu se transforma automat in informatie utila, in probe.
Ne permitem un sfat : in scrierea anchetei e bine sa evitam vehementa si tonul categoric. Chiar si in cazul unor indicii puternice, putem mima o anume ezitare (daca lucrurile nu stau chiar asa ?). Mica indoiala te obliga sa mergi mai departe, sa cauti si alte marturii, aratand in plus cititorului ca nu pretinzi in mod trufas a avea ultimul cuvant.
b) Identifica informatiile potentiale
Punctul de plecare intr-o asemenea ancheta il reprezinta tot un fapt obisnuit, insignifiant chiar, dar care contine gravitatea unui fenomen. De pilda, vedem ca multi oameni citesc frecvent rubrica de astrologie. Plecand de la aceasta constatare, largim unghiul de lectura si incercam sa ajungem la o problematica mult mai grava : Care sunt superstitiile moderne? Ce se ascunde in spatele industriei "ghicitului" ? De ce oamenii Bisericii sunt impotriva, in timp ce unii preoti sau calugari "deschid cartea" ? Deja avem cateva subiecte promitatoare, demne de tot interesul.
O alta cale de a ajunge la informatiile virtuale - spune De Broucker - este ancheta de opinie. Prin intermediul ei, putem ajunge la o problema existenta, dar inca neformulata ca atare. Acelasi lucru se poate spune despre sondajele de opinie, mai ales daca tema sondajului este legata de un eveniment, de o stare de fapt care reprezinta interes pentru populatie. Citite atent, sondajele pot conduce la investigatii interesante. De pilda, toata lumea se arata a fi impotriva coruptiei, dar foarte multi recunosc ca ofera unele atentii medicilor, functionarilor de la Primarie. Deja avem un subiect de ancheta : "coruptia mica".
c) Reconstituie informatiile lacunare
Acest tip de ancheta porneste de la un eveniment puternic si cu certe trasaturi narative, capabile sa-i ofere ziaristului posibilitatea de a reface filmul intamplarii. Un scandal politic de amploare, un accident aviatic, un atac terorist reprezinta cele mai bune subiecte pentru reconstituirea informatiilor lacunare. Orientata vadit spre trecut, ancheta isi propune sa reconstituie o anume poveste, circumscrisa cat mai corect in timp si spatiu. Ĩn aceasta categorie intra documentarele despre crime, morti suspecte, catastrofe aviatice sau calamitati naturale. Punctul de plecare il reprezinta prin urmare un eveniment deja petrecut, dar lesne de actualizat, ancheta retrospectiva diferentiindu-se astfel de cea istorica.
2.2 Ancheta interpretativa
Daca ancheta informativa se axeaza pe dezvaluirea in sine (noutate, implicatii, dimensiuni), ancheta de tip interpretativ focalizeaza in principal semnificatia faptelor, imbogatind astfel informatia de baza, pe care graba si lipsa spatiului publicistic o fac eliptica, sincopata, lacunara. Pe scurt, ancheta interpretativa nu vizeaza neaparat prezentarea faptelor, cat valorizarea si contextualizarea lor morala, sociala, juridica samd. Ĩnainte de a incepe o ancheta de acest tip, ziaristul trebuie sa raspunda mai multor intrebari :
. Ideea (subiectul) anchetei intereseaza cititorul ?
. Corespunde ea unei preocupari actuale ? Poate fi legata de un eveniment recent sau de o preocupare sezoniera : petrecerea vacantei, alegerile parlamentare samd?
. Poate fi sustinuta cu probe, marturii, argumente concrete ? Nu cumva subiectul e prea vag, prea abstract ?
. Raspunsurile deduse din ancheta nu sunt usor de anticipat ? Nu cumva se ajunge la o abordare maniheista, in alb si negru a faptelor ?
Implicand o ampla munca de documentare si o abordare jurnalistica ferma (o singura idee-un singur mesaj), acest tip de ancheta impune de la inceput mai multe exigente majore :
a) Stabilirea clara a problematicii.
b) Ĩncadrarea corecta a subiectului, evitandu-se abordarile exhaustive sau specializate (gen tratat stiintific, juridic etc). Sa incadrezi corect inseamna sa definesti limitele campului de aplicatie a anchetei. De pilda, intr-o investigatie privind independenta magistratilor, ziaristul trebuie de la bun inceput sa stabileasca despre ce magistrati este vorba, in ce perioada si in ce context politic actioneaza ei.
c) Studiul atent al dosarului tematic pentru a selecta :
- faptele care sustin tema;
- argumentele si opiniile in discutie, divergentele dintre ele;
- referintele despre persoanele si instantele in cauza (martori, experti, arbitri);
- slabiciunile dosarului (date perimate sau lacunare, alte puncte de vedere absente sau tratate superficial).
d) Lista ierarhizata a muncii de verificare, de actualizare si mai ales de completare personalizata a faptelor, analiza punctelor de vedere aflate in disputa.
e) Fructificarea datelor continute de aceste liste - faza cea mai lunga si mai dificila a investigatiei.
f) Formarea unei convingeri intime.
g) Luarea unei decizii redactionale, care, intru final, decide in ce masura ancheta va interesa pe cititor, daca promite sa fie echilibrata si convingatoare.
h) Scrierea sau punerea in pagina. Pe langa multe alte exigente, redactarea anchetei trebuie sa tina cont de :
- Dimensiune. Orice ancheta are nevoie de un spatiu tipografic generos. Pentru a nu descuraja lectura, textul trebuie sa contina obligatoriu un sapou, intertitluri, mai multe acrosuri si formule de atac interesante, o ilustratie adecvata, dar si o scriitura alerta pasionanta, cu alternante de secvente scurte si nervoase.
-Logica. Faptele din ancheta trebuie sa se desfasoare intr-o ordine logica si convingatoare. Cu cat te indepartezi de titlu, de miza continuta a anchetei, cu atat diluezi mesajul si pierzi in credibilitate. Coerenta argumentativa si articularea logica intre paragrafe vor conduce la o idee principala si la o concluzie clara, elemente indispensabile unei bune anchete.
3.0 Tehnici de investigare
Dennis King spune intr-o carte a sa (Get the Facts on Anyone) ca vom aflat foarte multe informatii despre o persoana, investigand locul ei de munca. De pilda, in baza de date a institutiei unde lucreaza, trebuie sa gasim informatii importante (unele negative, defavorabile) despre persoana anchetata. Daca ancheta are ca subiect o institutie, ea se va face examinand printre altele si dosarul cu biografia directorilor unde putem afla multe lucruri despre trecutul, competenta sau pregatirea lor profesionala. Cum anume ajungi la datele confidentiale din acest dosar, asta tine de abilitate, de perseverenta, de noroc si, nu in ultimul rand, de banii cu care platim sursele.
Metoda Williams. Orice investigatie trebuie sa cerceteze atent antecedentele evenimentului anchetat. Paul Williams, jurnalist american si teoretician al tehnicilor de cercetare, stabileste 10 pasi importanti in procedura de investigare a unui eveniment.
1) Conceptia. Ziaristul de investigatie trebuie sa nu aiba prejudecati si sa-si pregateasca mereu cercetarea propriu-zisa. E o orientare strategica importanta. Ideile pot veni de oriunde. "Ponturile" sunt importante, dar cu o conditie : sa nu le foloseste inainte de a le verifica serios. Sursele obisnuite trebuie dublate in permanenta de lectura zilnica a ziarelor si mai ales de observarea directa a societatii (banci, companii de asigurare, firme de avocatura, spitale, sindicate etc.).
2) Dosarul (Studiul de fezabilitate). E bine ca ziaristul sa prevada de la inceput ce obstacole va intampina in documentare si cum anume le va depasi. Orice ancheta serioasa trebuie sa ia in calcul de la inceput ostilitatea surselor, implicatiile morale si juridice, durata si bugetul estimat. Calcularea atenta a pasilor prevazuti in investigatie va usura munca in teren a ziaristului si, nu in ultimul rand, va convinge conducerea ziarului sa aprobe si sa sustina pana la capat realizarea anchetei.
3) Decizia de a publica sau nu o ancheta. Orice ancheta costa mult. Nici un ziar nu va accepta sa aprobe o investigatie fara a cantari cu atentie riscurile si costurile presupuse de publicare. Nu trebuie sa ne mire ca marile anchete obliga conducerea ziarului la 2-3 evaluari intermediare ale documentarii.
4) Construirea argumentelor. Ca sa fie credibila, o ancheta trebuie sa prezinte fapte si dovezi. Si totusi, simpla lor obtinere si stocare nu e suficienta. Priceperea si maiestria ziaristului sta in puterea lui de a ordona probele, intr-un lant argumentativ coerent, fara sa se abata de la ideea principala, fara sa se risipeasca in detalii nesemnificative. Ĩn cazul in care investigatia se face in echipa, e necesara o consultarea sustinuta si permanenta intre ziaristii care fac parte din ea.
5) Planificarea. Eficienta investigatiei depinde si de stabilirea modalitatilor in care vor fi corelate informatiile obtinute. Ĩn functie de dimensiunile si implicatiile anchetei, planificarea prealabila va stabili sarcini concrete, termen de predare etc.
6) Cercetarea propriu-zisa. Ĩn cursul unei anchete pot aparea multe surprize. Decizia de a aprofunda o noua pista, de a reformula importanta unei surse, depinde doar de ziarist, de intuitia si profesionalismul lui. Ĩn orice caz, nu e o rusine sa schimbi cursul unei anchete, sa recunosti ca ai gresit la inceput.
7) Evaluarea. Pe parcursul documentarii, ziaristul trebuie sa-si puna cateva intrebari importante : exista suficiente motive ca ancheta sa continue ? dovezile deja obtinute aduc ceva nou ? probele existente pot fi in vreun fel atacate, puse sub semnul indoielii ? Aceste intrebari au menirea de a tempera elanul excesiv al oricarui jurnalist de investigatie.
8) Completarea spatiilor goale. Interviul-cheie trebuie sa contina intrebari la care nu s-a raspuns inca, sa oblige subiectul sa clarifice, sa ia atitudine, sa precizeze.
9) Evaluarea finala. Impune un minimum de detasare, la adapost de false si paguboase entuziasme. Este etapa in care se stabilesc : unghiul de atac, tonul, gradul de implicare.
10) Scrierea. Ancheta nu are reguli stricte de scriitura. Totul depinde de talentul si stilul autorului, de calitatea (abundenta sau saracia) documentarii. Cateva exigente se impun totusi :
- sa gasesti pentru fiecare eveniment sau moment important un cadru initial lamuritor;
- sa le vorbesti cititorilor si nu sa le tii lectii;
- sa stabilesti de la inceput concluzia, ideea principala;
- sa eviti moralizarea si stereotipiile;
- sa folosesti cronologia doar pentru intelegerea firului evenimentelor si nu pentru a respecta in mod inutil succesiunea faptelor;
- sa creezi tensiune si rezolutie, apeland la pasaje evocatoare, elemente de portret si descriere;
- sa folosesti cu masura detaliile, sa nu te pierzi in precizari inutile;
- sa gasesti un unghi de atac convenabil subiectului si sa adaptezi stilul la specificul anchetei.
3.1 Alegerea subiectului pentru investigatie
O buna investigatie nu incepe neaparat cu un subiect-bomba, ci cu o mare curiozitate si mai multe intrebari : in ce consta abaterea de la normalitate? cine castiga si cine pierde ? de ce ? cum ? Gasirea si gestionarea corecta a dovezilor in contradictoriu (fata in fata) vor completa ipoteza de lucru, sustinand ca o coloana vertebrala credibilitatea textului. Jurnalistul de investigatie poate trata aproape orice subiect din domeniul privat sau din domeniul vietii publice. Doua categorii generale sunt insa recomandabile in alegerea subiectului : 1) organizatiile care opereaza in zone indepartate de interesul public; 2) persoane si institutii impinse pe neasteptate in lumina reflectoarelor de catre un eveniment, o declaratie socanta etc. Chiar daca putem gasi si alte categorii de subiecte (de pilda, cele standardizate si virtual conflictuale : coruptie, accidente de munca, erori medicale), un lucru e sigur - cititorii vor sa afle mereu ce se intampla in spatele usilor inchise. Zonele interzise sau greu accesibile starnesc cea mai mare curiozitate.
3.1.1 Sursele investigatiei
Se spune ca atunci cand este trezit din somn in toiul noptii, un pompier trebuie sa se echipeze rapid si sa fuga la locul incendiului. Ziaristul de investigatie se ocupa de altceva. El trebuie sa dezvaluie cititorilor cine a aprins chibritul si de ce. Ĩntr-un singur punct, munca lui se aseamana cu cea a pompierului : ziaristul trebuie sa ajunga cat mai rapid la locul evenimentului, ba chiar sa fie prezent acolo chiar in momentul producerii incendiului. Fara a avea o sursa serioasa de informatii, acest lucru este, practic, imposibil. Sa nu cadem totusi in mistica surselor secrete. Adeseori, aceste surse sunt banale si la indemana oricui :
- Tu insuti. Bunul simt si experienta te ajuta sa observi fapte mai putin vizibile pentru altii.
- Contacte personale. Oamenii se cultiva. Micile amabilitati sau telefoane de complezenta arata sursei noastre ca nu apelam la ea doar atunci cand avem nevoie. Nu strica sa oferim, la randul nostru, din cand in cand, mici informatii. Cream astfel o relatie corecta si de durata.
- Politicieni. Este interesul politicienilor sa ofere ziaristilor subiecte si informatii, care, desigur, ii avantajeaza. Pericolul manipularii este mare. Precautia si verificarea atenta a informatiilor vor evita gafe sau situatii jenante.